Una dintre cele mai consistente iluzii culturale autohtone ţine de confundarea instituţiilor cu persoanele care le conduc. Acum mai bine de un an, explicam într-un interviu realizat pentru Bookaholic în ce fel vedeam eu că funcţionează colaborările cu ICR: „Este greu sa confound o institutie cu o persoana. De fapt partile bune ale ICR sunt legate de persoane care isi fac bine treaba. In acelasi fel partile rele, le datoreaza tot unor persoane care se tem sa nu supere. Cu ICR am avut cateva experiente in care am colaborat cu oameni cat se poate de profesionisti, cum nu prea suntem obisnuiti sa intalnim in proiectele cultural romanesti. Am avut senzatia asta la ICR New York, unde cei care ne-au organizat lecturile aveau contacte foarte bune nu doar cu toate celelalte institute cultural de acolo, dar si cu institutiile cultural cele mai importante. Puteau sa dea telefon si erai asteptat la intrare la MoMa sau aveai bilete la jumatate de pret la BAM. La Berlin am avut trei lecturi. Una a mea si doua in care am propus si am gandit logica intalnirii cu scriitori din Romania. Cea mai buna explicatie este legata de faptul ca anul asta, Literaturwerkstatt din capital Germaniei au solicitat ICR sa mai facem o lectura. Oameni care isi fac treaba bine la ICR am gasit si la Praga si la Stockholm, unde suedezii imi spuneau ca ICR si British Council sunt cele mai active spatii cultural din oras. Pe partea proasta pot sa iti spun ca stiu cazuri de oameni absolut respectabili la proiectele adresate romanilor din Basarabia care au taiat finantari pentru o revista culturala din Chisinau foarte bine facuta numai pentru ca se temeau sa nu fie interpretat un articol (un singur articol) aparut la un moment dat. Si lucrul asta s-a facut fara explicatii. Cum spuneam, lucrurile nu depind la ICR de o singura persoana ci sunt nuantate pentru fiecare om cu care intri in contact acolo.”

Reformări şi deformări

Deja au trecut câteva luni de când noua conducere susţine (săptămânal) că pune accentul pe valoare şi performanţă. Din păcate, intenţia anunţată, oricât de onorabilă, nu se prea vede pusă în fapte din moment ce singurele Institute Culturale Româneşti din străinătate în care se mai întâmplă ceva notabil sunt exact acelea unde ştiam şi înainte că lucrează oameni profesionişti. Evident, cu excepţia New York-ului unde, de când a fost schimbată conducerea nu s-a mai anunţat nimic pe site (cum se poate vedea si acum, ultimul eveniment este de pe 15 noiembrie 2012). Mai mult, comparând evenimentele ICR-urilor din străinătate, constatăm că o activitate normală au avut tocmai cele care au păstrat conducerea din 2011 (Londra, Berlin, Tel Aviv, Stockholm). Într-o discuţie pentru Observator cultural, Dan Shafran, Director ICR Stockholm dezvăluie, însă, o imagine dezolantă a noilor direcţii impuse de la centru: „Am avut mai multe perioade dificile, dar nici una care să se poată compara cu dificultăţile pe care le întîmpinăm de o jumătate de an încoace. (…) urmînd ca echipa să fie descompletată prin întreruperea mandatului unuia dintre referenţi. Este vorba de o persoană cu studii şi experienţă în domeniul cultural, care ni s-a alăturat prin detaşare de la ICR Bucureşti şi care şi-a dovedit cu prisosinţă competenţa şi angajamentul faţă de institut. Acum se pune însă problema înlocuirii acesteia cu cineva total lipsit de experienţă şi pregătire culturală, dar care a fost selectat în urma mult discutatului concurs organizat recent de ICR Bucureşti.”
Rezultatele reformulărilor propuse de noua echipă de la conducerea institutului sunt deocamdată mai mult decât nefericite: „Ne-am dat seama atunci că nu mai putem face planuri pe termen lung, pentru că stabilitatea de care ne bucuraserăm timp de şase ani se risipise într-o lună. Efectul asupra credibilităţii şi vizibilităţii noastre a fost imediat şi colosal. Practic, în prezent trăim din gloria trecutului, a unui capital şi a unei reputaţii deosebite acumulate pînă acum. Nu va fi uşor să revenim acolo unde eram vara trecută, cînd toată presa suedeză ne declara <cel mai bun>, <mai activ> şi <mai dinamic> institut cultural străin reprezentat în Suedia, <o încercare extrem de reuşită de a reliefa profilul cultural al unei naţiuni>. Statutul de ţară invitată la Tîrgul de Carte de la Göteborg, dobîndit înainte de criză, ne dă astăzi o şansă nesperată să ne repliem. Dacă vom rata şi această şansă, efectele negative vor fi, mă tem, irecuperabile.” arată Dan Shafran.

Din punctul meu de vedere, exact aceste situaţii le caută orice conducere abuzivă. De aceea, cred că este mai importand decât oricând să fie reformulate raporturile pe care obişnuim să le avem faţă de instituţiile publice şi să realizăm faptul că oricâte lucruri avem de reproşat unui şef sau altuia (unui preşedinte sau altuia), protestele noastre se răsfrâng asupra unor oameni prinşi între toate aceste schimbări. Corina Şuteu, fosta directoare a ICR New York, a arătat că, în afara ICR poate să facă lucruri importante pentru promovarea filmului.

Fără îndoială

Dacă, până acum, am fi putut discuta despre nemulţumirea normală în faţa unei schimbări (aşa cum înţeleg că îi place noului preşedinte să creadă), probabil că este greu să mai dai vina pe reacţiile celor care „îl nemulţumesc pe Dumnezez” (cum tot filozoful apolitic autosuspendat din partid sugerează) atunci când vine vorba despre realizările de ultimă oră ale ICR. Am înţeles că totul a fost gândit pentru salonul de carte de la Paris. Am văzut şi lista de autori invitaţi (dacă nu mă înşel, cred că erau doar trei autori care nu prea colaboraseră cu ICR înainte de 2012 – D.R.Popescu, Augustin Buzura şi Breban- dar niciunul dintre ei pe lista oficială a celor 27 de autori invitaţi de Centrul National al Cartii francez impreuna cu Sindicatul National al Editorilor si Institutul Francez). În sfârşit… se poate comenta oricât cu privire la o selecţie, aşa că ar fi cazul să ne îndreptăm privirea spre zona de creativitate a noului ICR. Cu aceeaşi ocazie, ICR a anunţat logo+ul folosit pentru prezenţa României la ICR.

Este destul de mare surpriza pe care o oferă ICR Bucureşti, lansând ca logo al României pentru unul dintre cele mai mari târguri de carte pariziene  chiar formula pe care anul trecut o folosise capitala Franţei la o manifestare de acelaşi tip.

Nu mă îndoiesc de faptul că avem păreri diferite despre originalitate şi creativitate. Dar, bănuiesc eu, că nici Dumnezeu nu crede că La Roumanie se Livre este un logo prea creativ faţă de varianta franceză de anul trecut. Şi acum: în ce fel procedăm atunci când şefii fac de râs angajaţii care îşi fac treaba serios? Alegerea mea este să îi promovez pe cei care îşi fac treaba serios indiferent dacă şefii lor sunt în relaţii bărboase cu Dumnezeu ori complet atinşi de retorica goală a politicii.