Tag: scrisoare

media dissertation

Către: Președintele Senatului și membrii acestuia
Votați pentru viitorul Institutului Cultural Român

Institutul Cultural Român este cea mai importantă instituție de promovare a culturii din România atât în țară cât și în străinătate, care de mai bine de 2 ani se află într-o situație de criză prelungită. Problemele majore cu care se confruntă ICR-ul – lipsa unui program de dezvoltare strategică pe termen mediu și lung, incapacitatea vechiului Comitet Director de a angaja directori pentru cele mai importante reprenzentanțe ICR din străinătate – Paris, Bruxelles, New York, Berlin, Tel-Aviv, demotivarea echipelor de experți ICR, lipsă de transparență și de dialog cu scena culturală din România precum și problemele legate de modul defectuos de funcționare, impactul limitat și slaba expunere a artiștilor români pe plan internațional, birocratizarea excesivă, dar și imaginea actualmente preponderent negativă a instituției – au adus ICR-ul la marginea prăpastiei.

Cele trei persoane care au primit recent votul consultativ al Comisiei de Cultură și de Politică Externă a României nu au cunoștințele de management cultural necesare pentru pozițiile respective, nu au prezentat public nicio viziune și nu au niciun plan strategic de dezvoltare instituțională pentru ICR. Mai mult decât atât, cu ocazia audierilor, candidații mai sus-menționați nu au fost în măsură să prezinte argumente concrete cu privire la planurile lor de redresare instituțională și creștere a activității ICR în concordonță cu nevoile sectorului cultural românesc și obiectivele politicii externe ale României.
Alegerea acestor persoane la conducerea ICR va aduce cu siguranță colapsul instituției și pierderea totală a credibilității acesteia pe plan național și internațional.

De ce este important?
Continuare

Cu respect, Domnule Nicolae Manolescu vă rog să vă retrageţi din juriul Premiului Naţional Mihai Eminescu

Stimate domnule Nicolae Manolescu,

Mă număr printre cei care sunt gata oricând să recunoască importanţa contribuţiei dumneavoastră la istoria literaturii române. Niciun moment nu aş putea contesta relevanţa poziţiilor dumneavoastră şi nu sunt atât de naiv încât să idolatrizez opinii. Acest lucru l-am învăţat şi din volumele pe care le-aţi semnat de-a lungul timpului.

Din păcate mă văd obligat să vă adresez rugămintea de a lua în considerare prejudiciul pe care îl aduceţi acum singurului premiu literar românesc spre care mai puteam privi cu admiraţie. În urma decernării Premiului Naţional “Mihai Eminescu” la Botoşani, anul acesta pentru 2014, alegerea câştigătorului pentru secţiunea Opera Omnia ne-a nedumerit şi ne-a revoltat pe majoritatea celor pentru care poezia contemporană contează.

Sunt de acord că orice juriu din lume poate să aibă propria opţiune. În cazul de faţă, însă, vorbim despre un premiu a cărui autoritate a fost construită în 24 de ani pe baza onestităţii profesionale a juriului din care şi dumneavoastră faceţi parte. Alegând să premiaţi în acest an un scriitor ale cărui merite pot fi recunoscute în orice alt domeniu în afara poeziei, aţi făcut să coboare o umbră tristă asupra acestei instituţii,  unicul premiu literar din România care mai conta şi pentru altcineva decât prietenii şi colegii laureatului.

Oricât am încerca să împărţim răspunderea premierii subalternului dumneavoastră direct din Uniunea Scriitorilor între toţi cei care fac parte din juriul de la Botoşani, în calitate de lider al unei organizaţii de breaslă care îşi asumă protejarea imaginii şi activităţii scriitorilor, consider că era datoria dumneavoastră să împiedicaţi producerea unei asemenea aberaţii. Atâta timp cât oricare dintre ceilalţi nominalizaţi la acest premiu în 2015 (Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu) reprezintă un reper pentru poezia contemporană de la noi, premierea singurului autor a cărui operă poetică nu s-a impus încă între formulele relevante ale poeziei de azi este un gest regretabil care distruge atât credibilitatea cât şi relevanţa Premiului Naţional “Mihai Eminescu”.

Tocmai aprecierea importanţei activităţii dumneavoastră pentru supravieţuirea Uniunii Scriitorilor şi, mai ales, lucrurile esenţiale pe care le-aţi scris de-a lungul timpului mă determină să vă rog respectuos să nu adăugaţi Premiul Eminescu de la Botoşani lungii liste de proiectele în care capriciile şi jocurile de presiune ale breslei pe care o reprezentaţi sunt o regulă.

Retragerea dumneavoastră din acest juriu pentru anii care urmează este singurul gest care putem spera că va restabili credibilitatea Premiului Naţional “Mihai Eminescu”.

Cu respect,

răzvan ţupa

www.poetic.ro

UPDATE 10.10- Un apel care consideră că întregul juriu de la Botoșani ar putea să își asume răspunderea erorii din acest an (și a cărui discutare prealabilă a influențat poziția mea de mai sus) a fost lansat pe Un Anotimp în Berceni și Biographia Litteraria fiind semnat până acum de Claudiu Komartin, Radu Vancu, Rita Chirian, Octavian Soviany, Florin Iaru, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Paul Cernat, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Svetlana Cârstean, Andrei Terian, Mihail Vakulovski, Bianca Burța-Cernat, Ștefan Manasia, Alex Goldiș, Bogdan-Alexandru Stănescu, Liviu Antonesei, Ionel Ciupureanu, Nicolae Avram, Elena Vlădăreanu, Alexandru Vakulovski, Cosmin Perța, Ion Buzera, Paul Vinicius, Anca Mizumschi, Dan Iancu, Ciprian Măceșaru, Andrei Dósa, Aleksandar Stoicovici, Sorin Despot, Radu Nițescu, Laurenţiu Ion

Update 11.30- Din partea domnului Al.Cistelecan, membru în juriul de la Botoșani, am primit următorul răspuns la nelămuririle mele: “Asupra mea Nicolae Manolescu n-a făcut nici o presiune, nici măcar una aluzivă. Ca toate premiile, și acesta se acordă prin majoritate de voturi. Dacă pînă la verdict în interiorul juriului au existat disensiuni, din clipa în care majoritatea e stabilită acestea nu mai au nici o relevanță, iar premiul e, firește, atribuit de juriu, nu doar de o parte a lui”.

De asemenea, domnul Gellu Dorian, inițiatorul și principalul organizator al Premiului Național de Poezie “Mihai Eminescu” dovedește încă o dată că nu este o întâmplare faptul că în toți acești ani instituția pe care a pus-o pe picioare s-a impus ca manifestarea cea mai importantă din România atunci când vorbim despre premii de poezie. Din nou, este singurul organizator de premii care răspunde normal controverselor create în jurul evenimentului pe care îl susține: “n-au fost presiuni din partea U.S.R., pentru că nu este nici organizatoare, nici partener. Decizia i-a aparţinut juriului şi numai juriului. Iar noi cei de la Botoşani o respectăm, atîta timp cît laureatul s-a aflat printre nominalizaţi şi nu a fost impus din altă parte. Şi aşa cum era de aşteptat, ca şi în alte ocazii, au apărut şi vor apărea comentarii. Eu îmi asum toate cele ce sunt legate de organizare şi buna desfăşurare. Şi din acest punct de vedere a fost totul foarte bine. Sperăm şi ani mai buni.”

Concluzia mea (r.ț) este că prezența domnului Nicolae Manolescu în juriu, oricât de ofertantă ar fi din punct de vedere al imaginii pentru organizatorii locali, a dat naștere tuturor speculațiilor și acuzelor din această perioadă. Retragerea dânsului ar fi un prim pas spre restabilirea prestanței Premiului Național “Mihai Eminescu”, o instituție formulată independent de Uniunea Scriitorilor. Amintesc și faptul că Nicolae Manolescu, în calitate de președinte USR, este deja obișnuit să amestece reproșurile legitime cu cele aberante, de aceea nu mă interesează absolut deloc atacurile la persoană.

O scrisoare deschisă către cei implicați în alegerile pentru conducerea Uniunii Scriitorilor despre sensul organizației

Stimați candidați la conducerea Uniunii Scriitorilor,
În momentul în care cea mai cunoscută organizație dedicată scriitorilor din România se pregătește de alegeri am avut ocazia să consult programele pregătite de candidații la funcții de conducere. Prin acest mesaj aș vrea să atrag atenția celor ce își asumă rezolvarea problemelor acestei bresle că numeroase deficiențe funcționale cu care vă confruntați vin dintr-o dezorientare cultivată la nivel conceptual de Uniunea Scriitorilor. Trebuie să încep scrisoarea mea deschisă cu o scuză. Limbajul, de multe ori nefericit pe care îl veți găsi mai jos este determinat de formulările birocratice cu iz politicianist pe care le-am găsit în programele pe care le propuneți pentru aceste alegeri.
Organizația pe care o conduceți ar putea să funcționeze drept model în societatea de azi. Absența oricăror proiecte pe termen lung și suspendarea dialogului cu domeniul pe care îl reprezentați au izolat Uniunea Scriitorilor într-o formulă greoaie, cu eficiență redusă. Reușitele acestei formule se reduc la asigurarea unor suplimente sociale (pensie, ajutoare de înmormântare) și la acțiuni lipsite de alte justificări explicite în afara reputației negociate în termeni exteriori actului literar. Abordarea mea are în vedere numai programele celor doi candidați la funcția de președinte USR.

1. Lipsa de transparență
După ce numește câteva probleme administrative ale organizației, Dan Mircea Cipariu pare să găsească în programul său un panaceu în jucăriile de imagine: “Uniunea Scriitorilor în pas cu schimbările profunde ale unei societăţi a tehnologiei informaţiei şi a comunicării!”. Perspectiva salutară a unei bruște orientări a breslei spre concepte apropiate de ziua noastră ca “industrie a cunoașterii” (Machlup, 1962) ori “societate post-industrială” (Touraine, 1971), concepte care determină termenii folosiți de Dan Mircea Cipariu, se pierde imediat ce candidatul începe să explice cu seninătate politică: “Problema de fond a Uniunii Scriitorilor din România rămâne, după ani de dezbateri şi lamentări, comunicarea internă. Nu ne cunoaştem între noi, nu suntem în contact, în timp real, cu informaţii elementare despre viaţa noastră literară, nu ştim cum şi pe ce sunt cheltuiţi banii instituţiei, nu cunoaştem criteriile de selecţie şi felul în care proiectele, premiile şi bursele au fost votate ori respinse. Lipseşte cu desăvârşire comunicarea internă. Această situaţie de fapt poate fi rezolvată urgent printr-un buletin informativ lunar care să fie trimis/dăruit fiecărui membru al USR şi prin Anuarul Scriitorilor Români.” Dintre toate acestea, un singur lucru ar putea să rezolve un “buletin informativ”: nu cunoaştem criteriile de selecţie etc.
Totuși, pentru oricine are cât de cât habar de peisajul literar românesc, lipsa de transparență este unul dintre atributele proiectelor marca Dan Mircea Cipariu de ani buni. Niciodată maratoanele sale de poezie și jazz ori deplasările pe banii asociației de editori pe care o conduce nu au avut nici cea mai vaga justificare a selecției participanților ori a ordinii în care aceștia evoluează. Dan Mircea Cipariu însuși cunoaște aceste lipsuri în organizarea proiectelor sale astfel că simte nevoia să afirme pentru a fi crezut:”Voi lupta pentru mecanisme şi criterii de selecţie transparente, pentru programe dedicate recâştigării prestigiului scriitorului român contemporan.” Nu este surprinzător, așadar, aerul propagandistic al frazei din moment ce nici scrisul și nici opera scriitorului nu sunt vizate de candidat, ci nici mai mult și nici mai puțin decât prestigiul. Celălalt candidat, Nicolae Manolescu arată că poate să conștientizeze diferența dintre prestigiul scriitorului ba chiar își asumă lipsa rezultatelor din acest punct de vedere în mandatele sale anterioare:”doresc să insist în Programul de faţă pe latura profesională a activităţii noastre mai mult decât pe aceea financiară este pentru că acesta este capitolul la care v-am rămas, din păcate, dator. Un capitol, în plus, devenit mai actual decât oricând, fiindcă e vorba de prezenţa scriitorului în spaţiul public, de ecoul şi însemnătatea literaturii în societatea contemporană.” Ceea ce ar fi, din nou, respectabil, dacă proiectul cel mai coerent semnat de Nicolae Manolescu pentru publicul scriitorilor pe care îi conduce (Gala Poeziei) nu ar fi oferit imaginea greu de șters din memorie a unor zeci de autori importanți înghesuiți pe scena Ateneului Român fără să poată auzi ce cotesc colegii lor în cele cinci minute de celebritate repartizate de organizator, din nou, fără nicio explicație a ordinii în care se citește (pentru că justificarea selecției a fost totuși clară, “lista lui Manolescu” – chiar dacă despre unii autori selectați nu putem fi siguri că președintele USR a scris vreodată). Dar un punct comun al celor două programe este…

2. Mimarea interesului arătat față de inițiativele coerente
“Voi coordona următoarele mari proiecte de promovare a scriitorului român contemporan: Festivalul Naţional de Literatură (8 zile de evenimente în Bucureşti şi în oraşele mari culturale, cu echipe itinerante: scriitori, critici literari, editori, actori, graficieni de carte; 8 zile de recitaluri publice, expoziţii, lansări de cărţi, lecturi maraton, campania de lectură „Citeşte carte românească!”, un proiect în care vor fi antrenate toate filialele USR) , Piaţa Europeană de Poezie, Festivalul de C’ARTE DANUBIUS (Tulcea, în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea), Rampa de Poezie şi Jazz (în cadrul Festivalului STRADA DE C’ARTE, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”), Bursa de Manuscrise, Maratonul de Poezie şi Jazz, Programul de Carte, Revelionul Scriitorilor” promite Dan Mircea Cipariu. Ceea ce omite este că mai toate acestea sunt proiecte personale susținute și până acum fără cel mai mic impact în afara reflectărilor media pe bază de obligație sau parteneriat, nici măcar o singură dată nefiind vorba despre textele citite, ci numai despre liste de nume și glume de circumstanță pe bani publici, masonici (în mod oficial, nu prin teorii ai conspirației) sau de-a dreptul fonduri de gașcă).
Dar impactul pe care îl au proiectele pe care se bazează și Nicolae Manolescu este redus la aceleași liste de nume, în cel mai bun caz de titluri. Căutați reflectări în media ale oricărei manifestări girate de Uniunea Scriitorilor în ultimii ani, citez din programul propus de NM: “Premiile anuale, Gala Poeziei, Turnirul de Poezie din străinătate, Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, Colocviul romanului, Lecturile publice şi altele”. Aceleași instrumente de abordare: listele fără justificări sau precizări. Astfel ajungem la…

3. Cultivarea dezorientării și a lipsei instrumentelor de lectură
Când este vorba de reputație nu este greu să faci diferența între cei doi candidați la funcția de președinte USR. Unul este criticul literar al cărui gust a fost unul dintre instrumentele care au ordonat literatura românească în anii 80, celălalt este un specialist al mimei culturale sârguincioase de largă respirație contemporană. Și totuși, în mod surprinzător, sesizăm o ciudată armonie între Părerile celor doi candidați privind valoarea: “USR nu e o asociaţie oarecare. Ea este o elită, din care fac parte cei mai valoroşi scriitori din ţară şi care merită din plin să fie respectată de contemporanii noştri” spune Nicolae Manolescu. Dan Mircea Cipariu merge chiar mai departe identificându-se astfel:”Sunt realizatorul unor proiecte culturale ce s-au bucurat de succes mediatic şi de prezenţa unor scriitori valoroşi, din generaţii şi geografii literare diferite. Am dovedit, astfel, că se pot face proiecte la cel mai înalt nivel organizatoric, valoric şi mediatic.”. Este cel puțin ciudat pentru niște candidați la conducerea unei organizații dedicate scrisului să se vadă nevoiți să își afirme singuri valoarea după modelul manelist al repetiției cu caracter argumentativ. Desigur, nu cea mai vizibilă formă de cultură populară este responsabilă de gonflarea autovalorizantă, ci…

4. Supralicitarea discursului absolutist și a diferitelor forme de cult al personalității
În programul său, Nicolae Manolescu identifică Uniunea Scriitorilor cu o elită uitând, poate, că sub conducerea sa organizația a răspuns unui articol din presă folosind formula “Trebuie să se ştie de la început că USR nu este asociaţia scriitorilor geniali, ci a unor scriitori care-şi exprimă dorinţa de a face parte din aceasta”.
De altfel schimbarea părerii de la un paragraf la altul nu pare o problemă pentru Nicolae Manolescu. Dacă la un moment dat recunoaște că rostul sindical al organizației “ne-a făcut să pierdem din vedere că unitatea principală de măsură a unei asociaţii profesionale cum este USR trebuie să fie valoarea membrilor ei”, puțin mai jos, președintele în funcție nu pregetă să afirme că “Voi continua politica de angajare morală şi materială a guvernului şi a autorităţilor locale, precum şi a ICR şi a altor instituţii, în proiectele şi programele USR, şi, nu în ultimul rând, în susţinerea publicaţiilor USR. Sper să beneficiem şi în viitor cel puţin de sumele din mandatul 2009-2013″. Desigur, orice mențiune a analizării calității produselor editoriale marca Uniunea Scriitorilor, în care valoarea este sufocată de interese și jocuri de imagine locale, nu ar suna tocmai încurajator pentru cei care urmează să ofere votul lor pentru viitorul președinte USR din moment ce profesionalismul este o pasăre rară în USR (poate 2-300 dintre miile de cotizanți). Dar, atunci când vine vorba despre bugetul public, Dan Mircea Cipariu este o autoritate: ” Împreună cu o echipă de specialişti, vom aduce bani pentru perfecţionarea resurselor umane ale USR, bani pentru asistenţa socială şi de sănătate a celor mai săraci dintre scriitori, bani pentru proiecte literare şi multiart, bani pentru rezidenţe, fonduri de mobilitate şi burse de creaţie, bani pentru premii literare consistente financiar. Prin campanii mediatice eficiente, voi promova legi şi modificări de legi şi acte normative prin care opera scriitorului român contemporan să fie apărată, pentru că această operă literară devine tot mai mult un element de siguranţă identitară a României”. Desigur, este de prisos să solicităm cea mai vagă dovadă de specializare a unui scriitor în urma participării la un proiect marca Dan Mircea Cipariu. De altfel în legătură cu deplasările directorului de asociație de editori am și auzit pentru prima dată de minunata strategie de pr a așezării cu afișe la un stand de târg de carte doar atât cât să fie făcute fotografiile care să justifice finanțarea pentru lecturi care nu au loc niciodată. Dar poate ca am auzit asta de la răuvoitori. Sau poate chiar de la participanți la proiecte care au avut loc în același timp. Dar cine altcineva să poată să vorbească despre…

5. Ignorarea programatică a oricărui dialog privind lipsa de instrumente promovată de instituțiile care își asumă gestionarea problemelor scrisului
Niciodată, atunci când Uniunea Scriitorilor, ori Academia Română au fost acuzate că dau premii bazate pe simpla prezență în sală ori de-a binelea aiurea (fără să țină cont că premiază un volum apărut în alt an decât cel luat în considerare pentru respectivul premiu) nu au existat reacții ale niciunuia dintre candidați, încurajând astfel hotărârile discreționare, înțelegerile extraliterare în probleme care privesc direct literatura.

Prin aceasta am încercat să vă amintesc faptul că problemele cu care vă confruntați nu sunt doar de imagine sau economice, ci și conceptuale în sensul propriu al cuvântului. Cele mai multe probleme pe care Uniunea Scriitorilor le ale fiind legate de mimarea legăturii cu literatura și a interesului pentru ieșirea din surzenia instituțională. Cum sesiza Nicolae Manolescu în raportul său privind cel mai recent mandat de conducere al instituției, atacurile din partea celor care erau cândva tineri la adresa USR s-au rărit. Dar motivul nu ține de rezolvarea problemelor care ne enervau cândva. Pe de o parte, este vorba despre faptul că majoritatea celor care scriau atunci nu mai sunt tineri și au pierdut pasiunea de a iniția un dialog pentru care nu există nici cel mai mic semn al unui interes (USR – central- a renunțat la întâlnirile dedicate descoperirii autorilor care încă nu au debutat, se limitează la recomandări și premii fără justificare, bursele pentru proiecte s-au limitat la publicarea unor manuscrise despre a căror valoare vorbește impactul de care s-au bucurat – este suficient să comparați citările de care se bucură volumele selectate de Cartea românească și cele selectate de Uniunea Scriitorilor la aceeași editură, etc.). În același timp, poate că vă întrebați de ce autorii aflați acum la primele cărți nu se adresează în niciun fel Uniunii Scriitorilor. Vă las să descoperiți singuri motivele lor, dar vă asigur că lipsa așteptărilor față de instituția pe care o reprezentați nu este un semn de normalitate, ci unul menit a vă pune întrebări privind fertilitatea direcțiilor pe care le vizați. Pentru că am văzut că amândoi candidații gustă conceptele politice de dată mai milt sau mai pițin recentă îmi permit să vă atrag atenția asupra unui concept care va fi utilizat în viitorul apropiat. Mai exact asupra lipsei de instrumente la nivelul Uniunii Scriitorilor pentru a determina recunoașterea dimensiunii sociale a artelor și culturii, ca și a importanței pe care asumarea riscurilor și experimentarea o au într-o Europă Creativă, concept propus pentru programul UE în perioada 2014-2020.

20130822-160923.jpg