Tag: interviu

tobacco research paper

Când e vorba despre poezie în cluburi, imaginea care se formează automat este aceea a unui public mai mult sau mai puțin agresat de chinurile lirice ale unei persoane aplecate peste un microfon. Dar se poate și altfel. La începutul lunii aprilie, revista online de poezie și fotografie Subcapitol, și-a scos textele în Club Control. Evenimsubentul “Poezie pentru pământenis-a trecut în cele două zile de proiecții de poezie de la eșec la succes. La începutul primei seri părea că fragmentele de poeme se vor pierde printre ornamentele peretelui din club. Până la urmă, organizatorii s-au adaptat din mers și poemele și-au făcut loc între jocurile de lumini din club. L-am invitat pe Laurențiu Ion, fondatorul Subcapitol.ro, să explice pentru poetic.ro cum a formulat evenimentul care a găsit un loc natural pentru poezie între discursurile gălăgioase. Fragmentele prezentate au aparținut autorilor Adelina Pascale, Alex Văsieş, Alexandra Negru, Anastasia Gavrilovici, Dósa Andrei, Claudiu Komartin, Cosmin Perța, Cosmina Ștefania Oniciuc, Costel Onofraş, Cristina Alexandrescu, Dan Dediu, Dmitri Miticov, Ecaterina Bargan, Horia Șerban, Ilinca Mare, Laurențiu Ion, Ligia Pârvulescu, Marius Aldea, Marius Surleac, Mădălina Nica, Radu Nițescu, Valeriu A. Cuc, Valeriu Andrișcă, Victor Țvetov și Vlad Viski.

(foto: Manuela Dospina)

Care a fost intenţia şi cât a ieşit din ea?

sub1Nu știu exact cât de bine s-a înțeles conceptul expoziției noastre — mai ales că, în prima seară, au existat câteva probleme tehnice (unele versuri nu se vedeau, numele autorului era proiectat prea jos etc.) — dar intenția noastră a fost clară: să expunem versurile unor autori tineri într-un spațiu mainstream, unde oamenii vin de regulă să bea o bere și să asculte muzică, nicidecum să citească poezii. Mă refer aici la oamenii care nu au nicio legătură cu lumea literară, care nu au auzit de Radu Nițescu sau Andrei Dósa și care, în general, nu citesc poezie contemporană. Cineva mi-a spus că versurile expuse în Control seamănă cu niște statusuri de pe Facebook; se referea, desigur, la statusurile mișto, scrise inteligent. Nu întâmplător am ales să le proiectăm pe un singur perete. Cumva, „cool poetry for a lost generation.” Și cred ne-am atins scopul: au venit mulți oameni, mai ales în prima seară, s-a vorbit despre eveniment (de rău sau de bine) și, foarte important, au venit oameni care nu au nicio legătură cu lumea literară. Și asta nu a fost decât un „teasing”. Continuare

Bret Easton Ellis: America este o tara imensa care ilustreaza excesul

(Din interviurile mele mai vechi- 2006)


Cartile sale au provocat scandaluri care au aprins spiritele in lumea caselor de moda din Statele Unite. Atunci cind s-a realizat filmul “American Psycho”, creatorii de moda americani au amenintat ca vor da producatorii filmului in judecata daca le apare numele in film, iar autorul a primit amenintari cu moartea.
Bret Easton Ellis a debutat la jumatatea anilor ’80 cu romanul “Less Than Zero” catalogat drept o carte care tine de grupul de autori new-yorkezi “Brat Pack”. Cu toate ca avea un contract cu una dintre cele mai mari edituri americane, romanul sau “American Psyho” a fost plimbat de la o editura la alta.

Publicat in 1991, romanul a explodat ca o bomba fiind socanta nu numai povestea dar si arta narativa a autorului. |naintea publicarii in Rom@nia a celui mai recent roman al sau, “Lunar Park”, Bret Easton Ellis a acordat un interviu in exclusivitate pentru “Prezent”.

La debut ati fost etichetat drept un autor din grupul “brat-pack”. Cum ati resimtit acest lucru?
Brat Pack a fost un nume inventat de presa. Era o modalitate lenesa de a grupa niste autori tineri care scriau despre viata din marile orase. Prin asta evitau sa vorbeasca despre fiecare dintre acesti autori in parte. Eram scriitori foarte diferiti intre noi.

Jay McInerney era un romantic influentat de Fitzgerald, Tama Janowitz prefera comedia conceptuala cu influente din Warhol, eu eram influentat de minimalism si de miscarea punk si asa mai departe. Toti scriam despre tinerii din metropole cosmopolite care frecventau cluburi si din cind in cind incercau droguri.

Eram influentati mai mult de rock si de filme decit de generatiile anterioare de scriitori. Cam atit aveam in comun. Din punct de vedere al sensibilitatii, romane ca “Less Than Zero” si “Bright Lights, Big City” sint opuse unul fata de celalalt. Asemanarile (un tinar din New York si unul din Los Angeles) se limiteaza la chestiuni de suprafata.

Dar presa a considerat ca este vorba despre o miscare, cind, de fapt nu a existat un asemenea curent. Mai mult, cei care au lansat aceasta idee au sustinut ca membrii miscarii afirma ca “miscarea nu exista”.

Pentru presa a fost o poveste buna – “tinerii autori creaza un nou gen literar”- si, in fond, asta a dus la vinzari bune pentru multe carti care altfel ar fi trecut neobservate, cum se intimpla de cele mai multe ori cu romanele debutantilor.

“Un roman este un raspuns emotional la ceva ce am trait”
Continuare

Interviurile mele> Gaetan Soucy

“In Romania, am fost surprins sa intilnesc oameni care scapasera de nostalgii”
Gaetan Soucy este un caz special. Scriitor canadian de limba franceza, el a reusit sa se impuna in Europa. Soucy a transformat ceea ce era considerat pina la el un defect, forma speciala a limbii franceze vorbite in Canada, intr-un avantaj, personajele sale folosind stilul din marile opere ale istoriei literaturii franceze.
V-ati asteptat sa ajungeti atit de celebru in Europa?
Nu am crezut ca o carte atit de literara, pe care am scris-o in trei saptamini, ar putea sa intereseze pe cineva. Dar, se pare ca ?Fetita care iubea prea mult chibriturile? a atins un punct in care cititorii aveau nevoie sa fie surprinsi de relatia pe care un personaj o poate avea cu limba pe care o vorbeste.
De ce scriitorii canadieni de limba franceza sint mai putin cunoscuti? Continuare

Interviurile mele> Jonathan Coe- 2004

“Marea Britanie a facut o mare greseala apropiindu-se de Statele Unite”
Jonathan Coe (nascut in 1961 la Birmingham) este unul dintre autorii care au facut vilva in Europa dupa ce a publicat o satira usturatoare la adresa societatii de consum si a politicii britanice din vremea guvernarii Thatcher. A lansat traducerea cartii sale ?Clubul Putregaiurilor?.
Oamenii isi leaga scrisul de experiente traumatizante…
Am cunoscut scriitori de acest fel, cred ca eu am fost binecuvintat. E clar ca altele sint motivele mele pentru a scrie. Totusi, chiar si fara sa fi trecut prin momente tragice in prima parte a vietii, ajungi sa ai un fel de insatisfactie fata de lume. Simti ca, intr-un fel, lucrurile ar putea sa fie indreptate. Pina la urma asta fac: iau haosul din realitate (social, politic) si incerc sa-i dau o forma.
Europa sau America?
Eu sint mai aproape de Europa decit majoritatea colegilor mei britanici. Mai ales sint anti-american. Cred ca pragmatismul britanic si traditia realista a literaturii de acolo m-au facut sa ma consider mai apropiat de o literatura mai ?artificiala?. ?Artificiala? ca atribut al creativitatii.
Comparati perioada Thatcher cu situatia actualei guvernari Blair? Continuare