Arhive categorii: util

util

Calendar de poezie> saptamanile 26/31

Lasă un comentariu

săptămâna 26
26 iunie
1501 – Cho Shik, învăţat, poet şi om de stat koreean (d. 1572)
1881 – Ya’akov Cohen, poet israelian (d. 1960)
1913 – Aimé Césaire, poet de limbă franceză din Martinica (d. 2008)

Mon eau n’écoute pas
Mon eau chante comme un secret
Mon eau ne chante pas
Mon eau exulte comme un secret
Mon eau travaille
et à travers tout roseau exulte
jusqu’au lait du rire
Mon eau est un petit enfant
Mon eau est un sourd
Mon eau est un géant qui te tient sur la poitrine un lion
O vin
Vaste immense
Par le basilic de ton regard complice et somptueux
(Soleil et eau)http://blog.crdp-

versailles.fr/cdidevigny/index.php/post/16/03/2011/Po%C3%A8mes-d-Aim%C3%A9-C

%C3%A9saire

27 iunie
862 – Manikkavacakar sfânt şi poet hindus, unul dintre cei 63 de Nayanari care

au scris poeme sacre între secolul V şi X.

1884 – Gaston Bachelard, poet şi teoretician francez (d. 1962)
1906 – Vernon Watkins, poet galez considerat de Dylan Thomas drept „the most

profound and greatly accomplished Welshman writing poems in English” (d. 1967)
1936 – Lucille Clifton, poetă americană (d. 2010)
1941 – Krzysztof Kieslowski, regizor polonez (d. 1996)

28 iunie
1503 – Giovanni della Casa, poet florentin (d. 1556)

O dolce selva solitaria, amica
de’ miei pensieri sbigottiti e stanchi,
mentre Borea ne’ dì torbidi e manchi
d’orrido giel l’aere e la terra implica,
5 e la tua verde chioma ombrosa, antica,
come la mia, par d’ognintorno imbianchi,
or, che ’nvece di fior vermigli e bianchi
ha neve e ghiaccio ogni tua piaggia aprica,
a questa breve e nubilosa luce
10 vo ripensando che m’avanza, e ghiaccio
gli spirti anch’io sento e le membra farsi;
ma più di te dentro e d’intorno agghiaccio,
ché più crudo Euro a me mio verno adduce,
più lunga notte e dì più freddi e scarsi.
(O dolce selva)

http://www.treccani.it/magazine/strumenti/una_poesia_al_giorno/04_10_Della_Casa_

Giovanni.html
1977 – Harun Tekin, muzician şi poet turc, fondator al trupei rock Mor ve Ötesi

29 iunie
1798 – Giacomo Leopardi, poet italian (d. 1837)
Perchè le nostre genti
Pace sotto le bianche ali raccolga,
Non fien da’ lacci sciolte
Dell’antico sopor l’itale menti
S’ai patrii esempi della prisca etade
Questa terra fatal non si rivolga.
O Italia, a cor ti stia
Far ai passati onor; che d’altrettali
Oggi vedove son le tue contrade,
Nè v’è chi d’onorar ti si convegna.
(din Sopra il monumento di Dante)

http://digilander.libero.it/interactivearchive/leopardi_monumento.htm

1900 – Antoine de Saint-Exupéry, scriitor francez (d. 1944)

1922 – Vasko Popa, poet sârb de etnie română (d. 1991)
Faţa de masă se ntinde
la nesfârşit

Fantomica
Umbră a scobitoarei urmăreşte
Sângeriile urme ale paharelor

Soarele îmbracă oscioarele
Într-o nouă carne de aur

Pistruiată
Abundenţa se caţără
Pe ameţitoare firimituri

Şiraguri ale somnolenţei
Au străpuns coaja albă

(Pe masă) http://agonia.ro/index.php/poetry/13941097/Pe_mas%C4%83

30 iunie
1911 – Czesław Miłosz, poet polonez distins cu premiul Nobel în 1980 (d. 2004)

1939 – José Emilio Pacheco, poet mexican
Una gota de lluvia temblaba en la enredadera.

Toda la noche estaba en esa humedad sombría

que de repente

iluminó la luna.
(Gota de lluvia) http://www.amediavoz.com/pacheco.htm#Gota de lluvia

1 iulie
1822 – Nguyen Dinh Chieu, poet vietnamez (d. 1888)
1885 – Dorothea Mackellar, poetă australiană (d. 1968)

2 iulie
1724 – Friedrich Gottlieb Klopstock, poet german iniţiator al poeziei trăirilor

interioare introducând deopotrivă hexametrul antic dar dezvoltând şi rimurile

libere (d. 1803)
1923 – Wisława Szymborska, poetă poloneză (d. 2012)

Săptămâna 27
3 iulie
1683 – Edward Young, poet englez (d. 1765) celebru mai ales pentru poemul său

Night Thoughts ilustrat de William Blake http://50watts.com/Night-Thoughts-of-William-Blake

4 iulie
1715 – Christian Fürchtegott Gellert, poet german ale cărui poezii împletesc

moralismul cu umorul (d. 1769)

5 iulie
1891 – Tin Ujević, poet croat (d. 1955)
1904 – Abai Kunanbaev, poet kazah (n. 1845)

6 iulie
1859 – Verner von Heidenstam, poet şi prozator suedez, laureat al Premiului

Nobel (d. 1940)
1878 – Eino Leino, poet finlandez, primul traducător în finlandeză al poeziei

lui Dante (d. 1926)
1907 – Frida Kahlo, pictoriţă mexicană (d. 1954)

7 iulie
1893 – Miroslav Krleža, prozator, poet şi dramaturg croat (d. 1981)

8 iulie
1892 – Richard Aldington, poet englez, unul dintre cei pentru care Ezra Pound a

folosit termenul imagist în 1912 (d. 1962)
1933 – Peter Orlovsky, poet şi activist american (d. 2010)
1942 – Şerban Foarţă, poet şi traducător român
Venea olanda din Olanda,
venea casmirul din Casmir;
ca ni s-a ofilit ghirlanda
cuvinte nu am, sa ma mir;
am mai dansat o arleziana,
a mai cazut un batalion;
sclipea, -n Artois, o arteziana
si-o baioneta, la Bayonne.
(din Balada baionetei din Bayonne) http://www.versuri-si-

creatii.ro/poezii/f/serban-foarta-6zutstt/balada-baionetei-din-bayonne-

6zuocoh.html#.UfQgpdJM_J4

9 iulie
1721 – Johann Nikolaus Götz, poet german (d. 1781)
1834 – Jan Neruda, poet ceh (d. 1891)

Săptămâna 28
10 iulie
1856 – Nikola Tesla, fizician şi inventator american de origine sârbă (d. 1943)
1871 – Marcel Proust, scriitor francez (d. 1922)
1888 – Giorgio de Chirico, pictor italian (d. 1978)
1895 – Carl Orff, compozitor şi dirijor german (d. 1982)
1902 – Nicolás Guillén, poet cubanez (d. 1989)
1913 – Salvador Espriu, poet catalan (d. 1985)

11 iulie
1561 – Luis de Góngora, poet spaniol (d. 1627)

12 iulie
1468 – Juan del Encina, poet, compozitor şi dramaturg spaniol (d. 1530)
1868 – Stefan George, poet german (d. 1933)
Din vârfuri fulgi de rază pe noi pică
Şi doar privim şi prindem în răstimpuri
Rodite poame surd izbind pământul.
(traducere Ion Pillat) http://rezultatebac.blogspot.ro/2009/05/opera-lui-ion-pilat.html

1876- Max Jacob, poet francez (d. 1944)

1904 – Pablo Neruda, poet chilian(d. 1973)

13 iulie
1793 – John Clare, poet romantic englez (d. 1864)

14 iulie
1454 – Poliziano, poet italian (d. 1494)
1743 – Gavrila Romanovich Derzhavin, poet clasic rus, unul dintre cei mai influenţi autori de până la Puşkin (d. 1816)
1862 – Gustav Klimt, pictor austriac (d. 1918)
1893 – Garimella Satyanarayana, poet şi patriot indian (d.1952)
1911 – Pavel Prudnikau, poet din Belarus (d. 2000)
1918 – Ingmar Bergman, regizor suedez (d. 2007)

15 iulie
1606 – Rembrandt van Rijn, pictor olandez (d. 1669)
1892 – Walter Benjamin, scriitor şi critic literar german (d. 1940)
1913 – Abraham Sutzkever, poet din Belarus stabilit în Israel(d. 2010)

1930 – Jacques Derrida, filosof francez (d. 2004)

1966 – Dimitris P. Kraniotis, poet grec

16 iulie
1872 – Dimitrie Anghel, scriitor român (d. 1914)
1943 – Reinaldo Arenas, poet cubanez (d. 1990)
1955 – Susan Wheeler, poetă americană

Susan Wheeler reads at the 2012 National Book Awards Finalists Reading from National Book Foundation on Vimeo.

Săptămâna 29
17 iulie
1901 – Bruno Jasieński, poet polonez, lider al futurismului polonez. S-a numărat printre cei 111.091 de polonezi condamnaţi la moarte în 1937/38 în Uniunea Sovietică, după ce protectorul său, şeful NKVD a fost înlăturat de la putere de Stalin (d. 1938)

18 iulie
1933 – Yevgeny Yevtushenko, Russian poet

1977 – Alfian Sa’at, poet şi dramaturg din Singapore, considerat „copilul teribil” al literaturii contemporane.

19 iulie
1893 – Vladimir Maiakovski, poet rus (d. 1930)

1954 – Elena Ştefoi, poetă, publicistă şi diplomată româncă

20 iulie
1304 – Petrarca, poet italian (d. 1374)
1620 – Nikolaes Heinsius cel Bătrân, poet şi savant olandez (d. 1681)

21 iulie
1664 – Matthew Prior, poet şi diplomat englez (d. 1721)
1821 – Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, politician român (d. 1890)
1899 – Hart Crane, poet american (d. 1932)

22 iulie
1849 – Emma Lazarus, poetă americană cunoscută mai ales pentru sonetul „The New Colossus” imprimat pe postamentul Statuii Libertăţii (d. 1887)
Not like the brazen giant of Greek fame,
With conquering limbs astride from land to land;
Here at our sea-washed, sunset gates shall stand
A mighty woman with a torch, whose flame
Is the imprisoned lightning, and her name
Mother of Exiles. From her beacon-hand
Glows world-wide welcome; her mild eyes command
The air-bridged harbor that twin cities frame.
„Keep, ancient lands, your storied pomp!” cries she
With silent lips. „Give me your tired, your poor,
Your huddled masses yearning to breathe free,
The wretched refuse of your teeming shore.
Send these, the homeless, tempest-tossed to me,
I lift my lamp beside the golden door!”
(„The New Colossus”) http://www.poemhunter.com/poem/the-new-colossus/
1945 – Daniel Turcea, poet român (d. 1979)
I
cerul
privindu-l

dar sufletul?

II
aproape, departe
în noapte

voci
(Poveste de iarnă) http://danielturcea.blogspot.ro/

1895 – León de Greiff, poet columbian cunoscut pentru limbajul obscur (d. 1976)

23 iulie
1913 – Gherasim Luca, poet şi prozator român stabilit în Franţa enumerat de Deleuze printre cei mai importanţi poeţi ai secolului XX (d. 1994)
celebra lectura completa (56 min)

Săptămâna 30
24 iulie
1867 – Vicente Acosta, Salvadoran poet (d. 1908)
1895 – Robert Graves, poet şi scriitor britanic (d. 1985)

25 iulie
1683 – Pieter Langendijk, poet şi dramaturg olandez (d. 1756)

26 iulie
1875 – Antonio Machado, poet spaniol (d. 1939)
1928 – Ibn-e-Safi, poet pakistanez (d. 1980)
1939 – Cezar Baltag, poet român (d. 1997)
1939 – Jun Henmi, poetă japoneză

27 iulie
1777 – Thomas Campbell, poet scoţian (d. 1844)
1784 – Denis Davydov, general şi poet rus, inventator al genului „husar” de poezie (d. 1839)
1835 – Giosuè Carducci, poet italian, laureat al premiului Nobel (d. 1907)
1939 – Michael Longley, poet irlandez
1946 – Peter Reading, poet bitanic (d. 2011)

28 iulie
1844 – Gerard Manley Hopkins, poet englez, una dintre cele mai influente personalităţi victoriene, inovator al prozodiei într-o epocă în care versul tradiţional era o regulă (d. 1889)
Glory be to God for dappled things –
For skies of couple-colour as a brinded cow;
For rose-moles all in stipple upon trout that swim;
Fresh-firecoal chestnut-falls; finches’ wings;
Landscape plotted and pieced – fold, fallow, and plough;
And áll trádes, their gear and tackle and trim.

All things counter, original, spare, strange;
Whatever is fickle, freckled (who knows how?)
With swift, slow; sweet, sour; adazzle, dim;
He fathers-forth whose beauty is past change:
Praise him.
(from Pied Beauty) http://www.poetryfoundation.org/poem/173664

1927 – John Ashbery, poet american

1950 – Shahyar Ghanbari, poet şi interpret pop iranian

29 iulie
1605 – Simon Dach, poet german, autor de imnuri (d. 1659)
1883 – Porfirio Barba-Jacob, poet columbian (d. 1942)
1929 – Jean Baudrillard, sociolog şi critic literar francez (d. 2007)

1905 – Stanley Kunitz, poet american (d. 2006)
1927 – Harry Mulisch, poet, romancier şi dramaturg olandez (d. 2010)

30 iulie
1763 – Samuel Rogers, poet englez celebrat în timpul vieţii, dar intrat postum în umbra contemporanilor săi romantici (d. 1855)

Săptămâna 31
31 iulie
1843 – Peter Rosegger, poet austriac (d. 1918)

1 august
1819 – Herman Melville, scriitor american (d. 1891)
1915 – Gellu Naum, scriitor român (d. 2001)

1950 – Jim Carroll, American poet şi actor american (d. 2009)

2 august
1867 – Ernest Dowson, poet englez asociat decadentismului (d. 1900)
1914 – Félix Leclerc, muzician, actor şi poet canadian de limbă franceză (d. 1988)

3 august
1886 – Maithili Sharan Gupt, poet indian (d. 1964)
1887 – Rupert Brooke, poet englez (d. 1915)

4 august
1792 – Percy Bysshe Shelley, poet englez (d. 1822)
1884 – Béla Balázs, âcritic şi poet maghiar (d. 1949)
1944 – Amjad Islam Amjad, poet pakistanez

5 august
1813 – Ivar Aasen, poet norvegian (d. 1896)
1946 – Ron Silliman, poet şi critic american

6 august
1809 – Alfred, Lord Tennyson, poet englez (d. 1892)
1868 – Paul Claudel, poet, dramaturg şi eseist francez (d. 1955)
1928 – Andy Warhol, grafician şi pictor american (d. 1987)
1941 – Cezar Ivănescu, poet român (d. 2008)

util

Probleme ale poeziei româneşti de azi (II)

Lasă un comentariu

Spaţiile poetice şi noi forme ale subiectivităţilor

Fiecărei concepţii despre poezie îi corespunde câte un spaţiu în interiorul căruia sunt ordonate reperele accesate pentru constituirea respectivei imagini asupra expresivităţii şi tradiţiei genului. Aceste spaţii coexistă şi justifică reprezentările subiective ce tind să se confrunte atunci când este vorba despre poezie.

În ciuda aparenţelor, orice formulare accesează asemenea spaţii (uneori, chiar şi numai din greşeală). Atunci când un comentator invocă un nume de autor, modul în care este citat acest nume dezvăluie şi spaţiul de care ţine gândirea celui ce formulează. De altfel, reflexul prin care sunt confundate numele de autori cu spaţii ale expresivităţii, cu domenii întregi din literatură îşi pierde funcţionarea abia atunci când avem de-a face cu o multiplicare a referinţelor, fără a oferi explicit şi contextul utilizării acestor nume. Mai mult, listele de nume folosite de foarte multe ori chiar şi în locul titlurilor premiate într-un caz sau altul tind să ia locul dezbaterilor legate de ceea ce constituie materia din care este alcătuită poezia.
Negocierea prestigiului, rularea calificativelor asociate unui nume sau altul nu au avut niciodată mare legătură cu actualitatea poeziei. Cel mult, acest lucru se poate spune că îşi găseşte rostul în valorificarea sau impunerea tradiţiei. Merită să ne gândim că Boccaccio a folosit pentru prima dată „Divina” în asociere cu titlul pus de Dante „Commediei” la 70 de ani după moartea florentinului. Măcar din acest punct de vedere, ciclul ştirilor în mas-media şi alte concepte din afara literaturii nu au nicio putere.

În acelaşi timp, sfârşitul fiecărui an, dar şi dezbaterile tot mai stinse din jurul premiilor aduc în discuţie liste de nume şi titluri care ar putea să aibă sens pentru un cititor dedicat arheologiei prezentului. Poate nu doar lenea ci şi un comportament prevăzător faţă de posibile expuneri ale lecturilor fără referinţe fac posibile asemenea topuri. Odată asumată, această exhibare a subiectivităţii poate să funcţioneze ca un spectacol al momentului, însă, izolată în afara seriilor de referinţe ce corespund fiecăreia dintre aceste formulări, fiecare listă îşi pierde relevanţa.

Poate părea un paradox faptul că, pe măsură ce discursul critic îşi asumă o poziţii tot mai subiective, demersul poetic parcurge drumul invers, asumându-şi recuperarea raportărilor specifice constituirii unor repere obiective. Recunoaştem reformulări circumscrise tematic în poezia celor mai tineri autori, părăsiri ale diferitelor fariseisme care au plasat actul poetic în zona misterelor naţionalist-religioase şi consolidarea poziţiilor marginale faţă de prăbuşirea continuă a schelelor din zona oficial-literaturizantă.

Originalitate şi influenţe

Într-un interviu recent, autorul volumului de poezie câştigător la concursul de debut al editurii Cartea românească din 2012 îşi explică demersul astfel: „Volumul meu este construit pe trei niveluri principale (valenţe, probabilităţi): 1. un nivel obiectiv – descrierea precisă a unui fragment de realitate, timpul prezent din text este timpul de percepţie a Eu-lui; 2. un nivel subiectiv – o sensibilitate nealterată, potenţată de interfaţa maşinală, suport de realitate virtuală conectată la memorie (inimile care bat în maşini); timpul prezent din text este timpul scrierii; 3. un nivel textual – maşina textuală autoreflectându-se, în transfer de la un observator la celălalt; timpul prezent din text este timpul citirii. Aceste trei niveluri pot exista concomitent într-un fragment de text”. Este semnificativ, poate, faptul că vorbim despre poetul care frazează următorul poem: „s-a terminat campionatul mondial/ dar/ mintea mea e un ecran gigant/ pe care rulează/ pasele & şuturile tale” („forlan”, p 26). De la acelaşi poem porneşte şi identificarea unui context pe care Ioana Dunea o întreprinde pentru poemele lui Dominic Stănescu: „Comparaţi cu acest fragment: Te-am văzut de curând mai lent, mai intelectual,/ şi mai leneş – nu mai cari atâtea mingi spre poartă… /–numai pasele tale au rămas la fel,/ geometrice, desenate pe tabla minţii mele (Marius Ianuş). Sau: aştept lucruri/ care nu se vor întâmpla cu eu aştept evenimente cumplite/ dar ele nu se vor întâmpla (liviu diamandi) sau o singură mare şi întunecata inimă” cu Pavor nocturn (partea din volumul cu acelaşi titlu) al lui Dan Sociu. Nu vorbim de versuri luate ca atare, ci de o atmosfera comună mai multor poeţi de care Dominic Stănescu pare a nu se putea desprinde pentru a-şi cristaliza un discurs propriu, autonom”.

Probabil că şi în aceste cazuri se poate aplica afirmaţia poetului în amintitul interviu: „cred că este vorba mai degraba de similitudini decât de influenţe”, dar acest lucru ar funcţiona, mai degrabă, în defavoarea poemelor sale, explicând dinstanţa dintre ceea ce îşi propune în discursul meta-literar şi ceea ce realizează poemele sale. Acesta este unul dintre riscurile care pândesc poemele constituite în afara unei relecţii care să ţină seama de felul în care au dus alţii la capăt problemele cu care te confrunţi. Refuzând influenţele, s-ar putea ca originalitatea să aducă un deficit de personalitate şi de putere a poemelor. Acest lucru nu are nicio legătură cu nevoia de grupuri sau generaţii, dimpotrivă. Influenţele nu pot să vină decât din poeme şi discurs literar propriu-zis, evitarea confruntării cu aceste influenţe şi definirea recurenţelor drept similitudini (expresive ori tematice) lăsând deschisă uşa unui vid al referinţelor care subminează propria întreprindere poetică.

util

Cum se citeşte poezia – Miron Costin zice

Lasă un comentariu

Înţelesul stihurilor, cum trebuieşte să să citească

Stihul ieste nu ca altă scrisoare dezlegată, ci ieste legată de silave cu număr; silava este împreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da i proci. Deci, de acéste silave stihurile céste ce scriu într-această cărţuluie au 13 silave, iară să pot şi în 9 şi în şapte a face şi sântu şi într-alte chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elinească sau latinească. Iară de acest féliǔ îţi facem ştire, în care ţ-am scris aicea, de Viaţa lumii.
Deci are şi altă datorie stihul: cuvintele céle la fârşitul stihului a doao stihuri să tocmască într-un chip, pe o slovă să să citească, cum ieste: aţa-viiaţa, frunte-munte, lume-spume i proci. Cătră aceasta, la cetit, unde vor fi cuvintele ci trebuiescǔ să le scurtezi : de vei trăgăna, ţii-a părea că nu ieste stihul bun, ci trebuieşte, unde va fi de trăgănatǔ, să trăgănezi, unde de scurtat, să scurtezi. Aşijderea, unde să vor prileji trei slove,cărora le zicem unoglasnice, ce s-ar zice de un glas, cum ieste a, e, i, o, acéstea de să vor prileji trei alăturea, să să lipsească una, cum ieste: “nici o avuţie”. Aicea caută că o ieste între e şi între a, deci o piare şi vei ceti: “nici avuţie” i proci. Alta, pentru această slovă, cândǔ va avea înaintea sa iară o slova unoglasnică, să întunecă, cum vei găsi între stihuri un stih într-acestaşi chip: “mari împăraţi şi vestiţi”, carele nu-l ceti: “mari împăraţi”, ce: “mari-mpăraţi”, că îl lipséşte slova ce ieste înainte.
Cetindǔ, trebuie să citeşti şi al doilea şi al treilea rândǔ, şi aşa vei înţelege dulceaţa, mai vârtos să înţelegi ce citeşti, că a ceti şi a nu înţelége ieste a vântura vântul sau a fiierbe apa.
(1671-1673)

util

Probleme ale poeziei româneşti de azi (I)

Lasă un comentariu

Printre satisfacţiile pe care rar le găseşti în afara poeziei se numără şi revelaţiile oferite de degradeurile unei interveţii polemice bine calculate al cărei destinatar eşti. Este uşor (dar, de cele mai multe ori, inutil) să corectezi aberaţiile logice pe care le implică reproşurile sau exultările din care este constituită de obicei critica literară din jurul gustului unui cititor sau al altuia. Aproape că nu este eveniment de poezie la care să nu te confrunţi cu câte o listă de „cei mai buni”. Şi totuşi toate astea vin de undeva, nu sunt mesaje directe din conştiinţele schizoide ale unui Dumnezeu literar.

Erori critice frecvente, dar bine pregătite
Este foarte posibil (cu toate că ne îndoim) ca plăcerile şi neplăcerile identificate de un critic literar la lectura unui volum de poeme să aibă legătură cu poezia scrisă. De altfel, acest lucru nici nu este important, pentru că abordarea critică devine semnificativă abia prin conturarea unui profil estetic coerent şi viabil care oferă reperele lecturii întreprinse. Iar acest lucru nu se întâmplă nici atunci când criticul repetă ca un roboţel platitudini şi calificative cu pretenţia de didactician al gustului, şi nici în obsesiile pentru canon şi canonizare. Nu o să insist foarte mult asupra poziţiei para-literare (şi complet în afara practicii estetice) pe care şi-o asumă criticul atunci când îşi imaginează că ar „încerca întotdeauna să desfacă raţional şi să facă inteligibil complexul poetic pe care un artist adevărat îl realizează inclusiv cu elementul emoţional”. Este suficient să ne întrebăm de când rolul criticului literar se reduce la poze didactice şi vom şti din ce „comentariu tip” vine acest gen de abordare a poeziei.
De asemenea, unul dintre modurile exemplare de a rata abordarea poeziei atunci când este critic literar ţine de iluzia aplicării unei grile automate pentru lectură. De curând, Nicolae Manolescu a remarcat într-un editorial reluarea discuţiilor privind un „canon [literar] nou”. Surpriza pe care o oferă Nicolae Manolescu în acest text ţine de reafirmarea unei poziţii care s-a dovedit falimentară pentru imaginea scriitorilor: „Concurenţa e fatală canonului, fiindcă ea se referă la succes, nu la valoare, şi e dictată de piaţa literară, nu de elita critică”. Pe cât de elegantă este miza aşezată pe elită, pe atât de iluzorie este identificarea unei singure elite în vreo lume posibilă: „Spiritul critic este acela care guvernează canonul, nu economia de piaţă. Un „canon” al succesului, precum acela pronosticat de din SUA deceniilor trecute, ar însemna moartea literaturii, la fel cum wikipedia înseamnă moartea criticii”. Este greu de crezut că preşedintele Uniunii Scriitorilor nu şi-ar da seama că nu există niciun moment din istoria literaturii în care să fi existat o autoritate unică în materie de literatură. Chiar şi în diferitele vârste ale dicraturilor româneşti (fascistă, regală, comunistă) putem să identificăm diferite tipuri de canon care coexistau: ordinea propusă de diferite tipuri de activişti, era nu doar în contradicţie şi şi în paralel cu grilele de lectură propuse de un critic literar sau altul.
Sigur, succesul comercial nu a avut niciodată o presă literară prea bună. Şi, totuşi, imaginea şi impactul pe care poezia de azi le mai are datorează enorm unor momente jenate de succes semnate Adrian Păunescu sau, îngroşării metaforice din jurul poeziei lui Nichita Stănescu. Foarte puţini dintre cei care au început să scrie sau să citească poezie în ultimeke 3 decenii au ajuns să fie legaţi de acest domeniu prin alte căi decât prin broderiile patetic-folk ori prin suspendarea ceremonială a sensurilor în cheie modernistă.

Ieşirea din cutie
Cu puţină vreme în urmă, România Literară găzduia o mică judecată critică la adresa recomandărilor de pe ultima copertă a unor volume de poezie. Preferând să interpreteze drept comparaţie, pomenirea unui reper legat de poezie, Cronicarul romlit, remarca „lipsa de pedagogie” şi „enormitatea” care ar fi caracterizat aceste recomandări. A fost plăcut să găsim aceste consideraţii în acelaşi număr în care România Literară oferă un exemplu de derută a spiritului critic atunci când publică şi promovează versuri de genul „Cel mai mare pictor e Soarele,/ Zugrăvind zi-lumină – câte lumi? – în culori//”. Este un semn bun să vezi că există la autorii României Literare măcar intenţia de a-şi reproşa propriile incongruenţe în materie de poezie, chiar dacă pentru asta este nevoie să modifice sensul lucrurilor scrise de alţii.
Şi totuşi judecata critică, atunci când este vorba despre poezie nu se limitează la jocurile de putere în care întârzie mulţi „judecători” de serviciu obsedaţi de sertare şi cutiuţe conceptuale rigide. Surprizele despre care vorbeam vin din partea unor situări polemice dublate de o poziţionare coerentă în ceea ce priveşte poezia.
Aşa am văzut un mesaj pe care mi-l adresa Bogdan-Alexandru Stănescu în cronica dedicată volumului de poezie „A iubi nu e verb” (Tracus Arte) prin care mă plasa printre cei care ar acorda „în alb, încurajări”:”cu riscul de a fi trimis de non-esteti la Camil Petrescu: nu-mi plac poetii agramati, pentru ca, draga Razvan Tupa, prefer sa trag poezia pe creier, nu pe nas. Poate sint in eroare, dar imi asum” spune criticul în cronica reţinută de Suplimentul de Cultură. Dintre toate reproşurile posibile, acesta este cel mai interesant. Cum în fragmentul care mi se reproşează arătam tocmai faptul că am avertizat că „Niciun fel de tehnică sau obişnuinţă a lecturii de poezie nu ar avea cum să îl pregătească pe cititor pentru ceea ce arată volumul de faţă. Tot ce ştiţi despre literatură nu vă mai este de ajutor”, îmi place să citesc toată cronica lui Bogdan-Alexandru Stănescu (unul dintre rarele cazuri de critic din România dublat de un cititor de poezie pasionat de dezvoltări din ultima jumătate de secol din afara spaţiului românesc) ca pe o fişă clinică a reacţiilor pe care un cititor de bună credinţă le are faţă de poezia pentru care nu este pregătit.
Nu ştiu dacă sunt mulţi poeţi în istoria literaturii române care să nu fi fost acuzaţi că sunt agramaţi ori, măcar, de faptul că ar chinui limba română. Cum bine ştie BAS, nici Eminescu nu a scăpat, iar acuzaţiile nu au fost întotdeauna răutăcioase. (Chiar şi atunci când a fost vorba despre răutăţi pure, formulele au rămas antologice, despărţind zone întregi din evoluţia poeziei de la noi – vezi cuvintele grele îmăpărţite de Arghezi şi Barbu). Departe de mine ideea de a scuza propriile mele greşeli, dar, în cazul lui Viku Zen, este destul de artificială o supraveghere gramaticală a textului, din moment ce spaţiul la care se raportează nu este acela al poeziei şi literaturii universitare, ci tocmai acela al unei zone a practicii muzical-idolatre pentru această întreprindere.

Inacceptabilul salvator
M-am întrebat, totuşi, de ce înţeleg atât de bine şi mă bucură subiectivitatea arătată de Bogdan-Alexandru Stănescu faţă de grila de lectură propusă de mine pe volumul cu care debutează Viku Zen, în timp ce sunt ironic şi reticent faţă de criticii care confundă propria nevoie de grile prefabricate cu abordarea critică a textelor. Cu toate că mi s-ar putea reproşa o anumită carenţă a subiectivităţii plăcute ochiului literator, mi-ar fi greu să ignor diferenţa dintre critica pornită de pe o poziţie justificată a unui anumit estetism şi argumentaţia lălâie a unei băgări în seamă. Atunci când cronica din Suplimentul de Cultură comentează versuri ca „Poezia e a tuturor. Medicamentul sufletului, manifestarea lui.“ din „A iubi nu e verb” şi găseşte că „Nu am de gind sa comentez formalul versurilor, pentru ca nu e nimic de comentat. De comentat este nodul ideatic al noii arte poetice in discutie. Poate ca, daca laudatorii si promotorii poeziei de tip nou ar fi citit cu atentie aceste versuri, si-ar fi dat seama ca problema pleaca din insasi poietica lui Viku Zen”, mă bucur de existenţa unei opoziţii la ideologia unei eventuale „poezii de tip noi”. Mă miră puţin sugestia că ar avea importanţă dacă poetul are sau nu dreptate, dar nu pot să fiu decât încântat de faptul că poeţii care tocmai debutează reuşesc să trezească asemenea înfruntări de viziune. Sigur că între reproşarea unei „fronde infantile, putin cam vetusta” şi faptul că eu invoc în acelaşi caz „frumusetea care s-ar putea sa-i puna consumatorului viata in pericol” nu are cum să fie identitate, dar tocmai din aceste diferenţe se poate repune în discuţie peisajul poeziei de azi. Falimentul simbolic pe care Uniunea Scriitorilor se chinuie încă să întârzie să şi-l declare este urmarea naturală a refuzului acestui gen de dialoguri, în locul cărora s-a preferat cultivarea listelor de nume şi a reputaţiei construite din auzite şi în gol.