Arhive categorii: util

UPDATE: rezultate punctaje * Fişa de jurizare pentru concursul de poezie din cadrul Zilelor Constantin Virgil Bănescu 2014

Ca şi în anii trecuţi, postez aici fişa de jurizare pe care am folosit-o pentru concursul de poezie din cadrul Zilelor Constantin Virgil Bănescu de la Târgovişte. Deocamdată nu ştiu cui aparţin poemele jurizate, aşa că fiecare serie de poeme o voi prezenta prin motto-ul ales de autor (autoare).

Concursul rezervat celor care încă nu au debutat cu un volum personal mi-a oferit surprize în fiecare dintre cei 5 ani în care am făcut parte din juriu. Nici anul acesta lucrurile nu au stat altfel. În curând vom anunţa şi câştigătorii invitaţi să participe la evenimentele de la Târgovişte, weekendul viitor. Continuă lectura UPDATE: rezultate punctaje * Fişa de jurizare pentru concursul de poezie din cadrul Zilelor Constantin Virgil Bănescu 2014

Problemă pentru acasă oferită de Târgul Naţional al Cărţii de Poezie şi o rezolvare posibilă

Ceva ce trebuie văzut. In acest an, Târgul Naţional al Cărţii de Poezie merită felicitat. Din cele 10 cărţi prezentate în seara dedicată celor mai bune cărţi de poezie, numai trei dintre ele păcălesc criteriul pe care se jură organizatorii că l-au folosit („Au fost luate în calcul topurile şi bilanţurile publicate în revistele Cultura, Observator Cultural, România literară”).

Titlurile alese de organizatori pentru gala de vineri, 16 mai 2014, ora 18.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, în cadrul celei de-a V-a ediţii a TNCP/Târgul Naţional al Cărţii de Poezie sunt:

Ştefan Baghiu, Spre Sud, la Lăceni, Editura Cartea Românească

Bogdan Coşa, O formă de adăpost primară, Editura Cartea Românească

Claudiu Komartin, Cobalt, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița

Angela Marcovici, Intimitate, Editura Charmides, Bistrița

Viorel Mureşan, Salonul de toamnă, Editura Tracus Arte

Ioana NicolaeAutoimun, Editura Cartea Românească

Ioan Es. Pop, 1983.Marş.2013.Xanax, Editura Charmides

Dan SociuVino cu mine ştiu exact unde mergem, Editura Tracus Arte

Eugen Suciu, Ţeasta, Editura Tracus Arte

Krista Szöcs, Cu genunchii la gură, Editura Charmides

Nu o să spun care sunt cele trei titluri pompate în topul tncp, şi pt ca poeţii respectivi n-ar trebui să aibă mare vină. Şi nici organizatorii… pt că 7 cărţi alese pe merit din 10 este totuşi un procentaj care promite.

În schimb merită spus care sunt volumele nedreptăţite. Cei interesaţi pot să controleze şi vor constata că, în topurile şi bilanţurile invocate de tncp-işti, mult mai des pomenite decât unele titluri nominalizate sunt „Bonobo sau cucerirea spaţiului” de  Stefan Manasia, „American Experience” de Dósa Andrei şi „Rezervația de îngeri”de Brumaru Emil. Aşa înţelegem de ce se feresc promotorii de topuri şi premii româneşti ca de tămâie să facă publice criteriile după care judecă. Personal, încă nu îmi revin din surpriza plăcută a raportului 7 cărţi meritoase la 3 introduse pe sub mână (unul dintre titlurile nominalizate nu prea se găseşte chiar deloc în topurile invocate drept ghid de „sinteza în care au fost cuprinşi critici şi comentatori literari” şi nici între „premiile acordate la Gala Tinerilor Scriitori, Gala Radio România Cultural şi Gala revistei Observator cultural” chemate şi ele drept scuză pentru praful aruncat în ochi).

Partea bună, atunci când se întâmplă aşa, este că orice nemulţumit de serviciu poate să spere că data viitoare ar putea să îşi găsească volumul pe cele trei locuri de pompare dincolo de merit. Desigur, toată lumea merită încurajată, dar nu ştiu dacă minţitul poate să fie confundat cu încurajarea. Şi până la urmă, ce carte nu are măcar un merit…

Să ne prefacem că totul este în regulă, aşadar… Dacă tot faci o gală, de ce să nu inviţi şi galezi?!

Pentru că tot veni vorba… ce ţi-e şi cu etimologia asta:

L’origine de ce mot ne semble pas bien établie et répond à l’italien, au portugais gala où il signifie « magnificence, faste, réjouissance », mais l’ancien français avait gale et galer (« se réjouir, dépenser » dont « régaler » est un composé) et gala est peut-être une réimportation d’un mot originellement français, ou une création (si c’est le cas, assez unique avec sa terminaison en a) pour éviter l’homophonie avec « gale » (du latin galla, excroissance), la maladie de peau.
De gala / gale dérivent galon : « passementerie de luxe, ornement de parade », galant signifiant autrefois « bien habillé ».
Quant à gale, l’étymologie est sans doute germanique et à rapprocher de geil (aujourd’hui « libidineux » en haut-allemand mais encore « gai, réjoui » en Autriche et en vieil allemand geilt (« faste, réjouissance »). Le sens fondamental de ce mot est « plaisir, joie » et « fête ».

Studentfest-ul timişorean anunţă un atelier de poezie cu Radu Vancu

Studentfest-ul timişorean este unul dintre locurile unde am putut să întâlnesc mulţi studenţi interesaţi de poezie. Anul trecut am avut o săptămână de ateliere de poezie relaţională şi o lectură de final explozivă după care am descoperit cărţile pe care Adrian Bodnaru le editează la noua sa editură, în 2012 au găzduit un atelier (ca şi în 2011) şi o dezbatere, unde m-am întâlnit cu autori ca Aida Hancer, Robert Șerban, Marius Ștefan Aldea, Aleksander Stoicovici, Bogdan Munteanu, Eugen Bunaru, Radu Pavel Gheo şi Mircea Bârsilă. De altfel în jurul Stdentfestului au fost construite şi proiectele pe care Moni Stănilă mi le-a prilejuit la Street Delivery (unde am avut poeme la cerere cu membrii Cenaclului Pavel Dan) sau harta de poezie a oraşului din 2008.

Anul acesta organizatorii anunţă un atelier cu Radu Vancu (cel puţin asta am găsit pe site şi mă bucur că studenţii continuă să se arate interesaţi să menţină un nivel serios al atelierelor) şi surprize: „Cuvintele ne definesc ca oameni cu anumite caracteristici comune.  Selectia cuvintelor si modul in care le asezam ne definesc ca artisti.  Arata-ne artistul din tine la StudentFest Timisoara unde creatiile tale (poezie sau proza) vor prinde viata intr-un cadru propice: natura. Pentru sectia de literatura va rezervam o mica surpriza pe care o veti descoperi indata ce va veti inscrie pe site-ul http://studentfest.ro/inscriete/inscriere-participanti/literatura/inscrieri-workshop-poezie/

A V – a ediție a Zilelor de poezie și a Concursului Naţional de Poezie ,,Constantin Virgil Bănescu”

Ediția a V-a 2014
Primăria Municipiului Târgovişte
Teatrul Municipal Târgovişte
Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa
Biblioteca Județeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa
Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni
Liceul „Voievodul Mircea” Târgovişte
sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România
organizează a V – a ediție a Zilelor de poezie și a Concursului Naţional de Poezie ,,Constantin Virgil Bănescu”
Manifestarea îşi propune încurajarea şi promovarea tinerilor creatori de poezie.

REGULAMENT

1. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Premiul „Constantin Virgil Bănescu” la ediţiile precedente ale concursului.

2. Lucrările se trimit în perioada 1-30 aprilie 2014. Acestea se vor trimite pe adresa doinabanescu@yahoo.fr şi vor purta, în loc de semnătură, un motto ales de autor şi un curriculum vitae al autorului, în care se va specifica:
– numele şi prenumele autorului;
– locul şi data naşterii, adresa completă cu numărul de telefon mobil şi adresa e-mail.

3. Fiecare participant se poate înscrie în concurs cu maximum 5 (cinci) poezii.

4. Lucrările vor a intra în patrimoniul Concursului național de poezie ,,Constantin Virgil Bănescu”.

5. Laureaţii vor fi anunţaţi cu o săptămână înainte , pentru a fi prezenţi la Zilelele de poezie și la festivitatea de premiere, care vor avea loc la Târgovişte, în zilele de 30 şi 31 mai 2014. În cadrul Zilelor de poezie se vor organiza expoziţii, recitaluri de poezie, dialoguri literare, ateliere de creaţie, lansări de carte, întâlniri cu personalităţi din lumea literară, vizite la:
– Complexul muzeal Curtea Domnească;
– Muzeul tiparului și al cărții românești vechi;
– Muzeul scriitorilor târgovisteni;
– Casa atelier „Gheorghe Petrașcu”;
– Muzeul de Artă;
– Casa atelier „Vasile Blendea”;
– Muzeul regional de istorie (Galeriile Stelea);
– Muzeul național al Poliției Române.
Organizatorii asigură masa, cazarea şi cheltuielile de transport premiaților (bilete tren – clasa a doua).

6. Jurizarea lucrărilor va fi asigurată de personalităţi din lumea literară.
Președintele juriului este scriitorul Octavian Soviany.

7. Lucrările, dactilografiate, vor fi trimise pe adresa:
– doinabanescu@yahoo.fr;
– telefon fix: 0245-210732;
– mobil: 0724-528425.

8. Participanţii vor primi confirmare de primire a lucrărilor trimise spre jurizare.

Mulțumim celor care aleg să ne fie alături.
,,aici totul e într-adevăr luminat / iar lumina nu dispare” – Constantin Virgil Bănescu – Jagrat