Penultima întâlnire din cadrul Atelierului poetic Licart 2014 a fost supravegheat de Ioana Stanciu cu ironia pe care dacă nu i-o știți, puteți să o descoperiți și în volumul cu textele atelierului pe care o să-l postăm curând:
Atelier #7 sau cât de bine se pricepe Răzvan să lucreze în word
Într-o atmosferă mai relaxantă, aproape somnoroasă, ne-am întâlnit la al doilea atelier al zilei în sala de conferințe a hotelului. Tolăniți pe canapele, cu capul pe mese sau făcând desene mult prea abstracte pe caietele de creații, ne-am adunat să ne ascultam poemele și să încercăm să le clasificăm într-o antologie a femininului. După ce am trecut de stadiile „bă, îmi citește Razvan Țupa poemele cu voce tare”, “am uitat să pun diacritice” și „ciocoi, ciocoflenderi sau ciocârlani”, am reușit să împărțim poemele în trei categorii
AGRESIUNI aka aproape toate poemele Cătălinei
*poeme tari, violente și inpunatoare, poeme cu femei puternice și problematici aproape de tabu, mica sirenă răzbunătoare, bukowski, bebeluși în mai multe tomberoane*
NOSTALGII aka “hai să mai punem pe cineva lângă Alexandra!”
*algocalmin, floricele scămoșate și cum în continuare suntem șocați că pe Cătălina nu a luat-o încă poliția la întrebări pentru versul-titlu „dumnezeu e cel mai kinky dintre noi”. Sau chiar dumnezeu.*
STRATEGII aka tot ce nu sună a nostalgie sau agresiune
*mici tutoriale poetice, planuri de rezervă, un fel de ghid al femeii de azi*
După vreo 4 ore în care poetele s-au tot plimbat între ședințele foto la care au fost invitate să fie modele și atelier, Răzvan ne-a oferit niște valoroase sfaturi de viață despre cum să stai drept în fața unui calculator și apendicele lui Bogdan ne-a dat de gândit (sau apendicul lui Bogdan?), am reușit să terminăm și ne-a plăcut ce a ieșit. În plus, vorba Ralucăi, azi am recuperat tot timpul liber de gândire pe care l-am avut la atelierele trecute. Le mulțumim mult lui Răzvan pentru răbdare si Alexandrei pentru pernuțele cu vanilie care ne-au salvat pe la jumătate! Acum așteptăm cu toții ultimul atelier („maaamă, chiar, putem să facem și noi asta cu alți oameni!”) si, normal, premierea de mâine seară.
Și un preview din placheta virtuală în care am selectat ce am lucrat în aceste zile:
„Mici tutoriale poetice, planuri de rezervă, un fel de ghid al femeii de azi”
Cele opt întâlniri din cadrul Atelierului poetic Licart 2014 au dat ocazia finaliștilor găzduiți în Poiana Brașov între 6 și 11 august să surprindă atât problematica genului feminin cât şi subiecte fierbinți pentru poezia scrisă azi.
În ultimii ani, asociația VIDA a dat publicității rapoarte periodice privind reflectarea cărților publicate de femei în câteva dintre cele mai mari reviste din lume. „Harpers”, „The Paris Review”, „The New Republic”, „New York Review Of Books”, „Times Literary Supplement”, „The New Republic” și „The Nation” au fost în centrul atenției pentru raportul dezechilibrat între recenziile care priveau cărți semnate de bărbați și cele concentrate asupra volumelor semnate de autoare. Singura publicație care putea să se laude cu un număr de cronici aproximativ egal dedicat autorilor și autoarelor a fost în toți acești ani revista „Poetry”, orientată, cum îi spune și numele, asupra poeziei.
Oricât de specializată ar părea această perspectivă, ea dezvăluie o situație cel puțin contradictorie: orice sondaj privind lectura indică publicul feminin ca mult mai interesat de lectură decât cel masculin iar concursurile literare înregistrează o prezență feminină cel puțin egală cu cea a bărbaților. Și totuși, atunci când luăm în considerare literatura contemporană, vom constata că autoare se impun foarte rar. Trecem cu vederea faptul că autoare de succes preferă să aleagă pseudonime masculine, deși acest lucru este relevant pentru zona literaturii de consum.
În poezie, acest fapt își face simțită prezența, mai degrabă atunci când vorbim despre genul folosit în versuri. „De când suntem mici ni se predau la școală scriitori bărbați. Imaginea femeii în literatura care ne este recomandată e aceea de mamă, iubită, soție. Aproape niciodată nu apare ca persoană separată de o figură masculină, ca scriitoare, de exemplu” remarca în timpul atelierului de la Poiana Brașov, Raluca Ioana Rîmbu, elevă în clasa a XI-a la Suceava. Singurul participant de gen masculin, Bogdan Constantin Enache din Pașcani, a atras atenția asupra faptului că poetele și poeții tind, deopotrivă, să trateze genul opus prin stereotipuri. Iar aceste stereotipuri apar ori de câte ori într-un poem accentul este pus asupra genului. „Alegând o voce masculină pare să fie mai ușor să te auzi” a completat dezbaterea o tânără poetă din Iași. „Poate, tocmai pentru că majoritatea cititorilor sunt femei, preferă să caute texte scrise în tonalități diferite de propriile lor voci” a glumit Cătălina Suditu care a convins juriul cu versuri ca „Bărbatul/ îmi citește povești pereții coboară&urcă mă turtesc/ coloana a devenit tot ceea ce îl leagă/ pe Dumnezeu de temelia orașului ăsta cu bolnavi fără acoperiș/
și ferestre rotunde prin care trec limbile lumii/ atingându-se deasupra capului meu/ într-o îmbrățișare atât cât să simt/ iubirea/ într-un singur strigăt;/ cuvintele mi se preling printre dinți lichide îmi cariază incisivii/ nu mai pot mușca pământul mi-e teamă că/ a început să se macereze de atâta caldură cât curge/ din sângele unui necunoscut.//”.
Oricât de surprinzător ar suna pledoaria tinerilor poeți, situația nu a stat altfel în epocile în care femeile aveau foarte rar acces la educație, deci la lectură, astfel că apelul la nevoia vocii diferite de a ta pare să țină, mai degrabă, de perpetuarea unei concepții sexiste în ceea ce privește autoritatea. Educația oricărui naționalist român începe cu personificarea feminină a țării și, ulterior, cu referințe masculine atunci când vine vorba despre stat, în ciuda genului neutru cerut măcar de gramatică.
Juriului Licart din care am făcut parte alături de Florin Iaru și Alexandru Cistelecan a dat ocazia mai multor liceeni să analizeze scrierile care le-au adus punctajele cele mai mari în acest an. Printre aceștia se numără Alexandra Turcu (Col.Național Liviu Rebreanu din Bistrița) nominalizată pentru poemul “Nu-i bine să-i împiedici pe oameni să-și iasă din minți“, Anastasia Gavrilovici (Col.Național Petru Rareș din Suceava) pentru „Memoria ROM”, Cătălina Suditu (Col. Național Costache Negruzzi din Iași), pentru textul „::pironit”, Claudia Văduvescu (Lic. De arte plastice Nicolae Tonitza din București) pentru „Castelul de cristal/ Magic Spells”, Cosmina Ștefania Onciuc (Col.Național Petru Rareș din Suceava) pentru poemul „10paișpe21”, Crina Cristache (Colegiul Național Barbu Știrbei din Călarași) cu „De ce te-aşteaptă şarpele pe ziduri?” și Lavinia Loredana Nechifor (Col. Național Petru Rareș din Suceava) cu poezia „de care nu te poți desprinde” și Bogdan Constantin Enache (Col.Național Mihail Sadoveanu din Pașcani) pentru poemul „kenosis:moneysense”. O parte dintre finaliștii selectați pentru poeme individuale au rămas și în finala rezervată unor cicluri compuse din mai multe poeme, alături de ei fiind creditați cu șanse de a câștiga această sesiune și Estera Stanciuc, Raluca Ioana Rîmbu (ambele din Suceava) și Ioana Stanciu (Col. Național Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște). Tot din Suceava, au fost la atelier Mara Alexoaea și Maria Gavrilovici. După serii de exerciții și teme de scris, textele participanților s-au grupat în trei direcții cărora li s-au adăugat versuri create în aceste zile: „agresiuni”, „nostalgii” și „strategii”, punând la încercare deopotrivă prejudecățile legate de masculin cât și automatismele ce au pretenția să contureze feminitatea.
În cronica dedicată antologării textelor din atelier, Ioana Stanciu a simplificat autironic structura plachetei noastre virtuale:
„AGRESIUNI aka aproape toate poemele Cătălinei [Suditu] – poeme tari, violente și inpunatoare, poeme cu femei puternice și problematici aproape de tabu, mica sirenă răzbunătoare, bukowski, bebeluși în mai multe tomberoane.
NOSTALGII aka – algocalmin, floricele scămoșate și cum în continuare suntem șocați că pe Cătălina nu a luat-o încă poliția la întrebări pentru versul-titlu . Sau chiar Dumnezeu.
STRATEGII aka tot ce nu sună a nostalgie sau agresiune – mici tutoriale poetice, planuri de rezervă, un fel de ghid al femeii de azi”.
Dar, mai mult decât atât, textele scrise de cei mai tineri poeți urmăresc punctele de tensiune ale limbajului poetic de azi, întorcând pe dos clișeele și suflând viață în nările sintagmelor și simbolurilor care păreau să-și fi istovit potențialul expresiv.
răzvan țupa
poetic.ro
Este al şaselea an când jumătatea lunii mai prinde la Târgovişte o mână de poeţi care se pregătesc să debuteze. Selectaţi în urma unui concurs pus la cale de familia poetului Constantin Virgil Bănescu (1982-2009), cei mai tineri autori de poezie din România au fost invitaţi pe 16 şi 17 mai în fosta cetate de scaun să îşi citească poezia şi să ia pulsul unui public pe care îl întâlnesc mai rar. Autori şi personalităţi, ale căror drumuri s-au întâlnit cu poezia lui Virgil Bănescu, deschid în fiecare an Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” de la Târgovişte într-un eveniment crescut de la an la an doar prin efortul făcut de o familie de profesori, pentru a găsi sprijin la instituţii şi companii locale dar şi la scriitori şi prieteni ai poetului.
Aşa arată unul dintre textele scrise de cei care au participat în acest an la atelierul de poezie relaţională de la Târgovişte. Exerciţiul era dintre cele mai banale, dar câteva nuanţe au schimbat accentele scrierii acestui text. Li s-a cerut să pornească un cadavre exquis (poem în care participanţii scriu câte un vers fără să citească ce au scris cei dinaintea lor). De data aceasta, erau ascunse doar versurile ce precedau rândul ultim, astfel că fiecare autor a putut să 
citească numai ceea ce a scris cel dinaintea sa, nu şi versurile anterioare. Din vers în vers, fără să se coordoneze, autorii au putut să structureze acest poem între mărcile intimităţii (cada) şi cele ale temporalităţii subiective (mesajele pe care mi le dai seara) şi, în final, obiective (două minute înainte de asfinţit). Alexandra Negru (Suceava), Bianca Gheorghiulescu, Ioana Stanciu, Daniel Andrei (Târgovişte), Costel Onofraş (Sibiu), Mircea Andrei Florea, Radu Nitescu, Horia Şerban (Bucureşti), Mihnea Bâlici şi Iris Nuţu (Piatra Neamţ) au împărţit exerciţiile de scris în acest an în sala de la Hotelul Valahia. „Să scriu pentru exerciţiul ăsta a fost puţin self destructive. A trebuit să înfrunt nişte frustrări şi să încerc să le accept înainte să pot să le traduc, să le notez” explica Iris (Premiul Centrului Judeţean de Cultură) după secţiunea de scris terapeutic propusă în debutul atelierului de psihoterapeutul Iulia Stoian.
