Arhive categorii: actual

informatii, stiri, premii de poezie

actual

Cea mai proastă poezie din lume: din seria partidul nostru nu ia decizii politice si alte cateva instrumente lirice in conducerea societăţii

Lasă un comentariu

Amnezia ca principiu de asumare a ieşirii din realitate este un mecanism poetic utilizat din plin de politicienii români. Şi asta nu de azi-de ieri. Aşa se face că să te pregăteşti să fii preşedinte în România înseamnă să exersezi deformarea propriilor tale poziţii. De fapt, vina politicienilor este doar aceea de a-şi vedea formulările mutilate de metafore şi de alte figuri de stil. Pe cât de uşor este să înlocuieşti lumea reală cu realitatea discursului tău, pe atât de repede pierzi şi noţiunea oricărei legături între ceea ce vrei să formulezi şi urmările concrete pe care aceste formulări le-ar avea. Astfel, prin proiectarea discursului în estetic, ori într-o dimensiune virtuală (mai ales atunci când este vorba despre viitor improbabil) textul conceput nu mai funcţionează ca o abordare a realităţii, ci ca o scuză, ca o evitare a oricărui prezent posibil. „Eu trebuie sa beau, să uit ceea ce nu ştie nimeni,/ Ascuns în pivniţă adâncă, fără a spune un cuvânt./ Singur să fumez acolo, neştiut de nimeni,/ Altfel, e greu pe pământ …//” scrie un clasic al modernităţii româneşti trasând reperele unei evitări poetice a realităţii. Este vorba despre acelaşi mecanism care a făcut ca toţi dictatorii din istoria modernă să îşi construiască discursul pe baza cuvintelor cheie „democraţie”, „libertate”, „demnitate” şi „independenţă”.

Câteva feluri de moarte expresivă

Crizele poetice care marchează formulările politicienilor sunt, inevitabil, crize „de reprezentare”: „Domnul Andrei Marga este o personalitate pe care o apreciez extrem de mult şi care cred că în continuare va reprezenta România numai în cel mai bun mod posibil, în funcţiile pe care îmi doresc să le accepte, în perioada imediat următoare” spunea acum un an Primul Ministru român V.Ponta. Această formulare trădează câteva deformări inocente care marchează viziunea despre lume a unui politician român.

1. numiri pe baza aprecierii unei personalităţi, şi nu a proiectelor sau intenţiilor acesteia.

2. activitatea pe care ar face-o un politician într-o funcţie publică nu este aceea de a administra sau de a conduce, ci, în viziunea primului ministru, acesta are numai rolul de a reprezenta.

Drama „reprezentării” la care sunt condamnaţi politicienii români este astfel una pe care o trăieşte şi poezia. Actul reprezentării implică un raport necesar de distanţare şi chiar de dublare a unei realităţi prin intermediere sau simulacru. Este vorba tocmai de mecanismul social la care se renunţa atunci când de la o legitimare aristocratică se trecea la una meritocratică.

Iar aceasta este deja o tradiţie în România, dacă ne gândim la logica deformării oricărei angajări în formula de promisiune continuă, abordată mai mult sau mai puţin poetic de inventatorul postului de preşedinte românesc (vezi video mai jos). Din păcate pentru politicieni ştim şi cum se termină această poveste tradiţională. De fiecare dată.

Cu această tendinţă permanentă de sugrumare a realităţii discursului se vede nevoit să lucreze orice poet care îşi respectă instrumentele expresivităţii. Vlad Drăgoi este un poet tânăr (n. 1987) care găseşte expresia acestui gen de raportare la „figurile reprezentării”: „ştii becul ăla suspendat care atîrnă// în faţa oglinzii ca o faţă transparentă/ fără nas// mi-e frică de el. şi de fiecare dată uit/ să mă ţin la o distanţă cît de cît safe//  într-o zi n-o să mai am scuza pistolului/ portocaliu cu apă o să-i acopăr bulbul prăfuit/ cu atîta abur încît o să crape// şi nu vreau să crape//”.

Varianta viitorul fost preşedinte:

2013

„Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din România trebuie să şi-o asume. Scuzaţi-mă că o spun atât de direct” zice T. Băsescu.

2010

„Toata tara asta a devenit o tara de mamicute si bebelusi” spunea acelasi.

Varianta viitorul preşedinte:

2013

„Domnul Andrei Marga nu a fost numit în fruntea ICR în urma unei negocieri politice. La ICR am căutat mereu o formulă care să corespundă anvergurii acestei instituţii, în care partizanatul politic nu îşi are loc. Andrei Marga nu a fost numit de PNL, nu a fost numit de liberali, a fost o decizie în urma analizei CV-ului său de intelectual român. A existat o analiză, a existat un raport, fără niciun fel de îndoială nici numirea succesorului său nu va avea un caracter politic”, a explicat C.Antonescu.

2012

„propunerea ca Andrei Marga sa fie desemnat la sefia Institutului Cultural Roman a primit un vot de sustinere din partea conducerii PNL, la ultima sedinta a Biroului Politic Central.” arata partidul nevinovatului apolitic in 2012.

Tradiţia obligă:

actual

Facebook şi poezie (două intervenţii)

Lasă un comentariu

Dilemateca #71

„Ce căutaţi pe Facebook?” întreba Marius Chivu la începutul lui 2012

De când nu mai sunt tânăr, suferinţa mea nu mai e legată de exprimare sau public în termeni generali. Mai repede, mă enervez atunci când îmi dau seama că trebuie tot timpul să mă asigur că atunci când spun poezie nu o să mă trezesc interpretat greşit. Iar Facebook îmi dă ocazia să aflu la ce fel de poezie se oferă unul sau altul dintre cei cu care intru în dialog.
Cam acelaşi lucru pe care l-am căutat şi pe alte reţele sociale îl caut şi aici. E destul de uşor să identifici legături cu persoane pe care le cunoşti în funţie de interesul pentru poezie. În plus, aici e ceva mai clar şi despre ce fel de poezie vorbeşte fiecare, astfel că e uşor să îmi trimit invitaţiile atunci când am o lectură de poezie sau vreau să se popularizez un articol.
Pe urma, pe facebook îmi e mult mai accesibil orice anunţă un poet care mă interesează român, dar şi străin şi pot să urmăresc programele instituţiilor specializate: case de poezie, teatrul de poezie sau alte fundaţii dedicate genului.
Până acum nu mi s-a întâmplat să aflu de o carte de poezie nouă de pe Facebook, dar cea mai mare parte a lucrurilor ce ţin de lecturi ori de colaborări am început să le culeg de acolo. Îmi place să aleg „prietenii” pe facebook în funcţie de genul de interes pe care îl au faţă de poezie.

Revista „Steaua” nr 1-2/ 2013

Cartea chipurilor şi figurile ei copilăroase

Unul dintre lucrurile la care mă pricep cel mai puţin ţine de felul în care aş putea păstra legătura cu cei despre care mi-ar plăcea sa ştiu ce mai fac. Poate că asta se întâmplă pentru că nu am niciun fel de răbdare atunci când vreau să ştiu ceva, ideile vin şi pleacă, dar marginea paginii rămâne. Aşa am şi ajuns să mă intereseze mai mult poezia decât orice alt fel de literatură, pentru că îmi dădea ocazia să mut unde vroiam eu marginea paginii. De aici până la facebook nu a mai fost decât o problemă de timp. Continuă lectura Facebook şi poezie (două intervenţii) →

actual

Scrisoare din Republica Poetica

Lasă un comentariu

Radu Vancu a strâns pentru platforma „La Punkt” mai multe texte semnate de poeţi de azi despre starea poeziei. M-am bucurat să mă alăture lui Chris Tanasescu, Ovidiu Nimigean şi propriei sale radiografii a fenomenului din anii recenţi. Cam asta am găsit eu de spus:

Dragă Radu,

ultima dată când am văzut pe cineva murind şi apoi revenind la viaţă la distanţă de numai câteva cuvinte a fost pe 27 mai. Mi-a luat ceva timp până când am înţeles că nimic din ce ni se spune despre poezie nu m-a ajutat vreodată. Aşa că nu aş vrea să îţi trimit un text în plus care să se adune printre părerile atât de liber metafizice legate de natura patetică a poeziei şi de alte minuni rezultate din jocurile şi invenţiile etimologice pe marginea termenilor folosiţi atunci când vine vorba de poezie. Era luni, pe 27 mai.

M-am bucurat atunci când mi-ai trimis mesajul prin care mă invitai să scriu pentru „La Punkt” un text despre poezia contemporană. Gândindu-mă ce tip de abordare să aleg, revăzând articolele mele mai vechi, de la o zi la alta îmi dădeam seama că, mi s-a întâmplat ceva în ultima vreme. Cred că se poate spune că mi-am pierdut câteva iluzii pe care îmi construisem imaginea privind poezia şi tot restul, dar, în mod ciudat, mă simt perfect. Sigur, asta poate să fie şi deprimant, ca atunci când realizezi că, deşi fumezi de 20 de ani, tu eşti, de fapt, nefumător. Şi trebuie să îţi reformulezi toate obişnuinţele şi perspectivele asupra lucrurilor pe care le ai de făcut cu mâinile. Tocmai coborâsem la capătul autobuzului 202 şi aşteptam să continui cu 102 până la Piaţă la Grigorescu.

Sigur că este posibil să încercăm nişte generalităţi sau o introducere personală
Era aproape ora 11, şi toată lumea din staţie se strângea lângă bordură lăsând un spaţiu mare, în spatele lor, până la gard. Într-un colţ, un tânăr cu trăsături feminine dansa pe manelele care se auzeau din spate. Toţi cei care aşteptau autobuzul au preferat să se înghesuie lângă stradă doar ca să se ferească de el. Aş putea să găsesc un sens metafizic şi eu celor 12 ani care au trecut de când am debutat în volum. Dar o să mă limitez numai la faptul că nimic nu mai este la fel ca atunci când mi-am cărat în spate tot tirajul volumului „fetiş” de la tipografia aflată undeva în Bucureştii Noi până în Drumul Taberei de unde urma să trimit cărţi spre vreo 50 de critici literari şi poeţi care mi se părea mie că ar putea să fie interesaţi de ceea ce scriu eu. Multă vreme după asta, prieteni poeţi şi chiar prozatori m-au rugat să le dau lista respectivă şi au folosit-o pentru a-şi trimite propriile lor cărţi. Dar, treptat, reperele au început să se schimbe, aşa că în 2013 mă bucur să îmi dau seama că nici instituţiile la care ne raportăm nu mai sunt aceleaşi şi nici modalitatea de a clasifica poezia scrisă nu mai funcţionează după aceleaşi reguli.

Pregătind „fetiş” în 2001 am vrut să reţin pentru volum doar ceea ce mi se părea că se poate citi fără ca un posibil cititor să ştie cu ce are legătură. Încercam să introduc poezia mea într-o organizare a poeziei pe care aş putea să o simplific astfel:

sfera diletanţilor imitatori – sfera diletanţilor de profesie – sfera poeţilor filologi – creatori de limbaje poetice Continuă lectura Scrisoare din Republica Poetica →

actual

Andrei Marga a demisionat Later EDIT- potrivit presei. Andrei Marga reclamat oficial de comisiile din Senat

Lasă un comentariu

Potrivit unui document dat publicitatii de pesurse.ro, Andrei Marga este din ce in ce mai aproape de demitere. Potrivit documentului care poarta sigla Senatului Romaniei, Comisia pentru cultura si media si Comisia pentru politica externa au propus declansarea procedurii de revocare din functie „pentru incalcarea repetata a prevederilor Legii privind infiintarea, organizarea si functionarea Institutului Cultural Roman”.

Documentul privind incalcarea normelor privind relatia dintre icr si parlament (cum se poate vedea la link-ul alaturat) include punctele care i se reproseaza presedintelui ICR dar si propunera facuta de comisiile senatoriale.

 

Totusi, demiterea acestuia pare sa se faca numai pe baza unor amanunte birocratice, ceea ce este ridicol, dupa enormitatile pe care Marga le-a impus pe masura ce a distrus functionarea Institutului Cultural Roman. Oricat de binevenita e demiterea lui Andrei Marga, felul in care aceasta are loc accentueaza politizarea pe care conducerea sa a adus-o la ICR. Astfel, presedintele care a jugnit artisti, care a sugerat necesitatea unui traditionalism inept in promovarea culturala, care a distrus resorturi functionale din Institutul Cultural Roman (centrul cartii, parteneriate ale filialelor care functionau bine) este demis acum abia dupa ce Primul Ministru si-a aratat dezacordul cu activitatea ICR, iar Senatul invoca niste nereguli de procedura administrativa.

În mod paradoxal, după ce a fost invocată intenţia de a depolitiza ICR prin aducerea lui Andrei Marga (pana atunci membru in Partidul National Liberal), demiterea sa cu arome politice, asa cum este anuntata de pesurse.ro, este simbolul esecului (sau al ipocriziei poate?) proiectului propus acum un an la Institutul Cultural Roman. In fond oricine poate sa propuna ca solutie ecologica a transportului desfiintarea autostrazilor si mutarea acestora in subteran… insa numai interesele politice pot face in Romania astfel de propuneri sa para viabile.

P.S. later edit- potrivit presei, Andrei Marga a demisionat. „Preşedintele ICR, Andrei Marga, a anunţat că demisionează din fruntea instituţiei unde a fost numit de USL, la puţine minute după ce Comisia de Cultură a Senatului a decis înlocuirea sa.” arata Napoca News.

 

Observator cultural a publicat textul demisiei>

La 11 septembrie 2012, Senatul României m-a numit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român. La data respectivă mă aflam în Germania, unde mă pregăteam pentru a-mi onora contractul ca profesor invitat la Universitatea din Toronto (Canada). Am acceptat numirea şi am trimis declaraţia de intenţii (vezi Andrei Marga, Cultură, democraţie, modernizare, ICR, Bucurelti, 2013, pp.99-104). Instantaneu, s-au lansat defăimări, tipice înţelegerii primitive a politicii, mai ales după reţeta deformării celor spuse, pentru a putea fi „combătute”. S-a folosit apoi orice alt pretext pentru atacuri, mergînd pînă la fabricaţii biografice spre a influenţa naivii.

Nu am de rectificat sau de retractat nimic din ceea ce am spus până acum. În plus, pentru că în România se minte vîrtos şi se deformează copios vorbele şi faptele, mai precizez că documentele acţiunii mele la ICR – la fel ca şi documentele acţiunii mele la Ministerul Educaţiei Naţionale, la Universitatea din Cluj şi la Ministerul Afacerilor Externe – sînt publicate în volume ce pot fi consultate. Se poate minţi o vreme, dar, pînă la urmă, se poate verifica pe acte. Documentele acţiunii la ICR constituie un nou volum (cu titlul Alocuţiuni, reacţii, documente, 2013), în succesiunea celui evocat.

În intervalul de timp menţionat, ICR s-a schimbat în bine. S-au recompus forurile de conducere ale ICR. Am înlocuit desemnările discreţionare în funcţii cu concursuri. Între timp, directorii institutelor din New York, Paris, Chişinău, Lisabona, Budapesta şi directorii adjuncţi de la New York, Berlin, Viena, Roma, Veneţia, Lisabona sînt noi. Alţi directori şi directori adjuncţi noi se află în procedură de numire. S-a elaborat un nou program, axat pe acţiuni cu impact durabil. A început reconstrucţia bibliotecilor româneşti şi a prezenţei româneşti în mari biblioteci. S-a restabilit primatul valorii autorului şi a operei în faţa oricăror altor considerente (vîrstă, afinităţi etc.). S-a instalat o nouă înţelegere, lărgită a culturii (incluzînd, de asemenea, ştiinţele şi reflecţiile instituţionale, filosofia şi teologia). Un nou sistem de burse s-a pus în aplicare, iar o nouă geografie a institutelor culturale române în străinătate se află în faza aprobărilor. S-a intrat într-o nouă interacţiune cu mediul economic, cu personalităţile şi institutele din ţară. S-a revenit la folosirea chibzuită a resurselor. S-a participat la toate tîrgurile majore de carte şi a debutat revista românească de recenzii destinată străinătăţii. S-au făcut multe alte lucruri, în premieră. Un buletin informativ periodic a informat asupra lor S-au lansat deja organizarea de librării româneşti în străinătate, crearea accesului online la fondul bibliotecilor autohtone, a platformei de comunicare globală a celor care folosesc limba română şi altele. Nici o altă instituţie publică a României nu s-a schimbat atît de mult, într-un timp atît de scurt.

Nu am răspuns decît sporadic denigrărilor, nici chiar atunci când acestea semănau cu ceea ce un filosof spunea: „eu le vorbeam de infinit, iar ei aminteau de lungimea pantalonilor”. Argumentum ad hominem sau straw man fallacy sînt sofismele pe care s-au bazat detractorii. A trebuit să le arăt unor inşi cu pretenţii culturale că nu au proprietatea cuvintelor. De asemenea, cîteva lucruri ce ţin de cultură au putut fi observate în legătură cu ICR-ul pe format vechi: cum s-a fraudat, cît de multe au fost „pilele” în reprezentarea externă, cum s-a încercat monopolizarea culturii, cum s-au etalat unii mituind în exterior, cît de profundă este degradarea unor pretinşi directori de conştiinţă. Asemenea situaţii nu se pot generaliza, oamenii fiind diferiţi, dar nu vor putea fi ocolite cînd se va discuta lucid şi serios realitatea anilor recenţi.

Nu sînt interesat de evaluările celor amintiţi, chiar dacă ţinta lor vizibilă este macularea altora. Nu mă interesează nici părerea a tot felul de inşi suficienţi şi îmbufnaţi, lipsiţi de realizări, care, nimeriţi printre parlamentari demni de respect, recurg la orice delaţiune ca să iasă în faţă. Nu mă interesează negociatorii din culise. Nu mi se pare că prezintă interes nici opinia celor care una promit şi alta fac, accentuînd încadrarea României pe o direcţie greşită. Nu am de dat vreo probă cu nici unul dintre aceştia.

Am fost confruntat continuu cu cel puţin trei impedimente. Primul provine dintr-o legislaţie ce este atît de „originală” încît nu are seamăn în ţările europene. De pildă, nu doar consiliul de conducere, ci şi conducerea executivă este pluricoloră la ICR, ceea ce îngreunează decizia, iar trecerile prin comisiile senatului a revocărilor din funcţie nu se face nici în cazul, evident mai important, al ambasadorilor. Al doilea impediment provine din restricţiile bugetare impuse în 2012-20013. Al treilea provine din birocraţia sufocantă a aprobărilor. Spre exemplu, deschiderea ICR Nurnberg – Munchen, pentru care s-au primit acordul guvernului Bavariei în decembrie 2012 şi, în zece zile, aprobarea Ministerului de Externe german, nu are nici acum, după mai mult de şapte luni, răspunsul Ministerului român de Externe.

Sînt multe întrebări deschise. Este de plătit acum costul unei amalgamări lipsite de legitimare, cîtă vreme, şi în iunie şi în decembrie 2012, oamenii au votat altceva? Sînt de plătit eforturile de a schimba personal numit odinioară în exterior pe criterii obscure? Este lupta ascunsă a unor politicieni dezorientaţi? Este în joc o chestiune de imaturitate? Sînt toate acestea laolaltă?

În contextul evocat şi cu considerentele amintite, demisionez din funcţia de preşedinte al ICR, cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat.

Andrei Marga

Interesant este si faptul ca incompetenta aratata de Andrei Marga in calitate de presedinte la ICR abia daca a fost bagata in seama in zilele in care era Ministru de Externe. Ceea ce arata ce treaba este sa te faci politician in Romania.