Arhive etichete: Florin Dan Prodan

Poeme si note informative, duminică la Tramvaiul 26

Duminică, 23 noiembrie, de la ora 19.00, va avea loc în Tramvaiul 26 din București, strada Cercului 6, un eveniment literar ce cuprinde o prezentare de carte și o lectură publică, urmată de discuții legate de tematica poemelor. Poetul sucevean Florin Dan Prodan va citi din ultimul său volum, Poeme și note informative despre eroi și morminte, apărut la Zidul de Hârtie, în 2014. Prezentarea cărții va fi facută de scriitorul Marin Mălaicu Hondrari. Invitații serii sunt prozatorul Radu Aldulescu și poetul Octavian Soviany.
Florin Dan Prodan (n.1976) este poet și artist multimedia. A publicat On the Road. Poeme de călătorie, Shambhala Press, Kathmandu, Nepal, 2012, Poem pentru Ulrike, Vinea, Bucuresti, 2013, Poeme și note informative, Zidul de Hârtie, Suceava, 2014. Este redactor al revistei Bucovina literară. A colaborat la Dilema veche, Timpul, Suplimentul de cultură, Transilvania, Poesis International. Poeme sale au mai apărut în antolgii precum Cele mai bune poeme din 2012, editura Tracus Arte. Director al Festivalului Internațional de Poezie și Arte vizuale Inside Zone și al rezidenței artistice de la Borsec. Continuă lectura Poeme si note informative, duminică la Tramvaiul 26

Programul de poezie la FILIT cel mai mare festival internaţional de literatură din România

Ajuns la a doua ediţie, se ştie deja că Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere adună la Iaşi nume de primă mărime din literatura de azi. Succesul de care s-a bucurat anul trecut noaptea albă a poeziei în cadrul festivalului i-a făcut pe organizatori să dedice întâlnirilor cu poeţii o întreagă secţiune a manifestării în 2014. Din prima zi a FILIT, Casa Dosoftei găzduieşte lecturi şi discuţii centrate în jurul poeziei contemporane. Într-un joc de propuneri schimbat între mine şi Corina Bernic din partea organizatorilor, au apărut şi propunerile de titluri pentru fiecare întâlnire, aşa cum le puteţi regăsi în programul de mai jos.

 

Programul lecturilor – Casa Poeziei (Casa Dosoftei)

 safe_image.php

 Miercuri, 1 octombrie

 14.00 Deschiderea serilor de lecturi & dialoguri de la Casa Poeziei – „Zidul lui J.O„, documentar de Matei Bejenaru cu și despre Emil Brumaru. Invitați: Matei Bejenaru și Emil Brumaru

 

15.00 – Constantin Acosmei, Răzvan Țupa – Poetici X

Moderatori: Corina Bernic & Silviu Dancu

 

16.30 – Liviu Antonesei, Adela Greceanu – Un taur cvasi

Moderator: Radu Vancu

  Continuă lectura Programul de poezie la FILIT cel mai mare festival internaţional de literatură din România

map of Bukovina in Coreea

În perioada 26 august-3 septembrie, în Coreea de Sud, are loc ediția a douăzeci și doua a Festivalului Internațional de Artă Contemporană din Seul. Printre cei peste o sută de invitați, din patruzeci de țări, se numără poetul și artistul Florin Dan Prodan, coordonatorul cenaclului Zidul de Hârtie din Suceava. Instalația sa, intitulată A map of Bukovina (textile, lemn, pictură) este expusă la Muzeul Chosunilbo și simbolizează un trecut și care nu se mai regăsește în prezent decît fragmentar, aproape fără semnificații și folosit de cele mai multe ori fără a fi înțeles. Anul acesta a mai expus o instalație video, la Sydhavn Station Gallery din Copenhaga. Pe 31 august, Florin Dan Prodan va susține și o conferință și un recital de poezie intitulată Contemporary Romania. From arts to poetry. Continuă lectura map of Bukovina in Coreea

Rezidenţele şi festivalul Inside Zone la Borsec

Zidul de Hârtie găzduieşe  un nou proiect de rezidenţe artistice în perioada 5-18 mai. Proiectul Inside Zone a fost inițiat în 2007 şi reunește în fiecare an artiști și scriitori în stațiunea Borsec, care, spun organizatorii demersului, datorită tradiției dar și prezentului, are atributele unui topos similar celui imaginat de frații Strugațki și de fondatorul conceptului poetic cinema, regizorul Andrei Tarkovski prin capodopera sa, filmul „Stalker/Călăuza”.

În finalul rezidenței artistice, de pe 16 pe 18 mai, va avea loc a doua ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Artă Contemporană Inside Zone. Manifestările vor include lansări de carte, recitaluri, o expoziție de pictură, grafică și fotografie realizate de participanți, instalații multimedia, proiecții din filmele lui Tarkovski, workshop-uri ș.a.m.d. Continuă lectura Rezidenţele şi festivalul Inside Zone la Borsec