Arhive categorii: carte

recenzii, cronici, vizionări de poezie

Lansare la Bucuresti: The ind de Gabriel H. Decuble

Afis The indLuni, 18 noiembrie, la ora 19.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5), din Bucureşti, va avea loc o lansare-spectacol a volumului de poezie The înd, semnat de Gabriel H. Decuble, disponibil şi în format digital anunta Editura Cartea Românească.
Cei prezenti vor putea sa il auda pe autor, Gabriel H. Decuble citind versuri acompaniat de Angel Militaru (chitară). Invitatul special al evenimentului este Bogdan Ghiu.
„Decuble îşi propune un exerciţiu (askesis) de detaşare. Discursul lui se modulează – în sensul gramatical (moduri predicative vs gerunziu), muzical şi… spinozian al termenului (modi) – între un eu (re)activ, tensionat, omenesc, prea omenesc, avid de predicaţii distincte, şi mulţimea de scenarii, de întîmplări în desfăşurare, de „acţiuni paralele” şi stări care-i oferă poetului prilejul anamnezei şi autoproiectării pe un ecran interior, altfel spus, îi permite să asiste la lupta sinelui cu sinea, la spectacolul dizolvării în impersonal.”scria O. Nimigean.
 
La rândul său, Al. Cistelecan arată că „rafinamente de cărturar şi subţirimi de vocabular uitate de restul poeţilor pune la bătaie Gabriel H. Decuble în the înd, carte ce dezvoltă şi spiritul de joc, şi spiritul de exasperare etalate în volumele dinainte. Acum Gabriel e mai agresat de realitatea cotidiană şi scrie direct cu stilul (în ambele înţelesuri) al lui Juvenal, cîteodată iritat foc, altă dată doar ironic şi, parcă, resemnat cu mersul lumii. Văpăi mai aprinde în versul lui (unul elaborat şi cînd simulează nonşalanţa) şi erosul, astfel că seninătatea contemplativă sau dispoziţia ludică sînt străbătute de pasiuni – ba carnale, ba spirituale, ba politice, ba estetice; ba de toate deodată. Sarcasm cu fervori, mînii cu tandreţe şi sensibilitate cu învolburări fac jocul pasional al unei poezii ce mizează – periculos, poate, azi – pe elevaţie.”

„Opere” de B. Fundoianu lansate la Timisoara

BFondane3288Unul dintre poetii romani prea putin cunoscuti din prima jumatate a secolului XX incepe sa se bucure de o recuperare meritata. Potrivit unui comunicat, „cu exceptionali colaboratori din ţară şi din străinătate, Mircea Martin realizează ediţia Fundoianu – un scriitor exponenţial al secolului XX. O performanţă culturală de seamă, ilustrată, în cadrul acestei lansări, de B. Fundoianu, OPERE, vol. I, Poezia antumă şi XIV. Baudelaire şi experienţa abisului”. Marţi, 12 noiembrie, de la ora 17:00,Libraria Cartea de Nisip din Timisoara gazduieste lansarea acestor volume. Invitatii evenimentului sunt Adriana Babeţi, Mircea Martin, Ion Pop şi Cornel Ungureanu.
„Shakespreare, Baudelaire – şi ei au gândit ca noi şi nici ei nu cereau decât să gândească la fel ca noi. Voiau să fie ca toată lumea, îi invidiau pe oamenii care nu aveau nimic în comun cu nişte Macbeth, Stavroghin, Kirilov, ar fi dat totul numai să nu-şi dea seama că arta nu este propriul său scop şi că abisul nu poate fi evitat. […] De ce au renunţat brusc să-şi amintească de posibilităţile şi de limitele artei lor şi, ştiind că atacă pe cineva mai puternic decât ei, că se vor prăbuşi în cele din urmă sub sarcina lor, de ce au încercat, cu toate uşile şi ferestrele deschise, să exprime, să cuprindă inexprimabilul? […] De ce oare să ne aplecăm cu atâta aviditate, cu atâta anxietate asupra acestor oameni şi să-i considerăm mai importanţi decât ceilalţi, dacă nu pentru a citi în ei oglindirea aproape ştearsă, dar care străluceşte încă pe pielea şi în opera lor, a contactului prelungit cu acel lucru extrem, acel apeiron care, altădată, la întoarcerea de pe munte, strălucea atât de tare pe chipul Profetului, încât poporul – ca noi, cei de astăzi – a trebuit să-l roage: Du-te şi vorbeşte cu El, în locul nostru, de frică să nu murim? scria B. Fondane în „Baudelaire şi experienţa abisului”.

Un poet lanseaza un roman

Editura Cartea Romaneasca anunta pentru vineri, 1 noiembrie, de la ora 18.00, la Libraria Bastilia (Piata Romana nr. 5), din Bucuresti, va avea loc lansarea romanului Urma, de Adrian Alui Gheorghe, disponibil si in editie digitala. Actorul Vasile Muraru va citi un fragment din romanul UrmaUrma nu este cartea unui poet convertit la proza, ci e un roman scris dupa toate regulile genului.

Subiectul e provocator: in inchisoarea de la Aiud, in anii ’60, apar urme suspecte pe zapada dintre pavilioanele intesate cu „politici”. „Se declanseaza o ancheta. Marturiile sint halucinante: sotia unui detinut – desigur, e vrajitoare – isi poseda cu patima sotul, noaptea, in celula, calugarul Daniil, mort cu un an in urma, si Maica Domnului vin sa aline suferintele „banditilor”. Ancheta se impotmoleste, amenintarile curg de la Centru. Trebuie gasit vinovatul si cum cazul depaseste granitele realitatii, acesta nu poate fi decit magicianul care preface apa in vodca, descuie orice usa, smulge cu puterea gindului hainele gardienilor: detinutul Gurii Lovin. Din acest moment, lucrurile scapa de sub control, comandantul isi pierde mintile, iar finalul devine un nou inceput” se arata intr-un comunicat al editurii.

 Adrian Alui Gheorghe marturisea: „Am scris Urma dintr-o respiratie, in trei, patru saptamini, dupa ce am purtat in minte subiectul vreo doi ani. E o poveste care intra in intimitatea teribilei inchisori de la Aiud, in anul 1960, un an de virf al torturii din perioada comunista. Paradoxal, drama aluneca in comedie, risul amar incearca sa exorcizeze acea lume demonizata.”

 Adrian Alui Gheorghe s-a nascut la 6 iulie 1958, in Grumazesti, jud. Neamt. Absolvent al Facultatii de Filologie din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, specializarea Limba romana-Limba latina; Doctor in Filologie din anul 2004 cu teza Tinerete fara batrinete si sentimentul tragic al timpului (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi); Meritul Cultural in grad de Ofiter, grad A, in anul 2010; Cetatean de onoare al municipiului Piatra Neamt din anul 2005. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Byron si formarea Europei contemporane – volum online

carte noua, ediție online
Potrivit unui comunicat de presa, Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Republicii Irlanda, anunță publicarea volumului


Andi Bălu

George Gordon, Lord Byron

Studiu monografic

Editat de Lidia Vianu.

 

ISBN 978-606-8366-28-9

În jurul anilor când lordul Byron lupta pentru libertate în Italia și Grecia, România trecea prin lupte similare: revolta din 1821 împotriva domnilor „fanarioți” impuși de turci Țărilor Române, revoluția de afirmare națională din 1848 (când începe munca lexicografilor români, cu Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Șincai și Bogdan Petriceicu Hașdeu), și, în cele din urmă, câștigarea independenței, despărțirea de Imperiul Otoman — un imperiu care se și destramă odată cu Primul Război Mondial. Byron s-a născut și a trăit la izvorul acestor evenimente. Viața și opera lui sunt în fapt scena politică a Europei care se pregătea pentru Modernitate. James Joyce însuși — marele Modernist și primul mare European — vede importanța fenomenului Byron pentru cultură și istorie atunci când alege Plevna ca loc-cheie în romanul său Ulise.  Astfel se explică publicarea acestui studiu monografic românesc scris de profesorul Andi Bălu despre poetul care a lucrat până la sfârșitul scurtei sale vieți la poemul Don Juan. Criticul român încearcă în anul 2013 să refacă drumul cultural către ceea ce numim azi Uniunea Europeană, cu toate limbile vorbite în ea.

  Continuă lectura Byron si formarea Europei contemporane – volum online