Arhive categorii: poeme

exerciţii, selecţii, mize de poezie

În pat cu ceva tradițional

Noaptea în care m-am îndepărtat de literatură
Poate părea o noapte ca oricare alta Ziua
de treisprezece februarie douămii treisprezece
Trecuse Iar eu redescoperisem radioul
România cultural abia mergea între orașe
Așa că m-am ales cu ascultatul unei muzici
Aproape avangardiste formată mai mult din alb
Un mare concert demonstrativ-festiv de Zgomot alb
De la un moment dat mi s-a cam părut că se repetă

Exprima și în general și în special aproape
Aceleași lucruri așa că am decis să schimb treaba
Cu o înregistrare tradițională ca să-mi
Mai revin și ce-i mai românesc decât enescu în
Plină interpretare a lui Bach după ce abia își
Revenise din boală comuniștii îi pregăteau
Primul festival totul începuse să scârțâie
Ceea ce el a și arătat în înregistrare
Greșeală cu greșeală accent cu accent ratat totuși

Prezent și convingător până la pulverizare
fie până și mama mamelor literaturilor
N-are ea stomac pentru cei care suntem de față

Republica poetica

Trăiam noi de multă vreme în republica deja a
tuturor limbajelor din lume și nimeni n-ar fi
ocupat vreo funcție doar eram toți responsabili
Nimic de atribuit nimic de condus numai de
asumat vinovăția fiecăruia față de
orice detaliu înțeles greșit și asta se tot
]ntâmpla cândva dar încă se mai întâmplă chiar de
fiecare dată când deschizi gura adăpostit
între marginile limbii tale și dinții eterni

craniul meu redevine transparent piciorușe cu
blana în piele zvâcnesc de jur împrejur ca la un vis
toți știm tot numai că nu prea reușim să ne-amintim
Continuă lectura Republica poetica

Din "nouă poeme noi pentru Vlad Drăgoi"

ca idee, lectura a sunat asa:

cum aici nu se aude prea bine, pun si cateva mostre de poveste din „Corpuri românești. Dimensiuni narative: 60/90/60 (sau invers)”

4. Totul este bleu Mai ales atunci când/ nu ne înțelegem alt poem cu toți/ prietenii care cred în Dumnezeu

De pe vremea în care ne simțeam ca/ niște elefănței purpurii tot țin/
Să îți spun ceva despre sfințenie/ doar știi că eu nu reușesc prea des să/
Vorbesc cu cei la care țin și atunci/ de fiecare dată mă gândesc să/
le spun ceva despre sfințenie un/ lucru care, la un moment dat, să/
nu mai însemne nimic tot așa ca/ toate porcăriile care ne-au/
enervat și, pe urmă, ne-am amuzat/ sperând că nu or să ne reprezinte/

cum o fi amuzamentul în fața/ lui Dumnezeu? De când ai devenit un/
mujahedin creștin cu pușculița/ ta, sunt  sigur că îmi spui că e păcat/

și asta ne localizează în timp/ pentru că ar fi fost absurd să îmi spui/
înainte sau după ce am cărat/ frigiderul ăla despre care zic/
la școală că e literatură și/ nici acum n-o să termin ce am să-ți spun/
acum trebuie să întind la uscat/ cuvertura de in roșu cu zeul/
Ganeș A spălat-o iubirea mea O/ pătasem cu suc sau mă așezasem/
Pe ea cu hainele de afară sau/ așa ceva Așadar, ne desprindem//

7. Din perversiunile mele sexuale

Odată am luat un bolovan în brațe/ simțeam că numai atât cât îl strâng așa/
pot să zbor Era suficient să-l ridic/ sau să-l cobor ușor ca să îmi controlez/
la orice etaj și chiar peste Plutirea/ Printre tarabe cu mărunțișuri Lângă/
asa de table din fața chioșcului cu/ flori Peste cei ce vând țigări fără timbru/
îmblăniți în intersecția lumiilor/ prin laserul din Măgurele extreme light/
până ajung la un fel de voce a ta/ toate astea în același timp cu toții//

8. Cabaret afectiv

Ce-o să povestești din ce s-a întâmplat/ aici? Ce o să ții minte? Că a fost/
frumos? Că a fost aglomerat? Poate/ o să mă vezi montând aceste șine/
minuscule pentru locomotiva/ pe care am dus-o împreună și/
înainte și înapoi dintr-un mic/ întrerupător cu baterii numit/ memorie
Continuă lectura Din "nouă poeme noi pentru Vlad Drăgoi"