Adina Diniţoiu a scris în Observator cultural despre „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” şi îi sunt recunoscător pentru că este un critic de care cartea avea nevoie.
Anul 2011 a fost, într-adevăr, un an foarte bun pentru poezie. Printre apariţiile sale demne de interes s-a numărat şi volumul lui Răzvan Ţupa, poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti(Casa de Editură „Max Blecher“). E vorba de cea de-a treia carte a poetului, după volumul de debutFetiş (2001) şi Corpuri româneşti (2005). E de spus şi că volumul de debut a apărut într-o ediţie revăzută în 2003, sub titlul, simptomatic, de Fetiş – o carte românească a plăcerii. Înainte de a vorbi despre cel de-al treilea volum de poeme, trebuie spus că Răzvan Ţupa (n. 1975) ocupă o postură şi o poziţie interesante în actualul nostru peisaj poetic. Deja din titlul ediţiei revăzute a cărţii de debut, e vizibilă încercarea de a trece de la domeniul privat, intim al poeziei la spaţiul public, social şi chiar naţional („românesc“) – cu riscurile de rigoare – al poeticului, dimpreună cu efortul de cuprindere teoretică a fenomenului poetic contemporan (în conceptualizarea a ceea ce el numeşte „corpurile româneşti“).
Criticul literar Alex Goldiş analizează „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti” şi găseşte instrumentele potrivite pentru a parcurge volumul fără să se rătăcească niciun moment între textele capricioase de acolo.
Încă de la început, de altfel, Răzvan Ţupa era interesat să tematizeze şi să testeze, prin cărţile sale, capacităţile „comunicaţionale” ale poeziei într-o perioadă când literatura şi-a cam pierdut şi la noi rolul în societate. Volumul de debut, „Fetiş”, dar mai cu seamă „corpurile româneşti”, experimentau modalităţi de depăşire a caracterului linear şi literal al mesajului poetic din dorinţa de a reconecta poezia la sensibilitatea tehnică de azi. Mirajul suprem al lui Răzvan Ţupa, testat ca atare în câteva happening-uri, e poezia-video, capabilă să capteze întregul flux al realităţii şi să-l comunice eficient.
Volumul „poetic. cerul din delft si alte corpuri românesti“ poate fi privit ca o aparitie interesanta atât pentru aerul experimental în care se aventureaza tematica si structura poemelor, cât si pentru formele bizare de raportare la realitate. Razvan Tupa scrie atent, uneori transant, alteori cu fantezie nesfârsita si îsi impune sa fie mereu un poet al întelepciunilor ascunse.
In ce priveste critica literara multe si grele s-au aruncat prin reviste anul acesta, mai mult decat pana acum. Paradoxul face insa ca tocmai am putut sa vad doua importante volume de istorie literara scrise ca lucrari de specialitate.
Angelo Mitchievici a lansat la Curtea Veche „Decadenţă şi decadentism în contextul modernităţii româneşti şi europene„, un volum care surprinde fenomenul intre sfarsitul secolului al XIX-lea si prima jumatate a secolului XX. Nu este prima iesire editoriala a lui Mitchievici cu tema rafinamentelor estetiste, cu 5 ani in urma lansand un volum dedicat lui Mateiu Caragiale, autor cu care se incheie volumul despre care pomeneam mai sus.
La fel de interesanta este pentru mine aparitia unuia dintre volumele de critica literare cele mai asteptate in acest an. Toata lumea a fost de acord ca abuzul pe care juriul premiilor tinerilor scriitori l-a facut alegand sa nominalizeze si sa premieze o carte inca nepublicata nu era chiar strigatoare la cer din moment ce laureatul era Alex Goldis, un critic a carui perspectiva, de cele mai multe ori, se dovedise consistenta in cronicile pe care le semnase pana la acea data. Editura Cartea romaneasca a pus acum pe piata cartea premiata inainte de aparitie de juriul entuziast. „Critica in transee. De la realismul socialist la autonomia esteticului” urmareste directiile in care s-au miscat trupele si efectele criticii literare romanesti in anii 60.
Perspectiva documentata amanuntit, care reuseste sa nuanteze pozitiile si regruparile abordarilor critice pe masura ce regimul stalinist si apoi cel ceausist dadeau semne de relaxare face din cartea lui Goldis un document necesar nu doar pentru cei care vor sa inteleaga de unde i se trage aura „autonomiei esteticului” in Romania, ci si pentru orice cititor de azi care este curios sa vada cum s-au formulat valorile care astazi au preluat reflexele totalitarismelor pe care candva le combateau. Citește în continuare 2011- interludiu critic: perspective noi si "aluziile" tineretii→
