Traseul berlinez al literaturii romane- Ficţiunea provocării – cum a fost lectura de proza noua romaneasca de la Berlin

fictiunea provocarii berlin foto Lucian Spatariu
fictiunea provocarii berlin foto Lucian Spatariu

Berlin 25 noiembrie 2011

Ficţiunea pROvocării/Fiktion der pROvokation a fost o lectură public de proză românească scrisă de autori care încă nu au împlinit 40 de ani. Seara a fost organizată de ICR Berlin la invitaţia Literaturwerkstatt după ce o lectură de poezie românească organizată în acelaşi loc acum doi ani, Live Poesie s-a bucurat de success. Lectura a început la ora 21.00 şi a inclus pauze muzicale şi video cu piese de Mitoş Micleuşanu.

Proza contemporană reflectă situaţia imaginarului din societatea de azi. Ceea ce succesiunea ştirilor publicate în presă nu reuşeşte să surprindă este tocmai structura de profunzime a actelor pe care le descoperim ca fundamentale pentru imaginea noastră despre noi şi despre ţara în care trăim. În ultimii 20 de ani, proza românească s-a concentrat asupra unor direcţii distincte, autorii care nu au împlinit încă 40 de ani fiind cei care au ocazia să aleagă şi să constituie propriile variante ale acestei imagini. Dacă istoria ficţiunii clasice este legată de imitarea naturii, cea modernă de reconsiderarea referinţelor şi instrumentelor literare în raport cu domeniul estetic, proza contemporană românească are şansa unei adevărate culturi a provocării realităţii, impactul ficţiunii de azi fiind piatra de încercare pentru cei mai noi autori.

Ficţiunea istoriei

Cosmin Perţa întreţese fantasme şi date istorice in “Viaţa închipuită a micului N. Ceauşescu”

“Oriunde se ducea era primit cu aplauze, aplauze primea şi în timpul discursurilor sale şi la plecare era condus tot cu aplauze. Se săturase micul N. Ceauşescu de atâtea aplauze. Undeva, într-un colţ, până şi mintea îi aplauda numai când se gândea la el.”



Dragoş Ghiţulete despre care Matei Visniec scria ca “reuseste sa urce pe versantul cel mai dificil al meseriei de scriitor, pentru ca reuseste sa povesteasca. Are un dar al naratiunii si o privire interesanta asupra unor subiecte cu conotatie istorica. El face parte de altfel din acea generatie care a fost putin marcata de comunism, dar suficient pentru a-l pastra in memorie si a incerca acum sa descifreze mecanismele schizofrenizarii fiinţei umane prin ideologie si printr-o anumita practica istorica revolutionara”.
Trebuie să stau nemişcat cel puţin şase ore. Doamne, dar e un copil, e năbădăios, vrea să se joace. Nu putem să-l legăm de pat. Dacă trebuie, îl legăm. E mai rău aşa. Hai, puişor, crezi că poţi să nu te mişti şase ore? O să rămîi cu dureri de cap toată viaţa dacă te mişti. O să te joci cînd ieşi, dar acum trebuie să asculţi. O să scape, o să scape acum. Încă două-trei ore şi nu se mai juca niciodată. Fă o injecţie acum, nu, nu copilului. E calciu, o să-şi revină.”

Irina Petraş vorbind despre un tip nou de scriitor găseşte că “acest prozator nu mai minte. Sau pretinde că nu mai minte. Iar cititorul e prins la mijloc, blocat între enunţuri contradictorii şi obligat să… tacă..”


Naraţiunile prezentului

Adina Rosetti a reuşit să strângă într-o carte impresionantă un puzzle de poveşti din lumea de azi pornind de la cazuri reale.

Fierberea asta continuă îi dă o stare de ameţeală, ca şi cum ar vedea lumea prin nişte ochelari cu dioptrii greşite, iar el trebuie să facă eforturi să se adapteze într-un fel, să-şi croiască drum, atent să nu se ciocnească de obiecte şi de oameni, să nu se împiedice şi să cadă. Poveştile din mintea lui sînt mult mai vii şi mai adevărate decît tot ceea ce se întîmplă în mărunta lui viaţă; din cauza asta Zaim trece prin întîmplările vieţii reale ca şi cînd n-ar conta cu adevărat. Nu contează că n-are o slujbă ca lumea, o nevastă, o familie şi o casă, sau măcar o iubită care să aibă grijă de el.”


Peisaje narative

Ioana Bradea oferă un adevarat tur de forta in contradictiile si senzatiile lumii post-industriale romanesti in romanul “Scotch”.

Se dezmeticesc în cele din urmă şi pornesc la drum, spre fabrică. Traversează cîteva străduţe, ajung în gară şi încep să alunece somnambulic pe lîngă şinele căii ferate.

Ling în trecere vagoanele unui personal.

Se izbesc de elevii veniţi la şcoală de pe satele din jur. Zeci de copii de ţărani invadează gara în fiecare dimineaţă. Horcăie, tuşesc şi urlă într-una.

o frondă difuz justiţiară, de un fel de mesianism al depresiei jubilative.” Spune Nicolae Bîrna


Vocile contraculturii

“existenţialismul dependenţei chimice zice” Marius Chivu.-Andrei Ruse realizează analize legate de figura marginalului, dezvoltări dinamice care arunca perspective inedite asupra lumii româneşti de azi.

“Bine, în unele momente mă las dus de val. Ca să nu înnebunesc de tot, ca să încerc să leg ceva în acest puzzle imposibil, iau trecutul meu incert ca pe o posibilitate chiar reală. Încerc să găsesc hibele, erorile din amintirile mele prefabricate, dar mintea poate așeza lucrurile în așa fel încât să nu te trezești niciodată.

Singurul lucru pe care îl știu cu certitudine este că nu știu nimic cu certitudine. Tot ceea ce este în jurul meu se naște o dată cu mine și până atunci n-a fost sau a fost altfel, undeva de unde nu mai țin minte nimic.“

Mitoş Micleuşanu care o dată cu volumul “Kasa Poporului” a confirmat opţiunea pentru o proză provocatoare, dispusă să abordeze motive ce ţin de istoria dictaturilor şi de cruzimile ideologiilor din secolul XX.

„Spunea cineva că literatura este nemuritoare. Să treacă pe la noi, să vadă aici nemurire! Nu-mi plac oamenii care aruncă metafore gratuite şi confundă realitatea cu poezia. Apropo de poezie, culmea, n-am înregistrat nici un deces printre cărţulii! Măcar atâta bucurie! Dar e foarte straniu, poezia intră în letargie şi nu mai răspunde la stimuli. În schimb, o poţi răsfoi liniştit, fără să te umpli de puroaie, aşa cum bunăoară se întâmplă cu tratatele de medicină.”

„Existenţa nu poate fi evitată. Nimic nu poate fi evitat. Dacă nu s-ar produce regretabilul, n-am avea ce evita. Noi încercăm toată viaţa să evităm suferinţa. Când, de fapt, căutarea fericirii este izvorul tuturor suferinţelor. Revolta corporalităţii produce regretabilul, sfâşierea… Omul regretă finitudinea corporalităţii sale. El poate evita catastrofe mărunte, dar nu se poate evita pe sine. În cele din urmă, ajungi să regreţi tendinţa ta de a regreta.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.