Arhive etichete: performance de poezie

actual, media, personal, poeme, util

Trei feluri în care vezi poezia și poetic în performance

Lasă un comentariu

Îți propun trei feluri în care poți să vezi poezia în performance bucureștean. Unul cu scris și desen (Cărturești Carusel, vineri, 17 martie), altul cu poezie și dans (Areal, duminică, 19 martie), și al treilea, în sesiune lounge, de prânz (Control Club, duminică, 26 martie). Unul este cu intrare liberă, celelalte două cu bilet și rezervare recomandată.

Transparența poeticului

”LECTURI TRANSPARENTE”

cu Ioana Miron
Cărturești Carusel
intrare liberă
Strada Lipscani 55
Vineri, 17 martie, 2023
ora 18.30

Pentru tine:
Cu intrare liberă e întâlnirea de la Cărturești Carusel în care poți să vezi un performance cu Ioana Miron în povestea din volumul ”poetic. relația grafică”(2022, CDPL). Cei de la Casa De Pariuri Literare se pare că i-au anunțat pe organizatori că nu mai au pe stoc volumul așa că ultimele exemplare ar fi cele pe care le găsești în librării acum.
”Ai obiceiul să vezi lectura mai ales ca un act intim. Sau public, dar static. Ioana Miron și Răzvan Țupa te invită să descoperi transparența poeziei contemporane în dimensiune grafică. Doi poeți îți propun o variantă live a întâlnirii desenului cu scrisul”, am pus în poveste. Evenimentul include un dialog de Andrei Zbîrnea, poet, jurnalist si activist cultural. Mai multe detalii ai în evenimentul poveștii care deschide seria de evenimente de la Cărturești.
Personal:
Cu Ioana am lucrat mult timp pentru cartea asta. Ioana Miron e născută la Botoșani(10 noiembrie 1989). A absolvit Litere, la Iași și a studiat germană și norvegiană la București. A debutat cu volumul de poezii ”Picaj”, Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2016. A tradus volumele de poezie ”Stanch Modulation” (Ioana Miron) şi ”My Murderer’s Chant” (Şerban Axinte), apărute la Editura Vinea din Bucureşti. În prezent este traducător şi ilustrator. Împreună am susţinut un eveniment performativ de poezie grafică intitulat ”Linii de plutire”, la Muzeul de Artă Recentă din Bucureşti, în baza conceptului poetic ”Corpuri româneşti. Conexiunea grafică”. Este membra PEN România. Traduce poezie pentru Poesis Internaţional, Poetic Stand, Ficțiunea OPTm şi articole legate de artă pentru Lettre Internationale (Anish Kapoor, Pierre Soulages etc). A tradus din Thomas Bernhard, René Oberholzer, Robert Prosser, Raoul Eisele, Sjón, Tone Hødnebø, Inger-Mari Aikio, Cia Rinne şi alţii.
A.I.:
Altfel, l-am pus pe ChatGPT să scrie scenariu pentru un performance de poezie și desen grafică folosind benzi de celofan transparente intitulat ”lecturi transparente” pornind de la volumul ”poetic. relația grafică” de Ioana Miron și Răzvan Țupa, care ar trebi să includă prezentare și discuție cu Andrei Zbîrnea, jurnalist.
Începe performance-ul cu o prezentare a volumului de poezie „Poetic. Relația grafică” de Ioana Miron și Răzvan Țupa.
Pe măsură ce autorul citește poeme din volum, o serie de benzi de celofan transparent încep să fie dispuse în spatele său.
Odată ce recitalul se încheie, începe discuția moderată de Andrei Zbîrnea cu autorul despre procesul creativ și semnificația poeziei și desenului în volum.
În timpul discuției, protagoniștii încep să lucreze cu benzi de celofan transparente, creând imagini abstracte care să însoțească poezia și discuția.
În timp ce desenele se dezvoltă, discuția se îndreaptă spre interpretarea lor și cum acestea reflectă în moduri diferite temele din poezia citită.
În final, desenele grafice se descompun, dezvăluind un citat din volumul de poezie care să încheie recitalul cu o concluzie puternică.
Acest performance combină elementele de poezie, desen grafică și discuție pentru a crea o experiență completă și profundă pentru publicul prezent. Ideea centrală este aceea că poezia poate fi abordată în moduri diferite și poate fi interpretată în multe moduri, iar prin crearea unui spațiu de discuție și adăugarea elementelor vizuale puternice, se poate accentua semnificația poeziei. Performance-ul include o discuție moderată de Andrei Zbîrnea, care va ajuta publicul să exploreze mai profund temele din volumul de poezie „Poetic. Relația grafică” și să își formeze o perspectivă mai largă asupra sensului artei și creației în momentul actual.

Dacă vii vineri la Carusel la 18.30 o să poți să spui dacă ți-ar fi arătat mai bine varianta propusă de inteligența artificială decât ce o să fie în realitate, sub una dintre lucrările lui Peter Gentenaar, artist olandez celebru pentru „sculpturile sale în hârtie”.

Dansul poeziei
CAPILAR

cu Cristina Lilienfeld (dans) și Anca Elena (muzică)
Areal, str Anastasie Simu, nr 2
intrare 20 de lei
duminică, 19 martie
ora 19.00

Prin Capilar/revizitat, Cristina Lilienfeld (dans), Anca Elena (muzică) și Răzvan Țupa (poezie) îți propun traseul comunicării între tine și ceilalți. Cei trei artiști îți aduc, fiecare din domeniul său, o explorare a felului în care suntem în contact unii cu ceilalți – de la întâlnire la intimitate, fantasme și, în cele din urmă, comuniune. Chiar și atunci când ceilalți ar putea fi tot tu.
Pentru tine:
Capilar are la bază întâlnirea dintre 3 artiști din discipline diferite, aceștia reunindu-se în pasiunea pentru poezia portughezului Fernando Pessoa. Cele 3 discipline (muzică, dans, poezie) intră în dialog, hrănindu-se reciproc într-un performance sincretic.
În 2017 coregrafa Cristina Lilienfeld și poetul Razvan Tupa s-au întâlnit pentru prima dată și au colaborat în cadrul proiectului #dansliteratura, organizat de Fundația Gabriela Tudor la aniversarea a 20 de ani de activitate. În 2019 Cristina și Răzvan au beneficiat de o rezidență oferită de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Forum Danca în Lisabona, unde au cercetat împreună diferite metode de a se apropia de poezia lui Pessoa în timp ce au aprofundat diferite metode de comunicare precum și un concept mai vechi al lucrului lor: oglindirea în celălalt. Proiectul a continuat să se dezvolte în 2022 la AREAL spațiu de dezvoltare coregrafică, într-un nou format care încorporează pe lângă dans și poezie și muzica live.
Spectacolul Capilar/revizitat va avea loc la spațiul AREAL (str. Anastasie nr. 2, ap. 6) la ora 19:00.
Bilete:
Avem doar un număr de 15 locuri, care pot fi rezervate la adresa areal@arealcolectiv.ro, prețul unui bilet fiind 20 lei. Plata biletului se poate face în contul AREAL DANS SRL, cont Iban RO18BTRLRONCRT0583972701 deschis la Banca Transilvania, cu mențiounea „spectacol AREAL 19 martie”.

@razvantupa

dans din poezie 2023 #dans #poezie #poezieromaneasca #performance #event

♬ sunet original – Razvan Cosmin Tupa – Razvan Cosmin Tupa

𝐀𝐧𝐜𝐚 𝐄𝐥𝐞𝐧𝐚 s-a născut la Bacău în 1979, și a absolvit în 2003 Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia interpretare instrumentală – pian, ulterior experimentând o serie de limbajuri artistice precum jazz-ul improvizat, dramaturgia, compoziţia. A publicat trei cd-uri atât în calitate de pianistă, cât şi de compozitoare: “Vingt Regards sur l´Enfant-Jésus” de Olivier Messiaen (2020), “No”, “Andersen”, “Birds and Letters” (2020), “24 Minis în 24 keys” de Ratko Deloko (2021). În 2020 şi 2021 a susţinut muzical lectura povestirilor de H.C. Andersen, Fetiţa cu chibriturile” şi “Lebedele” în lectură actriţelor Iuliana Muşetescu şi Ilinca Hărnuţ. În prezent derulează proiectul video “Vingt Regards sur l´Enfant-Jésus” pe Pianists Corner şi pregăteşte seria de lieduri “De nos oiseaux” pe versuri de Tristan Tzara, muzică Anca Elena, în interpretarea sopranei Laura Tatulescu.
𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐋𝐢𝐥𝐢𝐞𝐧𝐟𝐞𝐥𝐝 a studiat coregrafia și psihologia căutând în permanență punctul în care cele două discipline se întâlnesc. În ultimii ani a colaborat și continuă să lucreze cu diferiți coregrafi și dansatori dar și cu artiști vizuali și muzicieni făcând parte din mai multe grupuri artistice interdisciplinare. Spectacolele ei “Lay(ers), “Nu toți sunt eroi”, „ Fapte vitejești”, „Pe bune – pentru copii”, “Moving Fields”, Eighty Five Percent Of What You Remember precum și numeroase spectacole în care dansează: “Alienation or the Deșire for Intimacy” de Benno Voorham, „A Truth, A Lie And A List Of Possibilities” de Andreea Novac, “Coregrafie de grup” de Mihaela Alexandra Dancs, “The Great Scheme of Things” – concert/ performance trupa Fierbinteanu, sau pentru care a semnat coregrafia: “În trup” (opera de camera) pe muzică de Diana Rotaru, “Dancer În The Dark” – Teatrul Maghiar din Timișoara, etc. continuă să fie prezentate pe scenele din București, din țară și internaționale. În anul 2016 a făcut parte din programul Dance Roads prin intermediul căruia a călătorit în cinci țări europene prezentând spectacolul Lay(ers). A colaborat într-o multitudine de proiecte cu coregrafi precum: Cosmin Manolescu, Mihaela Alexandra Dancs, Benno Voorham, Mădălina Dan, Andreea Novac, Andreea Belu, Smaranda Găbudeanu, Virginia Negru etc., cu artiști vizuali: Dilmana Yordanova, Mihaela Kavdanska, Alina Ușurelu etc., muzicieni: Diana Rotaru, Irinel Anghel, Vlaicu Golcea, Kamer Art, LeVant, trupa Fierbinteanu etc., scriitori: Răzvan Țupa, Andra Rotaru, precum și cu numeroși actori și regizori. În 2021 a lucrat cu renumitul coregraf Anjelin Preljocaj în cadrul unui proiect internațional care a avut loc în Aix en Provence, Franța. În ultimii ani a călătorit și lucrat în țări precum: Portugalia, Ghana, Italia, Franța, Germania, UK, Serbia, SUA, Luxembourg. În prezent este membru co-fondator al Colectivului AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică.

Întâlnirea lejeră
LOUNGE POETIC, cu Silvia Grădinaru
Control Club, str Constantin Mille, nr 4
intrare 30 de lei
duminică, 26 martie
ora 14.00
Pentru tine:
Avem un performance cu scenă și lumini în zece momente distincte, cu poeme din volumul ”Poetic. interfața sonoră” (2022, Cartier). Povestea se anunță lejeră, cu invitați și intervenții… Imediat ce dau organizatorii liber pentru achiziționarea biletelor, dau semn pe Fb. Este ultimul episod din seria SWORDS – Spoken Word Sessions, organizată de scriitorul Cosmin Perța în 2023, care are loc în Control în sezonul acesta, așa că am zis să vezi cum e poezia în public și la prânz.
De video și muzici se ocupă Marius Copel (Electrons In Slow Motion) și Iulian Morar.
Personal:
Cu Silvia e prima dată când fac un performance exclusiv cap-coadă. Am intrat împreună în atelierul Tongue Fu de la Strada Fără Nume, din Timișoara, 2022. Silvia Grădinaru e din Câmpina. Copywriter și poetă. A luat parte cu poezie în performance la festivaluri în orașe precum București, Brașov, Timișoara sau Bruxelles. Din 2018, ține cursul interdisciplinar de creative writing ”Poetry and Advertising” în România, dar l-a ținut și pentru Poetry School în Londra.

Control, 26 martie, 2023, 0ra 14.00, Lounge poetic la SWORDS
util

Corpuri relaţionale şi alte mecanisme creative pentru poezie

Lasă un comentariu

Oana Pulpă mi-a pus câteva întrebări pentru Bookaholic legate de atelierele de poezie sau de scris creativ sau cum se mai numesc ele. Pornind de la ce o interesa pe ea, am ajuns si eu la urmatorul text.

Pentru cineva care vrea să se apuce de scris, necesităţi nu sunt decât scrisul şi cititul. Orice alte întreprinderi pot doar să îl ajute să schimbe perspectiva pe care o are asupra strategiilor în care are mai mult sau mai puţină încredere. Cred că primele ateliere creative pentru scris la care am participat nici măcar nu se numeau aşa. Cel mai consistent a fost cel din care a rezultat textul montat de regizorul Marcel Ţop în piesa „Deformaţii”. Aveam nişte idei, ne corectam reciproc, ne continuam fragmentele şi schimbam personajele după cum ne puteam provoca unii altora surpriză şi satisfacţie din punctul de vedere al păstrării unei atenţii vii. Nu era un eveniment public, eram acasă la Mitoş şi toţi ne distram cu textele astea. Pe rând. Cam aşa a fost primul atelier la care am simţit că a avut rost să particip.

Surpriza întâlnirii cu alţi termeni (limbaje şi alte naţionalităţi)

De atunci, am căutat diferite tipuri de întâlniri dedicate „scrisului creativ”, „exerciţiilor de scriere” sau oricum li se poate spune, fiecare promiţând în fond acelaşi lucru: o să exersăm distrându-ne.

Pentru mine, surpriza cea mai mare au fost atelierele de traducere la care am participat împreună cu poeţi maghiari, suedezi sau israelieni. De fiecare dată traducerea s-a făcut prin engleză, cu excepţia poeţilor maghiari care, fie erau din Transilvania, fie cunoşteau pe cineva care ştia română şi puteau să ne explice şi în limba noastră ce se întâmplă în textele lor. Doar acest gen de ateliere mi-au construit convingerea că dezbaterea poeziei cu poeţi buni, chiar şi din altă cultură sau spaţiu lingvistic oferă întotdeauna revelaţii neaşteptate.

Cu ani în urmă, undeva lângă Sfântu Gheorghe, la Arcuş am participat la primul atelier de acest fel, o întâlnire la care poeţi români din diferite generaţii, lucram împreună cu poeţi de limbă maghiară din Transilvania. Niciodată nu am mai avut senzaţia unei comunicări asemănătoare între tipuri de poezie care abia dacă au reuşit să comunice în istoria lor şi care au aceleaşi probleme chiar dacă au ales să dezvolte strategii şi instrumente expresive diferite. Felul în care rima şi formele fixe au fost cultivate şi dezvoltate în termeni contemporani în poezia maghiară a pus pentru mine într-o lumină complet nouă ezitările şi anchilozările tradiţionaliste din poezia noastră. Abia atunci am putut să văd cât de departe de fibra concretă a demersului poetic se duc cele mai multe dezbateri literare româneşti. Probabil că unul dintre cele mai vii performace-uri de poezie pe care le-am văzut au fost legate tocmai de capacitatea poeziei de a depăşi limitele lingvistice. Am avut şansa într-un festival de poezie de la Bratislava să o văd „performând” pe Katalin Ladik. Căutaţi pe internet. Experienţa este inexplicabilă: poezie care nu are nevoie de traducere, pentru că alege să coboare dincolo de limba în care este scrisă. Am povestit acest lucru pentru că a fost mereu aproape de un atelier neoficial. Foarte aproape de această senzaţie a fost pentru mine o întâmplare din New York. Tocmai terminasem una din lecturile pe care le-am avut acolo în 2008 şi ne adunasem toţi, împreună cu oaspeţii într-o cameră din hotelul Jolly Madison din Manhattan. La un moment dat, ne-am dat seama că poetul Vasile Leac, unul dintre autorii care vorbesc exclusiv română, discuta de o jumătate de oră foarte aprins cu un traducător american din limba spaniolă despre „Finnegans Wake”. Nu aveau nicio limbă comună. Dar spectacolul expresivităţii făcea legătura între sensurile lor. Acest spectacol cred că este relaţia asupra căreia poate să lucreze un atelier.

Noile mize expresive (împotriva ipocriziilor)

La un moment dat am fost invitat să susţin o prezentare în cadrul primei ediţii a Atelierului de Scris Creativ de la Mânăstirea Râşca. Atunci, participanţii trecuseră deja printr-o întreagă săptămână de exerciţii pornind de la antologia lui Marin Mincu „Generaţia 2000”, aşa că atunci când am ajuns, aveam deja o mulţime de termeni comuni. Din poemele scrise atunci au apărut imediat două debuturi, premiate în anul următor. Cam asta pot să spun despre ceea  ce îţi poate oferi un atelier.

Pentru mine, cele mai vii ateliere de scriere sunt cele în care lucrez cu studenţi sau elevi de liceu. Prima situaţie mi s-a întâmplat la Timişoara, în mai multe ediţii ale Studentfest. Cea mai recentă ediţie a fost chiar luna trecută şi am fost încântat să văd că autorii care încep să apară acum schimbă complet regulile obosite ale lumii literare româneşti.

Tot ce ştiaţi despre valoare metafizică sau postumă a poeziei îi lasă rece şi cei mai noi autori sunt mai atenţi decât oricând la forţa pe care scrisul lor o manifestă asupra cititorului. În termenii aceştia, moftul şi moda sunt doar nişte cuvinte care nu mai au legătură cu poezia.

Este totuşi foarte greu să comparăm un atelier românesc şi un workshop dedicat scrisului în străinătate. Un motiv este contextul complet diferit. Poţi să înveţi cât vrei în România strategii textuale, exerciţii creative, trasee narative… piaţa de carte nu funcţionează decât după ani întregi şi, chiar şi atunci, cu rateuri incredibile. Ceea ce aduc însă autorii pe care îi citesc în concursuri tip Studentfest, Licart sau Zilele Constantin Virgil Bănescu este o disponibilitate greu de sperat până acum 5-6 ani faţă de mizele reale ale scrisului ca experienţă a relaţiei cu toţi ceilalţi. Această atitudine explică şi eşecul instituţiilor care au uitat să se modernizeze în România, de la Uniunea Scriitorilor la Institutul Cultural Român în perioada Marga. Mizele artificiale, promovarea unui cult al personalităţii care nu are legătură cu literatura şi clădirea relaţiilor culturale pe simplul trafic de influenţă au golit de sens discursurile oficiale astfel că este nevoie mai mult decât oricând de formulările care pot regăsi legătura cu realitatea, chiar şi cu realitatea aflată în plină reformulare.

Despre capăt şi începuturi („şi voi faceţi asta în România?”)

Când am început să scriu poezie puteam să jur că toţi ceilalţi se înşeală şi că numai eu am legătură cu bazele solide ale lirismului. Când am înţeles pentru prima dată ceea ce se întâmplă în poezia scrisă de Ion Barbu am avut senzaţia că deţin un secret pe care nimeni nu îl mai are. Cu timpul am descoperit încă 20-30 de asemenea secrete în variante infinite. De altfel de acest gen de evenimente creative sunt legate şi câteva dintre realizările pe care mi le recunosc atunci când încep să analizez diferite aspecte ale „lucrului cu poezia”. S-a întâmplat la Berlin, în 2008, când colaboram cu opt sau nouă poeţi români şi cu Silent Strike pentru o noapte lungă a poeziei româneşti. Am vrut să promovăm lectura noastră cu un atelier relaţional şi până şi organizatorii de la Literaturwerkstatt s-au uitat puţin miraţi la ceea ce le-am propus. Pe scurt, timp de două ore, poeţii români urmau să scrie poeme pentru trecători, iar traducătorii ar fi oferit poemelor rezultate pe loc variante în limba germană, pe care le notau printre versurile originale. În câteva minute, zona din faţa fundaţiei germane se umpluse doritori de poeme. La sfârşit, germanii care tocmai sărbătoreau un deceniu de specializare în promovarea poeziei, miraţi de interesul pe care îl trezise atelierul nostru la publicul de limbă germană ne întrebau: „Şi voi faceţi lucrul ăsta în România?”.

De la volumul cu care am debutat, „Fetiş” în 2001 până la a treia carte de poezie, „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti”, acum doi ani la Casa de Editură Max Blecher, nu am părăsit niciodat modul acesta de lucru. Cei care citesc pot să identifice rezultatele diferitelor exerciţii pe care le-am făcut cu limbajul poetic şi cu mine în tot acest timp. Un exerciţiu care nu îmi provoacă o schimbare a felului în care văd poezia s-ar putea să nu-l fi executat cum trebuie sau atât cât trebuie. Abia anul trecut am putut să spun că am ajuns la capătul din care a început poezia în limba română. Şi acest lucru mi s-a întâmplat abia după ce am putut să înţeleg de ce, în „corpuri româneşti” (2005) am insistat să exersez câteva poeme de câte cinci cuvinte. De aici la silabele stihurilor în Stema Moldovei nu era decât un pas.