Tag: Irina Petraş

USR şi extremismul în calitate de coadă de topor. O scrisoare către membrul USR cu cotizaţia la zi

Dragă membrule,

Membrul meu drag şi respectat, cum ar veni, ca nu cumva să fiu acuzat de sfidarea organizaţiei,

după cum ştii, Uniunea Scriitorilor din România refuză dialogul cu cei care nu îi sunt membri, în afara cazului în care “nemembrii” pot să înlesnească orientarea unor fonduri spre interesele anumitor părţi ale organizaţiei. Cum este cazul deţinătorilor de funcţii publice.

Deşi, prin statut, USR îşi interzice “activităţi contrare demnităţii şi libertăţii umane, precum şi libertăţii de opinie şi de expresie”, ultimii ani ai preşedinţiei lui Nicolae Manolescu au perfecţionat un sistem de atacuri la persoană împins de curând până la manifestări neaşteptate (chiar dacă nu complet originale).

Cum nu sunt membru USR şi nu fac parte nici din Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor m-a interesat să văd care sunt motivele neînţelegerilor dintre reformatori şi organizaţie.

Acuzaţii şi tradiţii

Pe de o parte, reformatorii, membri şi nemembri ai Uniunii Scriitorilor, reproşează lucruri care au pornit de la abuzurile legate de decernarea diferitelor premii literare şi merg până la detalii tehnice care pun sub semnul întrebării legalitatea actualei formule organizaţionale din USR. De cealaltă parte, răspunsul este cu adevărat continuatorul unei tradiţii în domeniu: “n-am auzit de ăştia care ne contestă”, “antisemiţii”(“bine, nu ei, dar prietenii lor de pe facebook…”), “mâinile murdare” etc. (lucruri care sună cunoscut mai ales celor care au văzut în ce fel a fost Paul Goma, “încurajat” să plece din România de aceeaşi Uniune a Scriitorilor). Continuare

Fața publică a poeziei (C)

(continuare de aici -A– si de aici -B-)

Jena poetică 1. Serbări (fictiv)

Discuţiile despre poezie în spaţiul public sunt foarte repede expediate prin respingere sau laude. Ca în orice domeniu, cea mai mare parte a creaţiilor sunt considerate slabe, dar exploziile de sarcasm sunt rezervate cazurilor în care sunt implicate persoane deja cunoscute din alte domenii. De obicei, explicaţia cea mai la îndemână pentru eşecurile poetice este confuzia între poezie şi instrumentele acesteia. Aşa cum tăiatul porcului de Crăciun cu un instrument chirurgical nu este garanţia unui act specializat, nici fluturarea metaforelor ori chinuirea rimei nu creează poezie din rugimente sentimentale. Poezia erotică este scuza cea mai întâlnită pentru livrarea de text drept poezie. Uneori situaţiile sunt paradoxale. La Cluj, reputaţia profesională a Oanei Boc, soţia primarului, era legată în mod fericit de cariera de profesor. Lansarea volumului „Scara” (Editura Eikon, 2013) a fost însoţită şi de susţineri neaşteptate. D.R.Popescu încerca să explice: „Îmi place în scrisul Oanei Boc faptul că mă determină să ţin cont, de la începutul şi până la sfârşitul versurilor din Scara – de Penelopa, regina ce nu se înstrăinează o clipă de propria sa geografie ereditară! […] Penelopa, aşteptându-l pe Ulise, plină de anxietăţi cu focalizări multiple, vede în sine ceea ce este invizibil pentru regii peţitori: că, fără iubire, totul nu reprezintă nimic!“. Nici măcar un lingvist şi poetician ca Mircea Borcilă nu se jenează să remarce „spontaneitatea originară” atinsă de poetă prin versuri ca: Continuare