Alexandra Turcu din Bistrița a văzut astfel finala poeziei din atelierul Licart 2014.
foto Cristian Munteanu
nu am scris imediat după ce am ajuns acasă. am așteptat să se depună lucrurile în capul meu așa cum se depune calcarul pe țevile vechi. să văd cu ce am mai rămas. dacă a fost tabăra licart a life changing experience. sau mai degrabă a perspective changing experience. am făcut o listă before&after. ca pozele pe care și le fac oamenii când se tund sau slăbesc. spre deosebire de majoritatea acelor oameni, rezultatul a fost în favoarea mea.
before
a) oamenii
primesc mail de la radu herjeu. sunt finalistă. ieeeeei! intru pe site. vreau să văd cu cine mai merg în tabără. un singur nume cunoscut: anastasia. numai fete. foarte multe de la suceava. câteva de la bucurești, iași, târgoviște, călărași. între timp, apare și un băiat. cine naiba-s oamenii ăștia? oare ce poezie citesc? ce muzică ascultă? dacă nu o să-mi placă de ei?
b) poezia
* sunt convinsă că știu cum trebuie să se scrie poezie. am rețeta succesului. nu prea știu cum să o folosesc, dar o am. mai exersez câțiva ani, debutez și devin faimoasă. există doar un tip de poezie. poezia cotidianului. restul e iluzie.
* timp de un an, am mers aproape în fiecare săptămână la ateliere de creative writing. știu cum merge treaba. asculți de regulile care ți se impun și scrii la comandă. în fața noastră, de fiecare dată, câte un om în toată firea. un poet de toată firea. dan coman, radu vancu, marin mălaicu-hondrari, claudiu komartin, ana dragu, john partene. nici nu mă gândesc că aș putea și eu organiza un astfel de atelier.
* nu prea contează cum îmi citesc poemele. puține reguli autoimpuse. mă așez (musai să mă așez, nu citesc în picioare). îmi îngrop capul în foaie. încep. citesc cum îmi vine. încerc să nu mă grăbesc, totuși. îmi place să citesc. fac pauze la nimereală.
* gata poemul. la naiba, ce titlu să-i dau? nu știu să pun titluri. nu știu să pun titluri. nuștiusăpuntitluri. cer ajutorul poeților mei preferați. vii sau morți. folosesc versuri din ei ca titluri. soluție temporară, sper.
* să traduc?! eu?! să treacă un an de facultate. învăț mai bine engleza. oricum, cred că-i plictisitor să traduci.
after
foto Cristian Munteanu
a) oamenii
* dor. dor. dor. ce mai faceți? cătălina, mai trăiești? nu te-a luat dumnezeu? bogdan, ce obsesii mai ai? maria, ce mai cânți? claudia, ce bancuri mai știi? răzvan, s-a terminat cu delta? mara, mai sunt ciocârlanii prin poemul tău?
* avem un plan. anul ăsta, 80% din subnord se mută la cluj. la anul, ioana și ceilalți 20% din subnord. peste doi ani, raluca. ne adunăm toți. îi dăm de jos pe văsieș, baghiu, popa, manasia. preluăm controlul.
b) poezia
* există mai multe tipuri de poezie. toate-s valabile. poți scrie și poezie cu rimă, cum face crina. poți scrie și poezie-teatru, ca ioana. poți surprinde și altceva decât cotidianul. poți scrie despre facerea lumii. vreau să încerc stiluri noi. vreau senzații tari. ce-ar fi să încep să scriu despre supereroi? pe care să-l aleg?
* dar pot și eu să țin un atelier de creative writing. mă pregătesc. experimentez. aplic ce am învățat. subiectul: verișoara mea de 4 ani. anda, aleargă de la poartă până la mine și, când ajungi aici, zi-mi primul lucru care-ți trece prin minte. părul meu zboară când eu fug, ai văzut?
* cititul propriilor poeme e aproape la fel de important ca scrisul lor. a citi e la fel cu a vorbi. citești pentru cineva, nu pentru tine. pentru cea mai îndepărtată persoană din sală. ești atent la fiecare cuvânt. faci pauze unde simți că cere poemul, nu aștepți până ți se termină aerul. e simplu, de fapt. de-abia aștept să mai exersez.
* am învățat partea teoretică despre cum se pune titlu poemelor. încep să pun în practică. îmi iau fiecare text și îi schimb titlul. de câte 2-3 ori. tot nu-s mulțumită. dar nu mă las.
* vreau să traduc, vreau să traduc! vreau să învăț să traduc. nu e plictisitor. poate fi mai fain chiar decât a scrie un poem. am început la unul dintre ateliere, cu carol ann duffy și inelul ei de ceapă. o să continui.
Participând în tabăra LicArt a acestui an, am reuşit să-mi schimb total percepţia asupra poeziei contemporane şi să descopăr de ce majoritatea populaţiei o consideră ca fiind „moartă”. Mă amuz copios gândindu-mă că urmăream acelaşi fir de gândire întocmai ca cei care nu-l ştiu decât pe Cărtărescu şi-i consideră pe restul ca fiind nişte „rebuturi”, nicidecum poeţi. (exagerez)
Poezia contemporană e copilul care stă singur în ultima bancă şi nu se bagă în seamă cu nimeni din întreaga clasă. Majoritatea încearcă să-l abordeze şi să poarte o conversaţie cu el, dar acesta nu reuşeşte decât să-i sperie şi să-i indepărteze din ce în ce mai mult. De ce? Poezia e prea underground pentru majoritatea oamenilor. După ce ţi-au fost îndesate pe gât motivul lunii şi cel al naturii în şcoală, e destul de greu să „înţelegi”, de exemplu, câinele îngheţat al lui Teodor Dună. Citește în continuare Atelier poetic Licart 2014 – „intrarea mea în poeto-sferă” – prima cronică de participant→
Ultima întâlnire din atelierul poetic rezervat poemelor finaliste Licart 2014 a oferit participanților ocazia să transpună în video poeme concepute în urma exercițiilor de poezie. Pregătite de lectura finală, vocile le-au intrat în dialog cu detaliile ascunse în diferite colțuri ale balonului ocrotitor.
Foto Ionuț Rusu după un poem de Ana Dragu
1. poemul video al Cosminei Oniciuc la ultima întâlnire din atelier.
2. Raluca Ioana Rîmbu face video poem din poemul ultimei întâlniri a atelierului
2. Raluca Ioana Rîmbu face video poem din poemul ultimei întâlniri a atelierului
3. Estera Stanciuc la sesiunea video din ultima întâlnire a Atelierului de la Poiana Brașov
4. Cătălina Suditu înregistrează varianta video a poemului pe care l-a scris pentru ultima întâlnire din atelier
5. Alexandra Turcu și poemul ei din ultima sesiune de exerciții de poezie
6. Crina Cristache și rimele ei mai personale decât în toți anii în care a venit la ateliere
7.Claudia Văduvescu a preluat o secvență de la știrile tv în poemul scris la ultimele exerciții din atelierul finalei
8.Lavinia Nechifor și poemul scris în ultima întâlnire de poezie a atelierului din Poiana Brașov
9. Mara Alexoaea în sesiune video pentru poemul ultimului exercițiu din Atelier.
10. Bogdan Constantin Enache a transpus în variantă video poemul în care a trebuit să lucreze cu Antarctida, ca element nepoetic propus de colegele de atelier
11. Ioana Stanciu încheie atelierul cu balauri după ureche și victimizări de animale mici.
Cătălina Suditu a notat detaliile atelierului în varianta întâlnirii numărul 5:
Foto: Ionuț Rusu
1. De la Antarctida la sternocloidomastoidian. Cam asa ar suna rezumatul primei parti a workshop-ului din dupa amiaza asta. Dacă încă nu s-a înțeles legătura (deloc surprinzătoare) dintre cele două cuvinte, mă văd datoare să lămuresc lucrurile și să dezamăgesc spunând că nu e vorba nici de vreo operație șocantă făcută pe un iceberg, nici de descoperirea vreunei metode de a transforma gheața în țesut osos ci, pur și simplu de… un nou exercițiu al lui Răzvan Țupa.
Scopul acestuia a fost să demonstreze că într-un context potrivit, orice cuvânt (chiar și o interjecție!) poate fi poetic și poate reprezenta o baza în construcția unui univers liric. Cum anume?
Ei bine, după ce fiecare dintre noi a denumit un termen care „îl rade pe creier” și pe care nu îl poate integra sub nicio forma într-o poezie, persoana din dreapta a trebuit să îl preia și să îl folosească într-o creație proprie. Rezultatul a fost (cel puțin din punctul meu de vedere) extrem de interesant deoarece, nu numai că pornind de la ”apica” sau ”floricele” se poate scrie ceva citibil, ci se poate ajunge la poeme bune, foar-te bu-ne.
2.În cea de-a doua parte, toată ”treaba asta cu scrisul” s-a transformat într-un joc care mi-a amintit de perioada aia numită „grădiniță” când (pe lângă faptul că aveam obiceiul să căsăpesc în bătaie toți puștii care nu împărțeau desertul cu mine) nu începusem încă să debitez toate ciudățeniile pe care, uneori, le numesc poezie.
De data aceasta am interacționat la cote maxime, atmosfera fiind una dominată de ludic datorită faptului că, după ce am scris câte un poem pornind de la o melodie, ceilalți au avut însărcinarea de a o ghici. Nimic mai fain. 🙂
