Arhive etichete: Alex Goldis

În apărarea domnului Manolescu și a Premiului Național „Mihai Eminescu”

Așa cum era de așteptat de la primele reproșuri adresate juriului care a hotărât la Botoșani controversata decernare a Premiului Național „Mihai Eminescu” pentru anul 2014, nelămuririle reale au tins să se piardă în mulțimea de gesturi violente și probleme personale pe care detractorii de serviciu i le-au adresat mai ales lui Nicolae Manolescu. Critici articulate aduse modului în care s-a procedat în acest an pentru alegerea câștigătorului tind să fie trecute în planul secund de corul de huiduieli, lirisme subiective și atacuri la persoană care îl au ca țintă pe cel care cândva era autoritatea supremă în manualele de literatură.

Problemele identificate la capătul unei investigații serioase de Florin Iaru, ori de Alex Goldiș care reușește să contureze cu exactitate vina lui Nicolae Manolescu în această chestiune, și Bogdan Crețu, concentrat asupra importanței Premiului supus acum abuzurilor de cel care am aflat că a fost, de la Paris, președinte „de facto” al juriului național sunt acoperite de zumzetul inept al atacurilor la persoană. Citește în continuare În apărarea domnului Manolescu și a Premiului Național „Mihai Eminescu”

Cu respect, Domnule Nicolae Manolescu vă rog să vă retrageţi din juriul Premiului Naţional Mihai Eminescu

Stimate domnule Nicolae Manolescu,

Mă număr printre cei care sunt gata oricând să recunoască importanţa contribuţiei dumneavoastră la istoria literaturii române. Niciun moment nu aş putea contesta relevanţa poziţiilor dumneavoastră şi nu sunt atât de naiv încât să idolatrizez opinii. Acest lucru l-am învăţat şi din volumele pe care le-aţi semnat de-a lungul timpului.

Din păcate mă văd obligat să vă adresez rugămintea de a lua în considerare prejudiciul pe care îl aduceţi acum singurului premiu literar românesc spre care mai puteam privi cu admiraţie. În urma decernării Premiului Naţional „Mihai Eminescu” la Botoşani, anul acesta pentru 2014, alegerea câştigătorului pentru secţiunea Opera Omnia ne-a nedumerit şi ne-a revoltat pe majoritatea celor pentru care poezia contemporană contează.

Sunt de acord că orice juriu din lume poate să aibă propria opţiune. În cazul de faţă, însă, vorbim despre un premiu a cărui autoritate a fost construită în 24 de ani pe baza onestităţii profesionale a juriului din care şi dumneavoastră faceţi parte. Alegând să premiaţi în acest an un scriitor ale cărui merite pot fi recunoscute în orice alt domeniu în afara poeziei, aţi făcut să coboare o umbră tristă asupra acestei instituţii,  unicul premiu literar din România care mai conta şi pentru altcineva decât prietenii şi colegii laureatului.

Oricât am încerca să împărţim răspunderea premierii subalternului dumneavoastră direct din Uniunea Scriitorilor între toţi cei care fac parte din juriul de la Botoşani, în calitate de lider al unei organizaţii de breaslă care îşi asumă protejarea imaginii şi activităţii scriitorilor, consider că era datoria dumneavoastră să împiedicaţi producerea unei asemenea aberaţii. Atâta timp cât oricare dintre ceilalţi nominalizaţi la acest premiu în 2015 (Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu) reprezintă un reper pentru poezia contemporană de la noi, premierea singurului autor a cărui operă poetică nu s-a impus încă între formulele relevante ale poeziei de azi este un gest regretabil care distruge atât credibilitatea cât şi relevanţa Premiului Naţional „Mihai Eminescu”.

Tocmai aprecierea importanţei activităţii dumneavoastră pentru supravieţuirea Uniunii Scriitorilor şi, mai ales, lucrurile esenţiale pe care le-aţi scris de-a lungul timpului mă determină să vă rog respectuos să nu adăugaţi Premiul Eminescu de la Botoşani lungii liste de proiectele în care capriciile şi jocurile de presiune ale breslei pe care o reprezentaţi sunt o regulă.

Retragerea dumneavoastră din acest juriu pentru anii care urmează este singurul gest care putem spera că va restabili credibilitatea Premiului Naţional „Mihai Eminescu”.

Cu respect,

răzvan ţupa

www.poetic.ro

UPDATE 10.10- Un apel care consideră că întregul juriu de la Botoșani ar putea să își asume răspunderea erorii din acest an (și a cărui discutare prealabilă a influențat poziția mea de mai sus) a fost lansat pe Un Anotimp în Berceni și Biographia Litteraria fiind semnat până acum de Claudiu Komartin, Radu Vancu, Rita Chirian, Octavian Soviany, Florin Iaru, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Paul Cernat, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Svetlana Cârstean, Andrei Terian, Mihail Vakulovski, Bianca Burța-Cernat, Ștefan Manasia, Alex Goldiș, Bogdan-Alexandru Stănescu, Liviu Antonesei, Ionel Ciupureanu, Nicolae Avram, Elena Vlădăreanu, Alexandru Vakulovski, Cosmin Perța, Ion Buzera, Paul Vinicius, Anca Mizumschi, Dan Iancu, Ciprian Măceșaru, Andrei Dósa, Aleksandar Stoicovici, Sorin Despot, Radu Nițescu, Laurenţiu Ion

Update 11.30- Din partea domnului Al.Cistelecan, membru în juriul de la Botoșani, am primit următorul răspuns la nelămuririle mele: „Asupra mea Nicolae Manolescu n-a făcut nici o presiune, nici măcar una aluzivă. Ca toate premiile, și acesta se acordă prin majoritate de voturi. Dacă pînă la verdict în interiorul juriului au existat disensiuni, din clipa în care majoritatea e stabilită acestea nu mai au nici o relevanță, iar premiul e, firește, atribuit de juriu, nu doar de o parte a lui”.

De asemenea, domnul Gellu Dorian, inițiatorul și principalul organizator al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” dovedește încă o dată că nu este o întâmplare faptul că în toți acești ani instituția pe care a pus-o pe picioare s-a impus ca manifestarea cea mai importantă din România atunci când vorbim despre premii de poezie. Din nou, este singurul organizator de premii care răspunde normal controverselor create în jurul evenimentului pe care îl susține: „n-au fost presiuni din partea U.S.R., pentru că nu este nici organizatoare, nici partener. Decizia i-a aparţinut juriului şi numai juriului. Iar noi cei de la Botoşani o respectăm, atîta timp cît laureatul s-a aflat printre nominalizaţi şi nu a fost impus din altă parte. Şi aşa cum era de aşteptat, ca şi în alte ocazii, au apărut şi vor apărea comentarii. Eu îmi asum toate cele ce sunt legate de organizare şi buna desfăşurare. Şi din acest punct de vedere a fost totul foarte bine. Sperăm şi ani mai buni.”

Concluzia mea (r.ț) este că prezența domnului Nicolae Manolescu în juriu, oricât de ofertantă ar fi din punct de vedere al imaginii pentru organizatorii locali, a dat naștere tuturor speculațiilor și acuzelor din această perioadă. Retragerea dânsului ar fi un prim pas spre restabilirea prestanței Premiului Național „Mihai Eminescu”, o instituție formulată independent de Uniunea Scriitorilor. Amintesc și faptul că Nicolae Manolescu, în calitate de președinte USR, este deja obișnuit să amestece reproșurile legitime cu cele aberante, de aceea nu mă interesează absolut deloc atacurile la persoană.

Faţa publică a poeziei (B)

2005-2015 Mişcări în front

(continuare de aici)

Primul interludiu – acum 20 de ani

Peisajul poeziei contemporane româneşti este mai dinamic decât oricând. La mijlocul anilor ’90, când tocmai se formau cei pe care ne-am obişnuit să îi legăm de douămiism era foarte greu să asculţi poemele cuiva fără să ştii exact din ce zonă a poeziei vine. Iar harta poeziei era destul de clară în acel moment, cu vocile critice influente pentru actualitatea poetică a momentului (Al.Cistelecan, Ion Pop, Octavian Soviany, Marin Mincu, Dan C Mihăilescu, Ştefania Mincu). Citește în continuare Faţa publică a poeziei (B)

Despre idoli, poezie si alte rataciri la Radio Romania Cultural cu Georgeta Draghici

Polemici elementare la Radio România Cultural (mai 2012) cu Georgeta Drăghici

Bun găsit la „polemici elementare” vă spune Georgeta Drăghici. Între critici şi autorii de literatură propriu-zisă, relaţia a fost dintotdeauna tensionată… cu excepţiile de rigoare. Scriitorul are impresia (de multe ori e şi adevărat) că e neînţeles de critica literară. Criticii cred şi ei că autorii se auto-iluzionează în privinţa valorii proprii şi asta e, adesea, adevărat. Realitatea e mai complicată, fiincă, uneori, rigiditatea, obtuzitatea şi lipsa unei sensibilităţi autentice faţă de literatură şi de mişcările ei permanente îi fac pe unii critici să nu înţeleagă ce se petrece în literatură, iar confuzia lor se răsfrânge asupra receptorilor. Iar scriitorii resping vehement orice manifestare critică, preferând, evident, cine nu îşi doreşte, numai elogiile. O privire echilibrată e greu de găsit.

Literatură şi polemici

G.D. Îi spun bun găsit astăzi la „polemici elementare” lui Răzvan Ţupa.

Bine v-am găsit.

G.D. Vorbeam, când ne-am întâlnit la „Scriitori la Microfon” împreună cu Monica Pillat şi discutam despre un volum al tău de poezie, despre viziunea pe care tu o ai asupra poeziei, care ar putea să stârnească polemici. Una ar putea să fie cu critica literară, cu Daniel Cristea-Enache, care are despre poeticitate o viziune opusă viziunii tale.

Pentru mine nu este o problemă să aibă cineva o poziţie opusă mie, mai ales că vorbim despre un critic literar, iar poziţia mea este una a unui om care scrie poezie. Aproape că este un clişeu să fie nemulţumiţi poeţii de criticii literari, dar, în cazul meu nu este vorba despre asta. Pe mine mă interesează mai puţin cine vorbeşte despre un volum şi mai mult ce spune. Ce vom discuta nu are nicio legătură cu ceva scris despre volumul meu „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti”. Mă gândesc numai la nişte perspective asupra poeziei care, din punctul meu de vedere, sunt cât se poate de opuse. Pe de o parte, vorbesc despre poezie ca artă a creativităţii şi, pe de altă parte, de perspectiva necesară (dar care, din punctul meu de vedere, s-a îndepărtat de ce era nevoie să facă), construirea unor idoli literari (să spunem), fie că ei fac parte din generaţia ‘80,’70 sau ’60, rămâne impresia că, de multe ori, expediem poezia şi, chiar, literatura. Putem să vorbim mai târziu despre diferenţele pe care le văd între poezie şi literatură.

G.D. Da, să reţinem ideea.

Vorbem despre felul în care se creează idoli în domeniile astea, un lucru care, poate, este necesar, pentru că oamenii au nevoie de modele şi este bine să le avem. Dar, atunci când uităm că modelul nu este omul respectiv, ci ceea ce el a scris, riscăm să trecem foarte uşor în poziţia opusă: distrugerea modelului. Şi acesta este felul în care în ultimii 20-30 de ani s-au tot construit generaţii exemplare de poeţi, ’60, ’80, ’90, numai pentru ca, pe urmă, să fie contestate vehement de următoarea generaţie.

Citește în continuare Despre idoli, poezie si alte rataciri la Radio Romania Cultural cu Georgeta Draghici