Arhive etichete: poetic

Atelier licart 2013 – exerciţiu Maria Gavrilovici – poeme care folosesc piese muzicale

Maria Gavrilovici a coordonat a doua întâlnire a atelierului „metode relaţionale” de la Poiana Braşov. Finaliştii secţiunii de poezie din cadrul festivalului Licart 2013 au scris poeme pornind sau ajungând la piese muzicale.

Tema Poem cu titluri de piese muzicale
Anastasia
în valea plângerii basul şi cu toba mare
femeia nordică a luat supradoza de vise
în închisoarea albă Mara a început vânătoarea regală
e roşu aprins şi marele zgomot acoperă rana
azi vreau să-mi dai pietre în alb
pentru că cine iubeşte şi lasă
a fost ucis
ce noapte, ce zi

Lavinia
azi e bine. Ţi-e sete şi nu mai confunzi
dimineţile între ele
guess who vorbeşte de dreptate iar de
ceva vreme vocea lui loreen alunecă
prin vene când noaptea vine

& e marfă tare să nu dormi vara
şi să cauţi pe cer o stea alături
de deep central dincolo de aceste valuri
foşnitoare de vorbe

e senzaţia de care vorbeşti când te
trezeşti/ inevitabil va fi bine doar
dacă ţii capu’ sus şi eşti sigur că
love is the way

Mara
de când mama m-o făcut
noroc doamne am avut

ma cherie
întrebă muntele. Am fost urâtă
când a fost la ’89/
n-am iubit pe nimeni aşa cum am iubit
lăutarul de bucureşti

păi nu e doamne vina mea
că acasă toată lumea
fumează marijuana

cine are noroc are/ nu e nimeni vinovat
că nu mai am mână/
nici tată

mă cheamă mara dub/ scumpă
m-o ţinut maica
dar nu am chef azi
să salvez
lumea

Maria Gavrilovici
fată verde, dacă ai şti că vreau
să-mi dai flori de mai
stelele care cad ar spune nu
mă opri cu toate că ploile nu vin
fată în boxeri şi tricou alb, unde cauţi tu
iubirea în pijamale reci prin oraşul umbre
fată din vis, cât de departe sunt
vinovaţii fără vină şi dragostea mea
fată dragă, fată dragă, ţi-am
dat un inel zece cocori şi o lună pătrată

Florina Huzoaica
[The cure – „bare”]
sunt nopţi lungi în care îmi beau setea
şi ferestrele închise pe dinafară mă dor
creşti în mine tristeţe ca un cancer
o să mă îngropi în lumina artificială
de la medicamente amare şi albe
dacă nu mai ai nimic de spus
întoarce-ţi faţa de la tricoul meu negru şi pleacă
pleacă în lumea prefăcută şi moartă şi nu voi uita
ceea ce nu a existat niciodată
plouă adânc în ochii mei
nu contează
atunci când norii se deschid pentru mine
sunt fericită
că se varsă cerul pe pantalonii şi ochii tăi
încă o dată scapă cenuşa şi pleacă
amintirile sunt şerpi care mă strâng de picioare

20130812-203001.jpg

Cea mai proastă poezie din lume: din seria partidul nostru nu ia decizii politice si alte cateva instrumente lirice in conducerea societăţii

Amnezia ca principiu de asumare a ieşirii din realitate este un mecanism poetic utilizat din plin de politicienii români. Şi asta nu de azi-de ieri. Aşa se face că să te pregăteşti să fii preşedinte în România înseamnă să exersezi deformarea propriilor tale poziţii. De fapt, vina politicienilor este doar aceea de a-şi vedea formulările mutilate de metafore şi de alte figuri de stil. Pe cât de uşor este să înlocuieşti lumea reală cu realitatea discursului tău, pe atât de repede pierzi şi noţiunea oricărei legături între ceea ce vrei să formulezi şi urmările concrete pe care aceste formulări le-ar avea. Astfel, prin proiectarea discursului în estetic, ori într-o dimensiune virtuală (mai ales atunci când este vorba despre viitor improbabil) textul conceput nu mai funcţionează ca o abordare a realităţii, ci ca o scuză, ca o evitare a oricărui prezent posibil. „Eu trebuie sa beau, să uit ceea ce nu ştie nimeni,/ Ascuns în pivniţă adâncă, fără a spune un cuvânt./ Singur să fumez acolo, neştiut de nimeni,/ Altfel, e greu pe pământ …//” scrie un clasic al modernităţii româneşti trasând reperele unei evitări poetice a realităţii. Este vorba despre acelaşi mecanism care a făcut ca toţi dictatorii din istoria modernă să îşi construiască discursul pe baza cuvintelor cheie „democraţie”, „libertate”, „demnitate” şi „independenţă”.

Câteva feluri de moarte expresivă

Crizele poetice care marchează formulările politicienilor sunt, inevitabil, crize „de reprezentare”: „Domnul Andrei Marga este o personalitate pe care o apreciez extrem de mult şi care cred că în continuare va reprezenta România numai în cel mai bun mod posibil, în funcţiile pe care îmi doresc să le accepte, în perioada imediat următoare” spunea acum un an Primul Ministru român V.Ponta. Această formulare trădează câteva deformări inocente care marchează viziunea despre lume a unui politician român.

1. numiri pe baza aprecierii unei personalităţi, şi nu a proiectelor sau intenţiilor acesteia.

2. activitatea pe care ar face-o un politician într-o funcţie publică nu este aceea de a administra sau de a conduce, ci, în viziunea primului ministru, acesta are numai rolul de a reprezenta.

Drama „reprezentării” la care sunt condamnaţi politicienii români este astfel una pe care o trăieşte şi poezia. Actul reprezentării implică un raport necesar de distanţare şi chiar de dublare a unei realităţi prin intermediere sau simulacru. Este vorba tocmai de mecanismul social la care se renunţa atunci când de la o legitimare aristocratică se trecea la una meritocratică.

Iar aceasta este deja o tradiţie în România, dacă ne gândim la logica deformării oricărei angajări în formula de promisiune continuă, abordată mai mult sau mai puţin poetic de inventatorul postului de preşedinte românesc (vezi video mai jos). Din păcate pentru politicieni ştim şi cum se termină această poveste tradiţională. De fiecare dată.

Cu această tendinţă permanentă de sugrumare a realităţii discursului se vede nevoit să lucreze orice poet care îşi respectă instrumentele expresivităţii. Vlad Drăgoi este un poet tânăr (n. 1987) care găseşte expresia acestui gen de raportare la „figurile reprezentării”: „ştii becul ăla suspendat care atîrnă// în faţa oglinzii ca o faţă transparentă/ fără nas// mi-e frică de el. şi de fiecare dată uit/ să mă ţin la o distanţă cît de cît safe//  într-o zi n-o să mai am scuza pistolului/ portocaliu cu apă o să-i acopăr bulbul prăfuit/ cu atîta abur încît o să crape// şi nu vreau să crape//”.

Varianta viitorul fost preşedinte:

2013

„Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din România trebuie să şi-o asume. Scuzaţi-mă că o spun atât de direct” zice T. Băsescu.

2010

„Toata tara asta a devenit o tara de mamicute si bebelusi” spunea acelasi.

Varianta viitorul preşedinte:

2013

„Domnul Andrei Marga nu a fost numit în fruntea ICR în urma unei negocieri politice. La ICR am căutat mereu o formulă care să corespundă anvergurii acestei instituţii, în care partizanatul politic nu îşi are loc. Andrei Marga nu a fost numit de PNL, nu a fost numit de liberali, a fost o decizie în urma analizei CV-ului său de intelectual român. A existat o analiză, a existat un raport, fără niciun fel de îndoială nici numirea succesorului său nu va avea un caracter politic”, a explicat C.Antonescu.

2012

„propunerea ca Andrei Marga sa fie desemnat la sefia Institutului Cultural Roman a primit un vot de sustinere din partea conducerii PNL, la ultima sedinta a Biroului Politic Central.” arata partidul nevinovatului apolitic in 2012.

Tradiţia obligă:

Performance poetic 29 mai 2012 with laurae j moran – usa and peter s sragher – romania

performance poetic 29 mai 2012

a gallop to love

with laurae j moran – usa and peter s sragher – romania
a spring springing poetical performance in english and bits&pieces of romanian
with the invaluable help of
guitarist costin din abis- romania
or
versesmusickedandmusicversified

venue.
reader scafe, 56-60, iancu de hunedoara blvd. 56-60,
metropolis center, ground floor
bucharest 010624, district 1,
www.readerscafe.ro

7 pm

cover. 10 ron

bio. Continuă lectura Performance poetic 29 mai 2012 with laurae j moran – usa and peter s sragher – romania