Arhive etichete: New Voices

Finaliştii concursului Pen New Voices 2015- poezie, România

Lista nominalizaţilor pentru Concursul PEN New VOICES 2015 – secţiunea poezie din România

Este al treilea an în care PEN International primeşte texte ale autorilor care încă nu au publicat pentru concursul Pen New Voices. Pen Club România a anunţat cu ceva timp în urmă selecţia naţională pentru proză şi poezie. Juriul de poezie a acordat note iar poemele finaliste le puteţi citi mai jos.

Concursul este adresat tinerilor poeţi şi prozatori cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani (neîmpliniţi până la 1 septembrie 2015), care nu au publicat încă un volum la o editură până la închiderea concursului (dar care pot sa fi publicat în diverse reviste pe hârtie sau electronice).

PEN Romania alege cei 2 candidaţi (unul pentru proză şi unul pentru poezie) cu ajutorul unui juriu alcătuit din 3 membri PEN. Cele 2 manuscrise selectate vor fi traduse în engleză de PEN Romania şi trimise apoi la sediul PEN International de la Londra.

Selecţia internaţională va alege o primă listă lunga de 6 nume, apoi o listă scurtă de 3 nume, din care se va alege câştigătorul final. Acesta va fi anunţat la congresul anual PEN International din octombrie 2015 şi va primi un premiu de 1000 de euro. Scriitorii nominalizaţi în finala scurtă vor fi ulterior implicaţi de către PEN International în diverse actiuni culturale.

 Juriul PEN Romania pentru secţiunea de poezie a dat note între 1 şi 10 iar primii patru clasaţi pentru fiecare jurat pot fi văzuţi aici. Mai jos sunt notele mele de lectură pentru juriul selecţiei naţionale, secţiunea poezie şi textele propuse pentru concurs de finaliştii acestei selecţii. (r.ţ.)

 

 

Clasamentele juriului românesc pentru secţiunea de poezie

 

Ioana Ieronim Continuă lectura Finaliştii concursului Pen New Voices 2015- poezie, România

PEN International „New Voices 2015”: Înscrieri pentru etapa naţională a concursului

Potrivit unui comunicat de presă, comitetul PEN Romania anunţă deschiderea fazei naţionale a concursului PEN International „New Voices 2015”.

Sunt invitaţi să participe la acest concurs tineri poeţi şi prozatori între 18 şi 30 de ani (neîmpliniţi până la 1 septembrie 2015), care nu au publicat încă un volum la o editură până la închiderea concursului (dar care pot sa fi publicat în diverse reviste pe hârtie sau electronice).

Bucata de proză propusă poate avea între 2000-4000 de cuvinte (aprox.12.000-24.000 semne cu tot cu spaţii). Poeziile, individuale sau formând un lung poem compus din mai multe părţi, nu pot depăşi 2500 de cuvinte în total (aprox.15.000 semne cu spaţii).

Toate propunerile trebuie să fie inedite şi nu trebuie să apară public până la data închiderii concursului (1 septembrie 2015). Fiecare organizaţie naţională PEN va alege 2 candidaţi, un poet şi un prozator, o femeie şi un barbat.

Manuscrisele vor fi însoţite de un scurt CV şi o fotocopie a actului de identitate. PEN Romania va alege cei 2 candidaţi cu ajutorul unui juriu alcatuit din 3 membri PEN. Cele 2 manuscrise selectate vor fi traduse în engleză de PEN Romania şi trimise apoi la sediul PEN International de la Londra.

Selecţia internaţională va alege o primă listă lunga de 6 nume, apoi o listă scurtă de 3 nume, din care se va alege câştigătorul final. Acesta va fi anunţat la congresul anual PEN International din octombrie 2015 şi va primi un premiu de 1000 de euro. Scriitorii nominalizaţi în finala scurtă vor fi ulterior implicaţi de către PEN International în diverse actiuni culturale.

Data-limita de trimitere a manuscriselor în limba româna, pe e-mailul magda.carneci@mail.com, este 25 aprilie 2015.

Poezie tânără din România selectată pe lista festivalului internaţional New Voices al PEN Internaţional

PEN Club Romania anunţă prin preşedintele Magda Cârneci că în acest an poemele semnate de tânăra poetă Amalia Cernat au fost selectate pe lista lungă a premiului New Voices 2014 al PEN International. În jur de 145 de organizaţii locale Pen Club din lume trimit anual propuneri pentru premiul New Voices, o distincţie rezervată autorilor din toată lumea care nu au publicat încă un volum propriu. Poemele Amaliei Cernat traduse de George Mihăiţă cu sprijinul Lidiei Vianu (prin Centrul pentru Traducerea si Interpretarea Textului Contemporan) au fost reţinute între primii 6 poeţi luaţi în considerare pentru evenimentul care va avea loc în toamna acestui an.

 

Potrivit comunicatului postat de PEN Internaţional, finaliştii de pe lista lungă a poeziei pentru New Voices în acest an sunt:

February/MBV/Genoa, and other poems’ by Silvia Urgas (Estonian PEN)

The Fabulous Five’ by Kasim Bazil (Central Asian PEN)

The Frogs’ Chorus’ by Marina Babanskaya (St Petersburg PEN)

Untitled Poems’ by Xenia Emelyanova (Russian PEN)

Vankila, and other poems’ by Amalia Cernat(Romanian PEN)

ioana vintilă si amalia cernatWe Shall Have Hearts, and other poems’ by Viktor Jovanoski (Macedonian PEN)

Juriul internaţional care a selectat lista de nominalizaţi a fost alcătuit din autori internaţionali cunoscuţi ca premianta Man Booker din 2006, Kiran Desai, unul dintre câştigătorii concursului Internaţional de Eseuri de la Weimar, Xi Chuan, bursierul Guggenheim, Alberto Manguel,  Câştigătorul Goncourt pentru primul roman în 2013, Alexandre Postel şi una dintre scriitoarele de pe lista Granta a celor mai buni autori britanici tineri din 2013, Kamila Shamsie.
Din partea PEN Romania, poemele Amaliei Cernat au fost selectate de juriul compus din scriitoarele Ioana Ieronim, Simona Popescu şi Magda Carneci. Este primul an în care România a participat la concursul New Voices. „Ne-am mobilizat si am trimis pentru prima data o concurenta la poezie, Amalia Cernat (18 ani), si un cocurent la proză, Radu Leca (30 de ani). Amalia Cernat a fost selecţionata între cei 6 nominalizaţi de pe lista de 6, dintre sute de candidati venind din toate colturile lumii, prin PEN-ruile naţionale – ceea ce e o victorie în sine” a transmis Magda Cârneci.

foto: tinerele poete Ioana Vintilă şi Amalia Cernat (dreapta) fotografiate de Rareş Ţugui în timpul unei lecturi la Festivalul Artmania din Sibiu.

Absolventă a Colegiului Naţional „Sf Sava”, Amalia Cernat a ales anul acesta să studieze medicina, Amalia Cernat, care locuieşte în Ciorogârla, judeţul Ilfov, a câştigat premiul II la concursul naţional Licart pentru poemul de mai jos.

:arcana X – fortunata
există în orice mulţime reală nevidă
o crăpătură
între uşa de la frigider şi restul lucrurilor
mai puţin importante/
în orice moment se poate ivi o ocazie. vine
se plimbă pe linia fină şi rece de transpiraţie
de sub sâni. pe tăişul din care pânzele
ies mai neclare decât în orice altă zi a săptămânii
te poţi trezi că-ţi pui piciorul sub limbă.
peste talpă urmele mării abia secate deşi se spune
că mersul pe nisip strică piciorulşipiciorul
nu are nimic de zis în legătură cu asta.el trebuie doar să distingă trotuarul
de baltă & when winter is coming
apa se trasformă în oţet. sirius îşi spală mâinile aşa că
atingerile dor / dincolo de fibrele de lemn tânăr
de sub pieile noastre
există o mulţime reală nevidă
un neanderthalian care ne escaladează urechile
câutând buricul pământului.