Arhive etichete: Radu Pervolovici

Un poet româno-francez la Cafeneaua critică: Sebastian Reichmann

Club A, găzduieşte joi, 27 februarie 2014 de la ora 19.00 o ediţie a Cafenelei Critice care îl are ca invitat special pe poetul Sebastian Reichmann.

Născut în România, autor a două cărţi de poezie apărute în 1969 şi 1971, continuator al suprarealismului şi emul al lui Gellu Naum, Sebastian Reichmann pleacă în Israel în 1972, la nici 26 de ani, şi se stabileşte în 1973 la Paris, unde va deveni autor de limbă franceză. Reîncepe să scrie şi să publice în româneşte după 1990, după căderea regimului comunist. În 2012 îi apare culegerea retrospectivă Perioada translucidă. Poeme 1965-2012 (Editura Paralela 45). „Navetist” în ultimii ani între Paris şi Bucureşti, Sebastian Reichmann vine la Cafeneaua critică pentru o discuţie despre traseul său biografic şi poetic. Citește în continuare Un poet româno-francez la Cafeneaua critică: Sebastian Reichmann

Despre poezie şi jazz, în compania lui Virgil Mihaiu

La Club A, joi 6 februarie 2014, vine Virgil Mihaiu ca invitat al Cafenelei Critice. Intelectual polivalent, poet, traducător, eseist, critic de jazz şi performer de jazz-poetry, de – adică – poezie şi jazz sau „poezie jazzistică” –, clujeanul Virgil Mihaiu (născut pe 28 iunie 1951) a publicat numeroase cărţi de versuri şi de eseuri, a fost redactor al revistei Echinox, a colaborat la reviste şi volume colective apărute în ţară şi în străinătate, a realizat emisiuni de radio şi televiziune, a organizat evenimente jazzistice şi poetico-jazistice, a făcut parte din jurii ale unor concursuri şi festivaluri şi este membru al mai multor asociaţii literare şi jazzistice româneşti şi internaţionale, predă din 1997 Estetica jazzului la Academia de Muzică din Cluj, a fost directorul Institutului Cultural Român din Lisabona (2006-2012) etc. etc. etc.

La Cafeneaua critică, Virgil Mihaiu va vorbi despre viaţa şi activitatea sa, adică – fireşte – despre poezie şi jazz!

Amfitrionul evenimentului este Ion Bogdan Lefter.

„Lipicioasa supremă/ Îmi alege un pepene/ şi încă-l mai urcă pe scări/ Cinci etaje/ După care îl taie felii /Mâncăm împreună/ Iar ea îmi linge degetele/ Satisfăcută” –Mâncăm pepeni Citește în continuare Despre poezie şi jazz, în compania lui Virgil Mihaiu

Bienala Tinerilor Artişti se desfăşoară şi se prezintă (şi) la Cafeneaua critică!

Ediţia a V-a a Bienalei Tinerilor Artişti, unul dintre cele mai importante evenimente ale artelor vizuale internaţionale ale perioadei, propune un proiect novator, foarte „trendy”, o posibilă premieră mondială: sub titlul Overlapping Biennial, publicul va avea acces la o mare expoziţie „postată” în Internet, pe un site special, la care se ajunge prin scanarea cu telefonul mobil sau cu tableta sau cu PDA-ul aunor coduri QR (Quick Response Codes/QR codes) risipite prin Bucureşti. Fundaţia Culturală META, organizatoarea tradiţională aBienalei, prezintă evenimentul ca pe unul „virtual”, de artă „contextuală”, de „interacţiune” a publicului cu arta*. Citește în continuare Bienala Tinerilor Artişti se desfăşoară şi se prezintă (şi) la Cafeneaua critică!