Faţa publică a poeziei

2005-2015 Mişcări în front

Degeaba fugiţi, degeaba vă ascundeţi, poezia e aici şi îşi face treaba. Ceva mai greu de stabilit este însă care ar fi această treabă şi cum o scoate la capăt (aşadar instrumentele pe care le foloseşte azi). Acum 10 ani, un candidat la preşedinţie care tocmai pierduse alegerile vorbea despre două Românii complet diferite una de cealaltă. În poezia contemporană vorbim despre mult mai multe poetici concurente. Aparent, orice poet alegi te potcoveşti cu o viziune personală. În realitate lucrurile stau ceva mai concentrat.

foto Mihai Botea

foto Mihai Botea

  Oricât de pestriţ pare peisajul poeziei contemporane, de câte ori cineva scrie un poem, de la cele mai nesigure încercări, la versurile unor autori consacraţi, textul său vorbeşte despre reţele întregi  de referinţe (de cele mai multe ori inconştiente). Aceste referinţe funcţionează ca repere între care funcţionează orice demers poetic. De curând, în timpul unui eveniment dedicat relaţiei dintre poezie şi alte domenii specializate (era vorba despre Seviciile Secrete), invitatul meu a repetat de mai multe ori că a fost ajutat pentru publicarea fiecărei cărţi. Dincolo de reacţia automată „asta explică multe”, acest lucru m-a făcut să mă gândesc la tipurile de ajutor pe care le poate primi cineva atunci când este vorba despre scris. Textul de mai jos este încercarea mea de a-mi lămuri ce a ajutat poezia să ajungă la mine (un cititor interesat de domeniu) în ultimul deceniu.

Foarte scurtă formulare critico-istorică

Termenii în care s-a vorbit despre poezie au tins întotdeauna să fie duali. Fie că a fost vorba despre o dualitate morală (bun-rău), estetică (frumos-urât) ori istorică (clasic/tradiţional-modern), poemele s-au văzut întotdeauna judecate prin asemenea opţiuni. Dacă primele două judecări ale poeziei (morală şi estetică) par să fie copleşite de perspective subiective, abordarea pe care am numit-o istorică a oferit multe resurse dezbaterilor şi precizărilor din orice timp. În literatura română jocurile poeziei au fost formulate în mai toată istoria ei în opoziţia vechi-nou.

Merită notat faptul că primul text teoretic studiat la şcoală atunci când vine vorba despre literatură este „Direcţia DSC00486nouă în poezia şi proza română”, încercarea lui Titu Maiorescu de a oferi un fundament critic scrisului pentru ultima parte a secolului XIX românesc. „O reacţie salutară a spiritului nostru literar se constată în producerile ultimilor patru ani. Noua direcţie, în deosebire de cea veche şi căzută, se caracterizează prin simţimânt natural, prin adevăr, prin înţelegerea ideilor ce omenirea întreagă le datoreşte civilizaţiei apusene şi totodată prin păstrarea şi chiar accentuarea elementului naţional” scria criticul în 1872 continuând cu ierarhii şi diagnostice care pot fi luate în considerare şi azi. Această perspectivă a continuat până de curând, când mizele limbajului critic s-au văzut depăşite de efervescenţa peisajului poetic.

În 2007, această stare a lucrurilor era deja conştientizată de Ştefania Mincu (Douămiismul poetic românesc. Starea poeziei II, Ed. Pontica, 2007), aceasta remarcând absenţa instrumentelor critice potrivite pentru abordarea poeziei scrise azi. Aşa se face că discuţia s-a mutat în termeni care ţin de împărţiri ocazionale  (tare-slab cu toate variantele sale consistent-inconsistent, violent-delicat).

Scenele poeziei

Majoritatea celor care sunt interesaţi de poezie azi îşi îndreaptă atenţia spre câteva zone destul de clar delimitate. În ultimii ani a avut loc un proces continuu de reformulare a instrumentelor şi evenimentelor în cadrul cărora este prezentată poezia. Pe de o parte, instituţiile care îşi revendică reprezentarea oficială a scrisului (Uniunea Scriitorilor) sau a susţinerii creativităţii (AFCN, MinistDSC00720erul Culturii, Direcţii culturale centrale sau locale) au reuşit foarte rar să direcţioneze fondurile administrate spre acţiuni coerente dedicate poeziei. Excepţiile sunt totuşi notabile (Festivalul Internaţional de Poezie de la Bistriţa- susţinut de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa Năsăud , FILIT la Iaşi – finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin MLR, Festivalul Internaţional de Poezie de la Sibiu- susţinut de Revista “Transil­vania” şi Biblioteca Jude­ţeană Astra) şi sunt adevărate guri de oxigen pentru întâlnirea cu poezia scrisă azi. Vorbim despre evenimente în care poeţii invitaţi sunt selectaţi ţinându-se cont de relevanţa pe care o are poezia lor în contextul evenimentului. Acestei liste i se poate adăuga şi seara dedicată poeziei în ultimii ani la Bucureşti de Festivalul Internaţional de Literatură, un eveniment independent, ocolit de finanţările oficiale, care reuşeşte să aducă în faţa publicului deopotrivă autori români şi străini ale căror versuri sunt ceva mai mult decât simple jocuri cu măştile istorice ale poeziei.

Ceva mai bine a stat în această perioadă oferta de ateliere şi evenimente publice. Cei mai tineri autori de poezie au avut de ales între atelierele Licart (evenimente anuale dedicate liceenilor), întâlnirile de poezie programate la Timişoara în cadrul Studentfest şi workshopul IDC organizat de Ad Litera la Bucureşti în ultimii cinci ani. Am luat în considerare numai evenimentele care s-au repetat pe parcursul mai multor ani pentru că manifestări punctuale au avut loc şi la Arcuş, Sibiu (Cacophony Club şi Muzeul Astra), Telciu, Săvârşin, Borsec. Foarte importantă pentru întâlnirea dintre poetici diferite de ceea ce sunt obişnuiţi scriitorii români a fost seria de ateliere de traducere de poezie desfăşurată de ICR Stockholm de-a lungul acestor ani, ateliere care au lăsat urme în poezia publicată la noi. Dacă tot vorbim despre ceea ce au reuşit filialele ICR trebuie menţionat că la Berlin, New York, Paris, Praga şi Varşovia, directorii şi echipele Institutului au avut cele mai convingătoare prestaţii în ce priveşte promovarea poeziei româneşti cu evenimente şi parteneriate care au valorificat dinamismul scenei poetice de azi. Chiar dacă nu la fel de sistematic, dar în mai multe rânduri, filialele ICR din Bruxelles, Istanbul, Londra, Roma şi Tel Aviv au programat evenimente dedicate poeziei de azi care au ţinut cont de relevanţa versurilor scrise de cei invitaţi.

În ce priveşte evenimentele publice, poezia are parte de cele mai dinamice abordări în Institutul „Blecher” la Bucureşti (Tramvaiul 26) una dintre puţinele manifestări de gen deschise deopotrivă autorilor consacraţi şi celor aflaţi la început. În Cluj se întâmplă „Nepotul lui Thoreau”, o serie de întâlniri care aduc în Insomnia Cafe autori de poezie din toată ţara. Din când în când şi „Conferinţele Tradem” sunt dedicate poeziei la Craiova. În afara acestor evenimente, pasionaţii de poezie au ca locuri de întâlnire manifestări răspândite de la Iaşi (Salonul de Literatură Zero+), Suceava (Zidul de Hârtie), Constanţa (Mecanici Poetice), Braşov (CenaKLUb Tiuk) până la Bucureşti (CDPL fest, Institutul Francez, Poetika, Serile literare Isis, Serile Sinapsa).

Desigur această enumerare nu este completă, dar vedetele negative ale genului sunt manifestări care pun claie peste grămadă nume de autori şi moderatori fără să reuşească să lase nici cea mai vagă urmă după desfăşurarea evenimentului. De multe ori poeţii invitaţi sunt autori cât se poate de serioşi (ca şi muzicienii ori actorii implicaţi) cum este cazul Galei Poeziei sau al seriei de Jazz şi poezie care nu reuşesc să ofere decât liste imposibile şi alăturări mecanice între participanţi. Aceste din urmă evenimente par să fie ilustrarea cea mai plastică a practicilor oficiale în ceea ce priveşte poezia: liste de nume care sunt oricând înlocuite de alte nume, alternând poeţi reper şi autori amici sau protejaţi ai finanţatorilor atunci când nu vorbim chiar despre organizatorii înşişi „invitaţi” ca vedete ale amestecului. Practica s-a repetat atât la „Strada de Carte” cât şi la „Târgul Naţional al Cărţii de Poezie”.

(continuare aici)DSC00642

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: