
Vanishing Point That Whistles – An Anthology of Contemporary Romanian Poetry

Casa de pariuri literare a lansat al doilea roman semnat de George Vasilievici. De cand am discutat la Poeticile cotidianului despre primul sau roman, „Yoyo”, cazusem de acord ca ar fi foarte bine sa facem o lectura de proza cu ce e mai nou prin Romania. Lectura o sa fie in noiembrie, la aproape doi ani de cand am discutat cu George despre asta. Dar cartea la care a tinut sa apara pana in ultimul moment ajunge acum la cititori. Prea repede? prea tarziu?
La scurt timp după publicarea primului roman (YoYo, Editura Tomis, 2008), George Vasilievici a început să lucreze la un alt roman, care avea deja un nume, Viseptol, şi care a fost publicat pe fragmente în revista Tomis. Încercând să treacă peste aventura primului roman, George vorbea despre Viseptol ca despre un roman în care-şi punea multe speranţe. Deseori, în redacţia revistei Tomis, se adâncea în scriere şi realitatea dispărea brusc, nici nu mai auzea dacă îl striga cineva. Intrase într-o febrilitate pe care el însuşi o analiza cu fascinaţie, era un munte de bucurie când vorbea despre extazul scrisului. Îi sfătuia pe toţi să se apuce să scrie proză. Când ieşea din patima scrisului, devenea foarte preocupat de părerea celor care îi citeau fragmentele romanului, păreri pe care le cerea de la toţi, mai ales de la cei care nu scriau, voia să ştie cum se văd lucrurile din postura Cititorului. Spre sfârşitul anului 2009 romanul era gata şi a început să circule prin lumea literară. George l-a trimis la câteva edituri, dar nu a primit răspuns, lucru care l-a descumpănit şi l-a făcut să creadă că Viseptolul va avea aceeaşi soartă ca şi romanul de debut, YoYo, primit cu circumspecţie de mai toţi editorii. Oscilând între diferite posibilităţi de publicare, chiar dorind la un moment dat să facă el o editură, George îşi pierduse entuziasmul, dar n-a încetat niciodată să creadă în soarta unei cărţi, a Cărţii. În cele din urmă, Viseptolul „a apărut” la începutul lui martie 2010 la o editură fictivă, editura TA, într-un număr de treisprezece exemplare, o idee năstruşnică, prin care parcă voia să scape de povara romanului şi să se apuce de altceva. Să trăiască. Sau să devină taximetrist în rai, cum a spus la un moment dat. Ceea ce s-a şi întâmplat, în cele din urmă. Şi sunt convins că pasagerii din raiul lui George sunt mult mai atenţi decât am fost noi, cei care am călătorit o vreme în maşina lui de scris.
spune Dan Mihuţ pe site-ul editurii.
Puteti sa rasfoiti cateva pagini aici
Sambata, 9 mai, de la ora 16.00
Constantenii sunt asteptati
la
FISHZILA
pentru
portia de
ATELIER
poeticile cotidianului
un cititor: razvan tupa
Scopul Atelierului este stabilirea unor repere obiective dar si subiective (ale fiecarui participant) pentru conturarea unei harti poetice a orasului Constanta.
Este vorba, deopotriva, de repere literare dar si de repere de natura istorica care au definit si definesc spatiul Constantean.
locul atelierului Fishzila (bd Tomis nr 12, Constanta)
Desfasurarea atelierului
-participantii vor nota reperele proprii in ordinea stabilita de regulamentul ce le va fi comunicat.
– pe tot parcursul atelierului vor fi citite fragmente din hartile realizate dar si din textele cele mai importante pentru participanti (pe care o sa-i anuntam sa si le aduca de acasa).
– in final, hartile realizate de participanti vor fi corelate pentru realizarea unei harti generale.
– in perioada 12 mai-1 iunie va fi editata o formula de publicare a atelierului.
– iunie-august lansarea produsului editorial.
necesar
– Hartie pentru participanti (2-3 pagini/participant)
– Cineva care sa fotografieze hartile si sa le trimita pe mail dupa atelier