Sylvestre Clancier la Cafeneaua Critica in Club A

Dezbatere PEN Club România la Cafeneaua critică. Invitat special este poetul francez Sylvestre Clancier, preşedintele PEN Club Franţa. Potrivit unui comunicat, joi 7 iunie, Cafeneaua critică propune, în colaborare cu PEN Club România, o dezbatere despre Rolul poeţilor într-o lume de tensiuni şi contraste. Invitat special va fi poetul Sylvestre Clancier, preşedintele PEN Club Franţa*, iar din partea PEN Club România vor participa scriitorii Magda Cârneci, Constantin Abăluţă, Simona-Grazia Dima, Gabriela Adameşteanu, Ioana Ieronim, Grete Tartler, precum şi alţi membri ai organizaţiei.
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.
Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii” 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A şi se desfăşoară joia seara.

Sylvestre Clancier (n. 19 iunie 1946 la Limoges, Franţa) a participat la sfîrşitul anilor ’60 şi pînă în 1976 la mişcările de avangardă TXT, Génération şi Textruction, influenţat fiind de suprarealism şi de grupul Marele Joc. Tatăl său este Gorges-Emanuel Clancier, unul dintre scriitorii francezi cei mai implicaţi social din ultima jumătate de secol. Sylvestre Clancier este, la rândul său, poet şi filozof, uneori şi pictor, el devine apoi editor (Clancier Guénaud/Erés). Revine la scris în 1990. Principalele sale volume de poezie: Enfrance, Ierbarul în flăcări, Prezentul compus, Animalul iubit, Pietrele memoriei, Poemele micului golf, Atît de departe de ocean, Sufletul alchimist, Scrierile începutului, O culoare în noapte, La lingua improbabile della memoria, Eternul efemer al chipurilor şi corpurilor, O grădină în care noaptea respiră, Cartea lui Isis, Genealogia peisajului, Promisiunea morţilor, Expansiunea domeniului bulei, Memoria improbabilă. Eseul său Calea poeţilor îi celebrează pe cei care au ştiut să trăiască în/prin poezie: Artaud, Daumal, Michaux… Este iniţiatorul şi unul dintre autorii unei importante antologii publicate la Editura Seghers în 2008: Poezii de limbă franceză, care adună 144 de poeţi contemporani de pe 5 continente. Membru al unor jurii literare, ca şi al Academiei Mallarmé, al cărei secretar general este, Sylvestre Clancier conduce PEN Clubul francez şi cercul Prietenii lui Gaston-Miron. El animă comisiile de poezie, de afaceri europene şi de francofonie ale Societăţii Oamenilor de Litere din Franţa (SGL). A fondat Noua Pleiadă şi a semnat primul manifest al acesteia în martie 2005.
** Invitaţii stagiunii 2011-2012 a Cafenelei criticeNichita Danilov (ediţia a 50-a); Alice Georgescu, Aura Corbeanu, Doina Lupu (organizatori ai Festivalului Naţional de Teatru 2011), Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, George Costin, Mihaela Michailov (participanţi la Festival), Mircea M. Ionescu (dramaturg), Ileana Lucaciu, Nicolae Prelipceanu (critici de teatru) (ediţia a 51-a); Florin Iaru (ediţia a 52-a); Mira Nedelciu, Georgeta Nedelciu, Emil Buruiană, Vladimir Epstein, Anca Dumitrescu, Cătălin Ţîrlea, Sorin Preda, Cristian Teodorescu, Petre Răileanu (evocare Mircea Nedelciu) (ediţia a 53-a); Mihai Măniuţiu (ediţia a 54-a); din nou Florin Iaru (ediţia a 55-a); Eugen Negrici (ediţia a 56-a); Ileana Dimov-Moise, Dorina Simionescu, Diana Simionescu, Emil Buruiană, Anca Mateescu, Maria-Elena Negoescu, Gilda Rădulescu, Horia Pop, Mircea Cărtărescu, Denisa Comănescu, Dinu Flămând, Nicolae Prelipceanu, Anca Dumitrescu, Mircea Florian, Mona Antohi, Sorin Antohi (evocare Leonid Dimov şi Mircea Horia Simionescu) (ediţia a 57-a); Nicolae Manolescu  (ediţia a 58-a); Cosmin Manolescu, Catrinel Catană, Ştefania Ferchedău (despre dansul contemporan) (ediţia a 59-a); Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, Ioana Ieronim, Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Alexandru Ion, Nicoleta Hâncu (despre Îngeri în America după Tony Kushner, montare a Teatrului Metropolis) (ediţia a 60-a); Mihai Dinu (ediţia a 61-a); Bogdan Ghiu (ediţia a 62-a); Magda Cârneci, Adrian Guţă, Petru Lucaci (ediţia a 63-a); Constantin Abăluţă şi invitaţii săi: Nora Iuga, Simona şi Barbu Cioculescu, Eugen Negrici, Silvia Codreanu, Valeriu Mircea Popa, Nicolae Tzone (ediţia a 64-a); Nicolae Constantinescu (ediţia a 65-a); Richard Noyce, Ciprian Ciuclea, Olivia Niţiş, Andreea Micu, Adrian Guţă, Doina Mândru, Tosca Pur, Barbara Baum (despre ediţia a 5-a a Bienalei Internaţionale de Grafică Experimentală) (ediţia a 66-a); Gheorghe Iova (ediţia a 67-a); Mircea Florian (ediţia a 68-a).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: