După ce premiul pentru poezie al Academiei a fost compromis, după ce premiile acordate tinerilor scriitori s-au transfosrmat în jocuri de cabinet și de club hermetic, iar distincțiile Uniunii de profil nu mai au nici măcar credibilitatea unor premii acordate pe toane și prezență, singurul premiu românesc pentru poezie care reușește să mai însemne ceva se decernează anual, pe 15 ianuarie la Botoșani. Au fost anunțate nominalizările pentru cea de-a XXII-a ediţie a Premiului Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, care este acordat de Primăria Municipiului Botoșani.

Mircea Cărtărescu a debutat în 1971 cu poezii în revista România literară. El a publicat în 1980 volumul de poezii “Faruri, vitrine, fotografii…”, care a obţinut, în acelaşi an, Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai scris “Poeme de amor”- 1983, “Totul”- 1985, “Levantul”- 1990 (Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990), “Dragostea. Poeme (1984-1987)”- 1994, “50 de sonete de Mircea Cărtărescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu”- 2003, dar şi “Nimic. Poeme (1988-1992)”- 2010.

Se vărsa umbrirea serii în arhipelag, şi mii

Cornuleţe scot din valuri insulele fumurii.

Pe rotunda de lemn cîrmă vezi un mugure că creşte

Şi o coadă cu ghimpi palizi din obadă să iveşte,

Şi în vîrvu-i se desface un boboc ca de rubin:

Este trandafilul serii din cuprinsul levantin.

El desfoaie foi de purpur peste ceriul de rază,

El umbreşte cu văpaia-i apa care schinteiază,

El pogoară-n suflet focul dorului nemărginit:

Dor de ducă, dor de arme, dor de mări, dor de iubit.

Gul arzînd în alizee şi picîndu-i focu-n golfuri,

Desfoindu-se pe insuli şi pe case şi pe corturi

Zugrăvînd cu aur boturi de caice pe cleştar,

Punînd sînge pe tăişe, iar pe sîni enibahar,

Gul vestind cu spuza-i ţara împăratului biulbiul:

Noaptea cea cu berlianturi, de la Roma la Moşul.

Manoil intră-n cămară şi luă peana despicată,

O vîrî în călămară ca în inem-o săgeată

Şi cu rumena cerneală ca un sînge scrise: „Odă

La Valahia săracă, jăcuită de Lup-vodă”.

Şterse; scrise: „Eleghie la mormînţii din străbuni,

Pentru ca să se vădească jalea tristei naţiuni”:

„Cînd plînge filomena în crîng de rosmarine

Şi gîrle se-ncreţesc, Insecta chiar cînd cîntă sub razele divine

Ce spre apus grăbesc, Eu perna ud cu lacrimi, că-mi vine-n amintire

A patriei nevoi,

Şi-o mare fulgeroasă îmi creşte în simţire Umblată de strigoi!

Nicolae Prelipceanu (n. 10 august 1942, Suceava) a urmat liceul la Curtea de Argeș și a absolvit Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. A debutat în 1966 cu volumul „Turnul înclinat”. Au urmat „Arheopterix” (1973), „Întrebaţi fumul” (1975), „De neatins, de neatins” (1978), „Jurnal de noapte” (1980), „Un civil în secolul douăzeci” (1980), „Fericit prin corespondenţă” (1982), „Degetul de gheaţă” (antologie, 1984), „Arma anatomică” (1985), „Maşina de uitat” (1990), „Binemuritorul” (1996), „Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu” (antologie, 1999), „un teatru de altă natură” (2006), „portret sumar al unui necunoscut de altădată” (2011) și „la pierderea speranţei” (2012)

Cred ca numele său apare între nominalizările Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” de prin 2004. din 2002 (vezi comentariu N.P.).

aşa cum v-am mai spus şi altădată în timpul vieţii voastre nu vântul ne va mătura pe toţi ci câte un vânt pe fiecare

când începe să bată al meu pentru voi e linişte şi pace o atmosferă paşnică se desfăşoară de jur împrejur inexplicabil cum în partea aceea a pământului lucrurile stau atât de diferit

nu ne înţelegem noi unii cu alţii şi nici noi pe noi

căci nu se ştie când vântul personal numit şi îngerul păzitor se va trezi şi se va apleca doar o clipă

asupra unei biografii fericite dându-i un sens mai pur

frunzuliţele verzi

să pictezi o ramură de bambus nesfârşită pe care n-ai

văzut-o

niciodată

şi fiecare frunzuliţă verde să-ţi ia o zi din viaţă astfel încât ea să fie tânără şi tu foarte bătrân la sfârşit

să te întrebi atunci la ce bun toate astea când s-ar fi putut altfel petrece totul şi viaţa şi frunzuliţele verzi şi chiar ramura de bambus cu foşnetul ei foarte subtil cu tot (… )

Ovidiu Genaru (Ovidiu Bibire) s-a născut în 1934 la Bacău. A publicat „Un şir de zile” (1966), „Nuduri”(1967), „Ţara lui p”(1969), „Patimile după Bacovia” (1972), „Bucolice”(1973), „Goana după fericire”, (1974), „Elogii” (1974), „Madona cu lacrimi” (1977), „Poeme rapide” (1983), „Flori de câmp” (1984), „Am mai vorbit despre asta” (1986), „Patimile după Bacovia” (1986), „Orient, pardon!”(1999).

La marginea crângului de mesteceni subţiri

mi-amintesc:

casa părintească albeşte în fundul

provinciei, acolo regii sunt obosiţi.

Uşor în cuvinte fără de noimă

se prefac zilele vieţii mele.

Pe coline în pâlc mă aşteaptă zeiţa fumuriilor spectre,

pe care cărări să ajung?

Soarele şi luna sunt cerceii morţii.

Primăvara clatină mormintele, stinşi

sunt cărbunii plăcerilor de odinioară.

Ion Mureșan (n. 1955, Vultureni, județul Cluj) a debutat cu „Cartea de iarnă” (1981), și au urmat „Poemul care nu poate fi înțeles” (1993) și „cartea Alcool”(2010).

(…) Şi până la amiază oraşu-i ca purpura.

Până la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară,

de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.

Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,

aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă

cu o caldă responsabilitate

şi dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc

nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,

ci pentru că inspiraţi de tinereţe

ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici.

Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului

şi îi invită pe alcoolici să privească.

Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă

decât un petec de iarbă,

tot e ceva peste fire.

Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice:

„În curând, în curând va veni seara,

atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”

Atunci unul după altul se scoală de la mese,

îşi şterg buzele umede cu batista

şi le este foarte, foarte ruşine.

Marta Petreu a debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme „Aduceți verbele”. Alte volume de poeme:”Dimineata tinerelor doamne” (1983), „Loc psihic” (1991), „Poeme nerușinate” (1993); „Cartea mâniei” (1997); „Apocalipsa dupa Marta” (1999); „Falanga” (2001); „Scara lui Iacob” (2006).

Asteapta. Mai este de mers. Pâna dincolo mai asteapta

Nici o exasperare nu-i destul de acuta

nici o violenta destul de intensa

Launtric sfarâmata – nimic nu ma omoara

Mai asteapta. Mai este. Pâna dincolo mai asteapta

Parasita de gratie stau si astept

fiara de prada amantul cel tânar

El – mutul luntrasul îngerul trecerii

Dorinta de viata somnul adapostul umed credinta

jocul castalian cu monade

carnea noastra pulsatil poftitoare

sunt numai costume: de frivol carnaval de bâlci satesc

de divort de parazi militare

Un cerc negru se face tandari si se reface pe creierul meu

o obada

Noaptea la trei dimineata la patru la cinci

stau cu capul în palme. Oho. Carbonizata sunt. Pomul vietii a murit

Ma contin în ghearele mele osoase

cum contine o urna cenusa

Domine somnoros Domine absent Domine vid

nici o violenta nu-i de ajuns pentru mine

din pacate nimic nu ma poate ucide nimic nu ma termina nimic nu ma poate odihni

El luntrasul îngerii trecerii amantul cel tânar animalul fierbinte

de prada

el întârzie el se lasa dorit

Constantin Abăluță (n. 1938, București), printre altele, a publicat poezie în volumele „Lumina pământului” (1964), „Piatra” (1968), „Psalmi” (1969), „Unu” (1970), „Eww Erre” (1972), „Poèmes. Art et poésie” (1973), Există (1974), „Iubiri” (1974), „Călătorii” (1977), „Obiecte de tăcere” (1979), „Violența memoriei pure” (1980), „Aerul, mod de folosință” (1982), „Planor” (1983), „11 erezii” (1985), „A sta în picioare” (1986), „Singurătatea ciclopului” (1988), „Aceleași nisipuri” (1995), „Marină într-un creier” (1995), „Camera cu mașini de scris” (1997), „Drumul furnicilor” (1997), a doua ediție în 2011, „Cârtița lui Pessoa” (1999), „Mic manual de tăcere” (1999), „Odăile” (2001), „Terasa” (2002), „Les Chambres. Les Parols” (2003), „Intrusul” (2005), „Bazooka Girl” (2012)

Mă-ntreb cum de rezist între atâtea

zile lipsă și zile în plus

am pielea bãtucită și creierul așijderea

cel care mă cheamă la masă

mă urmăreste vreme-ndelungată

în mâna lui dreaptă : ceasul

în mâna lui stângă : busola

poate că așa voi ajunge

să-mi dau seama de ce tândălesc

printre atâtea strãzi care nu duc nicăieri (sursa )

Gheorghe Grigurcu (n. 1936, Soroca, România, astăzi în Republica Moldova) a publicat volumele de poezie „Un trandafir învață matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Râul incinerat”  (1971), „Salută viața” (1972), „Înflorirea lucrurilor” (1973), „Apologii” (1975), „Rigoarea văzduhului” (1978), „Contemplații” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda și vidul” (1993), „Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Târg” (1997), „Dealul purtat de scripeți” (1999), „Spațiul dintre corole” (2000), „Acul și steaua” (2001), „De unde până unde” (2002), „Natură moartă și vie” (2003), „Un trandafir învață matematica”, ediție definitivă a creației poetice de până în anul 2000 (2004),

„Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Șterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc și punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011)

Buzele tăioase aruncate la fier vechi

pălării la modă-n interiorul tigvelor

pelerinele muntelui înfasurându-i strâns coastele

vid care-ți umple odaia și iese alene pe fereastră ca un fum

miros rotindu-se la nebunie cum o sfârlează

mănuși incandescente cum filamentele becurilor

cuvinte ce se scutură din frază

sunete ce se scutură din cuvânt

aidoma stropilor de ploaie

gradina ratacita într-un pantof

gânduri pe care le-mprumutam cu dobânda.

Până acum premiul a fost câștigat de Mihai Ursachi (1991),  Gellu Naum (1992), Cezar Baltag (1993), Petre Stoica (1993), Ileana Mălăncioiu (1995), Ana Blandiana (1996), Ştefan Augustin Doinaş (1997), Mircea Ivănescu (1998), Cezar Ivănescu (1999), Constanţa Buzea (2000),  Emil Brumaru  (2001), Ilie Constantin (2002), Angela Marinescu (2003), Şerban Foarţă (2004), Gabriela Melinescu (2005), Adrian Popescu (2006), Mircea Dinescu (2007), Cristian Simionescu (2008), Dorin Tudoran (2009), Dinu Flămând (2010) și Ion Mircea (2011). Pe lângă premiul Opera Omnia, din 1998, Memorialul Ipotești acordă și un premiu Opera Prima pentru debut în poezie. Dacă, în ceea ce privește debutanții, juriul a mai scăpat și câte un autor care s-a pierdut,  ulterior sau chiar înainte de decernarea distincției, în ceea ce privește premiul pentru întreaga carieră, poeții aleși au fost mereu, după cum se poate vedea, de primă mărime. În fond, este și singurul premiu care beneficiază de o justificare, redactată în fiecare an de criticul Mircea Martin.

Dintre volumele de debut, juriul a ales să nominalizeze următoarele titluri:

„Cârtiţa de mansardă” Teodora Coman (Casa de editură Max Blecher)