2. Facultatea de Drept din Berlin, Societatea de filozofie În ziua de 10 martie 1861, Titu Maiorescu ține la Berlin o conferință (Die alte französische Tragödie und die Wagnersche Musik — „Vechea tragedie franceză și muzica lui Wagner”) în folosul monumentului lui Lessing la Kamenz, repetată la 12 aprilie la Paris, la „Cercle des sociétés savantes“ și reluată sub formă de comunicare, la 27 aprilie, din nou la Berlin, la Societatea de filozofie.
A.D.Xenopol studii la Facultatea de drept „La Columb am învățat foarte bine latinește, ceea ce mi-a fost apoi de mare ajutor în studiile mele de drept roman la Universitatea din Berlin, unde chiar fui obligat să trec teza și examenul oral de doctorat în limba latină.” In Istoria ideilor mele
„Maiorescu propuse societații Junimea ce fusese înființată de el, de V. Pogor și de T. Rosseti și de Iacob Negruzzi[12] cu câțiva ani mai înainte, să mă trimită cu ajutorul ei la Berlin, pentru a urma studiile superioare. Societatea îmi făcu o bursă de 150 de galbeni pe an și eu plecai din Iași în Septemvrie 1867 împreuna, cu Gheorghe Negruzzi, fratele lui Iacob, ambii fii ai lui Constantm Negruzzi, apoi cu Dimitrie Iamandi și Constantin Jianu, amândoi din Botoșani spre capitala Prusiei, mergând până la Cernăuți cu o botcă jidovească, căci drumul de fier încă nu era înființat în România. În tot timpul cât am stat în Berlin, Iacob Negruzzi casierul societăței Junimea mi-a trimes regulat banii și cu ceea ce mai putea rupe tatăl meu dela întreținerea familiei noastre, am trăit în Berlin 4 ani, până la 1871.” Istoria ideilor mele Continuă lectura Traseul berlinez al literaturii romane – 2. Facultatea de Drept din Berlin, Societatea de filozofie

