Arhive categorii: actual

informatii, stiri, premii de poezie

Lectura din Bucătăria Suedeză de secol XIV

DSCF4219Și a fost prima lectură suedeză. Athena Farrokhzad ne-a invitat să discutăm și să citim pentru studenții de la cursul de literatură de la Biskop Arno. De la ora 3, după pauza de cafea zilnică, am tot schimbat păreri și întrebări cu o sală în care abia am încăput toți în jurul mesei. Dacă acum două săptămâni , la Heidelberg una dintre întrebările primite din public a fost legată de Păunescu, de data asta un student care chiar știa câte ceva despre literatura română a vrut să știe cum ne raportăm la tradiția metafizică din cultura română și în special la poezia lui Blaga.
Dezbaterea s-a terminat cu explicația lor, foarte aplicată la scris ca instrument de dezvoltare personală: nicio diferență între poezie și proză. Doar scriem texte spuneau ei. În poezie cuvintele sunt tratate ca obiecte, ca materie și asta sigur că m-a făcut curios. Abia după masa de seară, de la ora 17.00 am avut lectura comună într-o sală spectaculoasă de pe insulă.

Bucătăria de la Biskop Arno.
Și a început lectura pe la 19.00.Studenții au fost cât se poate de diferiți ca abordare a poveștii. De la poezie de război în care tot revenea Varșovia, la un proiect de texte despre nori, la scrieri în norvegiană și poeme traduse în engleză și chiar română cu google translator. Cineva a citit un text despre cuvântul roz. Deste cuvânt nu despre culoare a ținut să precizeze. Continuă lectura Lectura din Bucătăria Suedeză de secol XIV

Pregătim prima lectură suedeză

PH_94După aproape o săptămână de tradus marți avem prima lectură din Suedia. Lucrurile ar trebui să funcționeze și ca o verificare înaintea prezentării de sâmbătă de la ICR Stockholm. O parte dintre poeziile traduse până acum au fost puse cap la cap și, după prânz, ne-am adunat în camera de zi să vedem ce am putea să discutăm în timpul cursului de scriere la care am fost invitați de studenții din Biskops Arno.
Cam așa a arătat întâlnirea de proiectare a lecturii.

Între timp ni s-au adus radiatoare și este cald în camere, să te tot uiți pe geam când coboară ceața de seară să își facă de cap cu copacii. Altfel dinții mei au o nostalgie după nevralgia din primele zile și își fac singuri nevralgia lor, și astfel am reluat seria de medicamente împotriva durerilor.  Ca să fie povestea întreaga, laptopul meu are niște crize și am pierdut o zi întreagă să reinstalez sistemul dar se pare ca lucrul ăsta nu l-a ajutat prea mult.

Continuă lectura Pregătim prima lectură suedeză

Radacini in cer

Când ne apropiam de Biskops Arnö, Sandu a văzut copacii și mi-a spus că parcă sunt întorși invers. De jur împrejur, orice formă ar avea par că își desfășoară rădăcinile spre cerul de iarnă.
copacul de 450 de ani foto sandu vakulovski

Dacă până pe insulă lucrurile au stat ca la un Survivor pentru poeți, fiecare porțiune din traseu fiind ca o probă pe care trebuie să o rezolvăm. Șoferul irakian de la aeroport mi-a spus că trebuie să îi găsim la alt terminal pe ceilalți români pentru că el nu are numele lor, și i-am găsit. Am căutat pe panoul de sosiri numerele curselor cu care șoferul știa că vor veni românii și nicio urmă. Aura, Doina și Sandu ne așteptau chiar lângă ieșirea din terminal de două ore.
După ce ne-am cunoscut cu poeții suedezi la ICR Stockholm, proba a doua: trebuie să ajungem la masă la colegiul de pe insulă înainte să se încheie cina (mai era o oră și jumătate în acel moment) pentru că altfel abia dimineață vom putea să mai mâncăm. Teoretic ar fi trebuit să fie un drum de 45 de minute, dar traficul era aglomerat așa că abia am reușit să fim la Arno chiar cu 10 minute înainte. Continuă lectura Radacini in cer

Centrul National al Dansului sub asediu

bandlien_2
Una dintre practicile cele mai obisnuite in Romania este ca imediat ce o institutie devine coerenta si da semne ca oamenii care lucreaza in ea stiu ce au de facut sa inceapa sicanarile si interpunerile in mersul normal al activitatii lor. S-a intamplat si la AFCN, atunci cand a fost schimbata cea care pusese pe picioare un sistem coerent de finantare si de doi ani institutia aceea bajbaie impartind fara sens bani pentru proiecte cat se poate de lipsite de finalitate. Se pare ca nimic nu este mai amenintator pentru mediul cultural romanesc bantuit de incompetenta si arbitrar decat un loc unde se intampla lucruri coerente. Si se poate intelege asta, pentru ca un asemenea loc poate sa scoata in evidenta lipsa de competenta din alte institutii culturale. De aceea preiau aici apelul celor de la CNDB.

Către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
În atenţia domnului Hunor Kelemen

Bucuresti, 31 martie, 2011

Domnule ministru,

În ultimii ani ne-am putut bucura de existenţa unei instituţii unice, care a creat premisele pentru o activitate coregrafică intensă. Dansatorii şi coregrafii din toată ţara au putut beneficia de spaţii de repetiţii, sprijin logistic, finanţări şi de o scenă pentru prezentarea spectacolelor create. Existenţa acestei instituţii ne-a permis nu numai un contact direct cu publicul local, dar a creat un context care a favorizat dezvoltarea multor proiecte internaţionale. Totodată Centrul Naţional al Dansului Bucureşti a devenit o platformă deschisă pentru arta contemporană în general, favorizând un dialog multidisciplinar. Artiştii din toate zonele artei contemporane, teoreticieni, scriitori, jurnalişti, critici, muzicieni, regizori şi actori s-au intersectat în programele şi proiectele Centrului, dând naştere unei atmosfere catalizatoare, nu numai pentru o mişcare coregrafică fără precedent, dar şi pentru o întreagă comunitate artistică.

Având in vedere situaţia creată prin pierderea actualului sediu al Centrului Naţional al Dansului – în care cu toţii ne-am derulat proiectele – comunitatea artistică doreşte să atragă atenţia că foarte multe proiecte şi activităţi sunt blocate fără garanţia că acestea vor putea fi continuate în viitorul apropiat. În ceea ce priveşte proiectele coregrafice, ele sunt complet blocate, această situaţie riscând să producă prejudicii atât artiştilor locali, cât şi entităţilor din ţară şi străinătate, cu care aceştia colaborează.
Continuă lectura Centrul National al Dansului sub asediu