Arhive categorii: carte

recenzii, cronici, vizionări de poezie

Ars Poetica o carte de versuri inedite de Victor Iliesiu

Acte de recuperare a realităţii
„Ars Poetica” la Editura Pleiade

„Dar gândul şi cu visurile toate/ Se-mbracă rar în chipuri pământene”. Am în faţă o selecţie de poeme inedite semnate de Victor Ilieşiu (1916-1984). Recuperarea acestor texte devine o şansă pe care cititorul de poezie din România o are pentru a redescoperi liniile de forţă ale genului în secolul XX. Şi vitalitatea poeziei pe care istoria literară se încăpăţânează să o piardă din vedere pare să contrazică ideile primite de-a gata din manualele de literatură. Obsedaţi de diferite clasamente care cer ca un poet (fie el şi redescoperit) să fie „cel mai bun” sau, măcar „cel mai trist” pierdem din vedere tocmai dimensiunea existenţială pe care o poate avea poezia. Selecţia de poeme de faţă ne oferă o perspectivă tocmai asupra intimităţii creatoare, asupra mecanismelor care leagă strâns arta cuvântului de exerciţiile spirituale.

[Depăşirea clişeelor]
Între clişeele legate de poezie, probabil unul dintre cele mai persistente este cel privind tematica. De foarte multe ori temele nu reuşesc să despartă apele în ceea ce priveşte valoarea pe care o poezie poate să o aibă. Acesta ar fi unul dintre motivele care au împiedicat poezia interzisă în timpul comunismului să îşi recapete importanţa pe care ar fi trebuit să o aibă în literatura română. Un teritoriu uriaş care include poezia legată de închisorile comuniste şi dezvoltările explicite ale dimensiunilor religioase din poezia românească a rămas definit destul de vag pentru cronicarii şi criticii literari de azi. Şi nu este neapărat vina criticilor cât a instrumentelor nepotrivite puse la treabă în abordarea poeziei.
Poemele lui Victor Ilieşiu unifică identităţi pe care o judecată rece le tratează separat. Identitatea poetică, cea religioasă şi cea naţională sunt suprapuse. Pornind de la prima strofă din „Isus în România” această spuprapunere se manifestă tot mai accentuat: „Te văd cum vii în ţara noastră, Doamne, / Eşti aşteptat de mult, cu dor fierbinte,/ Trecut-au peste noi atâtea toamne/ Şi-am plâns în taină, în acorduri sfinte . . .//”. În acelaşi timp, definite spiritual, naţional şi poetic, “acordurile” pe care Ilieşiu le pune în pagină sunt, potrivit poetului, “sfinte” şi întreaga selecţie de poeme inedite defineşte această viziune existenţială. De altfel numai eficacitatea existenţială putea să explice persistenţa travaliului poetic în viaţa lui Victor Ilieşiu din moment ce între cele două volume pe care le-a publicat în timpul vieţii („Ogorul Gândului”-1942 şi „Tinereţe fără Bătrâneţe”- 1980) au trecut 38 de ani. Acum, la 31 de ani de la ultimul său volum, tiparul vede postum şi o serie de poeme inedite care reflectă un paradox al creaţiei lui Ilieşiu: pe cât de variat este tratamentul stilistic din poemele sale, pe atât de neschimbată rămâne dimensiunea spirituală în jurul căruia se formulează poemul.
Citește în continuare Ars Poetica o carte de versuri inedite de Victor Iliesiu

Geo Dumitrescu si poezia realitatii

Unul din poemele lui Adam Mestyan publicat in traducere in cel mai recent numar din Poesis international (5) suna asa:

La Nil
Bine ar fi să fiu evreu de tot,
sau armean, exotic pe cât pot,
să fiu la radio, şi ştiri să leg,
sau popă, să vă înţeleg.

Să rămân oare ungur, şvab? Ori Grec?
Să fiu slovacul mustăcios, de nu îl vezi întreg?
Renaşterea plutaşilor în vene să o ţin,
Şi nunţile mixte din Bazinul Carpatin?

Sunt Dunărea, şi Tisa, Nilul,
născut la Seghedin, din Pesta-mi vine stilul,
aş fi poate din Peci, arab chiar,
sau tipul din Gyönk, care te muşcă iar.

Vai, uitasem Balatonul, nobilimea,
Fabrica de încălţări, de la sapă ungurimea,
toţi ţăranii, aburiţii,şi bisericile, pocăiţii,
ori catolici glazuraţi în aur,

şi călugări şi smeriţii,
toţi cu o credinţă de taur.
Bine ar fi să fiu evreu de tot,
Sau, mai mişto, chiar mort

Poesis International p.135

intr-un fel mi-a amintit de un poem de Geo Dumitrescu care imi scapase pana sa il citesc pe net.
Incepe cam asa:

Slav as fi fost, de nu eram latin,
latin as fi, de n-as fi fost si dac –
dar a iesit asa : sa fiu român,
si eu cu soarta asta ma împac !

Cum nu de-asta ma interesa Geo Dumitrescu ma gandesc eu ca e un moment bun sa ne amintim cateva dintre poemele sale care au ramas sa umble brambura printre realitatile de dincolo de orice vremuri. Antologia din 1995 arata cam cum se vede mai jos.

geo dumitrescu – poezia

Familia P. (Max Blecher, Tracus Arte, 2011)

Traducerile de poezie sunt văzute aproape întotdeauna ca rudele sărace ale creaţiei propriu-zise. Unul dintre clişeele cele mai întâlnite afirmă că poezia este intraductibilă. Ca orice idee primită de-a gata ea este adevărată numai în parte iar Familia P. de Dariusz Sosnicki este unul dintre cele mai solide argumente în acest sens.

Sigur că este greu să transpui într-o limbă străină ghemul de referinţe şi nuanţe valabile într-o cultură proprie poeziei pe care o publici. Însă nu poate să fie o întâmplare faptul că orice perioadă de înflorire a artei poetice într-o cultură (de la poezia clasică chineză, la epoca elizabetană, ori în romantismul german şi până la modernismul american de la începutul secolului XX) a fost dublată de o revigorare a traducerilor poetice din culturi diferite. Traducătorul volumului publicat de Tracus Arte şi Casa de Editură Max Blecher, Vasile Moga, răspunde la multe dintre reţinerile pe care poezia tradusă le poate trezi. O prefaţă cum rar s-a văzut în cazul poeziei publicate în România în ultimele decenii deschide orizonul oricărui cititor neiniţiat cu poezia poloneză de azi şi chiar de altă dată. Citește în continuare Familia P. (Max Blecher, Tracus Arte, 2011)

Casa scărilor (Casa de pariuri literare, 2011)

n plină expansiune a modelelor poetice mai mult sau mai puţin împrumutate o carte precum Casa scărilor de Corina Bernic poate să fie resimţită ca o gură de aer proaspăt. Sigur că atunci când citeşti diferiţi cronicari literari puşi să comenteze poezie s-ar putea să ai impresia că domeniul tinde să devină ţara minunilor închipuite. Mai că ai impresia că se poate spune aproape orice despre absolut orice gen de poezie îţi ajunge în mână. Dar nu e deloc aşa pentru că nimeni nu stă să te creadă.

Cele patru secţiuni (”parter”, “mezanin”, “printre etaje. pistruiatu blues”, “uscător”) ale volumului publicat de casa de pariuri literare (2011) sunt introduse de un poem care dă titlul volumului. Încă de la acest text, Corina Bernic reuşeşte să contureze una dintre cele mai coerente întreprinderi poetice din ultimii ani. Printre succesiuni de bine-rău, definite în amănunte cât se poate de concrete poemul infiltrează mărci ale alterităţii şi ale reacţiilor afective. Şi astfel se ridică edificiul poetic propus aici.

Personaje de desene animate (bălănel, miaunel), evenimente traumatice ale anilor 80 (cernobâl), mărci ale culturii pop pentru pionieri (racheta albă, maria-mirabela) sunt invocate pe rând în prima secţiune a volumului ca instrumente de calibrare a mecanismului poetic. Rezultatul este una dintre cele mai fertile utilizări ale acestor elemente, nu întâmplător apropiată de ceea ce tot CDPL a propus anul trecut în fuck tense de Bogdan Lipcanu (probabil cel mai nedreptăţit debut în poezie din 2010). Citește în continuare Casa scărilor (Casa de pariuri literare, 2011)