Arhive etichete: Constantin Virgil Banescu

3, 2, 1 – jurizare pentru poemele Zilelelor de Poezie ,,Constantin Virgil Bănescu” Ediţia a IV

Zilele de Poezie ,,Constantin Virgil Bănescu” Ediţia a IV – a, 17-18 mai 2013 au intrat în linie dreaptă. Cum criteriul de bază pentru lectura juriului a rămas expresivitatea textelor, s-ar putea ca persoanele sensibile să se simtă nedreptăţite. Din fericire, acelaşi criteriu a fost folosit şi în anii trecuţi, astfel că, în ciuda câtorva excepţii, majoritatea participanţilor ştiau cărui fel de jurizare îşi supun creaţiile. Acum suntem chiar la faza de jurizare şi, în ce mă priveşte, lectura poemelor propuse pentru concurs arată aşa:

FIŞĂ DE JURIZARE razvan

NR. DOCUMENT

OBSERVAŢII

O, cum omul a devenit concret…

O variantă a confesiunii poetice care exerseaza instrumente plastice în construcţii pe care nu reuşeşte întotdeauna să le valorifice pe măsura originalităţii de care dă dovadă: “Ochii mi-erau lifturi de sticlă,/îmi cărau aer de pe unde găseau şi ele”. Pe de o parte, suprasimbolizează, pe de alta, încearcă să găsească formule memorabile: „soarele culegea oameni frumoşi/ din ochii mei”.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
într-o zi
când m-am născut.” – Marin Sorescu

Mecanismul pus la punct de acest poet avanajează expresia une biografii polemice“lenea de primăvară se prelungeşte încet/ spre diafragmă. prin geamuri văd copaci cu dinţi/ îngălbeniţi”.

Sub pătură totul e un vis

Concurentul reuşeşte să reformuleze motive moderne (porumbeii sunt aşa de liberi încât/ se eliberează din zbor/ peste ghinioanele noastre), dar ceea ce distinge poezia sa este concizia cu efect expresiv: „în exterior/ totul era pe mut”

De atâtea griji

Mamei i-a mai rămas

doar un fir de păr alb

pe cămaşa tatei.

Continuă lectura 3, 2, 1 – jurizare pentru poemele Zilelelor de Poezie ,,Constantin Virgil Bănescu” Ediţia a IV

Atelier relational Targoviste 2012 si poeme ale premiantilor de la Zilele de Poezie Constantin Virgil Banescu

In cadrul Zilelor de Poezie „Constantin Virgil Banescu” am avut ocazi a unui Exercițiu relațional pornind de la poemul „Cantec pentru Estera (16)” de Constantin Virgil Bănescu. Desigur ca, asezand aici o parte dintre discutii si textele elaborate la Targoviste va invit sa continuati discutia ca si prelucrarea textului pentru a obtine variante personale.

A. Impărțirile poemului

Participanții au propus propriile opțiuni de lectură asupra poemului. 

1. Vlad
– Prezentarea situatiei pana la „androgin fara de ea”
– Conflictul până la prima sintagmă „trupul de iudeu”
– Asumarea situatiei

2. Diana Căpraru, Nicoleta Petrariu
– exterior
– Interior
Continuă lectura Atelier relational Targoviste 2012 si poeme ale premiantilor de la Zilele de Poezie Constantin Virgil Banescu