MISS READ: The Berlin Art Book Fair & Festival 2024 takes place from October 11–13 at HKW (Haus der Kulturen der Welt), as announced by E-Flux platform.
Continuă lectura MISS READ: The Berlin Art Book Fair & Festival 2024Arhive etichete: 2024
Alpin Film Festival 2024: Valorile cinematografiei montane premiate la Brașov
Alpin Film Festival 2024 garantează că valorile cinematografiei montane premiate la Brașov, potrivit unui comunicat.
Cea de-a 9-a ediție Alpin Film Festival, eveniment cultural de referință internațională, s-a încheiat cu succes și o mare apreciere a publicului atras în inima Brașovului de selecția de filme din program și de varietatea evenimentelor cultural-educative și sportive destinate pasionaților de natură, film și aventură din întreaga lume.
Pe 21 septembrie, în cadrul ceremoniei de închidere a festivalului, au fost premiate producții cinematografice care încapsulează esența și valorile Alpin Film Festival, ilustrează frumusețea și provocările vieții montane prin cadre surprinse cu autenticitate și sensibilitate artistică. În egală măsură, filmele au fost selectate pentru faptul că aduc în prim-plan aspecte importante ale responsabilității față de mediul înconjurător, promovând turismul durabil și respectul față de natură.
Peste 50 de invitați – regizori, fotografi, artiști plastici de renume internațional și sportivi cu realizări remarcabile în alpinism și escaladă extremă – s-au bucurat să descopere peisajele Transilvaniei, cultura și obiceiurile locale. Alături de un public minunat, ei au participat la o mare varietate de evenimente conexe – expoziții de fotografie și pictură, activități sportive, dezbateri și workshop-uri axate pe subiecte precum sustenabilitatea, infrastructura montană sau literatura de specialitate – și au fost încântați de cele 41 de proiecții internaționale spectaculoase găzduite de Centrul Cultural Reduta, Cinema One și Cinema Modern din Brașov.
„A fost o ediție cu un număr record de filme. S-a râs, s-a plâns. Invitații au plecat îndrăgostiți de România, iar cuvintele lor din postări sunt un altfel de premii pentru noi toți. Publicul se adună ușor-ușor și sperăm să avem săli pline la toate proiecțiile de anul viitor. De mare succes au fost și conferințele, care au oferit participanților prilejul dezvoltării unor programe comune de acum încolo. Mă bucur că s-a stabilit un program comun cu Georgia și parteneriate între Regiunea Svaneti și Brașov.” – spune Dan Burlac, directorul și fondatorul Alpin Film Festival.
Anul acesta, juriul festivalului a fost format din Khatuna Khundadze (Georgia), Roberto Zazzara (Italia) și Cosmin Dumitrache (România), trei personalități remarcabile ale cinematografiei internaționale, fiecare cu un palmares impresionant și un background divers, care s-au sincronizat armonios în evaluarea producțiilor.
• Marele Trofeu Alpin Film Festival 2024 a fost obținut de filmul regizat de Hamid Sardar – „MONGOLIE – La vallée des ours | MONGOLIA, VALEA URȘILOR”, iar premiul a fost acordat de Consiliul Județean Brașov.
„Un film care surprinde cu succes eforturile unei întregi comunități de a stabili o nouă relație cu natura. Protagonistul, un ranger, și toate celelalte personaje par să iasă direct dintr-un roman. Epic și pe alocuri amuzant, asemeni unui western clasic, Mongolia – Valea Urșilor este o poveste captivantă și bine echilibrată despre o frontieră nouă.” – spune Roberto Zazzara.
• Premiul Juriului Alpin Film Festival 2024 în Competiția Internațională de Film a fost acordat filmului „MAURICE BAQUET L’ACCORDÉ”, regizat de Gilles Chappaz.
„O călătorie captivantă și plăcută prin istoria alpinismului și a schiului francez, acompaniată de sunetul violoncelului unui personaj și artist remarcabil. Pasiunea pură și iubirea lui Maurice pentru arta sa, fie ca muzician, schior sau actor, sunt cu adevărat contagioase și autentice. Ce noroc și plăcere trebuie să fi fost pentru cei care l-au întâlnit, l-au ascultat și l-au urmărit în spectacolele sale live.” – Cosmin Dumitrache.
• Mențiunea specială din cadrul Competiției Internaționale de Film @Alpin Film Festival 2024 a fost acordată documentarului „SOPHIE LAVAUD – The Final Summit”, regizat de François Damilano.
„Trebuie să o descriem pe Sophie Lavaud ca pe o femeie deosebită, iar filmul despre ea ca fiind extrem de interesant. E păcat că există doar 14 munți de peste opt mii de metri, altfel am fi văzut mult mai multe filme despre viața ei îndrăzneață.” – Khatuna Khundadze
Lista premiilor speciale a fost completată de câștigătorii trofeelor desemnate pe categorii:
• Cel mai bun film românesc @ Competiția Internațională de Film Alpin Film Festival 2024:
„APĂ ȘI TALPĂ” – o poveste profundă și evocatoare despre echilibrul fragil dintre natură și civilizație co-regizată de Mircea Gherase și Lucian Mircu. Premiul este oferit de Consiliul Județean Brașov.
• Trofeul Carpați @ Competiția Națională de Film Alpin Film Festival 2024: „WILD TRANSYLVANIA”. Premiul acordat producției irlandeze pentru cea mai bună promovare a României prin cinematografie este oferit de RAP Group. Regia filmului este semnată de John Murray & Jamie Fitzpatrick, iar Jeremy Irons este vocea naratoare.
• Trofeul Muntele Vrăjit @ Competiția Internațională de Film Alpin Film Festival 2024: „WHERE WE USED TO SLEEP”, în regia lui Matthäus Wörle – un film ce descrie experiențele strămutărilor, lungile despărțiri de locul natal și durerile tacite ale tuturor celor care au fost nevoiți să își părăsească propriile case.
• Trofeul Zsolt Torok – câștigătorul ediției 2024 a Alpin Film Festival la categoria Best Short Climbing Movie: „POGO – The Hidden Faces of Romania” – o producție regizată de Loïc Isliker și Paul de Groot, o explorare montană inițiată și povestită de Paul ”Pogo” Popescu. Premiul este oferit de Viva Credit.
La Alpin Film Festival, juriul este întodeauna un partener activ în promovarea valorilor de conservare a naturii și responsabilitate socială prin intermediul artei cinematografice.
Printr-un parcurs profesional polivalent și o vastă implicare pe scena de evenimente și producție artistică internațională, Khatuna Khundadze s-a afirmat ca promotor al culturii georgiene peste hotare, dar și prin activitatea din instuțiile din țara sa de origine, devenind prima femeie regizor a studioului Georgian Film.
Roberto Zazzara este un regizor italian cunoscut pentru versatilitatea sa în realizarea unor lungmetraje de ficțiune, seriale, scurtmetraje interactive, documentare, cât și pentru numeroasele sale colaborări internaționale. În 2023, Roberto a câștigat Premiul Juriului la Alpin Film Festival cu filmul său „Carne et Ossa”.
Regizorulși producătorul Cosmin Dumitrache, recunoscut pentru producția sa „România Sălbatică” – cel mai complex documentar de natură realizat în România, difuzat în peste 40 de țări și distins cu numeroase premii -, vine cu o viziune autentică asupra relației dintre om și natură conturată prin proiectele sale din ultimii 15 ani și completează perspectiva juriului Alpin Film Festival 2024.
Dintre personalitățile fascinante care ne-au încântat prin mărturisiri pline de pasiune, naturalețe și o deosebită modestie raportată la performanțele lor, îi putem enumera pe alpiniștii români Vlad Căpușan, Maria Dănilă și Adrian Ahrițculesei, Vlad Teofil, Romica Popa, Marius Gane, Coco Galescu, Silviu Balan și pe renumitul Alex Txikon, care ni s-a alăturat fără ezitare la cea de-a 9-a ediție a festivalului.
Cu un palmares impresionant, alpinistul basc Alex Txikon a participat până acum la peste 35 de expediții, reușind să atingă vârfurile a 12 dintre cei mai înalți 14 munți din lume. Este recunoscut pentru conducerea expedițiilor dificile de iarnă, pentru numeroasele sale proiecte montane fascinante și pentru interesul acordat descoperii oamenilor și culturii zonelor în care se află vărfurile pe care inițiază fiecare asceniune. Dialogul lui Alex Txikon cu Vlad Căpușan despre expeditiile de iarnă, va rămâne în arhiva de aur a festivalului.
Chair și după încheierea festivalului, arta vizuală continuă să spună povestea Alpin Film Festival 2024 prin expozițiile din program, care vor putea fi vizitate până la data de 16 octombrie în Brașov, după cum urmează:
- Expoziția de fotografie „The Climbers” a celebrului fortograf american Jim Herrington – Piața Sfatului, în fața Muzeului de Istorie.
- Expoziția de grafică și pictură „Muntele”, semnată de Dorin Crețu – Banca de Cultură Apollonia (etajul 1).
- Expoziția foto „Fauna”, organizată în parteneriat cu FORONA, în zona pietonală a Primăriei Brașov.
- Expozitie foto ”Best of Forona” (organizata in parteneriat cu Forona ) expusă în holul Hotelului ARO PALACE.
Diversitatea și anvergura Alpin Film Festival 2024 au reafirmat statutul său special ca membru al International Alliance for Mountain Film (IAMF), unind Brașovul cu alte 27 de festivaluri de pe cinci continente. În perioada 16 – 22 septembrie 2024, festivalul a transformat citadela medieval de la porțile Transilvaniei într- un punct de convergență între artă, aventură și sustenabilitate, promovând un dialog multicultural de mare valoare în fața unui public entuziast și pasionat de temele propuse.
Alpin Film Festival 2024 este un proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov și cofinanțat de Primăria Brașov.
***ALPIN FILM FESTIVAL este un eveniment cultural internaţional de film, carte și fotografie, care îşi propune să promoveze civilizația montană cu valorile ei patrimoniale, turistice, ecologice, economice, educaționale şi sportive.
Născut în inima țării, la poarta Transilvaniei, Alpin Film Festival a devenit rapid un reper pe harta evenimentelor culturale montane la nivel internațional. De-a lungul anilor, festivalul a reușit să pună Brașovul pe harta globală a iubitorilor de munte, alăturându-se unor festivaluri de renume din țări precum Italia, Spania, Germania, Austria, Argentina, Nepal și Coreea de Sud. Din 2020, festivalul face parte din prestigioasa International Alliance for Mountain Film (IAMF), alături de alte 27 de evenimente cinematografice din 20 de țări de pe 5 continente, arată organizatorii.
Mai multe informații puteți găsi pe pagina oficială www.alpinfilmfestival.ro și www.facebook.com/alpinfilmfestival/
Bucharest Music Film Festival trage linie
Bucharest Music Film Festival a transformat Piața George Enescu într-o sală de spectacole pentru muzici clasice și contemporane la cea de-a XII-a ediție, arată un comunicat de presă la încheierea manifestării.
Ce rămâne după ce se trage linie? În perioada 14-22 septembrie 2024, peste 10.000 de spectatori s-au bucurat de concerte live, film, evenimente pentru copii în Piața George Enescu din Capitală, cu prilejul celei de-a XII-a ediții a Bucharest Music Film Festival. Evenimentul organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, sub egida Zilelor Bucureștiului, a marcat împlinirea a 565 de ani de la prima atestare documentară a cetății Bucureștilor prin cea de-a patra artă, aducând pe scenă nume sonore ale muzicii clasice, orchestre și dirijori consacrați, noi proiecte jazz, muzică cinematică, pop fusion, world music, oferind publicului de toate vârstele un adevărat regal muzical.
Valentina Nafornița, Alexandru Tomescu, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Valentin Șerban, Luiza Zan, Mădălina Pavăl Orchestra, George Miron & Grupul Vocal Acapella, Mihai Ciprian Rogojan, Leyah, Veronica Anușca, Resonant Quintet sunt doar câțiva dintre artiștii care au încântat publicul pe parcursul celor nouă zile de festival, alături de orchestre și ansambluri de renume, precum Orchestra Națională Radio, Big Band Radio România, Camerata Regală, Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra New Hope. Sub bagheta unor maeștri dirijori precum Constantin Adrian Grigore, Simona Strungaru, Cristian Spătaru, Iosif Prunner și Octavian Lup, concertele susținute pe scena festivalului au oferit momente de excepție potențate de capodopere ale muzicii clasice semnate de Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, George Enescu, Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, dar și de compozitori moderni precum Nino Rota, Astor Piazzolla, Leonard Bernstein. Compoziții originale jazz, muzică cinematică, momente de improvizație, ritmuri inovatoare de percuție clasică și electronică au creat, de asemenea, o sinergie de stiluri muzicale, ce îmbină clasicul cu modernul, în Piața George Enescu, marcând relansarea Bucharest Music Film Festival într-o formulă contemporană.
Bucharest Music Film Festival a debutat magistral cu un concert extraordinar susținut, sâmbătă, 14 septembrie, de Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Constantin Grigore, alături de Corul Filarmonicii George Enescu, condus de Iosif Prunner. Peste 100 de artiști au creat o atmosferă electrizantă prin interpretări impecabile ale unui repertoriu clasic de înaltă ținută.
Următoarele zile la Bucharest Music Film Festival au inclus reprezentații live într-un spectru larg de stiluri muzicale: duminică, 15 septembrie, Mihai Ciprian Rogojan, alături de soprana Andreea Bucur, solistul Mihnea Niculescu și pianistul Eduard DB, a prezentat cel mai recent proiect, Dreams and Drums, o fuziune unică între ritmurile tradiționale și influențele moderne. Mădălina Pavăl Orchestra a schimbat registrul la world music, printr-un concert exploziv, unde groove-urile moderne s-au împletit armonios cu instrumentele tradiționale, cu influențe din folclorul românesc. Spectacolul Opereta Stars, interpretările George Miron & Grupul Vocal Acapella, precum și experiența cinematică pop oferită de Leyah (pian-voce), prin concertul Cinestezia, alături de Adrian Neacșu (bas), Horia Stanciu (tobe) și Symphactory Strings, au transformat Piața George Enescu în hotspotul momentului pentru bucureșteni, marți, 17 septembrie.
Artista multipremiată Luiza Zan, împreună cu Vlad Briciu (pian), Dimitrie Cristian Milea (chitară bas), Răzvan Florescu (vibrafon), Philip Goron (percuție), Anthony Gutierrez (tobe) și invitații săi, toboșarul Gabi Matei și Mr. Honey, a oferit publicului, miercuri, 18 septembrie, o veritabilă seară de jazz, un amalgam de armonii, sunete și texte din cel mai recent album, „In my village”, un moment marcat de ritmuri hip-hop.
Joi, 19 septembrie, programul festivalului a fost dedicat iubitorilor de muzică clasică: Resonant Quintet (Alin Dănilă (fagot), Georgiana Mihăilă (flaut), Doris Iorga (oboi), Cosmin Cobasa (corn), Flaviu Ludușan (clarinet)) a oferit o interpretare sensibilă, ce a pus în valoare talentul instrumentiștilor, pentru ca seara să continue in crescendo cu concertul Paganini Magic, susținut de celebrul violonist Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie. Acordurile viorii Stradivarius Elder-Voicu, completate de chitara clasică, au răsunat în Piața George Enescu și au încântat publicul prin interpretarea pasională a compozițiilor lui Niccolò Paganini, într-un spectacol-demonstrație de virtuozitate.
Show-ul susținut de Big Band Radio România și Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta Simonei Strungaru, dirijor și orchestrator, a adus pe scena Bucharest Music Film Festival un repertoriu efervescent, menit să trezească simțurile audienței. Într-o fuziune spectaculoasă de muzică clasică și rock, alături de reputatele orchestre, legendarii Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Teo Boar și Vlady Cnejevici au animat atmosfera și au oferit un concert impresionant, vineri, 20 septembrie.
Bucharest Music Film Festival a marcat Ziua Mondială a Păcii, sâmbătă, 21 septembrie, prin concertul Romania for Peace, prezentat de Orchestra New Hope, condusă de dirijorul Octavian Lup, alături de invitații speciali – soprana Veronica Anușca și violonistul Valentin Șerban. De la operele clasicilor Antonio Vivaldi, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven la Anotimpurile lui Astor Piazzolla și coloane sonore celebre, precum Lista lui Schindler pentru violoncel și orchestră de John Williams, concertul Romania for Peace, finanțat de Ministerul Culturii, a demonstrat puterea universală a artei de a aduce oamenii împreună, transformând seara într-o celebrare a iubirii și armoniei globale.
Cea de-a XII-a ediție a Bucharest Music Film Festival s-a încheiat spectaculos cu un concert care a subliniat importanța culturală a evenimentului: soprana Valentina Nafornița, una dintre cele mai aplaudate voci ale generației sale, a oferit o prestație strălucitoare, acompaniată de Orchestra Națională Radio, dirijată de Cristian Spătaru. Spectacolul a pus în valoare operele lui Giacomo Puccini și a transformat Piața George Enescu în epicentrul cultural al muzicii clasice, un punct de convergență pentru iubitorii genului, unde mii de bucureșteni și turiști au fost martorii unei seri grandioase și energice.
Tributar edițiilor anterioare, Bucharest Music Film Festival 2024 a inclus, totodată, și o proiecție cinematografică în aer liber. Seara zilei de luni, 16 septembrie, a fost dedicată vizionării documentarului „Ennio” (2021), regizat de Giuseppe Tornatore, care a omagiat moștenirea artistică a legendarului compozitor italian Ennio Morricone.
Un element esențial al Bucharest Music Film Festival 2024 l-a constituit deschiderea către publicul tânăr, care a fost invitat să participe la activități interactive și creative. În cadrul atelierelor muzicale „Caruselul Vesel”, respectiv „Remi și Aventura Sunetelor: Tobele și ritmul, instrumente mici de percuție”, coordonate de Cătălin Milea, artiștii Gabriela Costa, Alex Man, Juan Carlos Negretti, Anthony Gutierrez și Cătălin Milea au încurajat copiii să descopere diverse instrumente muzicale și să devină protagoniștii propriului spectacol.
”Cu o atmosferă unică și un program eclectic, momente și prestații impresionante ale unor artiști consacrați, Bucharest Music Film Festival 2024 a adus laolaltă generații diferite de melomani, consolidându-și statutul de eveniment cultural emblematic al Capitalei. Festivalul s-a desfășurat sub egida Zilelor Bucureștiului oferind un prilej de sărbătoare atât pentru bucureșteni, cât și turiști”, notează organizatorii.
Concursul Internațional George Enescu: finaliștii secțiunii de pian
Concursul Internațional George Enescu a desemnat finaliștii secțiunii de pian pentru ediția 2024, arată un comunicat. Președinta juriului Secțiunii de pian din cadrul celei de a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu, doamna Lilya Zilberstein, a anunțat aseară care sunt cei 3 pianiști ce vor intra în finala competiției: Evgeny Konnov (Rusia, 32 de ani), Roman Lopatynskyi (Ucraina, 31 de ani) și Tatiana Dorokhova (Rusia, 33 de ani).
Finala secțiunii de pian va avea loc duminică, 22 septembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Ateneul Român, și va fi transmisă LIVE, pe TVR Cultural, Radio România Muzical dar și pe website-ul concursului – www.concurs.festivalenescu.ro.
Evgeny Konnov va interpreta în finală Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian și orchestră op. 23 de Piotr Ilici Ceaikovski, Roman Lopatynskyi va interpreta Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms iar Tatiana Dorokhova va interpreta Concertul nr. 1 în re minor pentru pian și orchestră op. 15 de Johannes Brahms, concurenții fiind acompaniați de către Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Christian Reif.
La finalul concertului, juriul, format din pianiștii Lilya Zilberstein (Președinta Juriului), Luiza Borac, Dana Borșan, Sina Kloke, Vovka Ashkenazy, Andrei Pisarev, Simon Trpčeski, Alexander Shtarkman, și managerul Martin Campbell-White, va avea dificila misiune de a juriza finala competiției (cea de a patra etapă a concursului), la finalul căreia vor fi oferite trei premii în bani, valoarea totală a acestora fiind de 30.000 euro: Premiul I – 15.000 de euro net; Premiul al II-lea: 10.000 de euro net, Premiul al III-lea: 5.000 de euro net.
În cadrul finalei se vor oferi și Premiul Radu Lupu pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de George Enescu – 3.000 de euro net, Premiul Constanța Erbiceanu – 2.000 de euro net, Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse Bulz pentru pian de Diana Rotaru – 2.000 de euro net, dar și Premiul Publicului – 1.000 de euro net.
În cadrul Concursului Internațional George Enescu, casa de discuri Electrecord oferă câștigătorilor premiilor întâi de la secțiunile violoncel, vioară și pian, oportunitatea de a înregistra lucrări de George Enescu, cu posibilitatea de a fi transpuse pe un album dublu dedicat.
Premiul Publicului din cadrul finalei de pian a Concursului Internațional George Enescu va fi acordat de publicul din orice colț al lumii care a urmărit concertul final atât din sală, cât și online, la radio sau la TV.
Procesul de votare se va deschide o dată cu debutul etapei Finale și va fi anunțat de prezentatorul evenimentului prin mențiunea “Start vot”. Procesul de votare va rămâne deschis pe toată durata etapei Finale și se va închide în momentul în care prezentatorul evenimentului va anunța “Stop vot”, dar nu mai târziu de finalizarea deliberării celorlaltor premii din Concurs de către comisia de jurizare.
Publicul din orice colț al lumii își poate vota preferatul, aici:
Concursul Internațional George Enescu, inițiat în 1958, este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din lume, oferind tinerilor muzicieni o platformă de afirmare la nivel internațional. De-a lungul anilor, concursul a consolidat poziția României pe scena culturală globală, fiind singurul concurs din România afiliat Federației Mondiale a Concursurilor Internaționale de Muzică Clasică și a descoperit numeroase talente care au devenit artiști de renume mondial. Ediția din 2024 promite să fie una de excepție, continuând tradiția de a aduce în prim-plan talente ale muzicii clasice.