Tag: icr

Horia Gârbea, vocea privată a viziunii culturale oficiale românești defăimează istoria recentă a propriei țări în favoarea altui stat care îl recompensează prin fundații mai mult sau mai puțin guvernamentale

Vice-președintele Institutului Cultural Român lovește din nou. Abia premiat în Azerbaidjan, Horia Gârbea, după ce a folosit comunicatele de presă ale instituției publice pe care o conduce pentru a-și populariza opiniile personale privind un stat străin, face și următorul pas. Deformează istoria recentă a României pentru a se pune bine cu fundațiile azere ce l-au premiat.

Catalogând criticile atitudinii sale lingușitoare la adresa fostului președinte ex-kgb-ist al Azerbaidjanului drept “rautacioase” si “prostesti”, actualul sef al asociatiei scriitorilor din Bucuresti reuseste insa o ingenioasa contorsiune de logica (dar si de autoritate):

“Despre democrație în perioada 1993-2002, cît a condus Heydar Aliyev, nu știu dacă avem căderea să vorbim de sus tocmai noi, peste care au mai trecut de-atunci încă 10 ani de confuzie” explică Horia Gârbea, oficialul cultural român. Continuare

Noile norme ale muncii „cu cultura” în redacţia revistei clujene “Tribuna”şi ce ascund ele

De câteva luni, schimbarea conducerii revistei de cultură “Tribuna” din Cluj-Napoca a urmat schema consacrată de reformarea ICR din ultimul an. În urma măsurilor pe care le-a luat, renunţând la şedinţele cu redactorii şi la orice dialog cu angajaţii, noul redactor-şef al revistei a reuşit să provoace mai ales reacţii acide, neîncredere şi proteste publice faţă de direcţia pe care o impune revistei.

„Salvarea” revistei prin cheltuieli mai mari

Strategia lui Mircea Arman pare demnă de un ironic ghid al managerului la stat: promisiuni „strălucite”, profitabilitate „-80%”. Pentru a lăsa deoparte orice interpretare personală, de gust sau de tendinţe culturale merită să vedem care sunt cifrele care au convins Consiliul Judeţean că Mircea Arman are un program valoros.

Mircea Arman a convins autorităţile că pregăteşte un management strălucit promiţând că, sub conducerea sa, revista va acoperi din venituri proprii şi sponsorizări: 12% din bugetul revistei în 2013, pentru ca în anii care urmează să obţină 14% în acest fel, urmând ca restul de 88, respectiv, 86% din bani să vină din alocări de banii publici. Iar această sumă se încadrează între 800 şi 900 de mii de lei anual din bugetul Consiliului Local. Lucru interesant, dacă ne gândim că pe fondul crizei, bugetul revistei pe care a reformat-o Arman a scăzut între 2009 şi 2011 de la 772 mii de lei spre 650 de mii de lei. Pare spectaculos faptul că un manager care susţine că vine să salveze o revistă care cheltuia 669 de mii de lei pe an, să câştige un concurs în care arată că varianta sa salutară o să cheltuiască 811 mii de lei.

Aşadar, Consiliul Judeţean a ales un proiect care nu doar că nu are nicio iluzie de profitabilitate, dar umflă bugetul revistei, promiţând, în schimb, creşterea autorităţii culturale a publicaţiei. Să vedem cum crede Mircea Arman că se poate ajunge la această creştere a autorităţii.

Un regulament de ordine şi disciplină (plus izolarea de rigoare)

Potrivit regulamentului de ordine interioară pe care angajaţii revistei “Tribuna”l-au primit ieri, „Conducerea revistei are obligaţia de a întări ordinea şi disciplina” (cap.III, art 13).

Din această prerogativă se pare că au izvorât pentru redactori obligaţii de tipul: „să se prezinte la serviciu într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată” ori „să se înscrie în condica de prezenţă la începutul şi la sfârşitul programului de lucru şi ori de câte ori intervin deplasări în interesul serviciului ÎN LOCALITATE (s.n.) sau în alte localităţi” (să spunem că birocraţia nu a ajutat pe nimeni, dar nici nu a omorât, însă ceea ce urmează…) „Participarea la diverse manifestări ce ţin de specificul revistei se va face prin delegare de către managerul instituţiei”(cap IV A, art 12). Continuare

Institutul Cultural Român nou şi vechi (noile sensuri ale creativităţii pentru Andrei Marga)

Una dintre cele mai consistente iluzii culturale autohtone ţine de confundarea instituţiilor cu persoanele care le conduc. Acum mai bine de un an, explicam într-un interviu realizat pentru Bookaholic în ce fel vedeam eu că funcţionează colaborările cu ICR: “Este greu sa confound o institutie cu o persoana. De fapt partile bune ale ICR sunt legate de persoane care isi fac bine treaba. In acelasi fel partile rele, le datoreaza tot unor persoane care se tem sa nu supere. Cu ICR am avut cateva experiente in care am colaborat cu oameni cat se poate de profesionisti, cum nu prea suntem obisnuiti sa intalnim in proiectele cultural romanesti. Am avut senzatia asta la ICR New York, unde cei care ne-au organizat lecturile aveau contacte foarte bune nu doar cu toate celelalte institute cultural de acolo, dar si cu institutiile cultural cele mai importante. Puteau sa dea telefon si erai asteptat la intrare la MoMa sau aveai bilete la jumatate de pret la BAM. La Berlin am avut trei lecturi. Una a mea si doua in care am propus si am gandit logica intalnirii cu scriitori din Romania. Cea mai buna explicatie este legata de faptul ca anul asta, Literaturwerkstatt din capital Germaniei au solicitat ICR sa mai facem o lectura. Oameni care isi fac treaba bine la ICR am gasit si la Praga si la Stockholm, unde suedezii imi spuneau ca ICR si British Council sunt cele mai active spatii cultural din oras. Pe partea proasta pot sa iti spun ca stiu cazuri de oameni absolut respectabili la proiectele adresate romanilor din Basarabia care au taiat finantari pentru o revista culturala din Chisinau foarte bine facuta numai pentru ca se temeau sa nu fie interpretat un articol (un singur articol) aparut la un moment dat. Si lucrul asta s-a facut fara explicatii. Cum spuneam, lucrurile nu depind la ICR de o singura persoana ci sunt nuantate pentru fiecare om cu care intri in contact acolo.”

Reformări şi deformări

Deja au trecut câteva luni de când noua conducere susţine (săptămânal) că pune accentul pe valoare şi performanţă. Din păcate, intenţia anunţată, oricât de onorabilă, nu se prea vede pusă în fapte din moment ce singurele Institute Culturale Româneşti din străinătate în care se mai întâmplă ceva notabil sunt exact acelea unde ştiam şi înainte că lucrează oameni profesionişti. Evident, cu excepţia New York-ului unde, de când a fost schimbată conducerea nu s-a mai anunţat nimic pe site (cum se poate vedea si acum, ultimul eveniment este de pe 15 noiembrie 2012). Mai mult, comparând evenimentele ICR-urilor din străinătate, constatăm că o activitate normală au avut tocmai cele care au păstrat conducerea din 2011 (Londra, Berlin, Tel Aviv, Stockholm). Într-o discuţie pentru Observator cultural, Dan Shafran, Director ICR Stockholm dezvăluie, însă, o imagine dezolantă a noilor direcţii impuse de la centru: “Am avut mai multe perioade dificile, dar nici una care să se poată compara cu dificultăţile pe care le întîmpinăm de o jumătate de an încoace. (…) urmînd ca echipa să fie descompletată prin întreruperea mandatului unuia dintre referenţi. Este vorba de o persoană cu studii şi experienţă în domeniul cultural, care ni s-a alăturat prin detaşare de la ICR Bucureşti şi care şi-a dovedit cu prisosinţă competenţa şi angajamentul faţă de institut. Acum se pune însă problema înlocuirii acesteia cu cineva total lipsit de experienţă şi pregătire culturală, dar care a fost selectat în urma mult discutatului concurs organizat recent de ICR Bucureşti.”
Rezultatele reformulărilor propuse de noua echipă de la conducerea institutului sunt deocamdată mai mult decât nefericite: “Ne-am dat seama atunci că nu mai putem face planuri pe termen lung, pentru că stabilitatea de care ne bucuraserăm timp de şase ani se risipise într-o lună. Efectul asupra credibilităţii şi vizibilităţii noastre a fost imediat şi colosal. Practic, în prezent trăim din gloria trecutului, a unui capital şi a unei reputaţii deosebite acumulate pînă acum. Nu va fi uşor să revenim acolo unde eram vara trecută, cînd toată presa suedeză ne declara <cel mai bun>, <mai activ> şi <mai dinamic> institut cultural străin reprezentat în Suedia, <o încercare extrem de reuşită de a reliefa profilul cultural al unei naţiuni>. Statutul de ţară invitată la Tîrgul de Carte de la Göteborg, dobîndit înainte de criză, ne dă astăzi o şansă nesperată să ne repliem. Dacă vom rata şi această şansă, efectele negative vor fi, mă tem, irecuperabile.” arată Dan Shafran.

Din punctul meu de vedere, exact aceste situaţii le caută orice conducere abuzivă. De aceea, cred că este mai importand decât oricând să fie reformulate raporturile pe care obişnuim să le avem faţă de instituţiile publice şi să realizăm faptul că oricâte lucruri avem de reproşat unui şef sau altuia (unui preşedinte sau altuia), protestele noastre se răsfrâng asupra unor oameni prinşi între toate aceste schimbări. Corina Şuteu, fosta directoare a ICR New York, a arătat că, în afara ICR poate să facă lucruri importante pentru promovarea filmului.

Fără îndoială

Dacă, până acum, am fi putut discuta despre nemulţumirea normală în faţa unei schimbări (aşa cum înţeleg că îi place noului preşedinte să creadă), probabil că este greu să mai dai vina pe reacţiile celor care “îl nemulţumesc pe Dumnezez” (cum tot filozoful apolitic autosuspendat din partid sugerează) atunci când vine vorba despre realizările de ultimă oră ale ICR. Am înţeles că totul a fost gândit pentru salonul de carte de la Paris. Am văzut şi lista de autori invitaţi (dacă nu mă înşel, cred că erau doar trei autori care nu prea colaboraseră cu ICR înainte de 2012 – D.R.Popescu, Augustin Buzura şi Breban- dar niciunul dintre ei pe lista oficială a celor 27 de autori invitaţi de Centrul National al Cartii francez impreuna cu Sindicatul National al Editorilor si Institutul Francez). În sfârşit… se poate comenta oricât cu privire la o selecţie, aşa că ar fi cazul să ne îndreptăm privirea spre zona de creativitate a noului ICR. Cu aceeaşi ocazie, ICR a anunţat logo+ul folosit pentru prezenţa României la ICR.

Este destul de mare surpriza pe care o oferă ICR Bucureşti, lansând ca logo al României pentru unul dintre cele mai mari târguri de carte pariziene  chiar formula pe care anul trecut o folosise capitala Franţei la o manifestare de acelaşi tip.

Nu mă îndoiesc de faptul că avem păreri diferite despre originalitate şi creativitate. Dar, bănuiesc eu, că nici Dumnezeu nu crede că La Roumanie se Livre este un logo prea creativ faţă de varianta franceză de anul trecut. Şi acum: în ce fel procedăm atunci când şefii fac de râs angajaţii care îşi fac treaba serios? Alegerea mea este să îi promovez pe cei care îşi fac treaba serios indiferent dacă şefii lor sunt în relaţii bărboase cu Dumnezeu ori complet atinşi de retorica goală a politicii.

Scrisoarea deschisa a traducatorilor formati de ICR catre Prim Ministrul Victor Ponta

În atenţia d-lui Victor Ponta,

Prim-ministru al României,

Stimate Domnule Prim-ministru,

Am aflat cu îngrijorare despre modificarea statutului Institutului Cultural Român. Salutăm dorinţa dumneavoastră de a introduce o transparenţă mai mare în administraţia publică, dar în acelaşi timp suntem surprinşi de faptul că începeţi exact cu ICR, o instituţie cu care noi am avut o colaborare excelentă în ultimii ani. Continuare