Zilele trecute am ascultat amuzat cum poetul Paul Vinicius confunda zonele poeziei cu găștile. Când am anunțat că o să vorbesc și despre asta la lecture în această seara am primit următorul răspuns:
„ Însă pentru cine a fost prezent acolo, în Club A, la lansarea volumului „Cântece pentru Jusa” a lui Leonard Ancuţa, nu este niciun secret asupra identităţii celui care a deschis discuţia despre apartenenţa autorului la vreo generaţie sau grup literar, utilizând în acest scop, încă de la începutul spiciului său, această năstruşnică maşină de tocat scriitori şi preambalat spre alte sfere… Cât despre folosirea termenului „găşti” – oare de ce nu mă mai mir, când vine dinspre un magazin de trotinete cu motor?”
Pe cât de explicabilă este confuzia rezolvată aici cu elegantul „ba tu” (pentru că cel care a deschis discuția se sugerează că aș fi eu), pe atât de amuzantă este din moment ce vine din seria argumentelor puse în gura celuilalt doar ca să ne băgăm în seamă.
Reformularea puterii si alte probleme ale poeziei de azi
Joi, 15 noiembrie 2012, 19.00
In fata unei biserici in 2012, niste cersetori copii urmaresc trecatorii si le “ureaza” ceva.
Poezia este perceputa ca arta a cuvantului, dar in acelasi timp si ca arabesc inutil. Ordine, dezordine si autoritate sunt trei dintre raporturile care vor fi urmarite pornind si intorcandu-ne la poezie. Autoritate, stapanire, dominatie, influenta sunt acceptiuni ale puterii. Prin acestea sunt formulate regulile conform carora functioneaza poezia, dar si regulile diferitelor tipuri de putere.
Aristotel distinge intre strigat (glas) si voce ca intre cei care nu fac parte din comunitatea politica, si cei care sunt inclusi in aceasta comunitate. “Urarea” copiilor cersetori face trecerea intre cele doua conditii. Cu participarea poeților Dmitri Miticov și Radu Nițescu