Doua evenimente de poezie

LECTURĂ. Poezie din România şi Suedia în limbaj contemporan

Colonia literară bilingvă

foto Cato Lein
foto Cato Lein

Diseară(joi, 24 martie), de la ora 18.00, la Clubul Ţăranului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român, este programată o lectură la care participă poeţii români şi suedezi. De la Sibiu, vor fi pe scena de la Muzeu Rita Chirian şi Radu Vancu, iar din Bucureşti, poeta şi traducătoarea Domnica Drumea. Din peninsula scandinavă, au ajuns în Capitală Leif Holmstrand, scriitor şi artist vizual din Malmo şi David Vikgren, poet şi critic de teatru din Goteborg. Cei cinci au colaborat în cadrul atelierului de traducere organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm anul trecut.

Întâlnirea de la Muzeul Ţăranului Român va include, pe lângă lecturi, şi discuţii despre experienţa „coloniei poetice”, proiect iniţiat de ICR în colaborare cu Swedish Arts Council. O parte dintre întrebările pe care le aşteaptă invitaţii din această seară privesc direct ambiţiile noii literaturi în România şi în Suedia, ca şi la situaţia reală din acest domeniu în prezent. În cadrul evenimentului va fi lansat cel mai recent număr al revistei “Poesis International”, o publicaţie lansată anul trecut şi care, în această ediţie, cuprinde o secţiune dedicată poeziei suedeze, precum şi un articol despre atelierul de traducere din 2010, semnat de Rita Chirian.

Evenimentul propus de Institutul Blecher si Ambasada Suediei la Bucuresti va fi moderat de poetul şi traducătorul Claudiu Komartin, el însuşi participant la prima ediţie a atelierului de traducere, cu ani în urrmă. (din ziarul Ring)

si tot azi

Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Bucureşti
vă invită la Degustări literare cu Matei Martin

Seară consacrată târgului de poezie

Joi 24 martie, ora 19.00

Librăria-Cafenea Cărtureşti – Institutul Francez Bucureşti

Invitaţii acestei ediţii:

Mustapha Aouar, poet, fondatorul Companiei Delagare şi a spaţiului pluridisciplinar Gare au Théâtre

Denis Parmain, actor-poet şi editor de poezie

şi

Florin Dumitrescu, textier „Sarmalele reci”

Intrarea liberă

Ritmurile poeziei- iambul și troheul

iambic tshirtÎntr-o discuție de sub postul anterior în care încercam să redau câte ceva din pasiunea mea recent descoprită pentru metrica poeziei am văzut că nu sunt singurul de pe blog u pasiuni de felul ăsta. Așa se face că m-am tot gândit cum să formulez tema cea mai plictisitoare din istoria poeziei, pe cât de ternă și tehnică, pe atât de fertilă pentru așezarea lecturii pe o bază zero a subiectului.
În intervenția pe care am evocat-o mai sus s-a văzut cât de flexibilă poate să fie transpunerea metrică a unui vers cât se poate de obișnuit.

Iamb paRAM u – silaba neaccentuată urmată de silabă accentuată
Ca să nu ne îndepărtăm prea mult de termenii unei discuții care pornește de la lucruri reale merită menționat faptul că metrul poeziei se regăsește în cele mai banale formulări. De exemplu I’ll have a burger and a glass if Coke este un pentametru iambic (cinci iambi)-
I’ll have/ a bur/ger and/ a glass/ of Coke arată că unei silabe neaccentuate îi urmează o silabă accentuată și iată și metrul care a marcat istoria poeziei din antichitate până la poezia clasică engleză. Ceea ce uită să spună manualele școlare este că dintotdeauna, poeții și-au asumat alternarea ritmului chiar și în interiorul unui vers metric. De la inversarea silabelor într-o porțiune a versului astfel încât nu mai avem cinci iambi, până la completarea seriei de cinci iambi cu o silabă de final neaccentuată (feminină) lucrurile astea se întâmplă chiar și în celebrul pentametru shakespearian:

To be/ or not/ to be,// that is/the ques– tion

Dar ce legătură are asta cu poezia românească ne-am putea întreba amintindu-ne prejudecata conform căreia versurile în limba română nu se pot supune regulilor clasice. În realitate, cuvintele niciunei limbi nu fac așa ceva în exclusivitate.
Al Ștefănescu și Maria Bărcănescu în Tratat de versificație citează, printre altele, pentametrul iambic eminescian din Ah mierea buzei tale, unde versurile încheiate cu o silabă neaccentuată în plus alternează cu versuri cu metru perfect:
Ah, mie/rea bu/zei ta/le am/ gustat-o
A bu/zei ta/le coap/te, amo/rul meu
pa/da /nului/ eu am/ furat-o,
De ea/ mi-am /corit/ sufla/rea eu;

chiar și aici se vede cum răcorit este accentuat de două ori în mod anormal pentru rostirea obișnuită, dar integrat în ritmul pentametrului.

Mihai Dinu (Ritm și rimă în poezia românească) se gândește să compare chiar varanta celebră a hexametrului iambic din Ion Barbu (șare iambi):
Sfânt trup/ și hra/nă si/eși, Ha/gi rupea/ din el

cu sintaxa naturală care ar putea foarte bine să ritmeze
Trup sfânt și hrasieși etc

ritmic nimic nu se schimbă, dar, substantivul pierde accentul și rămâne un sunet de fundal, în caz contrar activându-se (conform teoriei propuse de Dinu aici) oroarea de spondei (două silabe accentuate alăturate) specifică limbii române: astfel, se arată aici spunem bun rămas legând cele două cuvinte în pronunțare pentru că între silaba accentuată bun și ultima silabă din rămas, accentuată și ea se interpune silaba neaccentuată, însă, atunci când spunem rămas bun simțim nevoia să despărțim cele două silabe accentuate, fie introducând o pauză între ele, fie anulând rostirea unuia dintre accente.

Troheu RAMpam u , silaba accentuată urmată de silabă neaccentuată
Continuă lectura Ritmurile poeziei- iambul și troheul

O alternativa interpretativa

vremea criticii
EgoBestiar-HBP-2011-420x646Dezbaterile din ultima vreme pe marginea timidității cu care se manifestă critica literară față de fenomenele literare contemporane ar putea lăsa impresia că peisajul de gen ar fi în criză. Din contră, pe lângă lecțiile de metodă pe care criticii și le servesc (este adevărat rar), apar semne că începe să fie depășit un prag al discuțiilor. Atunci când încep să prindă consistență chiar și alternative la discursul critic standard, putem vorbi despre un moment fertil pentru abordarea textelor literare.
O editură nouă
Editura Herg Benet a lansat vineri la Muzeul Literaturii Române volumul Egobestiar de Igor Ursenco. Editura destul de nouă s-a remarcat deja prin orientarea spre cărți semnate de autori care nu au intrat în prim-planul dezbaterilor din ultimii ani și au fost, pe nedrept, lăsați într-un con de umbră. Prezentarea grafică a fiecărui volum lansat de această editură arată că întreprinderile editoriale aflate la început pot să schimbe radical percepția publicului despre seriozitatea pieții de carte românești.
În plus, cred că am asistat la cea mai decentă lansare de carte din ultimii ani. Este adevărat că nu sunt un pasionat al lansărilor dar începusem să mă cam feresc de întâlnirile cu scop promoțional. Editura a avut și șansa unui spațiu mai aerisit ca niciodată în rotonda MLR și a unui conducător de discuții în persoana lui Leonard Ancuța care a știut să ofere toate datele de care are nevoie un cititor aflat la ieșirea în lume a unui volum propus de o editură nouă.

O carte nouă
Igor Ursenco a publicat o parte din eseurile strânse în Egobestiar pe platforma online Egofobia, dar cartea subintitulată (alte eseuri trans-culturale) completează imaginea fragmentară până acum asupra limbajului pe care îl vizează autorul.
Întotdeauna, în paralel cu abordările critice așezate, care decantează produse estetice, au funcționat viziuni implicate în actul creației, revelatoare. În acest al doilea mod de a privi literatura se află volumul propus acum de Igor Ursenco. Eseistul își definește demersul drept o asumare a procesului prin care este înfățișată Enciclopedia teologică sacră pe care e mulată Cartea profană a omului. Pe de altă parte, o fabrică de urme care marchează dispariția unei deități excedate ori a unui om șters din memorie.
Ceea ce propune Igor Ursenco aici este departe de o viziune care să clarifice actul literar contemporan, dar, mai mult decât oricând avem de-a face cu exerciții repetate de participare și angajare în jocurile poetice. Dacă ne-am juca pe urmele sale am fi obligați să unim teolosofia și semiologia pentru a contura zona din care se formulează ipotezele eseistice aici. Semiosofia cu care avem astfel de-a face aici, este o provocare atât pentru cititor cât, mai ales, pentru autor care prin aceasta își asumă rolul deloc confortabil de participant activ la mișcările pneumatice ale textului. Principala calitate a eseurilor sale constă în evitarea idolatriei legate de numele mari în literatura contemporană, concentrându-se asupra materiei scrise astfel încât posibilele liste de nume sunt lăsate în umbră.
Mai mult decât oricine, Igor Ursenco însuși este cel mai în măsură să își ducă mai departe proiectul trans-cultural pe care îl creionează aici.

Eminescu și Petofi Sandor în gurile celor mai triști dintre noi

Horrible History exhibition (2)Nu știu dacă ați remarcat, dar în ultimele zile, poezia a fost la mare concurență cu politica și catastrofa naturală. Mai întâi, Primul Ministru a recitat din Eminescu în plină dezbatere a moțiunii de cenzură. Eu unul am avut ocazia să văd la Realitatea tv cum unul dintre invitați i-a răspuns nefericitului politician lătrând un alt citat din același poet.
Cum ar spune rakeții din Filantropica, viața e complexă și are multe aspecte.
Ca și cum n-ar fi fost destul, steagurile șovinismului s-au mai fluturat o dată și, de data aceasta, poezia a fost invocată ca o scuză. Pe scurt, soția ambasadorului Ungariei la București a citit un mesaj din partea premierului de la Budapesta cu prilejul zilei maghiarilor și completat citând câteva cuvinte din Petofi Sandor. Mușchii mentali s-au încordat, jigniții au sărit în sus, Ardealul a fost vopsit în trei culori din trei cuvinte și discursurile au scânteiat ca niște ingsigne nou nouțe.
Atâta doar că nimeni nu s-a obosit să caute un citat exact din ceea ce a inflamat românismul verde.
Undeva poezia lui Petofi era etichetată drept neprietenoasă cu românii. Singurul citat din intervenția respectivă l-am găsit pe Hotnews și citarea lui Petofi Sandor era abia o aluzie: Petofi a scris ca fiecare picatura de sange a eroilor maghiari valoreaza aur. . Ceea ce, cred că la toate nivelurile de interpretare este departe de aberațiile naționaliste pe care le-am auzit pe tema respectivă ulterior. Poate prima parte a invocației lui Petofi să fi ridicat părul pe cefele înguste:Petofi, cand a venit in Ardeal a stiut foarte bine ca forta maghiarilor de atunci o constituie Ardealul, ca ardelenii sunt coloana vertebrala a ungurilor. Doar că problema este un pic mai simplă: ca și românii de acolo, și ungurii din zonă, tot ardeleni sunt. Continuă lectura Eminescu și Petofi Sandor în gurile celor mai triști dintre noi

poezie de azi cu răzvan ţupa