Chiar nu este dureros să mori. Dacă nu aș fi simțit că îmi dau ultima suflare, nu m‑aș fi întins niciodată pe podea, chiar lângă toaleta avionului. După cum vă puteți imagina, nu era tocmai curat acolo.

Zburam spre Moscova de la Tomsk, în Siberia, și mă simțeam foarte mulțumit. Peste două săptămâni urmau să aibă loc alegeri regionale în mai multe orașe din Siberia, iar eu și colegii mei de la Fundația Anticorupție (ACF) intenționam să învingem partidul de guvernământ, Rusia Unită. Acest fapt ar fi transmis un mesaj important – anume că Vladimir Putin, deși se afla la putere de douăzeci de ani, nu era nici atotputernic, nici deosebit de apreciat în acea parte a Rusiei, în ciuda faptului că numeroși locuitori din regiune priveau prezentatori și propagandiști cum aduceau nonstop osanale la televizor liderului națiunii.

Vreme de câțiva ani, mi se interzisese să candidez la vreo funcție. Statul nu recunoștea partidul politic pe care îl conduceam și refuzase recent să‑l înregistreze oficial, a noua oară în opt ani. Cumva, de fiecare dată „nu reușeam să completăm corect formularele“. Iar în rarele ocazii în care unul dintre candidații noștri reușea să‑și treacă numele pe buletinul de vot, se găseau cele mai nefondate pretexte pentru a‑i refuza eligibilitatea. Provocarea cu care se confrunta rețeaua noastră – care avea, la momentul ei de apogeu, aproape optzeci de filiale regionale, fiind una dintre cele mai mari din țară, deși era supusă unor atacuri constante din partea statului – necesita, prin urmare, o îndârjire de‑a dreptul nebunească de a câștiga niște alegeri la care ni se interzisese să participăm.

Într‑o țară cu sistem politic autoritar, ca Rusia, unde de mai bine de două decenii regimul făcuse o prioritate din a le insufla alegătorilor convingerea că sunt neputincioși și că nu pot schimba nimic, nu a fost niciodată ușor să convingi oamenii să iasă la vot. Dar, pe de altă parte, veniturile rușilor de rând fuseseră în scădere șapte ani la rând. Dacă măcar o treime dintre cei sătui de regim ar fi putut fi atrași spre cabinele de vot, nici unul dintre candidații lui Putin nu ar fi avut vreo șansă. Dar cum să convingi oamenii să voteze? Prin persuasiune? Oferind recompense? Am ales varianta de a‑i face pe oameni să se înfurie de‑a binelea.

În ultimii câțiva ani, eu și colegii mei am filmat o telenovelă fără de sfârșit despre corupția din Rusia. În ultima vreme, aproape fiecare episod adunase între trei și cinci milioane de vizualizări pe YouTube. Având în vedere realitățile din Rusia, am renunțat de la bun început la abordarea jurnalistică timidă a calificativelor nesfârșite – „presupus“, „posibil“, „aparent“ –, atât de îndrăgite de consilieri juridici. Am numit hoțul – hoț, iar corupția – corupție. Dacă cineva avea o proprietate imensă, nu ne limitam la a‑i semnala existența, ci o filmam cu drone și arătam proprietatea respectivă în toată splendoarea ei. Apoi aflam valoarea acesteia și o comparam cu venitul modest pe care birocratul care o deținea îl declara oficial.

Despre corupție se poate teoriza la nesfârșit, dar eu am preferat o abordare mai directă, cum ar fi să studiez fotografiile de la nunta secretarului de presă al președintelui și, în momentul în care aceasta săruta mireasa, să focalizez obiectivul pe spectaculosul ceas care se ivea de sub mâneca lui. Am obținut confirmarea unui furnizor elvețian că respectivul ceas costă 620 000 de dolari și am dezvăluit asta cetățenilor țării noastre, unde o persoană din cinci trăiește sub pragul sărăciei – 160 de dolari pe lună, ceea ce ar putea fi descris mai precis drept „pragul mizeriei“. Iar după ce‑ți înfurii suficient de mult urmăritorii de pe YouTube cu nerușinarea oficialităților corupte, le indici apoi un site care enumeră persoanele din regiunea lor pe care ar trebui să le voteze dacă nu vor să continue să susțină viața de lux a birocraților.

Ideea a funcționat.

Ne‑am distrat și ne‑am indignat publicul în același timp cu imagini ale vieții pe care o duc „modeștii patrioți care ne guvernează țara“, explicând cum funcționează mecanismele corupției și făcând apel la acțiuni practice pentru a provoca daune maxime sistemului lui Putin. Nu am rămas niciodată în pană de materiale.

Privind prin hubloul avionului, mă gândeam că acum aveam suficiente imagini pentru a încărca două sau trei videoclipuri pe YouTube despre corupția din orașele siberiene. Acestea aveau să fie vizionate de câteva milioane de oameni – dintre care câteva sute de mii, care locuiau în Novosibirsk și Tomsk, nu numai că le‑ar fi vizionat, dar ar fi fost suficient de înfuriați pentru a da curs apelului nostru de a merge la urne și a vota împotriva candidaților partidului lui Putin.

Am zâmbit ironic când mi‑am amintit tentativele disperate ale autorităților de stat, care știau ce punem la cale, de a ne bloca planul. Pentru oficialii de la toate nivelurile, călătoriile mele prin Rusia erau ca muleta pentru un taur de coridă. Considerau vizitele mele amenințătoare și fabricau neîncetate acuzații penale spre a mă împiedica să călătoresc prin țară, deoarece un inculpat într‑un proces penal nu poate părăsi regiunea sa de reședință. Din 2012, stătusem un an în arest la domiciliu și alți câțiva având o interdicție de a părăsi Moscova.

Cu două luni înainte, la instigarea postului de televiziune de propagandă Russia Today, controlat de stat, fusese deschis împotriva mea un alt dosar penal de‑a dreptul ridicol, sub acuzația de „defăimare a unui veteran de război“, însoțit de un alt ordin care îmi interzicea să plec din Moscova. Am considerat restricția ilegală, am ignorat‑o și am plecat în Siberia în această ultimă călătorie de investigații. Colegii mei și cu mine aduceam acum acasă sute de gigabiți cu filmări, inclusiv interviuri cu membri ai opoziției locale și o filmare cu reședința unui parlamentar proguvernamental, aflată pe o insulă privată, păzită cu strictețe. Imaginile fuseseră criptate și încărcate pe server, fiind gata de a fi editate.

Abia așteptam să înving Rusia Unită în Tomsk și să o las cel puțin cu nasul plin de sânge la Novosibirsk. Simțeam o satisfacție nemaipomenită la gândul că, în ciuda intimidărilor din ce în ce mai mari – în ultimii doi ani avuseseră loc peste trei sute de raiduri în birourile filialelor noastre, oameni purtând cagule negre scoțând ușile din țâțâni, scotocind peste tot, confiscând telefoane și computere – nu făcuserăm decât să devenim mai puternici. Firește, cu cât acest lucru era mai plăcut pentru mine, cu atât era mai neplăcut pentru Kremlin și pentru Putin personal – și probabil de aceea a și ordonat „să se inițieze măsuri active“. Aceasta este expresia folosită în mod tradițional de ofițerii KGB și FSB când își scriu memoriile. Scăpați de persoană și scăpați de problemă.

În viața de zi cu zi, oamenilor li se pot întâmpla tot felul de lucruri rele. Ai putea fi mâncat de un tigru. Cineva dintr‑un trib ostil te poate lovi cu sulița în spate. S‑ar putea să‑ți retezi un deget pe când încerci să‑i dovedești partenerei de viață abilitățile tale culinare sau să‑ți pierzi piciorul, manevrând neatent o drujbă în garaj. O cărămidă poate cădea în capul cuiva ori altcineva poate cădea de la fereastră. Apoi există atât de obișnuitele atacuri de cord și alte tragedii dureroase, dar deloc surprinzătoare.

Sper că puțini dintre cititorii mei s‑au trezit cu o suliță în spate ori au căzut de la fereastră, dar este destul de ușor să ne imaginăm cum s‑ar putea simți într‑o astfel de situație. Experiențele noastre de viață și observarea altora ne permit să cunoaștem pe viu astfel de senzații. Sau cel puțin la asta mă gândeam înainte de a mă urca în acel avion.

 fragment din ”Patriot” (memorii) de Aleksei Navalnîi

Traducere de Gabriel Tudor

© Editura Litera, 2024

Lansarea oficială a volumului „Patriot. Memorii“ de Aleksei Navalnîi – din 22 octombrie, disponibil și în România, simultan cu edițiile internaționale

Editura Litera are onoarea de a anunța, în regim de sincronicitate cu edițiile internaționale, apariția volumului Patriot, memoriile disidentului rus Aleksei Navalnîi. Cartea, îngrijită de soția acestuia, Iulia Navalnaia, reprezintă un moment în sine în istoria recentă și în lumea editorială. 
Volumul apare astăzi, 22 octombrie 2024, în toate teritoriile care au achiziționat drepturile de publicare. Ne alăturăm editorilor, cititorilor și tuturor celor care văd în data de astăzi o reverență făcută libertății de gândire și de exprimare într-un secol tulburat, în care cuvântul scris rămâne o mărturie indispensabilă a umanității noastre.

Scris cu înfocarea, istețimea, candoarea și curajul pentru care a fost lăudat pe bună dreptate, Patriot, este ultima scrisoare pentru lume a lui Navalnîi: o istorisire emoționantă a ultimilor săi ani petrecuți în cea mai necruțătoare închisoare de pe Pământ; un memento care ilustrează motivul pentru care principiile libertății individuale au o însemnătate atât de mare; și un apel electrizant de a continua munca pentru care și-a dat viața, arată ediura.


Chiar nu este dureros să mori. Dacă nu aș fi simțit că îmi dau ultima suflare, nu m‑aș fi întins niciodată pe podea, chiar lângă toaleta avionului. După cum vă puteți imagina, nu era tocmai curat acolo.
Zburam spre Moscova de la Tomsk, în Siberia, și mă simțeam foarte mulțumit. Peste două săptămâni urmau să aibă loc alegeri regionale în mai multe orașe din Siberia, iar eu și colegii mei de la Fundația Anticorupție (ACF) intenționam să învingem partidul de guvernământ, Rusia Unită. Acest fapt ar fi transmis un mesaj important – anume că Vladimir Putin, deși se afla la putere de douăzeci de ani, nu era nici atotputernic, nici deosebit de apreciat în acea parte a Rusiei, în ciuda faptului că numeroși locuitori din regiune priveau prezentatori și propagandiști cum aduceau nonstop osanale la televizor liderului națiunii. – Aleksei Navalnîi, Patriot (fragment din prologul cărții, anexat acestui mail textul complet)

ALEKSEI NAVALNÎI a fost un lider al opoziției ruse, politician, militant anticorupție și deținut politic, care a cucerit recunoașterea și respectul întregii lumi. Printre numeroasele distincții internaționale care i-au fost acordate se numără Premiul Saharov, Premiul anual al Parlamentului European pentru drepturile omului, Premiul pentru curaj al Summitului de la Geneva pentru drepturile omului și democrație și Premiul Dresda pentru pace. De asemenea, Navalnîi a apărut pe listele „Cele mai influente 100 de personalități“ și „Cele mai influente 25 de personalități de pe internet“ ale revistei Time. A murit în 2024.

Editura Litera are o tradiție de 35 de ani în editarea de carte. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, a editat peste 9 000 de titluri, într-un tiraj total de peste 70 de milioane de exemplare. Acoperind aproape toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea catalogului editorial, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte din România.