Arhive etichete: 2011

Nobel Literatura 2011 – Tomas Transtromer

Câştigătorul premiului Nobel pentru Literatură pentru anul 2011 este poetul suedez Tomas Transtromer.“Prin imaginile sale condensate şi transparente ne deschide un drum nou spre realitate.” A spus reprezentantul Academiei Suedeze care a anunţat distincţia.

Premiul Nobel pentru literatură este acordat anual, din 1901. Potrivit testamentului lăsat de Alfred Nobel această distincţie este acordată „persoanei care realizează o operă remarcabilă din punct de vedere ideal în domeniul literaturii”. De-a lungul timpului, premiul a fost acordat deopotrivă unor autori de primă mărime din literatura universală dar şi unor autori care au fost uitaţi, regula fiind ca scriitorul premiat să fie în viaţă. Jean-Paul Sartre a fost singurul premiant care a refuzat distincţia (1964).

Tomas Transtromer este unul dintre cei mai respectaţi poeţi contemporani. Născut în 1931, a adunat în cariera sa distincţii ca Premiul Literar Aftonbladets, Premiul Bonnier pentru Poezie, Premiul Internaţional pentru Literatură Neustadt, Premiul Overalids, Premiul Pertarca în Germania ca şi Premiul Suedez din partea Forumului Internaţional de Poezie. „Eu sunt locul/ unde creaţia îşi face treaba” scria Transtromer, pentru ca într-un interviu să adauge “Asemenea idei religioase mapar ici colo în poemele mele din ultima vreme, văd un sens în a fi prezent, în folosirea realităţii, în a face ceva din ea”.
Dan Shafran a tradus în limba română o selecţie din poeziile lui Transtromer care au fost publicate în 2003 la editura Polirom.

Pietrele

Pietrele pe care le aruncăm, le aud
cum cad prin ani, limpezi ca lumina zilei.
În vale, faptele clipei, descumpănite,
galopează, strigând din
vârf de copac în vârf de copac, dar amuţesc
în aerul mai rarefiat decât cel al prezentului, şi alunecă,
precum rândunicile, din vârf de munte
în vârf de munte, până ce
dau de platourile cele mai depărtate,
de la hotarul fiinţei. Acolo
toate acţiunile noastre,
limpezi ca lumina zilei,
se prăbuşesc nu în abis,
ci în noi înşine.

www.ziarulring.ro

Ko Un eternul candidat la Nobel

Ko Un (născut pe 1 August sau 11 April 1933) este un poet sud-coreean enumerate printre favoriţii la Premiul Nobel pentru literatură şi în 2011. Este unul dintre scriitorii obişnuiţi să fie închişi, de-a lungul timpului fiind trimis de mai multe ori în spatele gratiilor. De fapt, an de an, înaintea anunţului official al câştigătorului de la Stockholm, ziariştii se instalează la uşa sa sperând să fie primii care îi iau o declaraţie proaspătului câştigător.
Ko Un este unul dintre cei care au fost traumatizaţi de războiul Coreean. În anii 50, înainte de sfârşitul războiului s-a retras pentru a deveni călugăr budist. După un deceniu a revenit în lume şi a lucrat ca profesor de poetică. În anii 70, pe fondul unei depresii acute a încercat de mai multe ori să se sinucidă. În perioada imediat următoare fost arestat de patru ori (1974, 1979, 1980 şi 1989) pentru că a protestat faţă de tulburările politice prin care trecea ţara sa, ultima dată fiind condamnat la 20 de ani de închisoare cu acuzaţia de trădare de stat. A fost eliberat după 2 ani. De atunci trăieşte în Anseong, supranumit “Oraşul Maeştrilor”. Abia la sfârşitul anilor 80, a primit permisiunea să călătorească în lume. Ko Un este un Bodhisattva al poeziei Coreene condus de un demon, exuberant, abundant, obsedat de creaţia poetică” a spus despre el Allen Ginsberg


O noapte lungă

Ridicasem cortul peste noapte
între Shigatse şi Latse.
Imediat ce a fost cortul pus
s-a stârnit o furtună.
Cortul tremura gata să zboare.

Apa a crescut
peste malul râului,
şi cu ea şi sunetul asurzitor al curentului.

Puţin mai devreme apa noastră dăduse în clocot la 80 de grade.
Nici vorbă de 100.
Mi-au fiert atunci şi frica şi resemnarea.

Viziuni uitate mi s-au şters.
Bubuitul râului creştea încă şi mai tare.
Nu-mi rămânea decât să fiu spulberat în torentul umflat.
Mi-am amintit chipul soţiei.
Mi-am amintit chipul fiicei.
N-aveam ce face cu lucruri ca adevărul.

Poeţii care n-au mai cerut bani publici la Congresul naţional de poezie

Prezidiul Congresului National de Poezie: Gellu Dorian, Vasile Tărâţeanu, George Vulturescu, Dan Mircea Cipariu, Carmen Veronica Steiciuc, Leo Butnaru

poetic. Suceava. Congresul Naţional de Poezie care tocmai s-a încheiat la Suceava (după o primă parte organizată la Botoşani) mi s-a părut mai viu decât oricând până acum. Este adevărat că am ajuns doar sâmbătă la dezbateri şi la lectura de la Cetatea de Scaun, însă chiar şi aşa s-a simţit un aer mult mai alert decât ceea ce văzusem la ediţiile trecute. Despre ce se întâmplase la Botoşani am aflat din deschiderea discuţiilor privind tema ediţiei ca şi din relatarile de pe net.

Ceea ce este foarte greu de acceptat pentru cei care se gândesc la faptul că o instituţie, chiar şi simbolică, precum Congresul de Poezie ar trebui să stoarcă fonduri publice (chiar şi în plină criză) s-a întâmplat: pentru prima dată am văzut tot mai mulţi autori aflaţi în sală care au înţeles că poezia nu este problema statului ci chiar a celor care scriu poezie.

Aşa se face că în final au fost destui participanţi care au refuzat să semneze un nou apel care să solicite bani publici pentru promovare şi publicare de poezie. Evident, a fost destul ca să fie şi voci care să ştie mai bine de ce o parte dintre participanţi ne-am se abţinut să semnam apelul, după cum se poate vedea pe blogul lui Liviu Ioan Stoiciu. Explicaţia pe care o găseşte la refuzul nostru de a semna excepţionalul poet care este LIS este paradoxal de simplă: „Dacă ei sunt traduși și trimiși pe banii ICR, toată poezia română n-are de ce să se plângă; gașca face legea la ICR, și e aplaudată de tinerii poeți”. Evident, părerile sunt libere şi nimeni n-a pierdut ceva atunci când a fost înţeles greşit. Şi chiar dacă se vede că atunci când refuzi să perpetuezi obiceiurile pământului (învinovăţirea generalizată, acuzarea abstractă, etc) eşti catalogat în fel şi chip asta nu ştirbeşte cu nimic valoarea poetului Liviu Ioan Stoiciu.

Mai mult, în condiţiile în care cu o zi înainte tocmai se acordaseră aproape 30 (treizeci) de premii pentru poezie, este un paradox să vorbim despre lipsa banilor în poezie.

Din perspectiva mea faptul că la acest eveniment, Gellu Dorian a reuşit să invite poeţi incredibil de diferiţi între ei care au putut să contureze o situaţie la zi a problemelor cu care se confruntă poezia lor este o reuşită pe care niciun alt eveniment literar românesc nu şi-o mai poate asuma. Mai mult, am descoperit că, oricât de diferite sunt căile poeziei pe care le alegem fiecare dintre noi, împărtăşim aceeaşi reticenţă faţă de obsesia promovării şi a marketingului care pierd din vedere poezia concentrându-se numai asupra persoanelor.

De doi ani mă pregăteam pentru lectura pe care am avut-o la Congres în Cetatea Sucevei. Si a decurs asa: impotriva confundarii imaginii cu poezia, pentru aer, in locul numelor, poetic.

De altfel deja pomenitele premii au dat la iveală tot o listă de nume, cu toate că juriile au judecat poeme şi volume în manuscris ori publicate. După o întâlnire ca aceasta, în care am putut să îmi reamintesc de faptul că dincolo de neînţelegerile administrative ori de orgoliile care despart scriitori se află un interes comun pentru arta cuvântului, mă vad nevoit să recunosc că am participat la cea mai bine pusă la punct întreprindere din domeniu în România. Continuă lectura Poeţii care n-au mai cerut bani publici la Congresul naţional de poezie