Arhive etichete: Iran

Israel este și altceva decât ce nu e voie din Iran sau de unde vrei

Sunt 12 ani de când atelierul de poezie la care participam în Israel a fost mutat din deșert, unde trebuia să mergem inițial, la Tel Aviv. Mutarea a venit tot după tensiuni din Iran.
Mă uit la fiecare știre de război din zonă pe mesajele poeților pe care îi știu de atunci și îmi dau seama ce distanță uriașă separă discursurile publice războinice (care nu au cum să nu te afecteze) și căldura gestionabilă pe care o păstrează fiecare întâlnire din poezie.
În război și demonstrații de putere se găsesc atâția specialiști… Dar când e vorba de apropiere… Drone pentru poezie nu sunt.

Era prima oară când vedeam copii evrei și palestinieni în aceeași școală.

Dar întâlnirile îți dau speranță în ciuda fiecărei amenințări.

un poem de Anat Levin, cu Anat Levin, Tel Aviv, 2012

O parte din traducerile de la acel atelier sunt în acest număr din Poesis International.

Aici este poemul de Almog Behar de care nu reușeam să mă desprind până nu l-am formulat în română.

The execution of a poet from Iran’s Ahwazi Arab minority

Pen International announced that the execution of a poet from Iran’s Ahwazi Arab minority shows the gap between Iranian attempts to improve its international relations and the human rights situation in the country. The organisation urged the Iranian authorities to halt all executions and to release all writers, poets, journalists and bloggers held solely in connection with their peaceful exercise of their right to freedom of expression.
Citește în continuare The execution of a poet from Iran’s Ahwazi Arab minority

SCURTMETRAJE la FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FILM ANONIMUL 2012

Festivalul International de Film Independent ANONIMUL, ce se va desfasura in perioada 6-12 august 2012, la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii, anunta titlurile din cadrul sectiunii de scurtmetraj fictiune si animatie:

La sectiunea de scurtmetraj, s-au inscris un numar de peste 300 de scurtmetraje de fictiune si animatie din 37 de tari. Inscrierile s-au deschis in februarie 2012 si s-au incheiat in iunie 2012.
Selectia realizata de criticul de film Irina-Margareta Nistor cuprinde 30 de scurtmetraje de fictiune si respectiv 20 de scurtmetraje de animatie.

THE THREEFOLD LIFE OF MAN, regia Johan Andren, Suedia/ Germania

BARBIE, regia Ali Asgari, Iran

FIVE SIX SEVEN EIGHT!, regia Felipe Bustos Sierra, Scotia

VIOLETA, LA CORTESANA/ VIOLET, THE COURTESAN, regia David Casals-Roma, Spania

GOBBEL, regia Raluca David, Romania Citește în continuare SCURTMETRAJE la FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FILM ANONIMUL 2012