August rămâne lună de ateliere pentru cei de la Cenaclul Visceral. Proiectul a ieșit în lume la finalul lui 2023 și de atunci a adunat evenimente cu public gândite ca laboratoare dar și o antologie tipărită cu titlul ”Vederi”, una dintre cele mai consistente întreprinderi poetice din 2024. Și-au pus ce aveau nevoie în genți și au ieșit în trei tururi prin București. I-am rugat pe Clara Caradimu, Irina Francisca Ion, Călin Niță, Ștefan Pușcașu, Andreea Roxana Ghiță și pe Mihail Lucian Florescu să povestească pentru poetic.ro cum s-a adunat povestea fiecărei întâlniri.

TUR I – ANATOMIA MEMORIEI (3 august 2024)

GHIZI: CLARA & IRINA au răspuns:

1. Clara face parte din Atelierele Scînteia și are un spațiu de lucru la etajul 3 al clădirii, pe care l-am inclus și noi la finalul turului. Am ținut toamna trecută câteva întâlniri de cenaclu aici și ne-a plăcut foarte mult atmosfera. Nu mai eram într-un loc călduț în sufrageria cuiva, eram într-o mică parte de istorie. Oamenii care au lucrat în trecut în Casa Presei și antiteza dintre un grup de tineri, care vine să discute poezie contemporană și spațiul în care ea ar fi fost clar interzisă era mereu în gândurile noastre. 

Poezia se preocupă foarte mult cu trecutul, cu nostalgia, ce loc mai bun care să servească drept suport al nostalgiei decât o clădire imensă căreia să îi disecăm memoria, care are în față corporații și arhitectură modernă. Clădirea este singura care păstrează intact simbolul partidului comunist, un regim care încă își lasă amprenta asupra comunităților azi.

2. Noctambulele au apărut din dorința de a face ceva diferit, de a scoate poezia din serile de lectură și a o aduce pe străzi. E atât de multă inspirație în jurul nostru de fapt, mai ales noaptea când e liniște și poți auzi vibrația orașului. E un atelier în mișcare care formează și mici comunități, așa cum fac și Laboratoarele, dar de data asta într-un cadru mult mai intim. În particular la turul Anatomia Memoriei am urmărit să privim mult mai atent locurile prin care mergem, să ne punem mai multe întrebări cu privire la trecut, ce putem învăța din el și ce putem să dăm mai departe în lume. Să fim conștienți că este o parte din noi așa cum și noi avem o datorie față de el. 

Nu în ultimul rând, în Casa Presei a lucrat Nora Iuga, care a fost interzisă și a fost nevoită să-și scrie poeziile pe ascuns. Ce înseamnă asta pentru noi acum, pentru un grup de tineri care vin în Casa Presei și sunt liberi să scrie orice își doresc, în carnețele, în notes app, să se exprime așa cum simt. 

Ne-am dorit să strângem o comunitate căreia să-i prezentăm poezia în noi moduri creative și credem că ne-a reușit.

3. Ni s-ar fi părut interesant să mergem cu participanții și în zonele mai puțin accesibile ale Casei Presei, cum ar fi subsolul, curtea interioară sau acoperișul clădirii, însă acolo deja ne-am fi dus într-o zona de urban exploring și ne-am fi îndepărtat de scopul și povestea atelierului nostru. Chiar dacă toată Casa Presei în sine e un prilej pentru “Anatomia Memoriei”, ne-am rezumat la cateva puncte cheie care sa mențină firul roșu al turului. 

4. O nevoie vitală pentru noi este prezența unui public. Mai exact a unei audiențe care să te susțină, să fie prezentă la majoritatea evenimentelor, să-ți urmărească activitatea online și să participe activ, practic, să-ți permită ca toate ideile și proiectele să poată fi realizate. Cât despre poezie ca atare, genul de comunitate cum este cea creata în jurul Cenaclului Visceral este fix platforma de care cred că orice scriitor tânăr, la început, are nevoie pentru a continua să găsească inspirație, să învețe alături de alți, să intre mai în profunzime în tot ceea ce presupune poezia. Așa că, în afara de prezența comunității noastre și de resurse financiare, pentru a putea continua să ne extindem și mai mult în această sferă, nu cred că am mai avea nevoie de mare lucru:).

​​Am explorat tema turului nostru prin trei exerciții ținute în Casa Presei. Mai exact, pe holuri, la sediul unei televiziuni, într-un atelier de artă și, nu în ultimul rând, am interacționat și cu bazinul secătuit al unei foste fântâni din fața Sălii de Marmură. 

În primul exercițiu, a trebuit să construim noi o memorie a Casei Presei, să ne imaginăm ce personaj ar fi putut lucra aici sau s-ar fi putut afla cu orice alt scop în acest spațiu, atât în trecutul, cât și în prezentul clădirii. Participanții au fost neașteptat de creativi și, printr-un performance gândit în grupe de câte trei, ne-au arătat ce gândesc și cum se mișcă personaje precum un cenzor indignat, un tânăr gen z supărat pe capitalism, un preot care a luat-o razna, fantoma unei tinere inspirată din tragicul caz ,,Anca” și o femeie de serviciu îndrăgostită de Ceaușescu.

Mai departe, apropiindu-ne de memoria generației noastre, am staționat în sediul unei televiziuni din Casa Presei. Pornind de la relația cu televizorul și tipologia de conținut media pe care îl consumam în anii noștri formatori, participanții au avut de scris câteva versuri cu tema ,,nostalgie, ca atitudine”. 

Partea a treia a turului nostru a presupus explorarea operei literare dar și a poveștii de viață a poetei Nora Iuga, care a lucrat în tinerețe în Casa Presei ca traducător la Editura Enciclopedica, în perioada în care era catalogată drept autor interzis. Am citit din poemele ei, iar participanții și-au prezentat câte un obiect drag din trecutul lor pe care l-au adus fizic la tur. Tot în această etapă, fiecare din participanți a trebuit să-și tasteze versurile scrise în exercițiul anterior la o mașină de scris, într-o cămăruță decorată cu scenografia pe care ne imaginăm noi că ar fi avut-o biroul dactilografei de noapte. 

În final, la ieșirea din Casa Presei, am dăruit acestui spațiu poemele noastre scrise la mașină, ascunzându-le în crăpăturile fântânii abandonate din fața sălii de marmură, încheind turul cu ideea că versurile pe care le-am scris aici fac parte acum din memoria clădirii. 

TUR II POEZIA CA PRODUS ARTIZANAL (10 august)

GHIZI: CĂLIN & ȘTEFAN descriu așa povestea:

1. Călin: Iniţial ne gândeam că am putea face ceva care să se lege de ideea de spaţiu interzis/inaccesibil, aici „culisele” berăriei s-ar fi potrivit bine, iar insula de pe lacul morii poate părea un loc foarte străin noaptea. Totuşi, aici mergeam mai mult pe sentimentul de spaţiu liminal pe care l-am avut eu când am fost prima dată în locurile respective, iar asta e greu de repetat într-un context organizat, de asta am mers pe ceva mai uşor de transmis, anume ideea de a pătrunde în procesul de scriere şi a îi analiza şi aprecia etapele în loc de a vedea poezia ca pe un produs pe care îl consumăm fără să ne întrebăm de unde vine.

2. Ștefan : Având în vedere tema finală turului, poezia ca produs artizanal, dar și aspectul de atelier al turului, ne-am dorit să le oferim participanților alte perspective pentru procesul de creație și diverse metode prin care se poate întâmpla poezia. De asemenea, ne-am dorit să încurajăm prin exercițiile alese ca participanții să iasă din zona de confort, să descopere formule noi pentru propria creație, astfel să descopere în ei idei noi de care ar putea profita pe viitor pentru a evolua în parcursul lor. Fiind prima oară cand facem un atelier coordonat de noi, ne-am dorit foarte mult și să fie un eveniment plăcut și productiv pentru participanți. 

Rezultatele au fost mulțumitoare chiar în acel moment, participanții fiind foarte energetici, activi și entuziasmați să ducă la bun sfârșit fiecare exercițiu. Câțiva dintre ei scriau doar despre teme care se învârteau în jurul unor sentimente de tristețe, angoasă, dar în urma exercițiilor au experimentat scrisul momentului prezent, despre momente fericite sau plăcere. Datorită naturii primului exercițiu organizat de mine, toți participanții au scris folosind formule, câmpuri lexicale, stiluri care le erau străine sau peste mână, dar în urma exercițiului au realizat că o limitare auto-impusă nu este benefică și s-au bucurat să găsească în interiorul lor și alte moduri de a scrie. De asemenea, exercițiul lui Călin i-a ajutat să recunoască importanța procesului de editare, realizând că și asta poate fi o etapă creatoare. Astea nu sunt numai observații din exterior. După finalizarea întregului tur, i-am întrebat pe participanți cum li s-a părut per total ceea ce au făcut, iar ei singuri au făcut aceste observații asupra propriei poezii și lucrul ăsta îl găsesc cel mai important. Cât vine vorba de emoțiile anterioare atelierelor, acum mă uit înapoi și mă bucur că le-am făcut. Participanților le-a plăcut foarte mult, au spus că și-ar mai dori o ediție sau ceva asemănător. Iar pentru mine a fost o altă provocare de creativitate care mi-a prins foarte bine.

3. Călin: Eu aş fi vrut mult de tot să facem ceva de explorare urbană pentru că merge mult mai bine pe conceptul de spaţiu interzis. O clădire abandonată are un efect mult mai puternic asupra oamenilor, oricine ai fi simţi că locurile astea au o energie specială, dar e foarte greu să faci aşa ceva cu un grup mare în condiţii sigure şi legale, deci ideea a picat rapid.

Ștefan : Pentru mine spațiul a fost secundar ca importanță, desigur a influențat foarte mult tipul de exerciții și comunicarea, dar aș fi putut adapta exercițiile în funcție de orice alt spațiu și s-ar fi potrivit în cele din urmă, iar pentru mine cel mai important a fost ce pot să ofer participanților.

Totuși, mi-ar fi plăcut să fac un atelier pe temă ecologică și să fi accesat un spațiu seminatural pentru a observa în poezie interacțiunea unui mic ecosistem cu artificialul, să înțelegem specificitatea locului sau să ne ducem într-o zonă retrocedată și să încercăm să înțelegem durerea nespusă a locului, a perimetrului. Desigur ultima ar fi fost destul de greu de pus la punct tot din motive legale, dar prima idee ar putea rămâne ceva de făcut pe viitor. 

4. Ștefan : Evenimentele Visceral sunt destul de diversificate ca scop. Totuși, ceva ce unește de exemplu Laboratoarele cu Tururile este dorința de a învăța de la alții și a-i învăța pe ceilalți ce e poezia, metodele prin care ea se propagă sau se înțelege. Încercăm să facem asta prin metode cât mai friendly față de celălalt, astfel să ajungem în punctul în care Visceral este și un cenaclu, un cerc închis în care noi ne simțim ca o familie poetică, dar și o comunitate, comunitatea Visceral fiind deschisă și prietenoasă, cu cât mai mulți membri pasionați de poezie care sunt foarte dornici să învețe unul de la celălalt. 

Evenimentele Visceral mi-au oferit un orizont mult mai mare de posibilități când vine vorba despre poezia proprie, iar schimbul continuu de sfaturi, aprecieri și critici, mă face să vreau să-mi perfecționez poezia și să o privesc din cât mai multe unghiuri posibile. 

Tema turului nostru a fost Poezia ca Produs Artizanal. În această idee am fost la Berăria Anagram, unde participanții au putut să afle cum este produsă berea artizanală direct din spatele cortinelor. Fiecare participant au putut să guste o băutură din hamei cu diferite arome interesante și au aflat care este primul exercițiu pregătit de noi. Participanții au fost rugați înainte să vină la tur cu un poem încă în lucru, nefinisat și au fost rugați să îl citească. Așa cum au putut să afle cum se face berea, așa fiecare participant a împărtășit cu ceilalți colegi de atelier cum se face poezia, spunând care sunt detaliile din spatele creației, de unde le vine inspirația, care e povestea fiecărui poem. După acest moment, participanții au adăugat la poemele nefinisate diferite versuri inspirate din gustul berii, turul fabricației, afișele de pe terasă, drumul până la locul desemnat sau căldura insuportabilă. 

După terminarea acestui exercițiu, ne-am dus pe o insulă de la Lacul Morii. Acolo am testat ecoul interesant al unei construcții vechi și după ne-am așezat pe câteva pături puse pe iarbă. În acest vibe a început următorul exercițiu al poeziei artizanale. Fiecare participant a fost rugat să pregătească o poezie preferată scrisă de un alt autor. Din poezia lor preferată au realizat un blackout poem care să aibă doar 4 versuri mici pe care să le scrie cu creioane colorate pe câte un bilețel mic. Biletele au fost apoi amestecate și împărțite, fiecare participant având în față alte versuri decât cele pe care le-au scris. Din acele versuri surpriză au făcut o poezie nouă unde să includă versurile de pe bilet cu libertate deplină, au putut să le spargă, să le pună în orice ordine au vrut sau orice altceva de care dispunea imaginația lor. După ce au citit toți noua creație a urmat o mică pauză. După 10 minute, participanții au fost foarte entuziasmați să înceapă ultimul exercițiu. Au fost puși în perechi de câte doi și au povestit câte o amintire fericită. După au scris câte o poezie din perspectiva celuilalt. Cu multe emoții le-au citit pe rând și au fost foarte fericiți când au aflat că partenerului de exercițiu i-a plăcut poemul cu amintirea sa.

TUR III (A)CASĂ. O POVESTE DESPRE PIELE (17 august)

GHIZI: ANDREEA & LUCIAN

A pornit cu un text postare Instag: Care e legătura dintre alunițe, Mihai Eminescu și o fabrică de trăsuri? Dacă vrei să le facem să comunice între ele și cu noi, ăsta e turul pentru tine! 

Andreea și Lucian te invită într-o excursie all inclusive în planul astral și pe străzile mai puțin cunoscute ale Bucureștiului. Suntem turiști la noi acasă și explorăm pielea care ne face să aparținem.

Ce înseamnă acasă? Ce înseamnă să pleci? Ce înseamnă să vii și să te întorci?

Cât de mult e corpul tau acasă?

Nu trebuie să aduci cu tine decât un carnețel, un pix, o pereche de căști și cât mai multă încredere în realitateaticțiune pe care ți-o propunem.

Am construit turul în jurul pielii înțeleasă ca spațiu al ambiguității, al protecției și al porozității. Pielea este matricea care ne permite să comunicăm cu lumea, dar care ne și protejează de ea. De asemenea, am fost interesați și de istorii dermale, urmele pe care timpul le lasă pe pielea noastră. Plecând de aici, am construit o punte între conceptele de piele și (a)casă, concentrându-ne pe asemănări: ambiguitatea protecție/porozitate, urmele lăsate de istorie, existența publică a pielii și a casei.

În cadrul turului, alternăm exerciții de meditație activă cu momente performative. Prin ele, ne propunem să explorăm afinitățile dintre piele și arhitectura orașului și să accesăm trecuturi reale sau imaginare ale celor două spații.

LUCIAN & ANDREEA spun povestea așa:

1. Lucian: Am o legătură specială cu străzile de pe traseul turului, este zona în care am crescut și în care mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții de până acum. Mă simt foarte în largul meu mergând noaptea prin aceste locuri și am vrut să împărtășesc cu participanții acest sentiment. În plus, e o zonă plină de clădiri cu istorii interesante, dacă te deschizi față de ele, e imposibil să nu te inspire cumva.

2. Andreea: Ne-am dorit să conectăm într-o oarecare măsură oamenii cu orașul lor printr-o altă perspectivă, aceea a eliminării barierei dintre corp și spațiul locuit. În același timp, în cadrul turului am fost în mișcare și am încurajat participanții să privească în jur și să descopere clădiri/străzi mai puțin populare din punct de vedere turistic, dar reprezentative pentru București și locuitorii lui tocmai prin aparenta lor eterogenitate și diversitate. Cred că e foarte ușor să treci nepăsător pe lângă niște locuri care te pot inspira, iar acest tur a presupus o redescoperire a  capacității poeziei de a fi produsă oriunde și din orice. 

Rezultatele cele mai palpabile sunt poeziile participanților și desigur și capacitatea acestui tur de a ne inspira pe noi. În plus acest tur a fost benefic și pentru că am reușit să integrăm în el și câteva momente de performance. Totul a funcționat ca un performance continuu și uneori ideile veneau pe parcurs și lucram cu ele ca atare. 

Lucian: Nu am de adăugat la ce a spus Andreea decât că amândoi suntem interesați de legăturile dintre performance art și poezie, de moduri posibile în care dispozitive performative se pot naște din actul de scriere și de tactici de a traduce experiența trupului în poezie. Acest tur a fost o ocazie perfectă de a experimenta cu toate acestea.

3. Andreea&Lucian: Am gândit turul de o manieră foarte site specific, dacă am fi adăugat sau eliminat un loc sau altul, ar fi trebuit să refacem întregul parcurs. Activitățile pe care le-am propus în cadrul noctambulei au fost dictate de locuri, nu am ales locurile în funcție de activități.
4. Andreea&Lucian: De frecvență, cel mai probabil. Nu în sensul în care să repetăm același lucru de mai multe ori, credem că am avea nevoie de un cadru în care să putem propune astfel de experiențe în mod constant. E posibil să găsim în curând o soluție pentru această nevoie, stați cu ochii pe Cenaclul Visceral 😉