Greșeli și corecturi în poezie. Așa aș scrie pe un sertar dacă ar trebui să adun într-un dulap ce te-ar putea interesa în domeniu. Asta și pentru că unele practici se mai schimbă în dinamica din jurul poeziei. Pentru că pregătesc o întâlnire la Poetic Hub în Modulul Cărturești pe 25 mai, am trecut un pic prin discuțiile ultimilor ani legate de debut.
Am auzit-o pe Mihaela Munteanu explicând ce șoc a avut atunci când s-au găsit ”specialiști” care să-i explice cum nu e poezie ce face. Apoi mi-am amintit că tineri autori cum ar fi David Cuzino sau alții pe care poate îi știi și tu s-au lovit destul de des de abordări agresive în ceea ce privește scrisul lor.
Trebuie să recunosc faptul că pentru mulți dintre poeții formați în anii 90-2000, regula fertilă în interacțiunea cu textul s-a dovedit a fi conflictul. Întâlnirile de la Fracturi, din cenaclul Litere, își făceau un motiv de mândrie din ecusonul ”abator”. Și în principiu țineai minte mai ales pe cine îți critica sau îți refuza poezia. Sunt multe motive pentru asta și nu o să trec aici mai departe de nevoia de reacție și de dialog cu cineva care are păreri diferite de tine. Poate altă dată o să vin cu detalii. Deocamdată m-am trezit că pofta de a urmări cum se schimbă regulile m-au dus și la întâlnirile Matca. Ceea ce o să fie pe 23 mai în Londohome.
Ce e mai interesant acum este că mult mai viu se dovedește mediul pe care îl oferă un spațiu precum Laboratorul Visceral, unde discuțiile sunt mult mai relaxate decât te-ai aștepta atunci când e vorba de poezie. Regula se schimbă în ultimii ani (dacă mă uit și la felul în care evoluează evenimentele Poethree ori Dialog poetic de la Cluj sau cele din Timișoara de la Comuna 30 și Strada fără nume ori corpul poetic și mai ales Zona9 la Sibiu). Empatia și colaborarea au devenit mai importante decât lecțiile în materie de poezie. De ce se întâmplă asta? Tu ce crezi?
Am primit totuși de multe ori întrebarea ce face un poem să fie bun sau prost. O să-i las să facă liste pe cei mai obișnuiți decât mine cu asta.
Elisaheth Elmore adună greșelile de perspectivă specifice debutanților.
Sam Pierstorff e mai concentrat asupra erorilor din text.
Dimitri Reyes e atent la propriile lui erori în materie de performance pentru poezie.
Ce ar mai fi de spus este că în principiu, ce zici că nu îți place în poezie te plasează mai mult sau mai puțin exact în câmpul poetic. De exemplu față de mainstream.
Un singur lucru aș mai adăuga totuși. O bună parte din tot ce contează în poezie este exact ceea ce era considerat greșit și complet nepotrivit până la un punct (diversitatea tematică, lipsa de miză metafizică, filosofia, imaginile vagi etc). Până când cineva a luat greșelile și le-a făcut instrumente expresive. Dar aici e o discuție întreagă și mult mai lungă decât o postare. Mai clar ar trebui să las totuși faptul că aproape oricine ar putea să îți spună cum se scrie sau cum nu se face treaba asta. Dar tocmai modurile în care ne permitem să greșim s-ar putea să îmbogățească domeniul. Chiar, până unde ți-ai permite să greșești cu perfecțiunea căreia i se spune de obicei poezie? Ca și poezia… aș zice că întrebarea e mai puțin ”ce e greșit în poezie?” și mai mult ”când…”.
P.S. imaginea de mai sus o surprinde pe Sarah Baskin în pelicula ”A Poem and a Mistake”, o adaptare pentru film după o reprezentație teatrală de Cheri Magid.
