In ciuda faptului ca ma numar printre cei care au colaborat frecvent cu ICR, nu cred ca munca bine facuta trebuie sa ramana nepedepsita in Romania.

Si pot sa spun ca in proiectele cu ICR New York sau cu ICR Stockholm am intalnit oameni care erau priviti ca niste modele de reprezentantii tuturor celorlalte institute culturale ale altor tari, ca la ICR Praga si Paris am avut surpriza sa cunosc directori ai ICR care nu doar ca erau interesati de poezia contemporana, dar puteau oricand sa distinga ceea ce se intampla cu ea, ca la ICR Berlin, sub doua conduceri diferite ale filialei, am vazut proiecte de literatura in care reprezentantii romani au atras cele mai dinamice institutii germane in domeniu. Mult mai bine conectate la angrenajele contemporane ale comunicarii culturale decat multe alte institutii romanesti au fost experientele pe care mi le-au prilejuit cei cu care am colaborat la ICR Varsovia si, de curand, la ICR Tel Aviv. S-a intamplat chiar sa descopar la sediul ICR Bucuresti o institutie publica de care nu te simti oprimat atunci cand interactionezi cu ea. As vrea sa mi se ofere un exemplu de institutie publica romaneasca despre care se poate spune ca a continuat sa colaboreze cu o persoana care a criticat-o. Atunci cand am scris despre ceea ce consider ca au fost nedreptati apasatoare in cazul unui concurs ICR pentru reviste romanesti din strainatate, nu mi-a reprosat nimeni nimic, si am participat la tot atatea actiuni ICR la cate participasem si inainte.

Directia in care este indreptat Institutul Cultural Roman odata cu publicarea „ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 27 din 13 iunie 2012 privind unele măsuri în domeniul cultural” nu lasa prea mult loc interpretarilor. Lasand la o parte discutiile despre lapidarea politica a presedintelui in functie (cautata sau nu de Horia Roman Patapievici, e o alta discutie), cei care au formulat ordonanta de urgenta au simtit nevoia sa justifice schimbarile la textul legii 356 (din iulie 2003) cu o fraza care ar trebui sa fie predata la scoala (o fraza de 29 de randuri unul mai clar decat celalalt).

– pentru a putea intelege ce se intampla in fraza respectiva imi permit sa impart fluxul povestii in fragmente relevante.

Avand in vedere necesitatea consolidarii si amplificarii, sub diferite forme, a relatiilor culturale cu comunitatile romanesti de peste hotare, in scopul pastrarii si perpetuarii identitatii nationale, deziderat de o importanta deosebita in contextul fenomenului de globalizare, inclusiv culturala,

Deja de la primele cuvinte ni se ofera explicatia necesitatii reformarii institutiei culturale: relatia cu comunitatile romanesti din afara tarii. Acest lucru era deja in legea care fonda ICR (art 3 punctul b), insa invocarea lui ca unic argument al necesitatii reformarii este cat se poate de aiuristica din moment ce primul ministru coordonează un departament al romanilor de pretutindeni care isi asuma prin statut: „păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a românilor din statele vecine şi emigraţie”. Continuă lectura ICR pus la "pastrare si perpetuare" →