Ritmurile poeziei- iambul și troheul

iambic tshirtÎntr-o discuție de sub postul anterior în care încercam să redau câte ceva din pasiunea mea recent descoprită pentru metrica poeziei am văzut că nu sunt singurul de pe blog u pasiuni de felul ăsta. Așa se face că m-am tot gândit cum să formulez tema cea mai plictisitoare din istoria poeziei, pe cât de ternă și tehnică, pe atât de fertilă pentru așezarea lecturii pe o bază zero a subiectului.
În intervenția pe care am evocat-o mai sus s-a văzut cât de flexibilă poate să fie transpunerea metrică a unui vers cât se poate de obișnuit.

Iamb paRAM u – silaba neaccentuată urmată de silabă accentuată
Ca să nu ne îndepărtăm prea mult de termenii unei discuții care pornește de la lucruri reale merită menționat faptul că metrul poeziei se regăsește în cele mai banale formulări. De exemplu I’ll have a burger and a glass if Coke este un pentametru iambic (cinci iambi)-
I’ll have/ a bur/ger and/ a glass/ of Coke arată că unei silabe neaccentuate îi urmează o silabă accentuată și iată și metrul care a marcat istoria poeziei din antichitate până la poezia clasică engleză. Ceea ce uită să spună manualele școlare este că dintotdeauna, poeții și-au asumat alternarea ritmului chiar și în interiorul unui vers metric. De la inversarea silabelor într-o porțiune a versului astfel încât nu mai avem cinci iambi, până la completarea seriei de cinci iambi cu o silabă de final neaccentuată (feminină) lucrurile astea se întâmplă chiar și în celebrul pentametru shakespearian:

To be/ or not/ to be,// that is/the ques– tion

Dar ce legătură are asta cu poezia românească ne-am putea întreba amintindu-ne prejudecata conform căreia versurile în limba română nu se pot supune regulilor clasice. În realitate, cuvintele niciunei limbi nu fac așa ceva în exclusivitate.
Al Ștefănescu și Maria Bărcănescu în Tratat de versificație citează, printre altele, pentametrul iambic eminescian din Ah mierea buzei tale, unde versurile încheiate cu o silabă neaccentuată în plus alternează cu versuri cu metru perfect:
Ah, mie/rea bu/zei ta/le am/ gustat-o
A bu/zei ta/le coap/te, amo/rul meu
pa/da /nului/ eu am/ furat-o,
De ea/ mi-am /corit/ sufla/rea eu;

chiar și aici se vede cum răcorit este accentuat de două ori în mod anormal pentru rostirea obișnuită, dar integrat în ritmul pentametrului.

Mihai Dinu (Ritm și rimă în poezia românească) se gândește să compare chiar varanta celebră a hexametrului iambic din Ion Barbu (șare iambi):
Sfânt trup/ și hra/nă si/eși, Ha/gi rupea/ din el

cu sintaxa naturală care ar putea foarte bine să ritmeze
Trup sfânt și hrasieși etc

ritmic nimic nu se schimbă, dar, substantivul pierde accentul și rămâne un sunet de fundal, în caz contrar activându-se (conform teoriei propuse de Dinu aici) oroarea de spondei (două silabe accentuate alăturate) specifică limbii române: astfel, se arată aici spunem bun rămas legând cele două cuvinte în pronunțare pentru că între silaba accentuată bun și ultima silabă din rămas, accentuată și ea se interpune silaba neaccentuată, însă, atunci când spunem rămas bun simțim nevoia să despărțim cele două silabe accentuate, fie introducând o pauză între ele, fie anulând rostirea unuia dintre accente.

Troheu RAMpam u , silaba accentuată urmată de silabă neaccentuată

Pusă în discuție astfel, metrica poeziei se dezvăluie ca funcționând în strânsă legătură cu vorbirea naturală și influențându-se reciproc. Întorcându-ne la corespondențele cu utilizarea ritmurilor în alte limbi trebuie notat faptul că nicio literatură nu a inventat ritmuri, niciodată. Întotdeauna, aceștia au fost adaptați după diferitele utilizări pe care un ritm sau altul le-a primit în literaturile clasice în acel moment. Există un fir interesant care merge din metrica vedelor indiene în poezia greacă și apoi în cea latină, apoi, o dată cu dezvoltarea poeziei în limbile vernaculare, din metrica poeziei clasice italiene în versificația medievală franceză și apoi în cea slavă, poloneză (de unde au împrumutat și primii poeți români), germană și engleză.
Mai mult, ritmurile în sine au fost preferate pe rând pentru compoziția poetică. Astfel, poezia populară românească este predominant trohaică și chiar și primele încercări culte au funcționat în același fel. Psaltirea lui Dosoftei lasă să se audă cel mai des acest metru format dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată și până târziu înspre sfârșitul secolului XIX, acest ritm este predilect în poezia românească. Chiar și mai târziu poate fi găsit, dar mult mai rar, în poezia cultă (La lumina lunii vreau la noapte/ să-ți aruncivodul de pe țărmul/ Insulei, de unde marea poartă/ Argint viu pe tava peste care/ liresc în jocuri de sidefuri/ Solzii apelor ca otase/ Unduindu-și moale foș nitura Ion Pillat- deja am vorbit despre cuvintele care primesc două accente în rostirea poetică).
Altfel ne întâlnim cu construcții trohaice și în hip-hopul de azi (cu tot cu inversiunile și transformările amintite deja):
Vindeti/ au/rul pe/ bancno/te de/ plastic
E ni/velul/ de trai/ pe vatrai,/ scade/ drastic
(Cheloo)
Raportul dintre iamb și troheu este același în poezia occidentală. Frecvent în creațiile populare sau în jocurile copiilor, troheul este mai rar folosit în poezia cultă. Un exemplu celebru este Never, never, never, never, never din Regele Lear, dar rolul lui este chiar acela de a întări forma iambica a versurilor care îl preced (And thou no breath at all? Thou’lt come no more) și care ii urmează (Pray you, undo this button: thank you, sir).

O încheiere și alte două ritmuri pentru metrul de două silabe

Ca să închei trecerea prin povestea metrului de două silabe trebuie să spun câte ceva și despre situația în care ambele silabe sunt accentuate sau ambele sunt neaccentuate.
În primul caz vorbim despre spondeu (RAM RAM, ).
Pe cât de serioasă era utilizarea acestui metru în antichitate (când sensul său era de două silabe lungi) și era folosit la libații rituale, pe atât de controversată este existența sa modernă. Am arătat mai sus cum se manifestă oroarea de spondei în română, iar în limbile germanice existența lor a fost contestată în mod repetat.
În cel mai bun caz, a fost acceptată existența spondeului ca o variație în versul iambic, dându-se ca exemple ultimele două silabe din versul shakespearian The dove pursues the griffo, the mild hind sau cele din finalul de la The long day wanes, the slow moon climbs. Edgar Allen Poe în Principiul poetic înaintează chiar ipoteza conform căreia probabil că în spondeu putem găsi forma elementară a versului. Un gând, chiar embrionar, ce caută delectarea produsă de egalitatea de sunete, a dus la formarea cuvintelor cu câte două silabe. Faptul că spondeii abundă în limbile vechi confirmă această idee.
Cu toate acestea poeticienii moderni au preferat să nege posibilitatea acestui metru, pornind de la teorii lingvistice ori de la concepția asupra metrului conform căreia un picior metric nu poate conține decât un accent.
De aceeași soartă a avut parte și metrul pirihic (pa pa, u u, două silabe accentuate) care în antichitatea desemna metrul compus din două silabe scurte folosit în pyrriche, dansuri de război). Până și Poe, citat mai sus găsea că existența sa, fie în ritmurile clasice, fie în cele moderne, e o pură himeră.

Am încercat să găsesc câteva dintre cele mai dinamice povești legate de măsurile de două picioare metrice.
Daca mai avem chef mai vorbim si de ritmurile de trei picioare, doar așa pentru că poate nu o să ne mai întoarcem la ele le pun aici.

Dactil uu, RAM pa pa
Anapest uu, pa pa RAM
Amfibrah uu, paRAMpa

și nebuniile cu câte două sau chiar trei silabe accentuate
Tribrah ,RAM RAM RAM
Cretic u-, RAMpaRAM
Bahic u, paRAM RAM
Antibahic u, RAM RAM
Molos uuu, pa pa pa

Iar cu patru picioare lucrurile s-ar complica dacă nu ne oprim la cele care au un singur accent între cele patru silabe. Dar cu acestea lucrurile sunt ceva mai simple, după locul silabei accentuate în măsura de patru silabe:
Peon I uuu, RAM pa pa pa
Peon II uuu, paRAMpa pa
Peon III uuu, pa pa RAM pa
Peon IV uuu, pa pa pa RAM
specialitatea acestor din urmă măsuri este să apară în combinații cu celelalte ritmuri, fiind totuși notată și excepția din Vânturile, valurile, unde versul este format doar din doi peoni I.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.