Arhive etichete: ponta

mesostomizing a Romanian body (a verbal drawing)

3 noiembrie 2014 Răzvan Țupa Lasă un comentariu

This week’s assignment for Modern & Contemporary American Poetry course (as I’ve posted it today for the Coursera platform).

(a BBC report in Cage’s program)


	Romania’s
electi	On
pri	Me
pont	A
ru	N-off
	If
	Are

dec	Iding
ba	Sescu,

i	S
d	Own
li	Mit.
th	E
na	Tion
	Has
occas	Ionally
bee	N
	Give

p	Eople
wi	Ll
occa	Sionally
chanc	E

I preferred using the text of a BBC report on the Romanian elections from this weekend instead of a literary reference. The reason for this was that I a non-literary source-text offers the opportunity to study the way each word accesses different registers of language once it is taken out from the original context. The online program offered automatically only 20 lines, so I had to add the last two manually using words from the report (actually, the first and the last words of the poem – “Romania” and “chance” are the first and the last words of the original article, as it can be seen at the first link).

I enjoyed the fact that the automatic selection included all the tensions from the reality. It pretty much works as an electronic DADA poem with the essential included. Using news piece as the original text emphases the change in the words condition from journalism to poetry. Actually the different functions of the language, as identified by Roman Jackobson take turns in this automatic poem. The beginning is referential as “Romanian’s/ electiOn” is the background event even for (and in) the poem. The chance worked well with the inclusion of “On” as beginning in these first lines and then, the “Me” on the third one.

I’m not so sure about the way the strange Romanian names included in the text work here. Ponta and Basescu, I’m sure that doesn’t mean anything for a non Romanian reader, so it might very well be considered as a mark of the conative function of language, as it engages a receiver for the poem. Then, as it doesn’t seem necesar to know the political relevance of the names it simply works as a device of the poetic function (the message for it’s own sake). As for the expressive function it might be identified here in the recurrences of euphonic devices (the repetition of “occasionally”, the way these words sound in relation with “nation” and “election”).

Then, as for the exact poem, the first and the last letters of the spine are the first and the last letter of the poem. The spine, also, puts into action a metalingual function of the poem, as it denies identity between text and reference. Going farther, I might add, that this is not really a poem in the expressive tradition of the ego, but a poem that emphases on the non-identity of reality and it’s description. In the end, text’s function is only phatic (it remains just language for the sake of interaction, like greetings or any casual conversation) in the terms of the same linguist and literary theorist. Even more, deleting the ego of the writer is one of the most important experiences of this kind of writing. Instead of a text about something that is (or was) somewhere else (in authors life, or mind, or “soul”) we are provided with a device that invites to perform the text, to make it present. This might be exactly what Marjorie Perloff called “”real – ization” in her essay on Cage or (as the critic noticed) in Cage’s own (spine) word, “performance”.

photo Dennis Jarvis

actual

Cea mai proastă poezie din lume: din seria partidul nostru nu ia decizii politice si alte cateva instrumente lirice in conducerea societăţii

20 iunie 2013 Răzvan Țupa Lasă un comentariu

Amnezia ca principiu de asumare a ieşirii din realitate este un mecanism poetic utilizat din plin de politicienii români. Şi asta nu de azi-de ieri. Aşa se face că să te pregăteşti să fii preşedinte în România înseamnă să exersezi deformarea propriilor tale poziţii. De fapt, vina politicienilor este doar aceea de a-şi vedea formulările mutilate de metafore şi de alte figuri de stil. Pe cât de uşor este să înlocuieşti lumea reală cu realitatea discursului tău, pe atât de repede pierzi şi noţiunea oricărei legături între ceea ce vrei să formulezi şi urmările concrete pe care aceste formulări le-ar avea. Astfel, prin proiectarea discursului în estetic, ori într-o dimensiune virtuală (mai ales atunci când este vorba despre viitor improbabil) textul conceput nu mai funcţionează ca o abordare a realităţii, ci ca o scuză, ca o evitare a oricărui prezent posibil. „Eu trebuie sa beau, să uit ceea ce nu ştie nimeni,/ Ascuns în pivniţă adâncă, fără a spune un cuvânt./ Singur să fumez acolo, neştiut de nimeni,/ Altfel, e greu pe pământ …//” scrie un clasic al modernităţii româneşti trasând reperele unei evitări poetice a realităţii. Este vorba despre acelaşi mecanism care a făcut ca toţi dictatorii din istoria modernă să îşi construiască discursul pe baza cuvintelor cheie „democraţie”, „libertate”, „demnitate” şi „independenţă”.

Câteva feluri de moarte expresivă

Crizele poetice care marchează formulările politicienilor sunt, inevitabil, crize „de reprezentare”: „Domnul Andrei Marga este o personalitate pe care o apreciez extrem de mult şi care cred că în continuare va reprezenta România numai în cel mai bun mod posibil, în funcţiile pe care îmi doresc să le accepte, în perioada imediat următoare” spunea acum un an Primul Ministru român V.Ponta. Această formulare trădează câteva deformări inocente care marchează viziunea despre lume a unui politician român.

1. numiri pe baza aprecierii unei personalităţi, şi nu a proiectelor sau intenţiilor acesteia.

2. activitatea pe care ar face-o un politician într-o funcţie publică nu este aceea de a administra sau de a conduce, ci, în viziunea primului ministru, acesta are numai rolul de a reprezenta.

Drama „reprezentării” la care sunt condamnaţi politicienii români este astfel una pe care o trăieşte şi poezia. Actul reprezentării implică un raport necesar de distanţare şi chiar de dublare a unei realităţi prin intermediere sau simulacru. Este vorba tocmai de mecanismul social la care se renunţa atunci când de la o legitimare aristocratică se trecea la una meritocratică.

Iar aceasta este deja o tradiţie în România, dacă ne gândim la logica deformării oricărei angajări în formula de promisiune continuă, abordată mai mult sau mai puţin poetic de inventatorul postului de preşedinte românesc (vezi video mai jos). Din păcate pentru politicieni ştim şi cum se termină această poveste tradiţională. De fiecare dată.

Cu această tendinţă permanentă de sugrumare a realităţii discursului se vede nevoit să lucreze orice poet care îşi respectă instrumentele expresivităţii. Vlad Drăgoi este un poet tânăr (n. 1987) care găseşte expresia acestui gen de raportare la „figurile reprezentării”: „ştii becul ăla suspendat care atîrnă// în faţa oglinzii ca o faţă transparentă/ fără nas// mi-e frică de el. şi de fiecare dată uit/ să mă ţin la o distanţă cît de cît safe// într-o zi n-o să mai am scuza pistolului/ portocaliu cu apă o să-i acopăr bulbul prăfuit/ cu atîta abur încît o să crape// şi nu vreau să crape//”.

Varianta viitorul fost preşedinte:

2013

„Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din România trebuie să şi-o asume. Scuzaţi-mă că o spun atât de direct” zice T. Băsescu.

2010

„Toata tara asta a devenit o tara de mamicute si bebelusi” spunea acelasi.

Varianta viitorul preşedinte:

2013

„Domnul Andrei Marga nu a fost numit în fruntea ICR în urma unei negocieri politice. La ICR am căutat mereu o formulă care să corespundă anvergurii acestei instituţii, în care partizanatul politic nu îşi are loc. Andrei Marga nu a fost numit de PNL, nu a fost numit de liberali, a fost o decizie în urma analizei CV-ului său de intelectual român. A existat o analiză, a existat un raport, fără niciun fel de îndoială nici numirea succesorului său nu va avea un caracter politic”, a explicat C.Antonescu.

2012

„propunerea ca Andrei Marga sa fie desemnat la sefia Institutului Cultural Roman a primit un vot de sustinere din partea conducerii PNL, la ultima sedinta a Biroului Politic Central.” arata partidul nevinovatului apolitic in 2012.

Tradiţia obligă:

poezie de azi cu răzvan ţupa