Arhive categorii: carte

recenzii, cronici, vizionări de poezie

actual, carte, media, personal, util

O expoziție din depozitele Bibliotecii Naționale se deschide

Lasă un comentariu

Expoziția Zețar e gata să fie văzută. Dicționarul spune că ZEȚÁR, zețari, s. m. Muncitor tipograf care culege manual literele în culegar după manuscris; culegător. – Din germ. Setzer. (DEX)

”Vom extinde definiția. Pentru noi ZETZAR înseamnă un proiect inedit care pune laolaltă istoria tehnologiei tiparului din România și creativitatea pe care hârtia o poate găzdui, în toate formele sale”, anunță reprezentanții Bibliotecii Naționale a României.

Foto Simona Noapteș fb

Biblioteca Naţională a României propune un proiect multidisciplinar care să aducă în atenția publicului această lume a tiparului: ”Vom culege mașini tipografice, tehnici de lucru, meserii dispărute și uitate, arta designului grafic și cartea ca obiect și le vom folosi ca materie de lucru. Le vom expune, le vom afla, le vom discuta. Vom avea ateliere și dezbateri, toate despre arta tiparului și provocările creatoare ale hârtiei”, nota prezentarea oficială a demersului.

”Iubim cărțile și revistele, dar și literele de plumb și cernelurile. Iar din această pasiune s-a născut un proiect care sperăm să vă placă”, arată cei de la Biblioteca Națională.

Simona Noapteș, de la Serviciul Dezvoltare Instituțională al Bibliotecii Naționale a României, explică: ”Zetzar a apărut așa, pur și simplu, ca o carte de care ai uitat și de care dai întâmplător în bibliotecă. Și în care mai găsești și niște bani ieșiți din uz, o scrisoare și o floare presată.

ZETZAR este o expoziție de cărți, reviste, mașini tipografice uitate, din colecțiile Bibliotecii Naționale a României și instalații plastice semnate de Tudor Marinescu din materia tipografică a Infinitezimal. E o expoziție făcută cu prieteni, cu emoție și cu finanțare AFCN. Că e aproape primul meu experiment curatorial contează mai puțin.

Îi mulțumesc domnului profesor Adrian Cioroianu pentru încrederea în acest proiect.

Iar lista de mulțumiri e mare. Local Design Circle, Palatul Culturii Bistrița, Infinitezimal, colegi din Biblioteca Naţională a României”, arată Simona Noapteș.

Începe miercuri, 11 septembrie, de la 17.00, la sala Euphoria din sediul Bibliotecii Naționale (Bd.Unirii nr.22) și rămâne deschisă până la final de septembrie.

actual, carte, media, util

Romanul ”Măștile fricii” de Camelia Cavadia apare în spaniolă

Lasă un comentariu

Toamna aceasta începe cu vești excelente pentru autorii români publicați la Editura Trei: romanul Cameliei Cavadia, Măștile fricii, apare în limba spaniolă la Editura Omen, în traducerea Alinei Popescu. Volumul se bucură de o recomandare specială din partea jurnalistei Rebeca Yanke de la prestigioasa publicație El Mundo, care a declarat că Las máscaras del miedo este „un roman pe cât de intens, pe atât de copleșitor, care te răvășește pentru că toți am avut momente în care am trăit în întuneric”, arată un comunicat.

„Mi-e foarte greu să cuprind în cuvinte tot ce simt acum, cu toate că tocmai ele, cuvintele, m-au adus în acest moment al vieții. Ele și oamenii. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă și le mulțumesc cu toată ființa celor care au fost lângă mine chiar de la început pe acest drum, dar și celor care s-au alăturat pe parcurs. Pentru mine această traducere este un lucru uriaș și sper ca Măștile fricii (Las máscaras del miedo) să se bucure de atenție din partea cititorilor spanioli, așa cum s-a întâmplat în România. Cartea aceasta a devenit foarte repede iubită și mă bucur mult că și la nouă ani distanță de momentul publicării, continuă să adune noi și noi cititori. De data aceasta, pornește într-o aventură ale cărei granițe sunt fără limite, iar eu sunt emoționată ca o mamă al cărei copil pleacă să cucerească lumea”, explică scriitoarea Camelia Cavadia.

Este prima carte din literatura română pe care editorul spaniol alege să o publice: „Nu știu dacă eu am descoperit Măștile fricii sau cartea m-a descoperit pe mine. Nici nu aș putea spune că Omen Ediciones a ales-o ca prim titlu spre publicare, pentru că fără această carte poate că editura nu ar fi existat. Această poveste, care rămâne atât de mult întipărită în suflet, a fost cea care a dat impuls unui proiect mult visat, dar mult timp stagnat. Datorită Cameliei Cavadia și acestei cărți minunate, am putut să ne scoatem măștile și să prindem aripi. Multumesc!”, declară Oana Moșniagu, fondatoarea Editurii Omen.

Măștile fricii este un roman care ne reamintește într-un mod aparte despre cât de importantă este copilăria noastră și modelele pe care le avem în acea perioadă. Cât de mare este amprenta lăsată asupra viitorului unui copil de un părinte autoritar, violent și incapabil să își depășească neputințele? O istorie a metamorfozei unei personalități abuzate de violență și frică, o privire emoționantă asupra maternității înăbușite de stereotipuri și a unei iubiri care putea să fie perfectă, dacă protagoniștii săi ar fi trăit prezentul.

O experiență inedită de lectură și pentru Alina Popescu, traducătoarea romanului în limba spaniolă: „Această poveste cutremurătoare, pe care am citit-o și am tradus-o cu sufletul la gură, este un extraordinar exemplu de proză socială, de mărturie a unei realități cu care mulți dintre noi ne putem identifica. Sper din tot sufletul ca Las máscaras del miedo să aibă un drum frumos și în Spania, țară în care încă există un procent neașteptat de copii maltratați de părinți. Sunt ferm convinsă că măiestria cu care Camelia surprinde consecințele unei copilării traumatice nu-i va lăsa indiferenți pe cititorii de aici.”

Romanul Măștile fricii, publicat pentru prima dată în 2016, s-a vândut până acum în peste 20.000 de exemplare, ceea ce-l face un longseller al Editurii Trei. Cartea este disponibilă și în format ebook și audiobook în lectura autoarei.

Născută pe 10 mai 1969, la București, Camelia Cavadia a absolvit liceul de filologie-­istorie Zoia Kosmodemianskaia și este licențiată în filosofie și jurnalism. Are un background de 22 de ani în televiziune (Pro TV și Antena1), iar din 2017 este co­fondator al Agenției de Comunicare Fabrica de PR. A debutat în literatură în 2015, la Editura Trei, cu volumul Vina, care avea să fie desemnat cel mai bun roman de debut la Festival du Premier Roman de la Chambéry (Franța), un an mai târziu. În 2016, a apărut cel de al doilea roman, Măștile fricii, iar în 2018 romanul Purgatoriul îngerilor, despre care scriitorul Radu Vancu a spus că este „documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. În 2022 a apărut volumul de povestiri Sufletul lumii.

actual, carte, media, util

Cartea lui Ciucă arată mai mult decât credeai. Dar cui?

Un comentariu

Cartea lui Ciucă este ciuca bătăilor în discursul public al acestor zile. Sigur depinde și unde te uiți. Unii se bat cu ea în piept, alții se bat cu meandrele AI-ului ca să arate ei cum se face. Da, o să ajung aici și la Ion Iliescu până la urmă.

În realitate volumul ”În slujba țării” scris mai mult pentru Mircea Geoană. De-asta nu o să o găsești între selecțiile citEști. Pentru că nu e pentru tine. Și uite mai jos de ce.

Ce poveste spune cartea

În primul rând că spune mai multe povești. Una este spusă până la pagina 155, personală, care îți dă impresia că e ”Amintiri din copilărie” de Ion Creangă rescrisă pentru copii, cu accent oltenesc. Doar accent, pentru că din perfectul simplu, perfectul e lăsat de-o parte. Până la urmă, ai spune, își zice și omul povestea. Iar acesta este un cuvânt care apare de vreo 20 de ori în carte, dar de șase ori este doar pe prima pagină a cărții. Când verifici cu o platformă de identificare a AI-ului verdictul e mai mult spre autor uman în această parte a volumului.

Și dacă tot suntem la numărători, trebuie, poate nu chiar trebuie dar merită să notez:

român- 344 de ori

trebuie- 146 de ori

slujba- 115 ori (poate părea mult dar o dată la două pagini este titlul cărții)

țării- 151 de ori (la fel ca mai sus)

țară- de 27 de ori

președinte- de 79 de ori

național- 75 de ori

Cu toate că jură că pentru el ”cel mai important lucru este încrederea”, Nicolae Ciucă reușește să se refere la acest lucru doar de 31 de ori în cartea sa. Dintre acestea șapte referințe sunt pe o singură pagină (243).

Ceva mai dur este verdictul softurilor atunci când e vorba despre detectarea intevenției inteligenței artificiale în partea a doua a cărții (p.181-243), cea dedicată programului politic (omul spune că nu e program în carte dar…). În sfârșit, aici analiza automată recunoaște mai bine de 60% șanse să fie vorba de un discurs automat în cartea lui Nicolae Ciucă. Ceea ce nu știu de ce ar mira pe cineva.

Chiar și așa, cine a gândit volumul a avut grijă să îl facă ușor de parcurs, așa că 60 de pagini sunt doar poze, multe cu explicații care se repetă. Greșeli care să sară în ochi sunt puține. Ca un om cu problemele lui de atenție și cu dislexie, aș fi ultima persoană îndreptățită să facă asta… dar eroarea de mai jos e o excepție care chiar merită remarcată pentru că face din apărare (care teoretic e specialitatea autorului) ce se vede.

Citate care au surprins

”Sufletul este un mic univers care își are regulile lui, dintre care unele seamănă cu cele ale marelui Univers. Cum ar fi, de pildă, expansiunea lui, creșterea distanțelor dintre locuri și amintiri, odată cu trecerea timpului.” (p.19) Este un efort destul de mare dar rezultatul este pe măsură să ți-l imaginezi pe liderul PNL pronunțând aceste fraze.

” De aceea smochinele se coc temeinic, dulci și zemoase, cu miezul lor ca ghemul unui arici cu țepi moi”, p.23

”…am primit un telefon de la Președintele României prin care mă întreba dacă sunt de acord să trec în rezervă și să devin ministru al Apărării. Președintele e comandantul forțelor armate și, chiar dacă ceea ce îmi adresa era o rugăminte, venită din partea dumnealui, era un fel de ordin, nu puteam să refuz.” p.117 Aici ar trebui să îmi explice cineva exact care este procesul propunerii miniștrilor, pentru că sunt sigur că este o oarecare contradicție cu faptul că în Constituția României la articolul 28 din secțiunea 3 apare interzicerea pentru cadrele militare în activitate ”să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă prin orice mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice”. Știu că omul nu era membru, dar parcă face în convorbirea respectivă ”alte activități” în favoarea unui candidat… chiar și în cazul în care acel candidat e el însuși.

Pentru cine este scrisă?

Poate că are sens să ne amintim că dintre candidații care și-au anunțat intenția pentru prezidențialele din 2024, Kelemen Hunor este singurul cu o carieră de scriitor justificată și respectată în spate.

Cu toate că internetul s-a umplut de citate și mostre de lectură pasionată imediat ce a apărut cartea lui Nicolae Ciucă, publicul țintă este ceva mai redus. Singura persoană pe care ar putea să o intereseze cât de cât este Mircea Geoană. Pentru că atunci când pui una lângă alta ”În slujba țării” și ”Bătălia pentru viitorul României” (cartea cu care fostul lider NATO a intrat în povestea prezidențială acum) îți dai seama cum se completează imaginea lor. Pe de o parte ai mici schițe (cinstite, dar grăbite și formulate automat), pe de alta este un parcurs solid cu referințe la momente cheie și invocări bibliografice asumate. Sigur, nu i-a pus nimeni la îndoială lui Mircea Geoană faptul că analizează și scrie mai bine decât vorbește. Dar chiar și după demonstrația de frazare și referințe (de la paralela cu poezia lui Ion Barbu la invocarea succesului Innei, trimiteri la Jacques Attali ori explicații la ”De ce eșuează națiunile”) din cea mai recentă carte a sa, problema de imagine a lui Geoană a rămas: vorbești frumos, poate prea complicat, oricum, ce legătură are asta cu ce trăiesc eu? Până la urmă Geoană jură că viziunea lui e să se bazeze pe învățământ și cultură, dar specializarea e pe externe și politică. Iar cartea lui Nicolae Ciucă apare ca răspuns la această întrebare… cu aerul de ”stai să îți arăt eu”… de aici referințele bruște la cărți de aventuri, comparațiile ciudat de muncite cu lucruri aiurea.

Sigur, un răspuns sărac dar stai să le vezi pe altele. S-ar putea să se developeze în această perspectivă și alte lucruri din ultima vreme. De exemplu scandalul amendării editurilor și librăriei Cărturești. Pentru că între edituri, cu una dintre cele mai mari amenzi este și cea care a publicat în 2023 cartea lui Geoană. Îmi e un pic rușine să dau un citat din cartea lui Geoană, pentru că, în context, pare că îl laud. Dar deja am spus că a reușit să-și compromită de prea multe ori legătura dintre elocvență și realitate ca să fie vreo bănuială de propagandă așa că uite cum intră într-o poveste de gen o ritmare adecvată la intenție în ”Bătălia pentru viitorul României”.

Lupta de carte se ascute mai ales la coate

Războiul (ca să folosim pespectiva pe care cele două volume o adoptă) cărților de altfel ți-ar putea confisca niște timp pentru că dintre candidații care se anunță și George Simion a venit cu bibliografie. Cea mai recentă carte a acestuia, ”Cum i-am Cunoscut pe Klaus Iohannis, Dan Barna, Traian Băsescu și Ion Iliescu” e din 2019 și a apărut la o editură în care îți poți publica singur ce scrii. Cartea lui chiar include momentul în care liderul AUR este dat afară de la un târg de carte pentru că protesta la lansarea unui volum de Ion Iliescu. Poate de la primul președinte de după primul președinte al României vine și pasiunea pentru cărțile pe care știm că o să fie ciudat să te gândești cum o să le citească cineva mai târziu. Dar este un risc pe care trebuie să și-l ia cineva. Crezi că până la urmă președintele care rămâne în capătul alegerilor din 2024 o să fie fără carte?

actual, carte, media, personal, util

Ce-ți spune despre literatura română faptul că Mircea Cărtărescu predă cursul de literatură la New York la departamentul de limbi slave

Lasă un comentariu

Ambasada României în Statele Unite anunță că Mircea Cărtărescu este scriitorul rezident din partea Institutului Harriman la Universitatea Columbia în New York. Cursul propus de scriitor, ”Postmodernism vs. tiranie: O revoluție literară românească” a debutat pe 7 septembrie și continuă până spre jumătatea lui octombrie 2024.

Ce spune cursul lui Mircea Cărtărescu

Potrivit prezentării de pe platforma Columbia.edu, cursul abordează Generația anilor ’80 în literatura română și relația sa cu generația Beat din poezia americană ca și raportarea acestor scriitori la postmodernismul american în ficțiune. Cursul pornește de la prezentarea literaturii române din anii ’80 în contextul apăsător în care tinerii scriitori se vedeau obligați să trăiască, luptele din viața de zi cu zi cu dictatura și cenzura, ca și angajamentul acestor scriitori de a-și păstra libertatea interioară și autonomia textului literar. Cursul arată cât de importantă a fost descoperirea poeților Beat (Allen Ginsberg, Lawrence Ferlinghetti, Gregory Corso, Gary Snyder și a altor autori pentru mediul poetic din România acelor ani.

Prezentarea cursului face și o paralelă între opoziția poeților americani față de sistemul conservator din Statele Unite în timpul războiului din Vietnam și modul în care poeții generației ’80 de România ”au folosit puterea limbajului împotriva dictaturii comuniste pentru a da naștere unei poezii care amestecă suprarealismul și avangarda din Europa cu spiritul poeților Beat din Statele Unite”. Printre poeții citați se numătă Traian T. Coșovei, Mariana Marin, Magda Cârneci, Florin Iaru și Ion Stratan. În plus sunt citate influențele franceze ale Noului Roman sau ale grupului Oulipo ca și impactul pe care autori americani postmoderni precum John Barthes, Donald Barthelme, Robert Coover ori Thomas Pynchon l-au avut în scrisul din România. În ce privește filosofia postmodernă, cursul îi citează pe Gianni Vattimo, Guy Scarpetta, Jean Francois Lyotard și Francis Fukuyama. Iar proza românească a perioadei este ilustrată, printre altele, cu invocări ale unor autori precum Mircea Nedelciu, Gheorghe Craciun, Ioana Parvulescu, Cristian Teodorescu și Gheorghe Iova.

Înaintea lui Mircea Cărtărescu, în calitate de rezidenți ai programului inițiat de departamentul de limbi slave al Universității s-au numărat Laszlo Krasznahorkai, Andrei Kurkov, Maria Stepanova, Dubravka Ugresic și Gheorghi Gospodinov (ianuarie 2024).

Sigur, dintre scriitorii români, la New York, primul nume care vine în minte este Norman Manea și-a legat numele colegiul Bard în calitate de scriitor rezident și profesor de studii europene și cultură, între 1989 și 2017 și în continuare în consiliul colegiului. Iar spațiul new-yorkez este și locul în care îi găsești pe poetul Valery Oișteanu ori pe scriitoarea Mirela Roznoveanu.

Un scurt interludiu anticomunist

Cursul lui Mircea Cărtărescu, ca scriitor invitat al catedrei de limbi slave (nu, dacă te uiți pe lista de mai sus, îți dai seama că nu este singurul din afara spațiului slav al Centrului și Estului Europei), te poate face să îți dai seama că nu e prea târziu să ne amintim că imaginea literaturii, chiar și atunci când e română, este legată de spațiul din care vine mai mult decât conștientizăm. În plus, îți amintește că imaginea scriitorilor este destul de tare influnțată de ceea ce știm să facem cu ea. Iar exemplul cel mai bun este cel al premiului primit de Ana Blandiana.

Când poeta a primit unul dintre cele mai mari premii de poezie din lume, Cununa de Aur de la Struga, în 2019, nu prea am știut ce să facem cu informația. Sigur, este premiul pe care doar Nichita Stănescu l-a mai primit din România și distincția care s-a impus mai ales pentru că și-a ales mereu ca laureați autori care au rămas de referință la nivel internațional. N-aș vrea să fiu înțeles greșit, premiul din 2019 a fost anunțat în România. Sigur, mai ales în termeni care repoșau că nu se anunță… dar și ca eveniment pur și simplu. Totuși de atunci nu încetez să mă întreb, unde se rupe filmul percepției când e vorba de poezie în România? Poate acolo unde Ana Blandiana a insistat asupra formelor de opresiune pe care le resimte astăzi fără să ia în considerare faptul că discursurile oprimate au tins să devină discursuri oprimante și faptul că nevoia de libertate care în timpul comunismului era atât de necesară, după instaurarea regimurilor liberale a tins să devină scuza de bază pentru oprimarea celor marginalizați? Poate. Pe de altă parte, spune-mi cine a câștigat anul acesta la Struga… sau anul trecut. Sau acum doi ani.

O încheiere provizorie

De câte ori mă întreabă cineva cum se vede literatura română din afară, invitația pe care o fac este să îmi spună cum se vede literatura oricare vreți (franceză, olandeză, germană sau și mai distractiv din spațiile non-europene) de azi în România. Sigur, în cele mai fericite cazuri poți să pui cap la cap o listă de câteva nume. Dar de fapt este vorba despre scriitori care te interesează, nu despre faptul că vin dintr-o literatură sau alta. Asta, evident, dacă nu e specialitatea ta studiul literaturii ori promovarea cărții.

Ce mă interesează mai mult acum este tocmai faptul că recuperarea interesului pentru zona românească, așa cum are ea loc și odată cu Mircea Cărtărescu la New York, chiar fie ea concentrată asupra anilor ’80, este o ocazie mai ales pentru tine să îți aduci aminte ce greu îți era să procesezi când aflai la școală că literatura română veche e scrisă în slavonă. Că o bună parte a recunoașterii pe care spațiul literar românesc și-l asumă vine din germană (Paul Celan e un exemplu, dar și Herta Muller). Încă și mai apăsată este relația literaturii române cu literatura scrisă în franceză (Cioran, Ionesco, desigur dar și mai intens Gherasim Luca). Ca să nu mai spun cât de dezorientați continuăm să fim cu explozia de expresivitate pe care o arată autorii de limbă maghiară din România. Și nu ca propagandă ci ca nevoie de înțelegere de sine și de comuniune. Este modul în care de multe ori, nu scriitorii sunt cei care spun povestea, ci povestea îi spune pe ei. Mulțumesc!

P.S. Fotografia care ilustrează articolul surprinde în viziunea lui Mircea Cărtărescu colțul Brâncuși de la MOMA, cel mai invocat sculptor din România fiind extrem de relevant pentru distanța fascinantă care se instituie între percepția artistului acasă și cea din lume.