Arhive categorii: carte

recenzii, cronici, vizionări de poezie

Maia Morgenstern îți lansează noua carte în cadrul Festivalului Undercloud

Editura Litera vă așteaptă duminică, 8 septembrie, ora 12.00 la sediul UNARTE (Calea Griviței nr.28) la lansarea volumului Orez.Cu lapte de Maia Morgenstern din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud, în prezența autoarei. Prezentarea cărții va fi urmată de un dialog cu publicul. Gazdă a evenimentului este Chris Simion–Mercurian, director al festivalului. Întâlnirea va fi urmată de o sesiune de autografe. 

INTRAREA LIBERĂ ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE! Rezervările se pot face pe adresa de email undercloudfest@gmail.com

Maia Morgenstern: „Nu de puţine ori, părerile noastre sunt divergente; ne mai certăm, chiar avem sentimentul unei rupturi, al unei despărţiri dureroase. Când şi când ne amintim, şi atunci ni se face dor. Şi ne întrebăm de ce? De ce lăsăm distanţa, distanţa fizică sau pe cea conceptuală, să ne arunce atât de departe unul de celalalt, să ne despartă până la înstrăinare? Doar suntem o familie, o familie mare, frumoasă, furtunoasă uneori. Suntem noi, uniţi şi unici, în felul nostru. Şi iarăşi, din când în când, avem nevoie de sprijin, de susţinere, de-un sfat. De dialog, de învăţătură, de rememorare. Chiar şi de discuţii în contradictoriu, de comentarii înţelepte. De argumente. Avem nevoie de convingeri şi de cunoaştere, de credinţă, de tradiţii şi de înţelegere. De respect şi consolare.“

MAIA MORGENSTERN se naşte la Bucureşti, pe 1 mai 1962. Încheie studiile de licenţă la IATC în 1985, la clasa lui Dem Rădulescu.

Este repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi revine la Bucureşti, unde joacă la Teatrul Evreiesc de Stat şi la Teatrul Naţional. Realizează proiecte artistice de anvergură, atât în teatru, cât şi în film, alături de Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Theo Angelopoulos, Marta Mészáros, Mel Gibson.

Pe scena TNB se remarcă în spectacole precum O trilogie antică, după Euripide şi Seneca, Dama cu camelii după Al. Dumas fiul, Vizita bătrânei doamne de F. Dürrenmatt. La TES, unde este şi manager, din anul 2012, interpretează roluri remarcabile, în producţii ca Astă seară: Lola Blau de G. Kreisler sau Jocul regilor de P. Kohout. Colaborează cu teatre din ţară şi de peste hotare, iar printre filmele cele mai importante sunt Balanţa, Cel mai iubit dintre pământeni sau Patimile lui Hristos.

A fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Emma, Premiul Felix al Academiei Europene de Film, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în Franţa, Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”.

Parlamentul European de la Strasbourg o desemnează, în anul 2003, Actriţa şi Femeia anului. În 2018 devine Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti şi este decorată de către Preşedintele României cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer.

Poetul și traducătorul Marco Lucchesi, președintele Bibliotecii Naționale a Braziliei, deschide ediția din acest an a FIPB

Luni, 9 septembrie 2024, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB), un proiect amplu ce reunește peste 50 de evenimente și care se va încheia duminică, 15 septembrie 2024, arată un comunicat al organizatorilor.

Evenimentul care dă startul ediției din acest an a FIPB este conferința cu tema „Elogiu limbii române”, susținută de Marco Lucchesi, scriitor, traducător, membru al Academiei Braziliene de Litere, președinte al Bibliotecii Naționale a Braziliei și un excelent promotor al literaturii române. Evenimentul va avea loc la Aula Academiei Române (Calea Victoriei 125), începând cu ora 11.30, și va fi urmat de lansarea celui de-al doilea volum semnat de Marco Lucchesi care apare în traducere în limba română: Dor și Saudade (traducere de Dinu Flămând, Editura Muzeului Literaturii Române).

Deschiderea oficială a ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București va avea loc, la fel ca în ceilalți ani, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (BCU), în prezența organizatorilor și a reprezentanților de seamă ai unor instituții străine cu sediul în România:  Ioan Cristescu – Director General al Muzeului Național al Literaturii Române, Mireille Rădoi – Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Excelența Sa Doamna Marija Kapitanović – Ambasadoarea Republicii Croate în România, Excelența Sa Domnul Stefan Tomašević, Ambasadorul Serbiei în România, Excelența Sa Domnul Ricardo Guerra de Araújo – Ambasadorul Republicii Federative a Braziliei în România, Ronaldo Lima Viera – Consilier al Ambasadei al Republicii Federative a Braziliei în România, Laura Napolitano – Directoarea Institutului Italian de Cultură, vicepreședinta EUNIC România și a criticului și teoreticianului literar Mircea Martin, membru titular al Academiei Române.

Programul primei seri continuă cu o serie de lecturi publice și un concert susținut de artiștii Ansamblului Cameral de Muzică Veche Anton Pann, la BCU, precum și cu un performance poetic susținut de Chris Tănăsescu aka Margento (Citizen of the Universe), la ARCUB.

În cifre, programul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București înseamnă peste 70 de ore de lecturi publice, la care iau parte poeți din peste 20 de țări de pe cinci continente. Programul include un program bogat de dezbateri, peste 15 ore și tot atâtea ore dedicate lansărilor de carte. Momentele de performance, improvizație poetică, atelierele și workshopurile dedicate poeziei însumează peste 50 de ore, la fel precum concertele, vernisajele, conferințele și spectacolele.  

Poezia se va auzi la ediția din acest an a FIPB de la peste 100 de microfoane, iar peste 1500 de scaune așteaptă să-i primească pe iubitorii de poezie din București de-a lungul celor șapte zile de festival. 

La ediția din acest an a Festivalului, publicul este invitat să se implice în promovarea poeziei, într-o campanie online dedicată lor, cititorilor. Sub motto-ul „Carte de identitate | poezia”, iubitorii de poezie sunt invitați să-și creeze propriile cărți de identitate ca cititori de versuri, cu propriile date personale literare. Cele mai frumoase poeme și versuri alese de cititori vor fi reunite într-o pop-up antologie online, iar cinci dintre participanți vor primi premii constând în cărți de poezie cu autografe și produse de la Delicatese Florescu și Aqua Carpatica. Publicul are acces gratuit la evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București. Programul celor șapte zile de festival, desfășurat în 13 spații culturale cunoscute din București este mai jos dar și pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române, organizatorul evenimentului

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE DE LA BUCUREȘTI

EDIȚIA 2024

Programul FIPB2024

Luni, 9 septembrie 2024, ora 11.30 – 12.30
Aula Academiei Române, Calea Victoriei 125
Conferința „Elogiu limbii române”, susținută de Marco Lucchesi, scriitor, traducător, membru al Academiei Braziliene de Litere și președinte al Bibliotecii Naționale a Braziliei. Conferința va fi urmată de lansarea volumului său, „Dor și Saudade”, care pune în valoare „această consangvinitate magică între română și portugheză – patrias și matrias, aceeași limbă saudade – dor, inepuizabil rezervor metafizic”, cum menționa traducătorul cărții, Dinu Flămând, în prefața acesteia.

Luni, 9 septembrie 2024, ora 18.00 – 21.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Deschiderea oficială a festivalului
Alocuțiuni
Ioan Cristescu, Director General al Muzeului Național al Literaturii Române
Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”
Excelența Sa, Doamna Marija Kapitanović, ambasadoare a Republicii Croate în România
Excelența Sa, Domnul Stefan Tomašević, ambasador al Serbiei în România
Excelența Sa, Domnul Ricardo Guerra de Araújo, ambasador al Republicii Federative a Braziliei în România
Ronaldo Lima Viera, consilier al Ambasadei al Republicii Federative a Braziliei în România
Laura Napolitano, Director al Institutului Italian de Cultură, vicepreședinte EUNIC ROMÂNIA
Mircea Martin, membru titular al Academiei Române

Lecturi publice: Antonella Anedda (Italia, video), Nora Iuga (România), Magda Cârneci (România), Denisa Comănescu (România), Marco Lucchesi (Brazilia), Kata Győrfi (România), Dumitru Crudu (Republica Moldova), Octavian Soviany (România), Radu Vancu (România), Nicolae Prelipceanu (România).
Moderator: Dinu Flămând, scriitor și traducător

Concert Porta Art Nova Nobilis – P.A.N.N.
Artiștii Ansamblului Cameral de Muzică Veche Anton Pann vor interpreta compoziții semnate de marele cărturar, utilizând instrumente specifice timpului în care ele au fost compuse – oud, kanun, ney, bendir, riq. În concert, alături de aceste instrumente specifice, muzicienii vor performa și la instrumentele clasice, clarinet și violoncel, dar și la vioara marca Niccolò Gagliano 1760, proprietate a statului german, landul Baden-Württemberg.
Dr. Constantin Răileanu – coordonatorul ansamblului, voce și kanun (România), Dr. Alexandru Stoica – oud (România), Drd. Sabin Penea – vioară (România), Drd. Andrei Nițescu – cello, anatolian kemane (România), Ghassan Bouz – percuție (Liban), Jovan Sofronievski – clarinet, ney (Macedonia).

Luni, 9 septembrie 2024, ora 20.00 – 21.00
ARCUB, Sala Mare, Strada Lipscani 84 – 90
Performance poetic: Chris Tănăsescu aka Margento (Citizen of the Universe)
Margento Is Back. The #Graph-Poem Adventure
Prezintă: Peter Sragher

_________________

Marți, 10 septembrie 2024, ora 11.00 – 12.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Viorel Marineasa – 80
Invitați: Viorel Marineasa, Ion Bogdan Lefter, Tudorel Urian, Bedros Horasangian, Livius Ciocârlie.
Moderator: Ioan Cristescu

Marți, 10 septembrie 2024, ora 13.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Remember Ioan Es. Pop
Invitați: Ion Mureșan, Călin-Andrei Mihăilescu, Teodor Dună, Bogdan-Alexandru Stănescu, Merlich Saia.
Moderator: Călin-Andrei Mihăilescu

Marți, 10 septembrie 2024, ora 14.00 – 15.00
Sediul MNLR, Calea Griviței 64-66
Vernisajul expoziției Dosoftei – 400

La 400 de ani de la nașterea cărturarului, poetului și traducătorului Dosoftei (1624-1693), Muzeul Național al Literaturii Române organizează expoziția omagială Dosoftei – 400, cuprinzând Psaltirea slavo-română (1680) a mitropolitului, cunoscută și sub titlul Psaltirea de-nțălesPsaltirea în versuri (1673), precum și reproduceri ale unor psalmi. Piese deosebite ca Viața și petrecerea sfinților (1682), Parimiile și Păscălia, provenind din Biblioteca Sfântului Sinod, îmbogățesc expoziția, alături de alte exemplare rare de carte veche religioasă din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române.

Participă: Ioan-Aurel Pop, Gheorghe Chivu, Arhimandritul Policarp Gabriel Chițulescu, Nicolae Brânzea, Ioan Cristescu.
Moderator: Eugenia Oprescu.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 15.00 – 16.00
Biblioteca Metropolitană București, strada Tache Ionescu 4
Remember Dan Arsenie
Invitați: Magda Cârneci (România), Carmen Guerrero (Spania), Alba Guerrero (Spania), Călin-Andrei Mihăilescu (România/Canada), Ion Bogdan Lefter (România).
Moderator: Victor Ivanovici (România/Grecia)

Marți, 10 septembrie 2024, ora 16.00 – 17.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Tur ghidat în cadrul expoziției documentare Anton Pann – 170
Prezintă: Mădălina Șchiopu
Expoziția documentară este realizată cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la moartea scriitorului și reflectă imagini din viața și opera sa. MNLR deține Casa memorială „Anton Pann” (strada Anton Pann 20), care poate fi vizitată de publicul larg, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 17.30 – 18.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Recital António Fonseca (Portugalia) din vol. „Lusiade”, de Luís Vaz de Camões
În 2024 se împlinesc 500 de ani de la nașterea scriitorului Luís Vaz de Camões, poet proeminent și personalitate literară complexă a Portugaliei, autor al epopeei „Lusiade”, cea mai importantă operă literară portugheză.
Eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Camões

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.00 – 19.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
„Viața e un poem”
Un spectacol complex, plin de emoție, o întâlnire armonioasă între versuri scrise de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Mihail Eminescu, Ion Barbu, Miron Radu Parachivescu, George Seferis (Georgios Seferiadis – poet și diplomat de origine greacă) și muzică de calitate.
Participă: Jezebel, Toma Enache, Sorin Slat și Alexandru Burcă – pian, Lucian Maxim – percuție. Grafică: Iulia Cutova; Videoproiecții: Roxana Zidaru; Costume: Adina Buzatu. Un spectacol de Toma Enache, realizat cu sprijinul BES România, manager Martha Maria Mocanu.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.00 – 19.30
Biblioteca Goethe-Institut, Calea Dorobanți 32
Lectură Alexandru Bulucz în limba germană

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Salonul Carol, Biblioteca Centrală Universitară, Calea Victoriei 88
Conferință susținută de Anca Vasiliu (România/Franța): Entre l’émoi et l’évidence : la dialectique du langage poétique. Homère, Platon et l’anonyme « Du sublime ».
Moderator: Dinu Flămând
Conferința va fi susținută și audiată în limba franceză.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Tur ghidat în cadrul expoziției de bază, în limba engleză
Prezintă: Radu Băieșu

Marți, 10 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Londohome, David Praporgescu 31
Seara debutanților
Lecturi publice: Cristina Alexandrescu, Ramona Boldizsar, Gabriel Cărtărescu, Daniel Coman, Vasile Gribincea, Daniil Iftime, Șerban Mihalache, Bogdan-Alexandru Petcu.
Coordonator și moderator eveniment: Radu Vancu

Marți, 10 septembrie 2024, ora 19.00 – 20.30
Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Bulevardul Elisabeta nr. 38
Lansare de carte Yaniv Iczkovits (Israel)
Yaniv Iczkovits în dialog cu Simona Kessler, Ioana Petridean, Cătălin Striblea, moderator Denisa Comănescu, despre romanul său Nimeni nu părăsește Palo Alto. Traducerea din ebraică aparține Ioanei Petridean. Volumul face parte din colecția Raftul Denisei a Editurii Humanitas Fiction.

Marți, 10 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Gabriel Chifu (România), Mihai Firică (România), Carolina Ilica (România), Maud Joiret (Belgia), Dimitris Kanellopoulos (Grecia), Fulgencio Martinez (Spania),  Ștefan Mitroi (România), Ion Mureșan (România), Bogdan O. Popescu (România), Osman Öztürk (Turcia), Mihók Tamás (România), Grete Tartler (România), Liliana Ursu (România), Varujan Vosganian (România).
Moderator: Loreta Popa

Marți, 10 septembrie 2024, ora 19.45 – 20.30
Salonul Carol, Biblioteca Centrală Universitară, Calea Victoriei 88
Lansarea cărții „Dor – Saudade”, de Marco Lucchesi
Moderator: Dinu Flămând, traducătorul cărții din portugheză

Marți, 10 septembrie 2024, ora 20.00 – 21.00
Spațiul destinat expozițiilor temporare MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Vernisajul expoziției de fotografie a artistului Dorin Rachmuth
„M-a adus la fotografie filmul lui Michelangelo Antonioni Blow-up, dar mai ales un aparat de fotografiat primit la 16 ani de la tatăl meu. Nuvela Funigei a lui Julio Cortazar, care a inspirat filmul, am descoperit-o mai târziu. A fost, pare-se, rebotezată Blow-up. M-am identificat cu fotograful din film, în speranța – teamă de a descoperi că lucrurile nu sunt ceea ce par, apoi că nu sunt ceea ce sunt, apoi că nu sunt. Ca Pinocchio, îi urmez cu credință pe Motan și pe Vulpoi, în căutarea de noi și noi minciuni, altfel, Zâna ar uita de mine. Îmi pare că un om adormit în parc, o adolescentă care fumează pe furiș, o perdea tristă deasupra trotuarului și toți ceilalți sunt acolo dintotdeauna, sfincși încremeniți în așteptarea mea. Fiecare cu o întrebare la care nu știu să răspund decât cu o altă întrebare. Le-am furat imaginile și nu mă pot despărți de niciuna din șirag: e jurnalul meu de călătorie, iar expoziția – o invitație la drum. Unele imagini s-au șters, celelalte se mai învălmășesc, se ciondănesc, se împacă, stau de vorbă. Fotograf narator, cum îmi place să mă numesc, încerc întotdeauna să conduc privitorul dincolo de privire. Cred că atunci când acest pariu reușește, gestul fotografului se întâlnește cu poezia.”

Marți, 10 septembrie 2024, ora 20.30 – 21.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Concert Nicu Alifantis

_________________

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 11.00 – 13.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Dialog Despre literatură și război cu Yaniv Iczkovits (Israel), Bruno Mazzoni (Italia) și Dinu Flămând (România)

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 13.00 – 15.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Remember Traian T. Coșovei
Invitați: Ioan Cărmăzan, Dan Mircea Cipariu, Ștefania Coșovei, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Bogdan O. Popescu, Cecilia Ștefănescu, Adrian Suciu.
Moderator: Ioan Cristescu

Miercuri, 11 septembrie 2024 – Vineri, 13 septembrie 2024, orele 15.00 – 18.00
ARCUB, Sala Atelier, Strada Lipscani 84 – 90
Workshop in poetry & performance: From Page to Stage with Andy Willoughby (Marea Britanie)
Participanții își vor dezvolta abilități de scris solo și recital, tehnica de performanță și metode de grup slam pentru echipe colaborative. Participarea la atelier este gratuită, iar accesul se face în baza confirmării primite în urma înscrierii. Atelierul va fi susținut în limba engleză.

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 15.30 – 17.30
Biblioteca Metropolitană București, strada Tache Ionescu 4
Lecturi publice: Costinel Petrache, Liviu Capșa, Gabriel Burlacu, Mihaela Stanciu, Carmen Secere, Miruna Drăghici, Raluca Faraon, Florentina Chifu, Mihaela Oancea, Victoria Milescu, Valentin Busuioc, Dumitru Ioan Dincă.
Moderatori: Evelyne Croitoru, Horia Gârbea.

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 16.00 – 17.00
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Dezbatere: Cum se vede România de afară
Invitați: Carmen-Francesca Banciu, Bruno Mazzoni, Victor Ivanovici, Matei Vișniec
Moderator: Călin-Andrei Mihăilescu

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 17.00 – 18.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
The debate between tradition and modernity: its place in shaping a Romanian identity
Conferință susținută de dr. Dennis Deletant
Prezintă: Călin-Andrei Mihăilescu

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Prezentarea antologiei poeziei românești îngrijite de Dimitris Kanellopoulos (Grecia)
Moderatori: Dinu Flămând, Victor Ivanovici

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 18.00 – 19.00
Salonul Carol, Biblioteca Centrală Universitară, Calea Victoriei 88
Dialog Loreta Popa cu Fulgencio Martinez și lansare de carte „Simplu”, de Loreta Popa
Invitați: Cătălina Beța și Adrian Naidin

Miercuri, 11 septembrie 2024, ora 19.30 – 21.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Carmen-Francesca Banciu (România/Germania), Alexandru Bulucz (România/Germania), Martina Caluori (Elveția, video), Gelu Diaconu (România), Călin-Andrei Mihăilescu (România/Canada), Dumitru Păcuraru (România), Adrian Popescu (România), Radu Sergiu Ruba (România), Arcadie Suceveanu (Republica Moldova), Eugen Suciu (România), János Szántai (România), Ioan T. Morar (România), Nina Vasile (România), Gelu Vlașin (România), George Vulturescu (România).
Moderator: Călin-Andrei Mihăilescu

Concert Mircea Tiberian – Nadia Trohin

_________________

Joi, 12 septembrie 2024, orele 13.00 – 14.30
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Remember Alexandru Mușina 70
Invitați: Tania Mușina, Rodica Ilie, Adrian Lăcătuș, Călin-Andrei Mihăilescu, Ioan Șerbu.
Moderator: Ioan Cristescu

Joi, 12 septembrie 2024, orele 16.00 – 17.00
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Remember Emil Brumaru
Invitați: Paul Cernat, Cosmin Ciotloș, Ion Mureșan.
Moderator: Bogdan Crețu

Joi, 12 septembrie 2024, ora 17.00 – 19.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Aniversare Adriana Babeți – 75
Invitați: Mircea Mihăieș, Călin-Andrei Mihăilescu, Livius Ciocârlie, Mircea Martin, Octavian Plăiașu, Ioan Cristescu.

Proiecția filmului „Amicii publici”, ce reconstituie documentarea şi elaborarea romanului „Femeia în roșu”, scris de trei autori: Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Mircea Nedelciu, a cărui acţiune se desfăşoară la Comloşul Mare, Timişoara, Chicago şi Viena.

Adriana Babeți este scriitoare, profesor universitar și Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor Republicii Franceze.

Joi, 12 septembrie 2024, ora 17.30 – 19.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Conferința The Gaze of Literature, susținută de Cato Lein (Suedia)
Cu participarea producătoarei Karin Starre
„În 2002 am avut o expoziție la librăria Hedengren din Stockholm cu portrete de autor. La expoziție a participat fondatorul și fostul director al Institutului Cultural Român din Stockholm (ICR Stockholm), Dan Shafran. Am fost întrebat dacă doresc o colaborare. Misiunea era să fotografiem atât scriitori și poeți din România, cât și pe cei care au venit să viziteze Stockholmul. Am primit o bursă de la Institutul de Cultură și o listă a scriitorilor și a poeților, precum și datele lor de contact. În total au fost trei excursii la București și numeroase întâlniri cu scriitori și poeți la Stockholm. Pe mulți dintre ei i-am fotografiat de mai multe ori și am rămas prieteni.” (Cato Lein)
Proiecția filmului Eclectic in Bucharest, despre proiectul lui Cato Lein la București.
Prezintă: Loreta Popa

Joi, 12 septembrie 2024, orele 18.00 – 19.00
Deutsche Schule Bukarest, Strada Coralilor 20G
Lectură în limba germană a poetei Carmen-Francesca Banciu

Joi, 12 septembrie 2024, ora 18.00 – 20.00
Centrul Cultural Chinez din București, strada Batiștei 34
Chinese Moon Festival
Evenimentul, dedicat celebrării Festivalului Chinezesc al Lunii, include lecturi de poezie chineză și românească – având ca temă luna, muzică tradițională chineză live și replicarea unor experiențe din festival, inclusiv prepararea și degustarea moon cake – un tip de prăjitură care se servește în mod tradițional în timpul festivalului. Lecturile poeziilor în limba chineză vor fi subtitrate în limba română.
Participă: Adrian Alui Gheorghe, Ioan Pintea

un playlist cu poezie românească în performance

Joi, 12 septembrie 2024, ora 18.30 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Prezentarea expoziției de bază în limba engleză
Prezintă: Radu Băieșu

Joi, 12 septembrie 2024, ora 18.30 – 20.30
Institutul Cervantes, Bulevardul Regina Elisabeta 38
Lecturi publice: Evelio Miñano Martínez (Spania) și Matei Vișniec (România/Franța).
Evenimentul va fi urmat de un dialog al celor doi invitați.

Joi, 12 septembrie 2024, ora 19.00 – 20.00
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Dezbatere: Despre limitele literaturii
Invitați: Cristian Fulaș, Bogdan Crețu

Joi, 12 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Lecturi publice: Mehmet Can Doğan (Turcia), Gellu Dorian (România), Tatiana Faia (Portugalia), Pedro Larrea (Spania/SUA), Cassian Maria Spiridon (România), Mircea Măluț (România), Iuliana Miu (România), Cosmin Perța (România), Ioan Pintea (România), Jean Poncet (Franța), Eduard Sanahuja Yll (Spania), Maria Șleahtițchi (Republica Moldova), Rhys Trimble (Marea Britanie).
Moderator: Cosmin Perța

Joi, 12 septembrie 2024, ora 20.30 – 21.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Spectacol de muzică și poezie „Nevoia de îngeri”
Participă actorii Flaviu Crișan, Radu Bânzaru, Ioana Chelmuș. Muzică: Emil Viciu, voce, chitară. Invitați: Cătălin Chivu, percuție, și Ciprian Tănăsescu, editor. Versuri de Radu Cristian Constantin.

__________________

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 17.00 – 18.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Cum traducem poezia?
Jean Poncet (Franța) în dialog cu Dinu Flămând (România) și Victor Ivanovici (România/Grecia)
Evenimentul se va desfășura în limba franceză

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 17.00 – 18.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Vernisajul expoziției Glimpses of infinite symmetry a artistului Vlad Țenu
Expoziția reunește lucrări și prototipuri din seriile „Miniplex” și „Synthetic Nature”, dar și o creație nouă, și face parte din retrospectiva Vlad Țenu ce marchează 10 ani de la prima expoziție personală a artistului în țara sa natală, România, organizată în acest an la Galeria Galateca. Instalațiile sale artistice reprezintă structuri modulare, forme organice cu aspect neregulat care amintesc de creaturi marine sau de forme organice din natură, dar cu o rigoare simetrică de bază. Vlad Țenu este arhitect româno-britanic stabilit la Londra. De la proiectarea arhitecturală la activitatea sa din domeniul academic și de la instalații artistice sau sisteme de asamblare modulară la piese de artă purtabile, lucrările de design experimental ale lui Vlad Țenu constituie o cercetare continuă și o explorare a spațialității și materialității.
Coordonator proiect: Monica Morariu
Prezentarea se va desfășura în limba engleză
Partener: Galeria Galateca

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 18.00 – 21.00
ARCUB, Sala Mare, Strada Lipscani 84 – 90
Seara performance-urilor: Higyed Alexandru (România) & Andreea Ioniță (România), Florin Dan Prodan (România), Sorin Despot (România), Lorena Enache (România), Mugur Grosu (România), Angyal Gyula (Ungaria), Radu Nițescu (România), Peter Sragher (România).
Moderator: Peter Sragher

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 18.00 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Adrian Alui Gheorghe (România), Ana Andrei (România), Angela Baciu (România), Leo Butnaru (Republica Moldova), Ruxandra Cesereanu (România), Rita Chirian (România), Maria Ciurea (România), Nicolae Coande (România), João Luís Barreto Guimarães (Portugalia), Joyelle McSweeney (SUA), Marko Pogačar (Croația), Simona Popescu (România), Horst Samson (Germania), Anca Vasiliu (România/Franța).
Moderator: Cosmin Perța

Concert Cătălina Beța și Albert Tajti

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
„De vorbă cu poeții…”
Seară de muzică și poezie cu Ovidiu Mihăilescu și Alexandru Turcu

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 20.00 – 21.00
Modul Cărturești, Str. Academiei 18-20
Poeți români în seria „Biografii romanțate” de la Polirom
Invitați: Cosmin Ciotloș, Bogdan Crețu, Cristian Fulaș, Cosmin Perța
Moderator: Cosmin Ciotloș

_________________

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 13.00 – 14.00
Biblioteca Metropolitană București, strada Tache Ionescu 4
Remember Marin Mincu
Invitați: Mihail Gălățanu, Mugur Grosu, Bruno Mazzoni, Cosmin Perța, Grigore Șoitu, Nicolae Tzone, Nina Vasile, Miruna Vlada.
Moderator: Octavian Soviany

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 13.00 – 14.00
Modul Cărturești, Str. Academiei 18-20
Lectură de poezie pentru copii
Invitate: Carmen Tiderle, Lavinia Braniște, Simona Epure

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 14.00 – 15.00
Modul Cărturești, Str. Academiei 18-20
Lectură din volumele „Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru”, „Prințul Miorlau” și „Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari”, de Nina Cassian
Participă: Anca-Maria Pănoiu (Editura Frontiera) în dialog cu Loreta Popa și Marcela Motoc.

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 15.00 – 17.00
Mansarda MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Atelierul de creație „Poezie în viață”
Istoria Atelierului de creație Poezie în viață începe în 1998 – cu o pauză între 2002 și 2004 – și durează până în 2007. Au urmat câteva sesiuni în Spania, între 2009 și 2016, iar în România a fost reluat din 2023 cu o viziune neschimbată de la început până azi. În anii ’90 era în București cam singurul Atelier de poezie care prindea, fără să fie doar atât, ceea ce se numește la noi „atelier de creative writing”. Are o formulă interdisciplinară și singulară încă, prin conceptul ce depășește ideea de „a învăța să scrii”; pentru că redefinește constant condiția poeziei, a poetului ca artist complex, dar și receptarea ei. Sensul atelierului de creație – poezie în viață – îl situează fără îndoială, cu toată discreția în care s-a desfășurat în toți anii, în avangarda unui fenomen literar care de-abia acum a devenit vizibil.
Coordonator: Nina Vasile

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 17.00 – 19.00
Modul Cărturești, Str. Academiei, 18-20
Mornin’ Poets. De la idee la brand cultural. Primele 100 de ateliere
Despre poeți se spune că sunt leneși, că se trezesc târziu și că nu poți conta pe ei că ajung la timp pentru întâlnire. Încercăm să demontăm toate aceste neadevăruri cu o serie de poeți matinali, cu texte proaspete și, mai ales, cu multă cafea. Duminica de la 11.00 la 14.00, cu o frecvență bilunară, Mornin’ Poets se lansează pe orbită. Mornin’ Poets este o serie de cinci ateliere de poezie, în care scriem, citim și dezbatem poeme sau idei despre scris, despre arta noastră și mersul ei prin țară. Fiecare lector va propune o temă de scris, astfel că, la atelier, cursanții vor primi feedback la poemele trimise. Proiectul a demarat în toamna lui 2018, cu un prim sezon care a inclus următorii antrenori și antrenoare: Miruna Vlada, Elena Vlădăreanu, Svetlana Cârstean, Sorin Despot și Claudiu Komartin. 2020 a însemnat mutarea în online, din motive de pandemie, iar la finalul lui 2021 am adaptat atelierele la nevoile cursanților cu un format hibrid, pe care îl folosim și acum. Până în septembrie 2024, cifrele Mornin’ Poets vorbesc pentru noi: 94 de ateliere, 91 de antrenori diferiți, 19 sezoane și multe poeme publicate în reviste și chiar în volume proprii de la edituri prestigioase.

Mornin’ Poets

Invitați:
Andrei Zbîrnea (project manager Mornin’ Poets și poet), Constantin Buduleci (cursant Mornin’ Poets & poet), Anca-Ioana Câdă (cursantă Mornin’ Poets & poetă), Romina Hamzeu (cursantă Mornin’ Poets & poetă), Cosmin Perța (scriitor și antrenor Mornin’ Poets), Miruna Romanciuc (cursantă Mornin’ Poets & poetă), Miruna Vlada (scriitoare și antrenoare Mornin’ Poets), Andrada Yunusoğlu (cursantă Mornin’ Poets & poetă).

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 16.00 – 17.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Prezentarea expoziției de bază în limba franceză
Prezintă: Radu Băieșu

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 17.00 – 19.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Romulus Bucur (România), Mina Decu (România), Mariangela Gualtieri (Italia), Bruno Mabille (Franța), Ștefan Manasia (România), Ioan Matiuț (România), Marin Mălaicu-Hondrari (România), Sébastien Minaux (Franța), Andrei Mocuța (România), Étienne Paulin (Franța), Đorđe Sibinović (Serbia), Moni Stănilă (Republica Moldova), Robert Șerban (România), Pavel Șușară (România), Alexandru Vakulovski (Republica Moldova), Miruna Vlada (România), Florina Zaharia (România).
Moderator: Dan Burcea (România/Franța)

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 18.00 – 21.00
ARCUB, Sala Atelier, Strada Lipscani 84 – 90
Seara performance-urilor poetice ale participanților la atelierul susținut de Andy Willloughby (Marea Britanie)

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 19.30 – 21.00
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Improv literar cu scriitorul Călin-Andrei Mihăilescu

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 19.00 – 20.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Concert de fado: Cristina Dăscălescu, Ricardo Caria, Paul Edeleni.

_________________

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 11.00 – 13.00
Grădina MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lansarea romanului fantasy Posh, de Gabriela Toma (Editura Ars Libri, 2024)
O carte pentru copii, pe care e musai s-o citească și părinții într-o duminică, ziua cea mai potrivită pentru a crea o casă a poveștilor și o vânătoare de comori și indicii. Vor participa invitați de marcă ai Atelierelor Thomasinei, povestași, călători în lumea poveștilor și ilustratori. Vor fi alături de noi: Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Mircea Cipariu, Laura Greaca, Livia Greaca, Albert Toma și descoperitorii lumii lui Posh înainte ca aceasta să fi apărut în târg: Matei Nițulescu, Loreta Popa, Daniela Băbu, Anița Grigoriu, Radu Băieșu, Daniel-Paul Ciobanu. Moderator: Cristina Poterășoiu.

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 17.00 – 19.00
Mansarda MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Lectură #2: Radu Stanca & Doti Stanca
Festivalul Scrisorilor organizat de Asociația Hearth

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Lecturi publice: Dan Mircea Cipariu (România), Jeannette L. Clariond (Mexic, video), Teodora Coman (România), Ioana Crăciunescu (România), Andrew Davidson-Novosivschei (România), Ioana Diaconescu (România), Cristina Drăghici (România), Constantin Iftime (România), Emanuela Ignățoiu-Sora (România), Iustin Moraru (România), Andrei Novac (România), Alina Purcaru (România), Viorica Răduță (România), Livia Roșca (România), Arthur Suciu (România).
Moderator: Cosmin Perța

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 19.30 – 20.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Seara filmului contemporan cu regizorul Alexandru Solomon

„Strigăt în timpan”

O cronică neconvențională a avangardei literare și artistice românești ce reconstituie atmosfera acelor ani de nebunie (1916-1947) cu ajutorul mijloacelor specifice (colaj, asociații absurde) – 1993. 27 min., Beta SP. Versiune română, engleză. Producător: FAV. Un film de Radu Igazsag și Alexandru Solomon.

„Duo pentru Paoloncel și Petronom”
Paul Celan, unul dintre cei mai mari poeți de limbă germană ai veacului, și-a petrecut tinerețea în Bucovina și la București. Acest documentar artistic este construit ca un dialog poetic între Celan și prietenul său, scriitorul Petre Solomon, pe fundalul istoriei zbuciumate a anilor 1940-1947 – 1994. 27 min., Beta SP. Versiune română, engleză, germană. Producător: FAV. Un film de Alexandru Solomon.

„Cronica de la Zürich”
Zürich, la 100 de ani de la nașterea lui Tristan Tzara și la 80 de ani de la nașterea dadaismului… Cronica de la Zürich este un documentar despre ceea ce a mai rămas viu din această mișcare la care au contribuit Marcel Iancu, Arthur Segal și, mai ales, Tristan Tzara, toți trei originari din România – 1996. 40 minute, Beta SP. Versiune română, franceză. Versiune engleză (28 min.) Producător: FAV. Realizat cu sprijinul Fundației PRO HELVETIA

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 20.30 – 21.30
Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8
Concert Analia Selis și Mariano Castro

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 21.00 – 22.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
LETOPISEȚ RELOADED – Concert „The Beatles reinterpretat” susținut de Ansamblul Cameral de Muzică Veche Anton Pann

Bookfest a deschis toamna culturală la Chișinău

Circa 25.000 de iubitori de lectură, între care și numeroase personalități din România și Republica Moldova au vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2024 în cele cinci zile și au participat la peste 70 de evenimente, arată un comunicat de presă.

Cea de-a șaptea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, desfășurat sub Înaltul Patronaj comun al Președinților Republicii Moldova și României, Excelențele lor Maia Sandu și Klaus Werner Iohannis, s-a încheiat duminică, cu un șir de evenimente dedicate iubitorilor de carte de toate vârstele. Timp de cinci zile, în perioada 28 august – 01 septembrie, peste 25.000 de vizitatori au trecut pe la standurile celor aproape 40 de edituri din Republica Moldova și România și au participat la diferite dezbateri, lansări de carte și întâlniri cu apreciate personalităţi culturale de pe ambele maluri ale Prutului. Printre acestea s-au numărat scriitori precum Ioana Pârvulescu, Cristian Tudor Popescu, Ionela Hadârcă, Ioan-Aurel Pop, Radu Paraschivescu, Radu Aldulescu, Mihaela Noroc, Dan Ungureanu, Liviu Stănescu, Cristian Preda, Bogdan Răileanu, Vitalie Ciobanu, Emil Hossu Longin, Emilian Galaicu-Păun, dar și editorii Lidia Bodea (Humanitas), Gheorghe Erizanu (Cartier), Iurie Bîrsa (ARC), Oleg Bujor (Epigraf), Gheorghe Prini (Știința), Valentin Ajder (Eikon), Dan Pleșa (Vellant), Hadrian Mateescu (Cuantic) sau Viorel Ilișoi (Editura GRI). Bookfest Chișinău 2024 a fost finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

În mesajul de pe pagina sa de Facebook, Președinta Republicii Moldova, ES Maia Sandu a scris: ”La fiecare sfârșit de august, Chișinăul redevine o frumoasă capitală a cărții. M-am bucurat să văd azi atâția vizitatori, mari și mici, la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Zeci de mii de titluri ale editurilor din Republica Moldova și România, dintre care o treime sunt noutăți editoriale, zeci de lansări, discuții, întâlniri cu autori îndrăgiți de pe ambele maluri ale Prutului, sesiuni de autografe – cu fiecare ediție, Bookfest capătă, prin efortul organizatorilor, dar și al gazdelor, tot mai multă consistență și amploare. Îi dorim să se extindă, să crească, construind cele mai trainice poduri – Poduri de Carte!

În salutul său, Președintele României, ES Klaus Werner Iohannis a arătat că ”în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, recenta participare în calitate de ţară invitată la Bookfest Bucureşti, precum şi această ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest Chişinău, evidenţiază solidul fundament cultural al opţiunii pro-europene a majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova. Sprijinul României pentru acest viitor şi solidaritatea noastră au la bază valorile noastre democratice şi umaniste comune, hrănite din solul fertil al limbii, al culturii şi al experienţei istorice pe care le împărtăşim”.

Salonul de Carte a fost vizitat de înalți reprezentanți ai administrației de la București și Chișinău: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, Consilierul Prezidențial Sergiu Nistor, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, consilierul prezidențial al Republicii Moldova în domeniul culturii și al relațiilor interetnice, Angela Brașoveanu, ministrul Culturii al Republicii Moldova, Sergiu Prodan, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, secretara de stat din Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Adriana Cazacu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, reprezentanta Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Karin Borovic,  și mulți alți oaspeți importanți.  

Ediția 2024 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău s-a desfășurat în parteneriat cu Ministerul Culturii din România și Ministerul Culturii din Republica Moldova. Parteneri strategici au fost USAIDUKaid și Ambasada Suediei în Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din MoldovaCamera de Comerț și Industrie a Republicii MoldovaUniunea Editorilor din Republica Moldova și Asociația Editorilor din România.

Bookfest, cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a dobândit o dimensiune internațională marcantă, a ajuns anul acesta la ediția a XVII-a în București. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Brașov – având și două ediții speciale de Crăciun la București. Anul acesta invitatul de onoare a fost chiar Republica Moldova. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia şi Italia.

”Tăcerea” lui Don DeLillo are în premieră variantă românească la Anansi

Romanul Tăcerea, cea mai recentă carte a scriitorului Don DeLillo, a apărut zilele acestea în limba română sub umbrela imprintului Anansi. World Fiction al Editurii TREI, în traducerea Alexandrei Coliban, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză de astăzi, anunță editura.

Acesta este cel de-al doilea titlu semnat de Don DeLillo, unul dintre cei mai importanți romancieri americani contemporani, care intră în portofoliul Anansi, după noua ediție a romanului Zgomotul alb, carte-cult, tradusă cu succes în întreaga lume și ecranizată în regia lui Noah Baumbach. Uri Singer, cunoscutul producător de film american care a realizat și Zgomotul alb a cumpărat în urmă cu doi ani și drepturile de ecranizare ale romanului Tăcerea, anunță revistele de film de peste Ocean.

Potențialul de a deveni film al romanului Tăcerea este un fapt remarcat și de criticii literari sau de marile nume ale literaturii universale de astăzi care au scris despre carte. Anne Enright, laureata Booker Prize din 2007, este unul dintre ei: „Acesta este romanul înțeles ca artă performativă, ca piesă expresionistă. Să citești Tăcerea este ca și cum ai urmări Melancholia lui Lars von Trier sau ai asculta o compoziție de Philip Glass: senzația este de înstrăinare”.

În Tăcerea, acest roman apocaliptic încheiat de autor în ajunul izbucnirii pandemiei COVID-19, ecranele se sting, avioanele se prăbușesc și nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce anume ne face umani, în mijlocul tăcerii.
Este duminica meciului de Super Bowl, în 2022. O profesoară de fizică pensionară, soțul ei și fostul student obsedat de Albert Einstein așteaptă încă un cuplu pentru a urmări împreună meciul la televizor. Perechea întârziată are parte de o aterizare forțată la sosirea de la Paris, iar întâlnirea cu prietenii lor se transformă într-o piesă beckettiană în mijlocul unei „tăceri” depline și neanunțate a tehnologiei.

Imediat după publicare, romanul s-a bucurart de recenzii pozitive atât în America, cât și în Marea Britanie: „un roman extrem de puternic”, titrau criticii de la Los Angeles Times. „Un roman apocaliptic despre vremurile în care trăim”, completau criticii de la The Guardian.

În lista citEști o s-o găsești în curând în acest playlist dedicat clasicilor controversei.

La citEști oficial o să dai peste ce e mai discutat în materie de carte

Don DeLillo (n. 1936) este considerat unul dintre cei mai mari prozatori americani în viață, cunoscut deopotrivă și ca eseist și dramaturg. Este autorul a cincisprezece romane, printre care Omul căzătorLibraUnderworldCosmopolisPunctul OmegaArta corpului. De-a lungul carierei, i s-au decernat numeroase premii, printre care prestigioasele PEN/Faulkner Award, PEN/Saul Bellow Award, National Book Award și Premiul Academiei Americane de Arte și Litere.

„S-ar putea spune că există două categorii de scriitori: autorul care este doar o voce și cel care creează și o imagine. Eu aparțin celei din urmă, am un simț vizual acut. Îmi place fotografia. Iubesc să mă uit la fotografii și picturi. Cu toate acestea, diferența dintre lumea imaginilor și lumea materialelor tipărite este extraordinară și greu de definit.
Pentru mine, imaginea înseamnă o explozie de impresii, spre deosebire de carte, pe care o leg mai mult de identitatea individuală. Mă gândesc la un copil care învață să citească, construindu-și o identitate, cuvânt după cuvânt și poveste după poveste. Cumva, imaginile duc întotdeauna la oameni ca public colectiv. Cărțile le aparțin indivizilor”, declara Don DeLillo într-o interviu recent.

––
Așezat sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, imprintul Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.
Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul editorial Anansi. World Fiction, este un apreciat prozator, poet, eseist și traducător român contemporan, dar și unul dintre cei mai importanți editori români postdecembriști.