Editura Litera vă așteaptă duminică, 8 septembrie, ora 12.00 la sediul UNARTE (Calea Griviței nr.28) la lansarea volumului Orez.Cu lapte de Maia Morgenstern din cadrul Festivalului Internațional de TeatruIndependentUndercloud, în prezența autoarei. Prezentarea cărții va fi urmată de un dialog cu publicul. Gazdă a evenimentului este Chris Simion–Mercurian, director al festivalului. Întâlnirea va fi urmată de o sesiune de autografe.
INTRAREA LIBERĂ ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE! Rezervările se pot face pe adresa de email undercloudfest@gmail.com
Maia Morgenstern: „Nu de puţine ori, părerile noastre sunt divergente; ne mai certăm, chiar avem sentimentul unei rupturi, al unei despărţiri dureroase. Când şi când ne amintim, şi atunci ni se face dor. Şi ne întrebăm de ce? De ce lăsăm distanţa, distanţa fizică sau pe cea conceptuală, să ne arunce atât de departe unul de celalalt, să ne despartă până la înstrăinare? Doar suntem o familie, o familie mare, frumoasă, furtunoasă uneori. Suntem noi, uniţi şi unici, în felul nostru. Şi iarăşi, din când în când, avem nevoie de sprijin, de susţinere, de-un sfat. De dialog, de învăţătură, de rememorare. Chiar şi de discuţii în contradictoriu, de comentarii înţelepte. De argumente. Avem nevoie de convingeri şi de cunoaştere, de credinţă, de tradiţii şi de înţelegere. De respect şi consolare.“
MAIA MORGENSTERN se naşte la Bucureşti, pe 1 mai 1962. Încheie studiile de licenţă la IATC în 1985, la clasa lui Dem Rădulescu.
Este repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi revine la Bucureşti, unde joacă la Teatrul Evreiesc de Stat şi la Teatrul Naţional. Realizează proiecte artistice de anvergură, atât în teatru, cât şi în film, alături de Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Theo Angelopoulos, Marta Mészáros, Mel Gibson.
Pe scena TNB se remarcă în spectacole precum O trilogie antică, după Euripide şi Seneca, Dama cu camelii după Al. Dumas fiul, Vizita bătrânei doamne de F. Dürrenmatt. La TES, unde este şi manager, din anul 2012, interpretează roluri remarcabile, în producţii ca Astă seară: Lola Blau de G. Kreisler sau Jocul regilor de P. Kohout. Colaborează cu teatre din ţară şi de peste hotare, iar printre filmele cele mai importante sunt Balanţa, Cel mai iubit dintre pământeni sau Patimile lui Hristos.
A fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Emma, Premiul Felix al Academiei Europene de Film, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în Franţa, Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”.
Parlamentul European de la Strasbourg o desemnează, în anul 2003, Actriţa şi Femeia anului. În 2018 devine Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti şi este decorată de către Preşedintele României cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer.
Romanul Tăcerea, cea mai recentă carte a scriitorului Don DeLillo, a apărut zilele acestea în limba română sub umbrela imprintului Anansi. World Fiction al Editurii TREI, în traducerea Alexandrei Coliban, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză de astăzi, anunță editura.
Acesta este cel de-al doilea titlu semnat de Don DeLillo, unul dintre cei mai importanți romancieri americani contemporani, care intră în portofoliul Anansi, după noua ediție a romanului Zgomotul alb, carte-cult, tradusă cu succes în întreaga lume și ecranizată în regia lui Noah Baumbach. Uri Singer, cunoscutul producător de film american care a realizat și Zgomotul alb a cumpărat în urmă cu doi ani și drepturile de ecranizare ale romanului Tăcerea, anunță revistele de film de peste Ocean.
Potențialul de a deveni film al romanului Tăcerea este un fapt remarcat și de criticii literari sau de marile nume ale literaturii universale de astăzi care au scris despre carte. Anne Enright, laureata Booker Prize din 2007, este unul dintre ei: „Acesta este romanul înțeles ca artă performativă, ca piesă expresionistă. Să citești Tăcerea este ca și cum ai urmări Melancholia lui Lars von Trier sau ai asculta o compoziție de Philip Glass: senzația este de înstrăinare”.
În Tăcerea, acest roman apocaliptic încheiat de autor în ajunul izbucnirii pandemiei COVID-19, ecranele se sting, avioanele se prăbușesc și nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce anume ne face umani, în mijlocul tăcerii. Este duminica meciului de Super Bowl, în 2022. O profesoară de fizică pensionară, soțul ei și fostul student obsedat de Albert Einstein așteaptă încă un cuplu pentru a urmări împreună meciul la televizor. Perechea întârziată are parte de o aterizare forțată la sosirea de la Paris, iar întâlnirea cu prietenii lor se transformă într-o piesă beckettiană în mijlocul unei „tăceri” depline și neanunțate a tehnologiei.
Imediat după publicare, romanul s-a bucurart de recenzii pozitive atât în America, cât și în Marea Britanie: „un roman extrem de puternic”, titrau criticii de la Los Angeles Times. „Un roman apocaliptic despre vremurile în care trăim”, completau criticii de la The Guardian.
La citEști oficial o să dai peste ce e mai discutat în materie de carte
Don DeLillo (n. 1936) este considerat unul dintre cei mai mari prozatori americani în viață, cunoscut deopotrivă și ca eseist și dramaturg. Este autorul a cincisprezece romane, printre care Omul căzător, Libra, Underworld, Cosmopolis, Punctul Omega, Arta corpului. De-a lungul carierei, i s-au decernat numeroase premii, printre care prestigioasele PEN/Faulkner Award, PEN/Saul Bellow Award, National Book Award și Premiul Academiei Americane de Arte și Litere.
„S-ar putea spune că există două categorii de scriitori: autorul care este doar o voce și cel care creează și o imagine. Eu aparțin celei din urmă, am un simț vizual acut. Îmi place fotografia. Iubesc să mă uit la fotografii și picturi. Cu toate acestea, diferența dintre lumea imaginilor și lumea materialelor tipărite este extraordinară și greu de definit. Pentru mine, imaginea înseamnă o explozie de impresii, spre deosebire de carte, pe care o leg mai mult de identitatea individuală. Mă gândesc la un copil care învață să citească, construindu-și o identitate, cuvânt după cuvânt și poveste după poveste. Cumva, imaginile duc întotdeauna la oameni ca public colectiv. Cărțile le aparțin indivizilor”, declara Don DeLillo într-o interviu recent.
–– Așezat sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, imprintul Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei. Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul editorial Anansi. World Fiction, este un apreciat prozator, poet, eseist și traducător român contemporan, dar și unul dintre cei mai importanți editori români postdecembriști.
Acum, că se vede toamna pe străzi, uite cu ce rămân recomandările de la citești din august, luna în care selecția a venit cu tema ”vacanțe”. Probabil că, în afară de mașini, la vacanțe mă pricep cel mai puțin. Iar imaginea de mai sus, de când pregăteam lista de recomandări este cea mai bună dovadă a nepriceperii mele. Se vede că în timp ce documentam ce să recomand, opțiunile mi s-au schimbat. Și mai jos se vede în ce sens. De-asta e tema care îmi prinde bine oricând să văd ce aleg din ce citesc în direcția cu pricina. Numărătoarea inversă e așa:
9. „Harun Farocki – Forms of Intelligence” de Nora M. Alter: Revii din vacanța imaginației
„Farocki a extins teoria economică la imagini dincolo de muncile umane, animale ori industriale.” Nora M. Alter „Harun Farocki – Forms of Intelligence”, Columbia University Press, 2024
Prin vacanțe, care sunt tema care adună astfel în august recomandările citEști, poate că ai mai mult timp să vezi și filme. Dar propunerea mea îți aduce în față un regizor. Iar despre asta poți să citești pentru că în secolul XXI, sensul cuvântului duce un pic mai departe decât erai obișnuit, sau obișnuită. „Harun Farocki – Forms of Intelligence” este cartea în care Nora M. Alter îți descrie procesul care a dus creația cineastului german din sala de cinema, la televiziune și, în ultimă instanță în galeriile de artă. Poate îi știi numele și din documentarul Videograme dintr-o revoluție”, pe care l-a dedicat împreună cu Andrei Ujică momentului 1989 în România. „Pentru el, imaginile trebuie să funcționeze și în colaborare pentru a da naștere unei critici”. Nora M. Alter „Harun Farocki – Forms of Intelligence”, Columbia University Press, 2024
8. „Liberă- un copil și o țară la sfârșitul istoriei” de Lea Ypi: Odihna vine și când te împaci cu trecutul
„Nu mi-a trecut niciodată prin minte, înainte de acea zi din decembrie 1990, după întâlnirea cu Stalin în ploaie, că familia mea era sursa nu doar a tuturor certitudinilor, dar și a tuturor îndoielilor” Lea Ypi „Liberă- un copil și o țară la sfârșitul istoriei”, traducere Bertha Savu, Pandora M, Anansi
Zilele libere ori călătoriile tale incud sigur și zone de trecere… Dintr-un spațiu al vacanței în altul, dintr-o lume în alta. Dacă ar fi să le povestești, te-ai alege cu o sursă vie de întâmplări. Asta îți arată și Lea Ypi. În „Liberă- un copil și o țară la sfârșitul istoriei”, scriitoarea cu o carieră universitară internațională în spate îți spune povestea prăbușirii comunismului în Albania. Ca și istoria primilor ani de după. Iar multe detalii sună cumplit de familiar pentru cititorul român. Altele pur și simpli exotic, precum aventura unei cutii de Coca Cola printre mileurile de pe mobila bătrânească. „Haina era unul dintre puținele lucruri care funcționau la fel în capitalism și în socialism.” Lea Ypi „Liberă- un copil și o țară la sfârșitul istoriei”, traducere Bertha Savu, Pandora M, Anansi
7. „Read Write Own- Building the Next Era of the Internet” de Chris Dixon: Călătorie în viitor
„Rețelele sociale sunt, și în persoană și online, esența legăturilor și coordonării umane.” Chris Dixon „Read Write Own- Building the Next Era of the Internet”, Random House, 2024
Acum că toate instrumentele de care ai nevoie îți sunt la îndemână, unde să îți faci vacanță. Poate în viitor. Și nu la modul fictiv ci în cel mai concret mod posibil. Ca business. Cel care se află în Forbes Midas List 2022 pe primul loc în materie de investiții, Chris Dixon îți spune că orice invenție are vârstele ei. În volumul „Read Write Own- Building the Next Era of the Internet” te va surprinde claritatea cu ai parcurs fără să îți dai seama momentul în care World Wide Web ți-a oferit mai întâi doar ocazia de a citi. Apoi și pe cea de a scrie. Momentul actual include pentru Dixon un nou nivel pentru internet, ca mediu în care ai ocazia să deții acțiuni, bani ori direcții. „Lumea poate să citească și să scrie pe internet, dar acum poate să și dețină.” Chris Dixon „Read Write Own- Building the Next Era of the Internet”, Random House, 2024
6. „Iarbă” de Keum Suk Gendry-Kim: Evadare prin prezentul sentimentelor
„Au trecut zile, săptămâni și luni, dar eu nu văzusem nici măcar cum arată școala.” Keum Suk Gendry-Kim „Iarbă”, traducere de Iolanda Prodan, Alice Books, 2024
Cu cât sunt mai tulburi vremurile, cu atât ți-ar prinde mai bine o pauză în imaginație. Iar un roman grafic recomandat doar celor care au împlinit deja 18 ani este o provocare sigură. Cartea semnată de Keum Suk Gendry-Kim, „Iarbă” așază în bandă desenată povestea tulburătoare a unei victime. Este victima sclaviei sexuale în Cel De-al Doilea Război mondial. Și este o bunică. Brutalității, povestea îi răspunde cu delicatețea detaliilor din natură și a apropierii dintre generații. „Imaginația mea o lua razna. Brusc, am simțit un fior rece străfulgerându-mă și am început să tremur.” Keum Suk Gendry-Kim „Iarbă”, traducere de Iolanda Prodan, Alice Books, 2024
5. „Cea de-a treia ușă- mentalitatea succesului” de Alex Banayan: Aventura succesului
„Viață, afaceri, succes… toate acestea sunt asemeni unui club de noapte.” Alex Banayan „Cea de-a treia ușă- mentalitatea succesului”, traducere de Ianina Marinescu, Paralela 45, 2024
Iar aici este vorba mai ales despre căile de acces… Alex Banayan este unul dintre puținii oameni care au reușit să transforme succesul obținut la o emisiune-concurs de televiziune într-o lecție. Unii spun că e o adevărată universitate la care predau autorități din business, entertainment ori știință. Volumul „Cea de-a treia ușă- mentalitatea succesului” îți arată că, de multe ori, succesul ține de calea de a reuși pe care reușești să o descoperi ca o alternativă la căile deschise pentru publicul larg ori pentru privilegiați. Calea micilor decizii care îți definesc viața. Uneori soluția apare și numai ca o întrebare. „Dacă nu mai am decât un singur minut la dispoziție cu Bill Gates, aș putea să mă distrez puțin măcar.” Alex Banayan „Cea de-a treia ușă- mentalitatea succesului”, traducere de Ianina Marinescu, Paralela 45, 2024
4. „Right Kind of Wrong- How the Best Teams Use Failure to Succeed” de Amy Edmondson: O evadare pe fața luminată a eșecului
„Eșecurile bune sunt cele care ne oferă informații noi de valoare care pur și simplu nu ar fi putut să fie obținute într-un alt mod.”de Amy Edmondson „Right Kind of Wrong- How the Best Teams Use Failure to Succeed”, Penguin Random House, 2023
Ce ai vrea să îți rămână din această vacanță? Ai ocazia să păstrezi o perspectivă nouă. Este pledoaria pe care ți-o oferă Amy Edmondson în „Right Kind of Wrong- How the Best Teams Use Failure to Succeed”. Specialistă în siguranță psihologică și personalitate de azi de la Harvard Business School, Emondson a fost numită de două ori între cei mai influenți gânditori din management, potrivit Thinkers50, platforma specializată în identificarea ideilor de referință ale domeniului azi. Este chiar ceea ce se află în spatele conceptului de cultură a eșuării sănătoase. „Conștientizare defectelor noastre cere și edifică înțelepciune.” Amy Edmondson „Right Kind of Wrong- How the Best Teams Use Failure to Succeed”, Penguin Random House, 2023
3. „Lunga viață a Mariannei Ucria” de Dacia Maraini :Vara unei vieți de femeie în alte vremuri
„Granița dintre cer și pământ dispare în întunericul des al nopții calme și grele de august” Dacia Maraini „Lunga viață a Mariannei Ucria”, traducere de Gabriela Lungu, Editura Școala Ardeleană, 2020
Ai putea să te gândești că vacanțele (care sunt tema selecțiilor citEști în august) te pot duce nu doar în locuri noi ci și în timpuri pe care abia ți le imaginezi. Este cazul romanului „Lunga viață a Mariannei Ucria”. Cartea semnată de una dintre autoarele italiene cele mai respectate astăzi, Dacia Maraini, te poartă prin povestea a trei generații siciliene din secolul XVIII prin ochii unei protagoniste care nu mai poate vorbi. „Marianna își savura libertatea, trecutul era o coadă pe care o încolăcise sub fuste și care se simțea doar uneori.” Dacia Maraini „Lunga viață a Mariannei Ucria”, traducere de Gabriela Lungu, Editura Școala Ardeleană, 2020
2. „The Experience Machine- How Our Minds Predict and Shape Reality” de Andy Clark:Vacanțe de suflet
„Folosite cum trebuie, substanțele psihedelice oferă o cale de îndepărtare de la îndoielile noastre zilnice și de la preocuparea de sine, asigurând ceea ce a fost descris drept o vacanță de la sine.” Andy Clark „The Experience Machine- How Our Minds Predict and Shape Reality”, Penguin Random House, 2023
Când vine vorba de vacanțe (care sunt tema lunii august în selecțiile citEști) ai în minte imagini destul de clare. Poți porni chiar de aici. Iar filozoful Andy Clark îți explică în ce măsură lumea așa cum o cunoști s-ar putea să fie o reflectare a lumii tale interioare. În volumul „The Experience Machine- How Our Minds Predict and Shape Reality”, gânditorul britanic îți oferă argumentele care îți arată cât de departe suntem de ideea că am funcționa ca observatori pasivi ai întâmplărilor din jurul nostru. În această carte ai ocazia să înțelegă cum prezice creierul tău ceea ce se întâmplă. Dar și cum atenția ta poate învăța să fie creatorul activ al lumii tale. „Ideea potrivit căreia creierul este în fond o mașinărie uriașă de prezicere este relativ recentă” Andy Clark „The Experience Machine- How Our Minds Predict and Shape Reality”, Penguin Random House, 2023
1. „Către nuntă” de John Berger: Sub soarele de vară
„Rețin aproape tot ce aud și ascult cu atenție toată ziua, dar uneori nu știu cum să leg lucrurile între ele.” John Berger „Către nuntă”, traducere de Ioana Văcărescu, Vellant, 2024
O dată cu luna august sunt vacanțe care te așteaptă și în cărți. O poveste de dragoste scrisă de un critic de artă este o schimbare care îți aduce sub soarele de vară puterea mistuitoare a sentimentelor. Este ce descoperi în romanul „Către nuntă”. John Berger este autorul acestei povești care te poartă prin orașe mediteraneene bântuite de tragedie și salvate prin splendoarea apropierii. Ca un dans. „Să asculți rembetiko noapte de noapte e ca și cum ți-ai face un tatuaj.” John Berger „Către nuntă”, traducere de Ioana Văcărescu, Vellant, 2024
Pentru mai multe materiale legate de fiecare dintre cărțile recomandate, vino în comunitatea citEști oficial cu subscribe gratuit aici și o să fii la zi cu volumele remarcate. În luna septembrie, tema selecțiilor citEști de la Aleph News este ”recoltele povestirilor”. Dacă ai recomandări de cărți sau teme pentru viitor, nu ezita să îmi lași un comentariu și vedem ce și cum. Îți mulțumesc de câte ori citEști și pe Facebook, și pe Instagram.
𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐞𝐫𝐯𝐚𝐧𝐭𝐞𝐬 și 𝐄𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐇𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐬 vă invită 𝐣𝐨𝐢, 𝟏𝟔 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗.𝟎𝟎, în 𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐀𝐮𝐝𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐮𝐦 a Institutului Cervantes (Bd. Regina Elisabeta nr. 38), la lansarea colecției 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐇𝐢𝐬𝐩𝐚𝐧𝐢𝐜𝐚̆, dedicată uneia dintre marile culturi ale lumii, o colecție nouă pe care editura este onorată să o includă, începând din această toamnă, în catalogul ei, arată un comunicat ajuns la mine.
„Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes este un proiect mult prețuit și mult așteptat și atât o formă de sprijin pentru hispaniștii români, cât și una de diseminare a unor lucrări fundamentale ale gândirii, istorice și actuale, de limbă spaniolă”, a declarat 𝐉𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐉𝐢𝐦𝐞́𝐧𝐞𝐳-𝐙𝐮𝐦𝐚𝐥𝐚𝐜𝐚́𝐫𝐫𝐞𝐠𝐮𝐢, directorul Institutului Cervantes din București.
La eveniment vor participa 𝐑𝐚𝐪𝐮𝐞𝐥 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐲𝐚, directoarea departamentului de cultură, Instituto Cervantes (Madrid), 𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐓𝐚̆𝐭𝐚𝐫𝐮-𝐂𝐚𝐳𝐚𝐛𝐚𝐧, cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română, 𝐋𝐚𝐮𝐫𝐚 𝐒𝐢𝐭𝐚𝐫𝐮, decan al Facultății de Limbi si Literaturi Străine a Universității din București, 𝐒𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐫𝐞𝐢𝐞, prorector al Universității din București, 𝐌𝐢𝐚𝐧𝐝𝐚 𝐂𝐢𝐨𝐛𝐚 și 𝐀𝐧𝐜𝐚 𝐂𝐫𝐢𝐯𝐚̆𝐭̦, traducătoare și coordonatoare ale colecției, profesori la Universitatea din București, 𝐋𝐢𝐝𝐢𝐚 𝐁𝐨𝐝𝐞𝐚, directoarea Editurii Humanitas, și 𝐉𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐉𝐢𝐦𝐞́𝐧𝐞𝐳-𝐙𝐮𝐦𝐚𝐥𝐚𝐜𝐚́𝐫𝐫𝐞𝐠𝐮𝐢, directorul Institutului Cervantes din București.
La eveniment vor fi prezentate primele două volume ale colecției: 𝑮𝒓𝒂𝒎𝒂́𝒕𝒊𝒄𝒂 𝒔𝒐𝒃𝒓𝒆 𝒍𝒂 𝒍𝒆𝒏𝒈𝒖𝒂 𝒄𝒂𝒔𝒕𝒆𝒍𝒍𝒂𝒏𝒂 / 𝑮𝒓𝒂𝒎𝒂𝒕𝒊𝒄𝒂 𝒍𝒊𝒎𝒃𝒊𝒊 𝒄𝒂𝒔𝒕𝒊𝒍𝒊𝒆𝒏𝒆: 𝑺𝒄𝒓𝒊𝒆𝒓𝒊 𝒇𝒊𝒍𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒄𝒆 𝒔̦𝒊 𝒆𝒙𝒆𝒈𝒆𝒛𝒂̆ 𝒃𝒊𝒃𝒍𝒊𝒄𝒂̆ de 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐧𝐢𝐨 𝐝𝐞 𝐍𝐞𝐛𝐫𝐢𝐣𝐚, ediție filologică, studiu introductiv, tabel cronologic, traducere și note de Mianda Cioba și Anca Crivăț, și 𝑫𝒊𝒂́𝒍𝒐𝒈𝒐 𝒔𝒐𝒃𝒓𝒆 𝒍𝒂 𝒅𝒊𝒈𝒏𝒊𝒅𝒂𝒅 𝒉𝒖𝒎𝒂𝒏𝒂 / 𝑫𝒊𝒂𝒍𝒐𝒈 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒅𝒆𝒎𝒏𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒐𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊: 𝑬𝒔𝒆𝒖𝒓𝒊 𝒔̦𝒊 𝒅𝒊𝒔𝒄𝒖𝒓𝒔𝒖𝒓𝒊 de 𝐅𝐞𝐫𝐧𝐚́𝐧 𝐏𝐞́𝐫𝐞𝐳 𝐝𝐞 𝐎𝐥𝐢𝐯𝐚, ediție și traducere de Mianda Cioba.
Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.
„Celebrat încă din timpul vieții drept cel mai mare umanist spaniol, Antonio de Nebrija s-a transformat după moarte într-o legendă.“ Astfel începe portretul pe care i-l dedică Juan Gil, publicat cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la moarte. Iar proporțiile legendei lui Nebrija se extind asupra întregii istorii a culturii europene. Opera lui Nebrija îl plasează pe cititor într-o dinamică de idei surprinzător de consecvent articulate, idei încă vii despre limbă și învățarea ei, despre cunoaștere în general și raporturile acesteia cu limba și, poate mai mult decât orice, despre o nouă înțelegere a valorilor educației și a autorității cunoașterii. Andaluz carismatic, spirit ascuțit și imperturbabil față de convenționalismele epocii, Antonio de Nebrija se situează la începutul unei tradiții erudite și de gândire critică în care se plăsmuiește Europa modernă. — Mianda Cioba, Anca Crivăț.
Fernán Pérez de Oliva (1494–1531), umanist și filozof cordobez format la Universitatea din Salamanca și, pentru scurtă vreme, rector al acesteia, a studiat umanioarele la Alcalá, Paris (Sorbona) și Roma și a predat apoi la Salamanca filozofie morală și filozofia naturii. Cele mai cunoscute scrieri ale lui Pérez de Oliva sunt Dialogo de la dignidad del hombre/Dialog despre demnitatea omului (1529), câteva eseuri și discursuri pe teme diverse, precum și câteva traduceri în spaniolă ale unor tragedii și comedii grecești antice. Gândirea sa vădește toate formele de căutare intelectuală caracteristice epocii: raportarea creatoare la poeticile clasice, și mai ales la gândirea etico-politică a Antichității latine, apologia demnității omului, a rațiunii și elocinței ca instrumente esențiale ale cunoașterii, promovarea valorilor educației, a funcției sociale a comunicării ideilor și, nu mai puțin, acțiunea hotărâtă în sfera publică, în serviciul idealurilor comunității și al binelui comun.
Evenimentul se va desfăsura cu traducere simultană.
Intrarea este liberă, în baza unei rezervări pe Eventbook.ro aici: https://eventbook.ro/other/bilete-biblioteca-hispanica
poezie de azi cu răzvan ţupa
Manage Consent
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.