Dan Dediu este un poet de care aţi avut foarte rar ocazia să auziţi. La Târgovişte, în cadrul concursului rezervat autorilor nedebutaţi încă (Zilele Constantin Virgil Bănescu) s-a numărat de două ori printre autorii câştigători. S-a născut în Bârlad pe 15 martie 1986 şi acum lucrează ca acum agent de vânzări. În trecut a fost barman, a lucrat în construcţii, la o sala de jocuri de noroc, şi altele. Nu trebuie să îl confundaţi cu mult mai cunoscutul compozitor de muzică contemporană.
Totem&taboo
Ea mi-ar spune: Forget the punk, I pack the funk,
când aș privi orașul noaptea de pe balcon, cu un pet de bere lângă,
așteptând dimineața să înghită valuri de memorie,
când, pe hol, aproape să ieșim pe ușă, aș uita să îi adaug cărțile preferate
în geamantan,
când mi-aș desfășura lejer alte obiceiuri și ea s-ar simți neglijată pe canapea,
butonând telefonul.
Ea mi-ar spune: You gotta keep the devil way down
in the hole
(cu o voce alintată),
pe ecran ar rula Coffee and Cigarettes-ne-am simți
la rândul nostru filmați de undeva din stradă,
și reflectorul ar străluci până în cameră, ca un meteorit înainte de explozie-
ea ar purta ochelarii de citit, părul desprins,
și blândă, aproape somnoroasă,
și-ar sprijini obrazul de umărul meu și mi-ar descleșta încet pumnul.
Ea ar găti papară și s-ar foi prin bucătărie, eu aș privi-o cu nerăbdarea
unui luptător de K1,
aș privi-o ca un scriitor sud-american gâfâind în fața mașinii de scris,
cu un trabuc în gură și un harem de pisici în jur,
într-un moment de writing block-
ea ar aranja tacâmurile pe masă, eu i-aș săruta gâtul și umerii,
mi-aș coborî mâna între coapsele ei.
Ea mi-ar spune: The richest man in Babylon,
și mi-ar sări în brațe
ca o fetiță autistă, plină de bucurie-
am fi ca doi naufragiați uitați de ani în sălbăticie,
noaptea foșnetul copacilor și haitele de animale în căutare
de hrană,
și lumea de dincolo de ape,
și limba pe care o vorbeam.
Am văzut că ai mai participat la concursuri de poezie de-a lungul timpului. Cum le alegi şi în ce fel te-au influenţat aceste participări?
Dan Dediu: Nu am făcut o triere riguroasă în sensul ăsta. Dacă aveam texte noi şi găseam pe net vreun concurs în perioada aia, trimiteam. Am trimis şi unde nu avea loc ce scriam eu, din curiozitate, în primul rând, şi pentru bani. Am fost surprins să iau un premiu prin liceu cu un text despre moartea antivirusului RAV(printre altele la fel de bizare). Nu am fost prezent acolo, aşa că mi-au trimis diploma la liceu. Diriga tot încerca să afle cine mai e Dan Dediu în liceul ăla, că n-are cum să scrie poezie cineva de la Sport. La Târgovişte, la Moştenirea Văcăreştilor, am luat un premiu special şi la Piteşti anul trecut, tot ceva de genul. Cred că astea sunt, şi cele două premii de la Zilele de poezie Constantin Virgil Bănescu. De la ultimul, pot să spun că mă întorceam acasă mai încărcat cumva. Celelalte cred că erau doar pretexte pentru unii-alţii să-şi promoveze cărţile.
În ce fel vezi poezia ta în raport cu dezbaterile și proiectele de promovare colective (festivaluri, concursuri) care au loc azi?
Dan Dediu: Le văd cam aşa: fiecare îşi aduce odrasla (adică poezia) şi dacă se aseamănă cu alte odrasle, se combină. Unele deja sunt combinate dinainte. Altele rămăn necombinate, pentru că nu e locul lor acolo. Dar nu e foarte relevant, pentru că se pot combina în altă parte. Anul trecut, în cadrul unui colocviu la Oradea, am avut ocazia să stau la masă cu Vasile Leac şi Vlad Moldovan. Şi erau nişte discuţii interesante. Atunci cred că aş fi vrut să-mi chem şi eu odrasla s-o combin pe acolo.
Continuă lectura Poetul pe care nu îl ştiţi: Dan Dediu, câştigător multiplu la poezie
