foto Miruna Vlada

Cum poate sa sune astazi poezia este o discutie in care oricine are o parere. Din fericire nimeni nu are o parere finala, astfel ca, daca nu ar deveni plictisitor, discutia poate sa continue. Printre nereusitele pe care pot sa mi le enumar este si trecerea pe langa momentul in care s-ar fi putut defini un mediu dinamic de video-poezie in Romania. Au fost mai multe reusite, unele ale lui Andrei Ruse, altele, intr-un proiect bine articulat, semnate de Eva Pervolovici, si ar mai fi de enumerat cateva. Din pacate, ceea ce a ramas din impulsul acela de acum 4-5 ani e doar lipsa unei arhive si o invazie de poeme lipite pe imagini cu care nu intra in nicio relatie (decat poate intamplator).

In acelasi timp s-a intamplat ca, in afara oricarei organizari sau articulari teoretice, poezia si-a facut loc in experimente inedite care folosesc platformele sociale virtuale. Un student a lansat cel mai lung poem din lume si, din ce spune el, automat se adauga aproximativ 4000 de versuri pe zi. Mi-ar placea sa fie vorba despre un gen, un domeniu care sa isi defineasca propriile sale trasee poetice. Dar e doar o parere subiectiva.

Nu as vrea ca invazia de montaje numite video-poeme sa deruteze. De fapt, uneori, chiar si cu cele mai kitsch instrumente se pot obtine lucuri care functioneaza in zona asta. Mai jos, un video-poem dupa Tony Curtis, poet cat se poate de galez nascut in acelasi an cu Dan Verona, Eugen Uricaru dar si cu Giani Versace (1946).