Arhive etichete: Program

NOAPTEA FILOSOFIEI la București: Barbara Cassin și alte mize în program

NOAPTEA FILOSOFIEI o aduce la București pe Barbara Cassin, , un nume de primă mărime al filosofiei europene. Ce alte mize mai sunt în program?

Săptămâna viitoare, joi, 10 octombrie, de la ora 18.00 și până spre miezul nopții, publicul din capitală este așteptat la NOAPTEA FILOSOFIEI la București, ediția 2024. arată un comunicat de presă.

Programul reunește 10 evenimente, dezbateri publice, în tradiția gânditorilor greci ai Agorei, la care iau parte 17 nume importante ale filosofiei de astăzi, din Franța și România. Gazdele evenimentelor sunt două spații cunoscute din centrul capitalei: Rezidența9 (str. Ion Luca Caragiale 32) și Londohome (str. Strada General David Praporgescu 31), publicul având acces liber, în limita locurilor disponibile. Dialogurile vor avea loc în limbile franceză, română și engleză.

Noaptea Filosofiei este un eveniment inițiat în țara noastră de Institutul Francez din România, cu sprijinul Citéphilo, Métropole de Lille și Institut français, care are loc anual la Timișoara și la București.

„Într-o lună în care festivalurile literare domină scena culturală românească, ne bucurăm să oferim un contrapunct, așezând reflectoarele pe sfera nonficțiunii, celebrând arta dialogului filosofic, pe teme la zi, de interes pentru societatea actuală.

Dincolo de spectacolul dezbaterilor publice, Noaptea Filosofiei reprezintă și o excelentă ocazie de a-i pune în legătură pe gânditorii francezi și pe cei români din domeniul filosofiei, conexiuni care sperăm că vor da naștere unor noi viitoare colaborări”, a declarat Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România.

Léon Wisznia, curatorul francez al proiectului, a oferit amănunte despre tema ediției din acest an: „Una dintre temele majore ale acestei ediții ale proiectului «Noaptea Filosofiei» va fi traducerea. Cea a conceptelor exprimate într-o limbă și traduse în alta, cu riscul de a ne confrunta cu intraductibilul. Acesta este un risc pe care trebuie să îl acceptăm, dacă dorim să contribuim la evoluția domeniului și, prin extensie, la progresul Europei.

Fie ca această «Noapte a filosofiei» de la București să deschidă noi căi de înțelegere reciprocă, prietenie și înțelepciune împărtășită”.

Parcurs nocturn, deopotrivă intelectual și festiv, Noaptea Filosofiei este un eveniment care se bucură de o primire călduroasă din partea publicului, având toate șansele să devină o tradiție a scenei intelectuale românești și a evenimentelor culturale.

Noaptea Filosofiei este un eveniment unic în spațiul nostru cultural, o platformă care oferă atât un spațiu de comunicare și dezbatere a ideilor, cât și o deschidere atât de necesară pentru publicul larg. Anul acesta vom avea 10 dezbateri relevante pentru lumea în care trăim, în două spații neconvenționale pentru filosofie. Provocarea principală a acestei ediții a fost aceea de a alege cele mai captivante subiecte de discuție, atât pentru comunitatea filosofică, cât și pentru publicul larg, care să acopere un orizont variat de domenii, de la etică la filosofia artei, de la filosofia culturii pop la filosofie politică.

Dacă vă interesează cum putem gândi în cheie filosofică arta contemporană, ce relevanță are muzica de club pentru evoluția culturii contemporane, cum ne «bântuie» gândurile filosofice în viața de zi cu zi sau de ce este filosofia politică naivă, atunci vă așteptăm pe data de 10 octombrie, cu 10 teme de dezbatere, disputate de 17 filosofi de primă clasă din Franța și România. Din această perspectivă, Noaptea Filosofiei este un adevărat spectacol de idei”, a precizat Cornel Moraru, curatorul proiectului.

Seria evenimentelor este deschisă de unul dintre cele mai importante nume ale filosofiei europene, Barbara Cassin, filolog și filosof specializat în Grecia antică, doctor în filosofie și director de cercetare la CNRS-Paris IV Sorbona, membră a Academiei Franceze.

Lista invitaților din Franța este completată de alte nume importante ale scenei academice, intelectuale și civice, precum Clotilde Leguil, cunoscută pentru reflecțiile sale filosofice care îmbină psihanaliza, sau Arnaud Orain, istoric și economist, director al Centre des Recherches Historiques din cadrul École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, preocupat de discursul dialogic asupra comerțului, ficțiuni economice sau „oeconomie”.

Barbara Stiegler, filozof francez specialist în gândirea lui Nietzsche și în filosofia politică, lector la Universitatea Bordeaux-Montaigne, și partenerul său de dialog de la NOPTEA FILOSOFIEI la București, Christophe Pébarthe, lector la Institutul Ausonius al Universității Bordeaux Montaigne, specialist în istoria Greciei antice și director al Revue des Études Anciennes, se află de asemenea pe lista oaspeților care vor sosi la București pentru a lua parte la eveniment.

Filozoful francez Jacob Rogozinski, un apropiat al lui Jacques Derrida în anii 1980, astăzi, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din Strasbourg, va fi de asemenea prezent la București în seara zilei de 10 octombrie.

Pe lista invitaților din Hexagon se află și Agnès Gayraud, filosof și muzician (cunoscută sub numele de La Féline), o colaboratoare constantă a cotidianului Libération.

Invitații din România sunt nume cunoscute ale sferei intelectuale, culturale și publicistice autohtone, dar și cercetători la cele mai importante universități românești: Bogdan Ghiu, Dragoș Rusu, Daniel Nica, Oana Șerban, Dragoș Grusea, Luigi Bambulea, Sebastian Grama, Remus Breazu, Radu Uszkai și Mihai Cernea.

PROGRAM:

  • Rezidența9

Ora 18.00 | Deschiderea evenimentului: Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România & Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez din România la Timișoara

Ora 18.30 | „Elogiul traducerii”: Barbara Cassin în dialog cu Bogdan Ghiu

Ora 19.30 | „Semnificațiile demnității și aporiile respectului”– Daniel Nica

Ora 20.30 | „Cunoștințele pierdute ale economiei”: Arnaud Orain în dialog cu Charles Berville

Ora 21.30 | „Viziuni artistice asupra naturii – Cazul Paul Klee”: Dragoș Grusea în dialog cu Luigi Bambulea

Ora 22.30 | „Inospitalitate”: Jakob Rogozinski

  • Londohome

Ora 18.30 | „Dialectica pop-ului”: Agnès Gayraud în dialog cu Dragoș Rusu

Ora 19.30 | „Era toxicului”: Clotilde Leguil în dialog cu Oana Șerban

Ora 20.30 | „Democrație! Manifest”: Barbara Stiegler în dialog cu Christophe Pébarthe

Ora 21.30 | „Bântuirile înțelepciunii” – Sebastian Grama

Ora 22.30 | „Este filosofia politică naivă?”: Radu Uszkai în dialog cu Mihai Cernea

„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” cu program în weekendul 5-6 octombrie

„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” întâmpină publicul bucureștean și turiștii, în weekendul 5-6 octombrie, cu un program artistic variat atât pe Calea Victoriei cât și pe Strada Dimitrie Onciul din sectorul 2 al Capitalei. Spectacole de teatru, concerte live, reprezentații de dans, instalații, activități sportive, ateliere dedicate copiilor și expoziții vor transforma cele două zone active din acest weekend în adevărate spații dedicate relaxării și distracției.

În cadrul programului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” vor fi instituite restricții rutiere pe Calea Victoriei în intervalul orar 10:00-22:00 doar în ziua de duminică, 6 octombrie. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecția cu Bulevardul Dacia, Strada Știrbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopții până dimineața (în ziua de duminică spre luni), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

În sectorul 2 al Capitalei, începând de sâmbătă, 5 octombrie, ora 07:00, până luni, 7 octombrie, până la ora 02:00, traficul este restricționat pe Strada Dimitrie Onciul, pe segmentul cuprins între strada Olari și Aleea Margareta, inclusiv scuarul din Bulevardul Ferdinand.

Proiectul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali, este susținut de Raiffeisen Bank România, în calitate de partener principal, și de PPC, în calitate de partener.

Program artistic „Străzi deschise” în Sectorul 2, pe Strada Dimitrie Onciul // Weekend #26: 5-6 octombrie 2024

În ambele zile de weekend, Strada Dimitrie Onciul devine locul ideal pentru a petrece timpul liber cu activități variate, spectacole, artă și muzică. Programul artistic va începe de la ora 09:00 cu activități sportive și zone de joacă pentru toți doritorii de mișcare, de la baschet la ping-pong.

Timp de o oră, între 10:00 – 11:00, Circul Metropolitan București va încânta publicul cu un minishow de acrobație, aducând pe stradă momente spectaculoase de echilibru și performanță artistică, urmat de Muzeul Național al Literaturii care organizează, începând cu ora 11:00, atelierul creativ „Cu toamna în odaie”, un moment ideal pentru cei care doresc să exploreze arta inspirată de natură, învățând să creeze obiecte decorative cu tematică de toamnă.

Copiii se vor bucura, atât sâmbătă, de la ora 13:00 până la ora 14:00, cât și duminică în intrevalul 12:00 – 13:00, de Parada Animăluțelor din spectacolul „Madagascar”, oferită de Opera Comică pentru Copii și vor putea participa la atelierul de țesut la gherghef, de sâmbătă 5 octombrie, între orele 14:00 – 16:00, organizat de AKKA Show.

Cei mici vor fi captivați de spectacolul de teatru „Turtița Fermecată” oferit de Teatrul „Ion Creangă” care se va juca sâmbătă, de la ora 16:00 la 17:00 și vor avea ocazia să urmărească povestea clasică „Cei trei purceluși”, pusă în scenă de Teatrul Excelsior, duminică, la ora 11:00 iar Teatrul „Ion Creangă” va prezenta, în a doua zi de weekend,în intervalul 16:00 – 17:00, spectacolul „Magia Ghicitorilor”, un moment plin de mister și ingeniozitate care va captiva imaginația copiilor.

În ambele zile de weekend, Trupa TheM a Teatrului Metropolis va susține două mini-concerte de muzică folk, aducând ritmuri acustice plăcute care vor crea o atmosferă relaxată și intimă pe stradă, între orele 17:00 – 17:30 și 18:30 – 19:00. Sâmbătă, de la ora 18:00, timp de o oră, secția de Coregrafie a Școlii de Artă București, sub îndrumarea Elenei Zamfirescu, va oferi un spectacol dinamic de dans modern și contemporan, captând atenția cu coregrafii inovatoare.

Duminică, 6 octombrie, între 10:00 – 11:00, muzica prinde viață prin cvartetul acustic format din Petru Giurcăneau (chitară), Iliosu Antonio (contrabas), Munteanu Mihai (tobe) și Toma Cătălin (saxofon), oferind o atmosferă relaxată și plină de armonie.

AKKA Show propune locuitorilor din sectorul 2, duminică, între 13:00 – 15:00, un atelier de realizat obiecte și broderie cu mărgele, iar de la 15:00 până la 16:00 oferă publicului un spectacol inedit de teatru de păpuși.

Instalația PIXELATA a Asociației Non Profit Alucro și instalația interactivă „Zei de zi cu zi” de la Teatrul Masca vor continua să ofere experiențe creative și interactive pentru public atât sâmbătă cât și duminică în intervalul 16:00 – 19:00.

Programul de duminică va include șiun concert de muzică populară care va începe la ora 18:00 unde secția de canto muzică populară a Școlii de Artă București, sub îndrumarea Mariei Constantin, va oferi o performanță tradițională autentică.

Aceste zile de weekend se vor încheia cu un concert de percuție care va începe la ora 19:00, unde expertul Pavel Stoica și elevii săi din secția de percuție a Școlii de Artă București vor oferi un show plin de energie ritmică.

Program artistic „Străzi deschise” pe Calea Victoriei // Weekend #26: 6 octombrie 2024

Vizitatorii vor putea explora duminică 6 octombrie, între orele 10:00 – 17:30 două expoziții permanente remarcabile care au loc la Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, o incursiune captivantă în etapele vieții umane, și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”, care readuce la viață frumusețea și semnificația frescelor acestei importante mănăstiri distruse.

Pasionații de artă contemporană sunt invitați să descopere, de la ora 10:00, în fața Hotelului Novotel, instalația creativă „Somnul rațiunii naște idei”, realizată de Alexandru Simion Boeriu, un proiect artistic care face parte din Săptămâna Sustenabilității Creative, ediția a III-a, și invită la reflecție asupra conexiunii dintre rațiune, creativitate și sustenabilitate.

Monumentul istoric Arcul de Triumf este deschis publicului în ambele zile de weekend, între orele 12:00 și 20:00. Accesul publicului este gratuit.

Spectatorii vor putea asista la o serie de activități impresionante oferite de Jandarmeria Română între 12:00 – 16:00 precum: demonstrații cu echipaje ecvestre și canine, spectacol oferit de Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei, exerciții tip drill cu Garda de Onoare a Jandarmeriei Române și exerciții de autoapărare realizate de Brigada Specială de Intervenție.

De asemenea, duminică de la ora 17:00, în zona Hotelului Novotel, publiculva trăi o experiență muzicală dinamică datorită concertului susținut de trupa REAL, cu Andra Pierșinaru (voce), acompaniată de Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară) și Leon Craioveanu (percuție).

Elevii Școlii de Arte Prestissimo Music vor oferi,  în fața Cercul Militar Național, de la ora 17:00, un recital de canto, cu voci talentate precum Gabriela Alexandra Florea, Sebi David, Olga Bălan și Ada Cercel, într-un concert ce celebrează tinerele talente iar de la ora 18:00, Teatrul de Animație Țăndărică prezintă spectacolul de animație „Freestyle Puppetry”, oferind o experiență interactivă și amuzantă atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Duminică, 6 octombrie, între orele 18:00 și 21:00, celebrul DJ Mahony va electriza atmosfera în zona Muzeului Național de Istorie a României prin show-ul său plin de energie, Take Notes Show Case.

PROGRAM ARTISTIC

„STRĂZI DESCHISE, BUCUREȘTI – PROMENADĂ URBANĂ” 2024

WEEKEND #26 | 5-6 OCTOMBRIE 2024

SÂMBĂTĂ, 5 OCTOMBRIE 2024

Sectorul 2 – Strada Dimitrie Onciul

09:00 – 21:00: Activități sportive, zone de joacă și mișcare – baschet, ping-pong

10:00 – 11:00: Minishow de acrobație (Circul Metropolitan Bucuresti)

11:00 – 13:00: „Cu toamna în odaie” – atelier creativ (Muzeul Național al Literaturii)

13:00 – 20:00:  Caricaturi – Vasile Catrina

13:00 – 14:00: Parada Animăluțelor din spectacolul Madagascar(Opera Comică pentru Copii)

14:00 – 16:00: Atelier de țesut la gherghef – atelier de creație pentru copii  (AKKA Show)

16:00 – 19:00: Instalația PIXELATA (Asociația Non Profit Alucro)

16:00 – 17:00: Turtița Fermecată – spectacol de teatru (Teatrul „Ion Creangă”)

16:00 – 19:00: „Zei de zi cu zi” – instalație interactivă (Teatrul Masca)

17:00 – 17:30 // 18.30 – 19.00: Concert de muzică folk cu trupa TheM (Teatrul Tineretului Metropolis)

18:00 – 19:00: Spectacol de dans modern și contemporan, Secția Coregrafie – expert: Elena Zamfirescu (Școala de Artă București)

19:00 – 20:00: Concert de percuție, secția Percuție – expert: Pavel Stoica (Școala de Artă București)

DUMINICĂ, 6 OCTOMBRIE 2024

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

10:00 – 17:30:„Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – expoziții permanente (Muzeul Municipiului București)

Calea Victoriei – zona Hotelului Novotel

10:00 – 20:00: „Somnul rațiunii naște idei” – instalație de artă creată de Alexandru Simion Boeriu prezentată în cadrul Săptămânii Sustenabilității Creative, ediția a III-a (Galeria Galateca & Asociația Culturală Neo Art România)

Calea Victoriei – zona CEC / Muzeul Național de Istorie a României

12.00 – 16.00: Demonstrații cu echipaje ecvestre și canine (Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București)

Calea Victoriei – zona CEC / Muzeul Național de Istorie a României

12.00 – 16.00: Spectacol oferit de Muzica Militară Reprezentativă a Jandarmeriei (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – Baza de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române)

Calea Victoriei – zona CEC / Muzeul Național de Istorie a României

12.00 – 16.00: Exerciții tip drill cu personalul Gărzii de Onoare a Jandarmeriei Române (Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – Baza de Administrare si Deservire a Jandarmeriei Române)

Calea Victoriei – zona CEC / Muzeul Național de Istorie a României

12.00 – 16.00: Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române –  Exerciții de demonstrație specifice de autoapărare

Calea Victoriei – zona Hotelului Novotel

17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)

Calea Victoriei – Cercul Militar Național

17.00 – 18.00: Concert: Școala de Arte Prestissimo Music – Elevii claselor de canto Gabriela Alexandra Florea, Sebi David, Olga Bălan, Ada Cercel

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Artă al României (spre Biserica Kretzulescu

18:00 – 19:20: „Freestyle Puppetry” – spectacol de animație (Teatrul de Animație Țăndărică)

Calea Victoriei – zona CEC / Muzeul Național de Istorie a României

18.00 – 21.00: Mahony presents Take Notes Show Case

Arcul de Triumf

12:00 – 20:00: Program de vizitare (ultima intrare: ora 19:30) – accesul publicului este gratuit

Sectorul 2 – Strada Dimitrie Onciul

09:00 – 11:00: Activități sportive, zone de joacă și mișcare – baschet, ping-pong

10:00 – 11:00: Cvartet acustic – Petru Giurcăneau (chitară), Iliosu Antonio – (contrabas), Munteanu Mihai (tobe), Toma Cătălin (saxofon)

11:00 – 11:40: „Cei trei purceluși” – spectacol de teatru (Teatrul Excelsior)

12:00 – 13:00: Parada Animăluțelor din spectacolul Madagascar(Opera Comica pentru Copii)

13:00 – 15:00: Atelier de realizat obiecte și broderie cu mărgele(AKKA Show)

15:00 – 16:00: Spectacol de teatru de păpuși (AKKA Show)

13:00 – 20:00: Caricaturi – Vasile Catrina

16:00 – 19:00: Instalația PIXELATA (Asociația Non Profit Alucro)

16:00 – 17:00: Magia Ghicitorilor – spectacol interactiv (Teatrul „Ion Creangă”)

16:00 – 19:00: „Zei de zi cu zi” – instalație interactivă (Teatrul Masca)

17:00 – 17:30 // 18.30 – 19.00: Concert de muzică folk cu trupa TheM (Teatrul Tineretului Metropolis)

18:00 – 19:00: Concert Muzică Populară, sectia Canto Muzica Popularăexpert: Maria Constantin (Școala de Artă București)

19:00 – 20:00: Concert de percuție, secția Percuție – expert: Pavel Stoica (Școala de Artă București)

Culoarea Rodiei – Centenarul Serghei Parajanov la București

Culoarea Rodiei – Centenarul Serghei Parajanov, sarbatorit la UNATC I.L. Caragiale, Apollo 111 Teatrul & Clubul si Centrul Cultural Armean, intre 10 si 13 octombrie, arată un comunicat.

In templul cinematografiei exista imagini, lumina si realitate. Sergei Parajanov a fost maestrul acelui templu.”Jean-Luc Godard

Anul acesta, cu ocazia Zilei limbii, alfabetului si culturii armene, celebram centenarul unuia dintre cei mai influenti cineasti ai secolului XX, Serghei Parajanov, un vizionar a carui arta a redefinit granitele cinematografiei. Cu filme de o frumusete poetica si profunda, precum The Color of Pomegranates si Shadows of Forgotten Ancestors, Parajanov a captivat imaginatia unor nume uriase ale artei cinematografice precum Fellini, Tarkovsky, Godard si Antonioni. Cel putin patru tari – Armenia, Georgia, Ucraina si Rusia – il revendica, iar regizori de renume din Statele Unite pana in Iran, designeri de moda din New York pana in Brazilia, laureati ai Premiului Pulitzer si muzicieni celebri precum Madonna si Lady Gaga au creat opere inspirate de acest autor genial.

Lucrarile sale indraznete, ce transcend barierele nationale si culturale, au adus un omagiu miturilor si traditiilor din Armenia, Georgia si Ucraina, devenind surse de inspiratie pentru artisti din intreaga lume. Cu toate acestea, Parajanov a fost constant persecutat de regimul sovietic, cenzurat, arestat si inchis de mai multe ori. In pofida tuturor obstacolelor, arta sa a ramas libera, iar filmele sale au devenit adevarate opere de referinta in istoria cinema-ului mondial.

Cu prilejul centenarului Parajanov, publicul cinefil este invitat la un eveniment memorabil, care va aduce in prim-plan filmele sale restaurate, ateliere creative, discutii despre viata si opera sa si o petrecere de incheiere, intre 10 si 13 octombrie, la Sala de Cinema UNATC I.L. Caragiale, Apollo 111 Teatrul & Clubul si Centrul Cultural Armean.

Intrarea la toate filmele si activitatile este libera. Rezervari la filme si ateliere, pe Eventbook: https://eventbook.ro/festival/centenarul-serghei-parajanov

PROGRAM

Joi, 10 octombrie

  • 19:30: Ukrainskaya rapsodiya @ Sala de cinema UNATC – Descoperiti primul film important al lui Parajanov, un amestec emotionant de poezie, muzica si istorie.
  • 20:00: Shadows of Forgotten Ancestors @ Apollo 111 Teatrul – Proiectia va fi urmata de scurtmetrajul Hakob Hovnatanyan, o explorare a vietii culturale din Tbilisiul secolului al XIX-lea.

Vineri, 11 octombrie

  • 17:00: The Color of Pomegranates @ Sala de cinema UNATC – Proiectia va fi precedata de o prezentare despre Parajanov si cinematografia sa, sustinuta de Artsvi Bakhchinyan, cercetator armean de film si filolog.
  • 19:30: Shadows of Forgotten Ancestors @ Sala de cinema UNATC – O drama epica despre dragoste si pierdere in pitorescul cadru al Carpatilor.
  • 20:00: The Color of Pomegranates @ Apollo 111 Teatrul – Un film considerat de critici una dintre cele mai inovatoare opere cinematografice din toate timpurile.

Sambata, 12 octombrie

  • 13:00: Atelier de colaje @ UNATC – Sustinut de Bucharest Collage Collective, acest atelier aduce un omagiu stilului artistic al lui Parajanov, renumit pentru colajele sale fascinante, pornind de la imagini din filmele sale.
  • 15:30: The Legend of Suram Fortress @ UNATC – O poveste legendara, plina de simbolism si mister, despre sacrificiu si destin.
  • 18:30: Ashik Kerib @ UNATC – O proiectie speciala, precedata de lansarea cartii cineastei Armine VosganianRitualul ca estetica narativa in filmul lui Parajanov.”

Duminica, 13 octombrie

  • 13:00: Atelier de colaje @ Centrul Cultural Armean – O sesiune interactiva, in cadrul careia participantii vor crea lucrari inspirate din opera lui Parajanov.
  • 15:00: Proiectie de scurtmetraje @ Centrul Cultural Armean – The Color of Armenian Land si Hakob Hovnatanyan, urmate de o discutie despre viata si opera cineastului, cu Armine Vosganian, Victor Morozov si altii.
  • 21:30: Color of Pomegranates Party @ Apollo 111 Club – Incheiem weekendul cu un party vibrant, ce include video mapping inspirat din filmul The Color of Pomegranates (realizat de artistul digital Adistu), muzica oferita de Miko Baghdasarian si Ligia Kesisian. Dress code: rosu-rodie.

Eveniment Facebook Centenarul Parajanov: https://fb.me/e/CcqUj6sW0

Eveniment Facebook Color of Pomegranates Party: https://fb.me/e/Ec3Sv1YZs

Centrul Cultural Armean: Pagina Facebook & Pagina Instagram

Evenimentul este organizat de Uniunea Armenilor din Romania, prin Centrul Cultural Armean din Bucuresti. Parteneri: Ambasada Republicii Armenia in Romania, Festivalul Strada Armeneasca, UNATC I. L. Caragiale, Cinema Foundation of Armenia, Georgian National Film Center, Sergei Parajanov Museum, Apollo 111.

Pentru mai multe detalii, va rugam contactati: ligia.kesisian@centrularmean.ro – Ligia Kesisian | 0733.02.62.12

Noaptea albă a galeriilor 2024 te așteaptă în 11 orașe în program

Peste o sută de galerii te așteaptă în NAG2024 în 11 orașe în program
Programul de vizitare al NAG este cuprins între 4 și 6 octombrie
Este a 18-a ediție a NAG în București și a 8-a la nivel național.

Continuă lectura Noaptea albă a galeriilor 2024 te așteaptă în 11 orașe în program