”poetic interfața sonoră” & ”poetic relațional” rămâne așa din aniversarea de 1 an a evenimentului ”Hai să ne citim” pe 9 aprilie 2025.
Arhive etichete: reguli
Șansa poeziei
La ultimele întâlniri de atelierelationale, mai mulți poeți au spus că și-ar dori să discutăm mai mult despre metrică și despre formele fixe. În urma unei serii destul de ciudate de evenimente am putut să corectez mai multe prejudecăți pe care eu însumi le aveam în legătură cu ceea ce la școală ni se preda drept regula.
Surprizele pe care o cercetare minimă asupra istoriei metricii și chiar a rimei în poezie mi le-au rezervat vor apărea pe rând pe acest blog pentru a încerca să ofer o perspectivă în plus asupra acestei probleme care de prea multe ori ne-a fost predată ca prea complicată.
Poezia ca spațiu al libertății este un domeniu corespondent tuturor tulburărilor pe care în fiecare zi le recunoaștem în jurul nostru. În același fel în care lipsa de repere reale distruge un spațiu social, orice întreprindere poetică se vede pusă în fața propriei sale anulări.
Fiecare civilizație a formulat propriul său cod de normare a poeziei dar niciodată acest cod nu a fost unul explicit decât după ce o lucrare poetică sau alta au devenit model. Altfel, formele sunt foarte deschise şi disponibile pentru transformări.
Ezra Pound a tradus pentru o ediţie americană poezie veche chinezească. La un moment dat gaseşte următoarea formulă:
„In that sound is her true nature traced,// Continuă lectura Șansa poeziei
Poetici si poezie (6)
Despre reguli ale poeziei ma intereseaza sa scriu acum. La scoala suntem invatati despre tipurile de rima si despre ritmurile clasice. Daca atunci cand ti se spune ca rimele sunt imbratisate, incrucisate, etc., te mai desurci, la partea cu ritmurile, iambic, troheu, daclil si asa mai departe aproape ca se stinge lumina. Si ceea ce actioneaza intrerupatorul de obicei nu este neaparat neclaritatea explicatiilor legate de accente la nivelul grupurilor de silabe, ci intelegerea complet eronata a cuvantului regula.
(foto from poetryplacards.blogspot.com)
Ca orice formulare asupra unui domeniu care nu se impaca prea bine cu simplificarile, explicatia facila are nevoie de un abuz si de inventarea unei autoritati supreme. Si atunci spune cuvantul „regula” ca si cum ar fi vorba despre excluderea oricarei forme care nu face parte din limitele trasate astfel. De fapt modul deformat in care este inteleasa „regula” predata la scoala si care s-a impamantenit nu doar in Romania prejudecata „poezia e doar aia cu rima” nu este decat expresia nevoii de a trisa. La fel cum toate teoriile conspiratiei, misticismele de duzina, si discursurile politice simpliste au nevoie sa isi valideze existenta afirmand existenta unui concept suprem (grupuri ascunse, formula secreta, ratiune de stat) care le scuza orice aberatie si simplificarea conceptiei despre poezie trebuie sa idolatrizeze ceva. Iar „regula” este cea mai buna scuza pentru abordarea mecanica (neimplicata) a domeniului.
Regula de care tin toate instrumentele despre care vorbim aici este foarte departe de ceea ce se intampla in mod mecanic. De asemenea, exista impresia ca poezia cu vers liber sau alb este o inventie arbitrara a sfarsitului de secol 19 care a corupt poezia secolului XX. Dar simpla chestionare a intelesului pe care regula il are in poezie va arata ca norma pe baza caruia se desfasoara un proces (cum explica dictionarul cuvantul „regula”) este numai un mod de rezolvare a unei probleme. Si exact acesta este sensul regulilor poeziei. Continuă lectura Poetici si poezie (6)
poetici si poezie (2)
Obsedat de relația dintre poezie și cei care o scriu sau o citesc m-a frapat un lucru. Într-un punct, limbajul celor care știu despre ce vorbesc dar și al celor care sunt complet pe lângă coincide. Și unii și alții pot oricând să îți spună cum nu se face. Ceea ce este un pic paradoxal pentru un domeniu în care libertatea este o valoare de bază.
Astfel că, oricând am avea nevoie de o modalitate rapidă de a călători în timp, poezia a este una dintre ele. Când vrei să vezi cum o să fii la bătrânețe, doar pretinde că știi ce nu se face. De fapt lucrurile au funcționat mereu exact invers, cum știa cineva cum se face, următorul pas era să arăți că se poate și altfel. Și se poate în atâtea feluri încât problema principală acum este doar să realizezi (și accentul este pe realizezi) care este cel propriu ție.
Atunci când Rimbaud s-a gândit la vocale și corespondențele acestora cu diferite culori, nu cred că a prevăzut că vor apărea niște savanți care să creadă că nu se poate altfel. Dar lumea descrisă altfel a căpătat coerență. Și în același fel se întâmplă cu fiecare lume în parte. Cu propriile ei reguli.