Arhive etichete: poezie

Licart – cele mai noi forme ale poeziei – elemente de poetică relaţională – Poiana Braşov 10 – 14 august 2013

Licart – cele mai noi forme ale poeziei, un atelier de elemente de poetică relaţională are loc la Poiana Braşov între 10 și 14 august 2013.

Între 10 şi 14 august se desfăşoară în Poiana Braşov atelierul „Cele mai noi forme ale poeziei – elemente de poetică relaţională”. Timp de cinci zile, finaliştii secţiunii de poezie ai concursului naţional Licart, rezervat liceenilor lucrează împreună cu poetul Răzvan Țupa. De două ori pe zi, cei mai tineri autori vor avea ocazia să parcurgă exerciţii de scriere şi de lectură care pun tradiţia şi istoriile poeziei faţă în faţă cu posibilităţile de expresie ale poeziei recente.

De obicei se vorbeşte despre o opoziţie între poezia contemporană şi formele clasice ale genului. Totuşi fiecare formă clasică a versurilor a avut propriul moment în care a fost numită „contemporană”. Dacă, în cazul istoriei, poate fi identificat momentul în care a început să fie folosit conceptul „contemporan”, interpretând evenimentele unui trecut recent, poezia este legată de prezent. Chiar şi atunci când romanticii insistau asupra poetizării trecutului, perspectiva lor era determinată de evenimentele prezentului şi de intenţia legitimării unei viziuni asupra societăţii în care trăiau. Într-un volum din 1923, Ion Pillat scria aceste versuri dedicate bunicului său: „Văd rochia bunicii cu şal şi malacov, Văd uniforma veche de ofiţer la modă Pe când era el Junker – demult – sub Ghica-vodă Când mai mergeau boierii în butcă la Braşov”.

În paralel, vă propunem un fragment din poemul „Dormi sau te prefaci?” de Florina Huzoaica din Făget, text finalist al ediţiei 2013 a concursului de poezie din cadrul Festivalului Licart, construit, la 90 de ani distanţă, în jurul figurii bunicului: „e un fel de Dumnezeu inexistent şi rece/ să cred în el e la fel cu a crede-n Moş Crăciun;/ tot ce pot simţi este vidul din mine şi nu am ştiut niciodată/ să-i spun c-a murit prea repede, că m-am născut prea târziu”.

Poeziei scrise azi i se reproşează multe. Dar în aceeaşi situaţie au fost toate tipurile de poezie la vremea lor. Şi, totuşi, până şi expresiile insuportabile ne oferă o imagine a ciocnirilor dintre cele mai vechi obsesii şi puterile expresive ale unui prezent pe care poezia nu are cum să îl evite. Aşa cum se vede din alăturarea din această primă propunere a atelierului de poezie Licart. Oricât de tentantă ar fi legitimarea pe care o oferă formele consacrate ale poeziei, expresivitatea versurilor a avut întotdeauna de cucerit un prezent pe care l-a resimţit violent sau străin.

Exerciţiile pe care organizatorii atelierului din Poiana Braşov le propun în acest an vor aduce în prim plan tensiunile creative care oferă, deopotrivă celor care scriu, dar şi celor care citesc poezie, ocazia de redescoperi ceea ce ne leagă de toate timpurile expresiei poetice, trecute sau viitoare prin ochii şi cuvintele prezentului.

Poezia vs onania literaturii cu Paul Daiyan Saïd von Bexa la Tramvaiul 26

Paul Daiyan Saïd von Bexa
îşi schimbă prefixul
La Tramvaiul 26
strada Cercului nr 6

sâmbătă, 3 august, de la ora 20.00

„MALADIVUL SAU ELOGIUL ONANIEI”

Poetul pe care aţi apucat să îl vedeţi recent într-o întâlnire cu publicul în care a vorbit despre protest, echilibru, psihoză, securitate şi poezie revine pentru a-şi prezenta noul volum publicat la editura Vinea si pentru discutii si lecturi in jurul masturbarii literaturii. Citim din Biblie, din Eliade si din noul volum semnat de Daiyan.

Moderează Răzvan Ţupa şi Nicolae Tzone.

Va fi reamintit textul de tinereţe al lui Mircea Eliade, „Elogiul virilităţii”.
De asemenea, va fi adus în prim plan şi Salvador Dali, cu „Marele masturbator”, din anii nebuni ’30.

„ceva pe măsura a ceea ce poate lua locul
a altceva. deocamdata deşi indiferent oraşul
aşteaptă o trecere absolut funerară
pentru care nu mai avem libidou şi nici
puterea umană a lătratului.”
scria de curând Paul Daiyan Saïd von Bexa

Cum se citeşte poezia – Miron Costin zice

Înţelesul stihurilor, cum trebuieşte să să citească

Stihul ieste nu ca altă scrisoare dezlegată, ci ieste legată de silave cu număr; silava este împreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da i proci. Deci, de acéste silave stihurile céste ce scriu într-această cărţuluie au 13 silave, iară să pot şi în 9 şi în şapte a face şi sântu şi într-alte chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elinească sau latinească. Iară de acest féliǔ îţi facem ştire, în care ţ-am scris aicea, de Viaţa lumii.
Deci are şi altă datorie stihul: cuvintele céle la fârşitul stihului a doao stihuri să tocmască într-un chip, pe o slovă să să citească, cum ieste: aţa-viiaţa, frunte-munte, lume-spume i proci. Cătră aceasta, la cetit, unde vor fi cuvintele ci trebuiescǔ să le scurtezi : de vei trăgăna, ţii-a părea că nu ieste stihul bun, ci trebuieşte, unde va fi de trăgănatǔ, să trăgănezi, unde de scurtat, să scurtezi. Aşijderea, unde să vor prileji trei slove,cărora le zicem unoglasnice, ce s-ar zice de un glas, cum ieste a, e, i, o, acéstea de să vor prileji trei alăturea, să să lipsească una, cum ieste: “nici o avuţie”. Aicea caută că o ieste între e şi între a, deci o piare şi vei ceti: “nici avuţie” i proci. Alta, pentru această slovă, cândǔ va avea înaintea sa iară o slova unoglasnică, să întunecă, cum vei găsi între stihuri un stih într-acestaşi chip: “mari împăraţi şi vestiţi”, carele nu-l ceti: “mari împăraţi”, ce: “mari-mpăraţi”, că îl lipséşte slova ce ieste înainte.
Cetindǔ, trebuie să citeşti şi al doilea şi al treilea rândǔ, şi aşa vei înţelege dulceaţa, mai vârtos să înţelegi ce citeşti, că a ceti şi a nu înţelége ieste a vântura vântul sau a fiierbe apa.
(1671-1673)

India din poeme si fotografii româneşti

Între 20-23 iunie MENvironment include fotografii şi poeme din India, în cadrul Festivalului culturii indiene, ediţia a V-a.

„Îmi pot imagina India doar prin prisma fuziunii perfecte dintre om şi mediu. Microparticule din mediu integrate în fiecare celulă umană. Am surprins această relaţie în fotografiile dintr-o călătorie în sudul Indiei, fiind interesată de conexiunea individului cu mediul. În sate aşezate între ape, pe plaje însorite, în bărci sau autobuze supraaglomerate, pe malul Gangelui sau pe plantaţii de ceai, urmărită de copii zburdalnici care îşi doreau neînchipuit de mult să fie fotografiaţi, tâlhărită de maimuţe hoţomane, bucuroasă de zâmbetele localnicilor pe fondul mediului înconjurător specific subcontinentului. În timp ce cadrele surprind cromatica şi atmosfera locului, poemele traduse din hindi care le însoţesc pot fi o cheie pentru cotloanele interioare mai puţin accesibile fotografiei.” spune Octavia Vasile. Continuă lectura India din poeme si fotografii româneşti