Tag: Uniunea Scriitorilor

Cu cine se contrazice Nicolae Manolescu

La mai bine de un an de când a prezidat premierea lui Gabriel Chifu cu singura distincție din România dedicată poeziei pe care jocurile de culise încă nu apucaseră să o compromită până la acel moment, Nicolae Manolescu și-a expus mizele alegerii în seria de cronici literare din revista pe care o conduce.

“Consider că s-a produs un viciu de procedură” afirma președintele juriului, criticul Mircea Martin, în revista Observator Cultural (28.01.2015) dar acum, odată cu expunerea motivelor chiar de către cel acuzat că a manipulat buna credință a colegilor săi din juriu, putem constata ce a provocat această premiere care și acum rămâne inexplicabilă.

Concluzia la care ajunge Nicolae Manolescu este că, atunci când vorbim despre Gabriel Chifu, avem de-a face cu un mare poet. De altfel această afirmație (o să vedem în ce fel este susținută), șeful României literare o și prezintă ca pe o “mănușă” pe care îi invită pe doritori să o ridice.

Este de înțeles de ce criticului literar preferă s-i invite pe “toți cei care nu l-au citit pe Gabriel Chifu” să-l contrazică dar, din momentul în care am putut să văd ce îl convinge pe Nicolae Manolescu în ceea ce privește valoarea versurilor din “Papirus” (Paralela 45, 2016), mi-a fost foarte greu să-mi scot din minte considerațiile privind poezia făcute de un autor pe care, mă gândesc eu că, la un moment dat măcar, șeful României literare l-a respectat.  Continuare

USR şi extremismul în calitate de coadă de topor. O scrisoare către membrul USR cu cotizaţia la zi

Dragă membrule,

Membrul meu drag şi respectat, cum ar veni, ca nu cumva să fiu acuzat de sfidarea organizaţiei,

după cum ştii, Uniunea Scriitorilor din România refuză dialogul cu cei care nu îi sunt membri, în afara cazului în care “nemembrii” pot să înlesnească orientarea unor fonduri spre interesele anumitor părţi ale organizaţiei. Cum este cazul deţinătorilor de funcţii publice.

Deşi, prin statut, USR îşi interzice “activităţi contrare demnităţii şi libertăţii umane, precum şi libertăţii de opinie şi de expresie”, ultimii ani ai preşedinţiei lui Nicolae Manolescu au perfecţionat un sistem de atacuri la persoană împins de curând până la manifestări neaşteptate (chiar dacă nu complet originale).

Cum nu sunt membru USR şi nu fac parte nici din Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor m-a interesat să văd care sunt motivele neînţelegerilor dintre reformatori şi organizaţie.

Acuzaţii şi tradiţii

Pe de o parte, reformatorii, membri şi nemembri ai Uniunii Scriitorilor, reproşează lucruri care au pornit de la abuzurile legate de decernarea diferitelor premii literare şi merg până la detalii tehnice care pun sub semnul întrebării legalitatea actualei formule organizaţionale din USR. De cealaltă parte, răspunsul este cu adevărat continuatorul unei tradiţii în domeniu: “n-am auzit de ăştia care ne contestă”, “antisemiţii”(“bine, nu ei, dar prietenii lor de pe facebook…”), “mâinile murdare” etc. (lucruri care sună cunoscut mai ales celor care au văzut în ce fel a fost Paul Goma, “încurajat” să plece din România de aceeaşi Uniune a Scriitorilor). Continuare

Faţa publică a poeziei

2005-2015 Mişcări în front

Degeaba fugiţi, degeaba vă ascundeţi, poezia e aici şi îşi face treaba. Ceva mai greu de stabilit este însă care ar fi această treabă şi cum o scoate la capăt (aşadar instrumentele pe care le foloseşte azi). Acum 10 ani, un candidat la preşedinţie care tocmai pierduse alegerile vorbea despre două Românii complet diferite una de cealaltă. În poezia contemporană vorbim despre mult mai multe poetici concurente. Aparent, orice poet alegi te potcoveşti cu o viziune personală. În realitate lucrurile stau ceva mai concentrat. Continuare

O şansă de salvare pentru Uniunea Scriitorilor din România şi campania pentru Paul Goma pe care cine crezi că a reuşit să o pună în practică?

Poate aţi auzit de Premiile USR acordate în acest an. Poate nu, dar nu vă faceţi probleme. Un motiv pentru discreţia organizaţiei este şi acela că volumele premiate au fost meritorii, de la un capăt la altul. Desigur, nu erau singurele, dar…

Am scris de mai multe ori despre problemele pe care le văd în lipsa de activitate a Uniunii Scriitorilor din România. De data aceasta vreau să remarc o oportunitate pe care această instituţie o are azi. De ani întregi urmăresc premii literare, încerc să desluşesc logica după care se acordă, şi, chiar şi atunci când sunt premiate cărţi valoroase, explicaţiile lipsesc ori privesc exclusiv generalităţi legate de autor. În locul unei recunoaşteri a relevanţei unei cărţi, ne alegem doar cu bifări expeditive mai mult sau mai puţin festiviste ale unor mici culturi ale personalităţii. Continuare