Arhive etichete: poezie

Lipsa de profesionalism la putere. Din nou despre premii pentru poezie: Academia Romana anunţă că acordă un premiu pe 2009 unui volum din 2007

Academia Română a anunţat lista premiilor pentru anul 2009.
Între cele 14 secţiuni în care sunt grupate cele mai bine de 80 de distincţii, în zona rezervată literaturii găsim şi premiul pentru poezie, „Mihai Eminescu”. Pentru anul 2009 citim că laureatul este Daniel Corbu pentru volumul „Eonul Marelui Desant”. Evident, fiind vorba despre unul dintre poeţii importanţi ai ultimelor decenii distincţia este dincolo de orice discuţie, chiar dacă poeta Angela Marinescu a refuzat în acest an să împartă premiul cu Daniel Corbu preferând să se retragă, motivele invocate au fost personale. Din păcate, însă, Academia a lăsat să se strecoare în lista premiilor anunţate o neclaritate.

În mai multe locuri (site-ul scriitorului, românia literara) volumul lui Daniel Corbu este prezentat ca apărut în anul 2007. Să fie premiat pentru anul 2009 este o dovadă de lectură ciudată a membrilor Academiei Române, care s-ar putea să se fi referit la volumul poetului ieşean din 2009, „Evanghelia dupa Corbu/Il vangelo secondo Corbu„. Dar cum premiile româneşti în continuare sunt acordate fără niciun fel de explicaţii şi justificări din partea celor care le acordă nu rămâne decât să ne închipuim că la transcrierea listei oficiale Academia Română a greşit. Presa ieseana a anuntat premiul, precizând anul apariţiei volumului, fara ca neconcordanta 2007-2009 sa fie discutata. Mai mult, antologia critica semnata de Daniel Corbu a fost premiata de Uniunea Scriitorilor din Moldova chiar in toamna lui 2007, la Salonul International de Carte de la Chisinau.

Pentru anul 2007, premianţii academiei au fost la poezie volumul „Centura de castitate” de Nichita Danilov şi „Gheara de fum” de Ion Hadârcă.

Din păcate, erori sau forţări ale regulamentelor de acest fel discreditează autoritatea premiilor chiar şi atunci când ele sunt meritate cum este cazul de faţă. O simplă argumentare a premiilor acordate sau măcar o privire aruncată pe pagina de titlu a volumului premiat ar fi informat Academia cu privire la anul apariţiei.

Chiar şi fiind o simplă eroare de transcriere, secţia de filologie şi literatură a Academiei Române condusă de Eugen Simion arată şi prin acest „amănunt” câtă legătură are cu realitatea literaturii.

P.S. Asa cum noteaza si Horia Garbea, presedintele ASB, lista premiilor este deja publica, ramane de vazut si cand or sa invete literatorii celui mai inalt for cultural românesc sa facă diferenta intre o carte editata in 2007 si una din 2009.

Ko Un eternul candidat la Nobel

Ko Un (născut pe 1 August sau 11 April 1933) este un poet sud-coreean enumerate printre favoriţii la Premiul Nobel pentru literatură şi în 2011. Este unul dintre scriitorii obişnuiţi să fie închişi, de-a lungul timpului fiind trimis de mai multe ori în spatele gratiilor. De fapt, an de an, înaintea anunţului official al câştigătorului de la Stockholm, ziariştii se instalează la uşa sa sperând să fie primii care îi iau o declaraţie proaspătului câştigător.
Ko Un este unul dintre cei care au fost traumatizaţi de războiul Coreean. În anii 50, înainte de sfârşitul războiului s-a retras pentru a deveni călugăr budist. După un deceniu a revenit în lume şi a lucrat ca profesor de poetică. În anii 70, pe fondul unei depresii acute a încercat de mai multe ori să se sinucidă. În perioada imediat următoare fost arestat de patru ori (1974, 1979, 1980 şi 1989) pentru că a protestat faţă de tulburările politice prin care trecea ţara sa, ultima dată fiind condamnat la 20 de ani de închisoare cu acuzaţia de trădare de stat. A fost eliberat după 2 ani. De atunci trăieşte în Anseong, supranumit “Oraşul Maeştrilor”. Abia la sfârşitul anilor 80, a primit permisiunea să călătorească în lume. Ko Un este un Bodhisattva al poeziei Coreene condus de un demon, exuberant, abundant, obsedat de creaţia poetică” a spus despre el Allen Ginsberg


O noapte lungă

Ridicasem cortul peste noapte
între Shigatse şi Latse.
Imediat ce a fost cortul pus
s-a stârnit o furtună.
Cortul tremura gata să zboare.

Apa a crescut
peste malul râului,
şi cu ea şi sunetul asurzitor al curentului.

Puţin mai devreme apa noastră dăduse în clocot la 80 de grade.
Nici vorbă de 100.
Mi-au fiert atunci şi frica şi resemnarea.

Viziuni uitate mi s-au şters.
Bubuitul râului creştea încă şi mai tare.
Nu-mi rămânea decât să fiu spulberat în torentul umflat.
Mi-am amintit chipul soţiei.
Mi-am amintit chipul fiicei.
N-aveam ce face cu lucruri ca adevărul.

Ateliere cu poezie

Abordări relaţionale

(dintre lucrurile mai vechi, am gasit astea. sunt doua serii de ateliere. cui ii folosesc, be my guest)

Considerată un obiect artistic, poezia tinde să se identifice cu formulările clasicizate. Chiar şi formulările celebre au apărut în urma unor negocieri tehnice la nivelul expresiei. De altfel valoarea unei poezii este în mod covârşitor legată de seturile de valori ale contextului în care textul respectiv apare. Importanţa unei poezii japoneze ţine e regulile la a căror stabilire textul participă, sunetele limbii şi obişnuinţele percepţiilor.

În acelaşi mod s-au formulat toate tipurile de poezie în timp. Şi în acelaşi fel se întâmplă şi acum, în vremuri în care sunt accesibile foarte repede aproape toate formulele puse la lucru. Mai mult, fără să ne dăm seama, fiecare dintre noi participă prin valorile pe care le acceptă şi prin mizele existenţiale pe care le stabileşte la acest proces continuu de formulare.

Concept

Este vorba despre serii de ateliere. Prima serie este destinată celor care îşi doresc un singur eveniment relevant în zona de scriere creativă.

A doua serie este destinată unei abordări mai amănunţite a proceselor de scriere şi se poate întinde pe o perioadă de la o săptămână până la o lună de evenimente.

Selectarea participanţilor

Participanţii trebuie să se înscrie la curs şi să fie prezenţi la fiecare întâlnire

Finalitatea atelierelor

Fiecare dintre participanţi primeşte instrumentele de lectură şi de scriere care îi dezvăluie poezia ca o artă a comunicării şi a proceselor de valorizare. De asemenea, fiecare participant va obţine propria prezentare în termenii poeziei.

Continuă lectura Ateliere cu poezie