Volumele cu care a debutat Ian McEwan apar in romana

Ian McEwan este unul dintre cei mai respectaţi romancieri britanici de azi. Schimbându-şi stilul şi genul abordate de la un roman la altul, McEwan rămâne de fiecare dată un maestru al paradoxurilor psihologice, personajele sale depăşind de fiecare dată clişeele legate de anumite situaţii de familie, naţionale ori sexuale.

Dan Croitoru şi Raluca Truscanu au tradus „Prima dragoste, ultimele ritualuri. În aşternuturi” pentru Polirom, unind cele două volume în care Ian McEwan şi-a strâns primele povestiri. „A fost ca o cercetare de laborator pentru mine. Am avut şansa să încerc diferite lucruri, să mă descopăr pe mine însumi ca scriitor”, a afirmat britanicul despre povestirile adunate în volumul cu care a debutat în 1975, „Prima dragoste, ultimele ritualuri”. Continuă lectura Ucenicia unui succes literar →

Romanul “Poker”, de Bogdan Coşa, a fost publicat de Editura Cartea Românească în urma concursului de debut din această primăvară.

Cu toate că după 1989 nu au lipsit romanele autohtone bine scrise şi puternice, numărul de cititori al naraţiunilor româneşti a scăzut constant. “Poker” aduce o lume relaxat-seducătoare.
Povestea pe care o oferă Bogdan Coşa este ţesută în jurul unui “gambler pasionat de literatură” care se descrie simplu puţin după jumătatea cărţii: “Am 22 de ani şi două fobii: sângele şi apa”. Titlul poate să pară comercial, şi după primele capitole îţi lasă senzaţia că ai în mână o carte care poate să se îndrepte spre orice gen, de la naraţiune poliţistă până la roman erotic, iar performanţa lui Coşa ţine de hotărârea cu care îşi păstrează povestea în marginea oricărui gen editorial. Personajele care invadează povestea din “Poker” sunt de multe ori ameţitoare.
Continuă lectura Important nu e cine castiga, ci cum →

Au trecut demult vremurile în care cultura franceză anunţa direcţiile principale pe care gândirea şi literatura se înscriu într-o epocă. Dacă întrebi un cititor pasionat de literatură contemporană o să fie destul de greu să îţi spună care sunt cei mai importanţi scriitori francezi de azi.

Şi asta pentru că lumea literară franceză a încercat din răsputeri să se delimiteze de autorii contemporani care au cel mai mare impact în afara graniţelor Franţei. Cel mai recent roman semnat de Michel Houellebecq marchează o împăcare între lumea literară franceză şi opera unuia dintre puţinii francezi care şi-au construit faima pe succesul în afara ţării sale. Până la “Harta şi teritoriul” (Polirom, 2011) francezii i-au acceptat numai titlul neoficial de “pop-star”. Cărţile lui au fost criticate şi etichetate în fel şi chip. Critica literară şi jurnaliştii francezi în special s-au întrecut în a le reclama drept “vulgare”, “literatură pamfletară” şi “pornografie” iar autorul a fost acuzat pe rând de obscenitate, rasism, misoginism şi islamofobie. Continuă lectura Rebelul devenit clasic contemporan →

Pentru că tot am început să citez fragmente care pot să ofere exemple de abordare justă a problemelor poeziei, în ce priveşte critica literară, lucrurile nu stau chiar aşa de tragic precum în cazul jurnalismului cultural. Revista Cultura are multe momente în care te întrebi dacă nu au apărut nişte pagini pe care nu le-a citit nimeni. Dar, în acelaşi timp, tot aici apar câteva dintre cele mai coerente abordări legate de poezia de azi. Mai jos este un fragment din cronica pe care Alex Goldiş a făcut-o la o antologie dedicată douămiismului de Daniel D Marin.

„Privita global, poezia actuala pune in scena cea mai radicala asumare a realului nu doar din ultimele decenii, ci, poate, din intreaga literatura romana. Ea reprezinta o replica atat la abstractismul saizecistilor, cat si la cotidianul minimalist – dar neutru, inocent politic – al optzecistilor. „Copiii mileniului trei“ probeaza, ca nicio alta generatie de poeti de la noi (mi-e greu sa trimit peste secole tocmai la pasoptisti), ca vehementa politica merge mana-n mana cu vehementa poetica. Paradoxul face ca, dintre toate genurile practicate asiduu dupa Revolutie, fie ca e vorba de proza, jurnal, critica sau eseu, poezia sa fi devenit cel mai sensibil barometru al tranzitiei romanesti. Deasupra unor Lautréamont, Rimbaud, Trakl sau Bogza-Geo Dumitrescu, nume vehiculate frecvent drept modele ale generatiei, troneaza ca referinta centrala Maiakovski, cu lirismul lui incrancenat si negru, crud-revendicativ, dar nu lipsit de patetism si de un virulent accent moral. Toate atrocitatile tranzitiei romanesti, cu spaimele si deziluziile aferente, se acumuleaza si ies la iveala in poezia din jurul anului 2000. Mizeria, marginalitatea sociala, ipocrizia consumerismului, lipsa banilor si a perspectivei unei vieti decente nu sunt doar teme exterioare, cum se crede indeobste, ci traume care ataca intimitatea. De aceea, distanta de la poezia asumat politica de tipul Ruxandra Novac-Domnica Drumea-Gabi Eftimie (pentru a ma rezuma doar la numele prezente aici) pana la expresionismul convulsiv marca Dan Coman-Teodor Duna, plasat indeobste pe celalalt versant, evazionist-metafizic, nu e insurmontabila. Intre cei doi poli se construieste surprinzator de coerent sensibilitatea specifica poetului actual: o sensibilitate de animal haituit, muscat de raul social absolut, si care musca, de aceea, inapoi. Violenta douamiistilor, capul de acuzare formulat de critici asezati si pudibonzi, se naste dintr-un primar instinct de aparare si din exasperare reactiva. De aici, aliajul cu totul specific intre agresivitate si masochism, intre protestul comunitar si biciuirea pana la sange a sinelui. Criza acuta a comunicarii, neputinta si abulia, singuratatea paroxistica de zi cu zi, vinovatia si spaima congenitala, nevroza anonima, setea irationala de razbunare sunt doar cateva dintre obsesiile acestor poeti. E interesant de observat ca, fata de generatiile anterioare, lipseste total tema iubirii (simpla interfata a nevrozei), topos-ul literaturii, precum si orice alta forma de evazionism. Poetii actuali sunt niste prezenteisti, o generatie fara memorie si fara familie. In rarele cazuri cand aceasta din urma isi face loc in imaginarul patologic-egocentrist al poeziei de azi, e populata de figuri alienante precum fratele nebun (T. S. Khasis) sau tatal tiranic (Domnica Drumea).”

În Cultura